Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Vladislav Darvai: Rusia vrea reguli de joc clare şi distincte

28 apr. 2020,, 17:57   Interviuri
15362 17

Vladislav Darvai, Reprezentant comercial al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, într-un interviu exclusiv pentru site-ul nostru a vorbit despre influenţa recentelor evenimente politice din republică asupra relaţiilor ruso-moldoveneşti şi despre faptul unde anume trebuie azi să căutăm rezerve pentru a le dezvolta.

-Cum apreciaţi, din postura de Reprezentant comercial al Federaţiei Ruse, recentele evenimente din jurul creditului rusesc pentru Republica Moldova?

-Mai pe scurt, Moldova nu încetează să uimească. Încărcătura infinită a elitelor politice pentru provocarea scandalurilor pe loc gol îl demotivează pe orice antreprenor zdravăn la cap să mai stabilească careva legături durabile cu republica.

-Credeţi că creditul a părăsit agenda zilei?

-Eu reprezint în Moldova Ministerul Industriei şi Comerţului, nu pe cel al finanţelor. Dar cred că, dacă există voinţă şi apelăm nu la temeri, dar la raţiune, orice greşeală cu rădăcini politice poate fi corectată. Ceditul de 200 milioane euro, oferit Moldovei de Rusia în două tranşe pe 10 ani – nu este o sumă prea mare chiar şi pentru republică. Însă pe timp de criză economică, în condiţii de pandemie, chiar şi această sumă – pe care guvernul rus a oferit-o la un procent destul de moderat de 2%, - este un ajutor bun şi deloc în plus. Acum mingea este pe terenul modovenesc.


-Deputaţii opoziţiei moldoveneşti au găsit în contractul de credit mai multe prevederi, care au trezit în parlament şi în mass-media discuţii aprinse. Printre acestea, spre exemplu, p.3 privind ”asigurarea accesului companiilor ruseşti pentru participare la procedurile de concurs [...] în baza unui regim nu mai puţin avantajos ca regimul oferit companiilor moldoveneşti şi altor companii”. Opoziţia moldovenească susţine că în republică nu există o lege care ar pune companiile ruseşti în condiţii mai proaste ca oricare altele.

-Da, o astfel de lege nu există, însă există o asemenea practică, şi eu pot să declar aceasta foarte oficial. Ca reprezentant comercial eu m-am ciocnit cu tot felul de manifestări ale acestei abordări nebinevoitoare a companiilor ruseşti, care doreau sincer şi deschis să participe la licitaţii şi să investească în Moldova.

Spre exemplu, licitaţia de achiziţionare, în 2019, a autobuzelor pentru or.Chişinău. Reprezentanţa comercială monitorizează mereu licitaţiile şi achiziţiile din regiune. După anunţarea acelei licitații, noi am examinat posibilitatea de participare a companiilor ruseşti şi chiar plănuiam să depunem cererea. Dar la luarea deciziei finale companiile nostre au renunţat să mai participe la licitaţie, din motive inexplicabile. Ulterior am aflat, că licitaţia a avut loc cu încălcări evidente, apt care s-a soldat cu pornirea unei cauze penale privind spălarea de bani în proporţii deosebit de mari. Dvs. şi colegii din mass-media moldovenească aţi discutat activ această temă şi publicaţi buletine de ştiri la temă.

Noi nu am făcut scandaluri pe marginea acestor cazuri, noi în general foarte multe greşeli le puneam pe seama „lipsei de maturitate” a proceselor administrative şi politice din Moldova. Poate că a fost o tactică greşită. Am certitudinea, că această atitudine nu era doar faţă de ruşi, altfel nu pot explica reducerea dramatică a investiţiilor străine directe în economia Moldovei în ultimul deceniu. Noi nu cerem pentru Rusia nişte condiţii privilegiate, dar noi cerem să ni se confirme faptul, că pentru companiile ruseşti acţionează aceleaşi reguli ca şi pentru toţi ceilalţi. Ar fi fost un semnal politic foarte important din partea autorităţilor moldoveneşti şi a opoziţiei, că statul s-a debarasat de politica păguboasă din trecutul recent şi că noi ne construim relaţiile pe principii civilizate.

-Cum comentaţi prevederile contractului conform cărora în cazul neachitării la timp a creditului, partea rusă este în drept să consolideze suma datoriei neachitate la creditele oferite de băncile ruseşti sau garantate de stat, şi să o declare spre achitare imediată? Art.7 din contract a provocat numeroase zvonuri, de la oficializarea datoriei pentru gaze la alte presupuneri.

-Este o interpretare foarte frivolă a acestui aerticol. Chipurile, prin el Rusia vrea să efectueze careva acţiuni secrete... Să fim serioşi, Moldova este o ţară săracă, care nu dispune de active şi resurse care ar îndreptăţi eforturile ruseşti într-un format aşa de dubios. Nu am ce adăuga la cuvintele premierului moldovean, că fără aprobarea parlamentului moldovenesc toate aceste „teorii ale conspiraţiei” nu au şanse să fie traduse în viaţă. Cineva doreşte ca Moldova să aibă un duşman în persoana Rusiei. Noi, ruşii, nu dorim o aşa evoluţie a evenimentelor, noi vrem să muncim cu Moldova, însă mai vrem şi ca regulile jocului să fie clare şi distincte.

-O altă pretenţie privind contractul – că mijloacele urmează să ajungă printr-o bancă moldovenească privată. Este prevederea din art.9.

-O încercare nereuşită de a prezenta dorinţa drept realitate. Mijloacele vor ajunge pe conturile Băncii Naţionale a Moldovei, cum a fost preconizat din start. Sincer vorbind, nu-mi pot închipui situaţia în care guvernul moldovenesc ar coordona un credit pentru acoperirea deficitului bugetar, iar banii ar veni într-o bancă privată. Care e sensul?

-Cum apreciaţi nivelul actual de intercaţiune dintre Moldova şi Rusia în sfera relaţiilor comercial-economice?

-Întotdeauna este loc pentru mai bine şi pentru consolidarea acestor legături. Toate au loc nu chiar atît de repede, cum ne-am dori noi. Guvernul precedent adesea îşi permitea să ignoreze mîna întinsă pentru prietenie şi parteneriat – era ceva neplăcut. Federaţia Rusă a fost primul stat din lume care a recunoscut noua putere şi noua realitate politică moldovenească şi a fost de partea poporului moldovenesc. Noi nici atunci nu am aşteptat privilegii, nu le aşteptăm nici acum, dar nu putem înţelege un lucru: dacă Moldova declară că dezvoltarea economică este una dintre priorităţile sale, de ce este ignorat enormul strat nevalorificat în relaţiile comercial-economice cu Rusia? Dacă este un fel de jertfire a poporului şi a ţării pe altarul geopolitic, îmi pare foarte rău. Spuneam ceva mai înainte că în sec.XXI nu este loc pentru stereotipurile anilor 90.

-Rusia dispune de proiecte concrete, pe care le poate propune Moldovei?

-Desigur, şi ele au fost propuse. Repet, toate au loc nu atît de repede cum ne-am dori, dar noi respectăm deciziile comisiei interguvernamentale moldo-ruse privind dezvoltarea comerţului şi a economiei. Amintesc aici că Dmitrii Kozak, care a deschis o pagină nouă în relaţiile dintre cele două state, a rămas în funcţia de reprezentant special al preşedintelui Rusiei privind colaborarea comercial-economică cu Moldova. Tot ce a fost iniţiat de el în această direcţie a rămas pe agendă. Un şir de proiecte se află deja în derulare, ele se referă la ramurile tradiţionale ale Moldovei – agricultura, viticultura. Există paşi spre activizarea turismului. Acelaşi credit, dacă ar fi să lăsăm la o parte bănuielile şi temerile, este un pas important de sprijinire. Însă voi atrage iarăşi atenţia, că în prezent aceasta a devenit un arhaism. Pentru o dezvoltare durabilă nu mai e suficient să vinzi gaze sau fructe şi legume. Chişinăul şi Moscova trebuie să privească în viitor, unde există cu totul alte priorităţi. Pe această dimensiune încă nu există un impuls suficient de dezvoltare, însă el va fi, fără îndoială.

-Să presupunem că la Curtea Constituţională a Moldovei situaţia cu creditul rusesc va merge pe scenariul negativ, ce impact va avea acest lucru asupra legăturilor comercial-economice dintre cele două ţări?

-Eu nu pot presupune pentru partea moldovenească. Există instanţa moldovenească, care va pronunţa verdictul. Partea rusă nu şi-a modificat poziţia – Rusia este gata să construiască cu Moldova relaţii civilizate, bazate pe egalitatea în drepturi, este gata să întindă o mînă de prietenie, parteneriat şi colaborare. Şi noi am făcut acest lucru. Acum totul depinde de partea moldovenească, care ori va rămîne prizonier unor temeri artificiale, ori le va depăşi şi va merge spre viiitor. Aşa a fost să fie, că pentru unii viaţa în paradigma confruntării geopolitice, pentru care se plăteşte cu aprofundarea sărăciei şi mizeriei, a devenit o zonă de confort politic. E timpul să părăsim această zonă, să punem interesele tuturor oamenilor din Moldova şi pe cele ale statului, mai presus decît ambiţiile şi intrigile. Conducerea FR a spus de multe ori că şi neînţelegerile actuale cu SUA şi UE vor trece, că în lume nu există alternativă la colaborarea dintre ţări şi popoare. Pandemia a demonstrat că partea rusă a avut dreptate. Şi eu nu văd vre-un motiv ca Moldova să refuze azi colaborarea cu Rusia.

- Adesea în Moldova se spune că ajutorul economic real vine doar din Occident. Granturi, programe de sprijinire a ramurilor etc. Cum poate Rusia „încăpea” alături de UE pe un teritoriu micuţ cum e Moldova?

- Nimeni nu trebuie să „încapă” în sensul de a da din coate şi a călca vecinul pe picior. Rusia nu vede o ameninţare în investiţiile europene în Moldova. Aceste investiţii s-au redus la fel de dramatic, ca toate celelalte. Azi este cazul să vorbim nu despre potenţialul investiţional al republicii, dar despre posibilitatea ei de a valorifica granturile. E dificil să vezi într-o atare transformare consecinţele dezvoltării calitative a economiei. În Moldova, noi nu avem ce împărţi cu UE, pentru noi ca şi pentru UE este important ca aici să fie protejate investiţiile străine, să funcţioneze justiţia, economia să fie eficientă, oamenii să aibă posibilitatea de a se dezvolta, crea familii, creşte copii fără a se teme de viitor. Rusia niciodată nu a declarat oficial că vrea pentru Moldova răul, extinderea corupţiei sau ceva asemănător. Dar în Moldova există o forţă, care dintr-un imbold politic lacom este gata să distorsioneze şi să denatureze poziţia ruşilor, să provoace tensiuni, să creeze bariere artificiale. Şi după asta să învinuiască Rusia, precum că din cauza ei viaţa este atît de grea. Noi cunoaştem perfect autorul acestor concepţii. Asta demonstrează o dată în plus, că se încearcă învrăjbirea artificială, chiar forţată, a Moldovei şi Rusiei. Eu cred în înţelepciunea poporului moldovenesc, în pragmatismul clasei politice din republică, în capacitatea societăţii de a depăşi temerile impuse. Rusia nu poate face asta în locul Moldovei. Poporul nostru multinaţional mereu va fi prietenul şi partenerul republicii. Mîna noastră de prietenie şi colaborare rămîne întinsă.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?