La 27 martie planeta va marca Ziua mondială a teatrului – sărbătoarea profesională internațională, instituită exact cu 60 de ani în urmă, în a. 1961, de către delegații celui de-al 9-lea congres al Institutului internațional al teatrului pe lîngă UNESCO. Tradițional, ea va fi marcată și la Teatrul de stat pentru tineret «De pe strada Trandafirilor».
Însă pentru prima dată în istoria acestui colectiv unit sărbătoarea va avea loc fără legendarul regizor Iurii Harmelin. Despre aceea cum continuă «harmeliștii» cauza învățătorului lor, cum o duc în vremea pandemică complicată ne-a povestit artistul emerit din RM Vasilii Pavlenco, conducător artistic al teatrului.
- Vasilii, nu aveți nici 40 de ani, dar v-au fost încredințate obligațiile nu doar de conducător artistic, ci și de regizor de sunete al celui mai muzical teatru din țară. Plus la asta – în zeci de spectacole evoluați ca actor, în multe jucați roluri principale. Este dificil? Ce anume vă ajută să îndreptățiți încrederea Maestrului, al cărui nume teatrul a început să-l poarte încă pe timpul vieții sale?
- În realitățile pandemice, toate teatrele o duc greu. Noi – îndeosebi, căci Iurii Arcadievici a fost , într-o singură persoană, un regizor remarcabil, pedagog, prieten mai mare, un manager perfect. După plecarea sa au trecut 8 luni, însă colectivul și acum simte amărăciunea pierderii irecuperabile. De aceea noi muncim din plin, de parcă îi demonstrăm lui iurii Arcadievici că am însușit perfect lecțiile lui. Desigur, pentru mine este important faptul că ne înțelegem bine cu directorul teatrului, artistul emerit din RM Alexandr Petrov – am fost colegi de clasă la liceul teatral, ani în șir am ieșit împreună în scenă. Spiritul prieteniei, a ajutorului reciproc a fost una dintre principalele învățături ale lui Harmelin.
- Proveniți dintr-o familie de creație?
- Mama ani în șir a condus muzeul anatomic al universității de medicină. Pe multe exponate se poate citi: «Realizat de Janna Pavlenco». Tata a fost inginer-electronist. A decedat pe cînd aveam 14 ani. Iar eu am învățat 8 ani în clasa de matematică a ȘM nr.6, care în 1995 a fost desființată, și așa am ajuns la liceul teatral – instituția școlară de limbă rusă, situată cel mai aproape de casă. A fost o întorsătură bruscă a soartei, dar lumea teatrului, lumea lui Harmelin m-a vrăjit din primele zile. Probabil, pentru totul era «ca la maturi»: învățam măiestria actoricească după programele școlii moscovite în numele lui Boris Sciuchin, pe care a absolvit-o Harmelin.
Iurii Arcadievici a fost și bun, și exigent în același timp. Mie personal mi-a înlocuit, într-un fel, tatăl - și în anii studenției, și ulterior autoritatea sa era pentru mine incontestabilă. În general, toate generațiile de «harmeliști» se deosebesc prin devotamentul profund față de scenă. Să zicem, în multe teatre artiștii pot veni la spectacol cu 15 minute înainte de începutul lui, sau chiar către actul doi, dacă nu-s implicați în primul. Noi însă ne adunăm cu două ore înainte de spectacol, facem încălzirea discursului, cîntăm, ne pregătim cum se cuvine. Din aceste «mărunțișuri» este compusă noțiunea de a nu lucra, ci de a sluji în teatru.
- Cum de încă în a.2000 v-a fost încredințată funcția regizorului de sunete în cel mai muzical teatru din Moldova? Aveți studii muzicale ?
- Am învățat trei ani la școala de muzică, clasa de pian. Dar de la naștere, grație tatălui meu, am crescut pe un jazz bun, pe blues, pe rock and roll. Ore în șir el asculta Glen Miller, James Brown. Aveam 10 ani, și mama a dat 10 ruble pe o chitară cu șase strune, pe care eu imediat am transformat-o în … una cu patru strune, și am acordat-o cum îmi plăcea mie. Și deoarece în cei trei ani reușisem să obțin bazele alfabetizării muzicale, în clasele mai mari s-a dovedit că posed binișor și acordeonul, și chitara-bas, și balalaica, și felurite fluiere, și percuția. Nici la lecțiile de canto de la liceu nu eram printre ultimii.
- Ați semnat compozițiile muzicale pentru așa spectacole, ca «Оченьпростаяистория», drama-zong «Повелительмух», alte înscenări. Interpretați minunat ariile lui Iașca «Буксир» din «Белаяакация», cîntați acompaniat de chitară în «Женитьбa», vă acompaniați la pian în «Варшавскийнабат». Dar în general, regizorul de sunet al unui asemenea teatru are de rezolvat probleme foarte neobișnuite, căci aveți în repertoiu și operă-rock, și operetă, și comedii muzicale, și povești la fel de muzicale.
- Eu port răspundere pentru tot ce răsună din scenă. Selectez și înregistrez fonogramele, fac lecții corale și repetiții cu cei care interpretează arii vocale. Dacă în spectacol artistul trebuie să interpreteze ceva la un instrument, mă ocup personal cu el. Iar ce privește numerele mele solo, în teatrul nostru nu este ceva deosebit. Artistul trebuie să poată face orice - să danseze, să facă scrimă, să cînte, să posede armonica, dacă o cere rolul. La liceul teatral chir și picii din prima clasă știu că lecția de muzică este o muncă serioasă, de răspundere. Noi întotdeauna am salutat și muzicienii profesioniști: strălucita Lilia Șolomei a evoluat în «Белая акация». Înainte de spectacol, în foaier, spectatorii îi pot audia pe talentatul saxofonist Serghei Druguș. Actrița noastră Alla Haiut este și ea o interpretă profesionistă.
- Cum ați lucrat, să zicem, asupra spectacolului «Мертвыe души»? Acolo este selectat un buchet luxos de melodii populare rusești, interpretate uimitor de tinerii actori. Ele s-au intercalat perfect în canavaua spectacolului. Și - fără fonograme!
- În acest spectacol corul practic nu părăsește scena, răsună cinci-șase voci. La selectarea în internet a acelor piese eu am încercat să găsesc melodii populare inedite. Ca de obicei, ele au fost audiate atent și aprobate de Iurii Arcadievici. Apoi au urmat ore lungi de aranjări, repetiții…
- Cu un an înainte de a se stinge, Harmelin personal V-a numit în funcția de conducător artistic. Răspundeți de politica repertoriului, monitorizați angajarea artiștilor, coordonați procesele de creație. În ultimii ani Harmelin era neliniștit de faptul, că aveți în repertoriu un număr așa de mare de spectacole, că este imposibil să le «înghesui» într-un singur sezon teatral. Cum rezolvați această problemă?
- la mijlocul lui februarie eu am alcătuit repertoriul sezonului actual și desigur aveam și eu această neliniște. Plus încă și carantina aceasta! Totuși, pînă în luna martie am reușit să jucăm patru premiere - «Мэри Поппинс», «Невостребованный прах», «Василий Теркин» și «Король Лир». Tot în acest sezon vrem să propunem spectatorului încă două premiere - «Двое на качелях» de Ghibson și «Трактирщицa» de Goldoni. Dacă pandemia se va retrage, în spectacolul «Трактирщицa» spectatorii o vor putea vedea pe Polina Necitailo, actrița principală a teatrului de pe Taganka, care cunoaște bine materialul și în prezent lucrează ”de la distanță” asupra rolului Mirandolinei. Apropo, avem o colaborare reușită nu doar cu actrița din Moscova, dar și cu compozitorul moscovit Nicolai Luchin. Numerele sale muzicale s-au intercalat perfect în acest spectacol.
Noi preconizăm să încheiem acest sezon în iulie, iar pe următorul - al 44-lea - să-l deschidem nu în septembrie, da în august. Și pe două scene concomitent – în sală și «în stradă».
- În martie, trecut, primii din țară ați început să difuzați online înregistrările video ale spectacolelor pe YouTub, iar în toamnă ați efectuat un experiment de două luni pe scena deschisă. A fost o sarcină dificilă?
- Au existat multe riscuri – e dificil să adaptezi un spectacol dramatic pentru o asemenea scenă, ea nu acceptă orice spectacol. Multe probleme țin de decor, și închirierea scenei nu este ieftină. Dar ne pare bine că am acceptat un asemenea experiment – spectatorul l-a perceput minunat. Este și aceasta o lecție a lui Iurii Arcadievici – să nu ne temem de experimente. Fără spiritul său novator la teatrul «De pe strada Trandafirilor» nu ar fi apărut opera-rock și drama-zong, opereta și povestea «Двенадцать месяцев» cu «decorul» unic: în avanscenă, artista plastică îl desenează cu ajutorul nisipului, și își proiectează creațiile pe ecranul din spate.
- La voi fiecare spectacol este cu «surpriză». Să zicem, cortina «vie» din spectacolul«Принцинищий»! Și căldura cu care spectatorul a primit spectacolul realizat în stilul cinematografiei mute «Этобыло… было…», în care textul este înlocuit cu melodiile anilor 30 ai secolului trecut...
- La fel de călduros a fost primit și concertul nostru de parodii muzicale «Звездопад с улицы Роз».
- Vasilii, la începutul lunii februarie ați prezentat cu succes premierele spectacolului «КорольЛир». Era ultima înscenare a lui Harmelin, nefinisată de el, pe care a trebuit să o duceți la capăt Dvs. Știu că Iurii Arcadievici a reușit să repartizeze rolurile, să desemneze scenografia.
- Da, el a discutat cu noi personajele, ne-a vorbit despre ideile sale principale și DESPRE CE este spectacolul. Însă procesul repetițiilor a fost întrerupt de la bun început.
- În distribuție Dvs. figurați ca asistent de regie, iar rolul central îi revine lui Bogdan Horohorin. Însă inițial Harmelin vi-l predestinase Dvs. De ce a fost înlocuit actorul?
- În decembrie, repetițiile fiind în toi, eu am înțeles că trebuie să renunț la acest rol și să mă consacru în totalitate sarcinilor regizorale. Nu a fost un pas simplu, în teatrul nostru – fără precedent. Dar eu nu vedeam o altă cale. Spectacolul implică mulți actori. Fiecare rol trebuie analizat minuțios. Era ceva ireal să îmbini interpretarea cu regia, eu nu vedeam tabloul general al celor ce aveau loc pe scenă. Succesul prezentărilor de premieră a arătat că eu am avut dreptate, iar Bogdan Horohorin s-a isprăvit perfect cu acest rol. Apropo, în toiul repetițiilor eu am prins covidul, și timp de două săptămîni noi am repetat online, conectați vocal în regim de conferință video pe canalul Telegram.
- În «Король Лир», unde soția Dvs. Elena Tendeli, artistă emerită din RM, a jucat rolul Reganei, fiica mijlocie, ea pentru prima oară a pregătit rolul sub conducerea soțului-regizor și pentru prima oară a fost pe post de butafor. Cum se vede, aceste «pentru prima oară» nu au deranjat-o deloc?
- Noi înțelegeam cu toții, că punem în scenă o piesă a marelui Shakespeare, că mergem pe cale desemnată de Iurii Arcadievici. Așa că munceam din răsputeri, și eu eram foarte exigent față de fiecare, fără excepții. Elena se scufundă în sarcinile butaforice cu plăcere și foarte creativ, la fel ca și Alina Uncu, cel de-al doilea butafor al nostru. Elena demult este pasionată de lucrul manual, a absolvit un curs de floristică. În «Король Лир» ea și Alina au muncit mult asupra recuzitei complicate, au confecționat cu măiestrie tot felul de elemente vestimentare, podoabe, sipețele, portofele.
- Plus la asta, Elene Tendeli a debutat ca regizor în spectacolul «Три невесты для Ивана». În întregime, el este bazat pe creația populară rusă: canto live, instrumente live – interpretare la linguri, la balalaică, cuplete selectate perfect. A fost complicată împletirea motivelor folclorice pestrițe în acțiunea de poveste?
- Și complicată, dar și captivantă. A fost de folos experiența montării unui șir de povești muzicale cum este «Про Федота-стрельца…», în care numerele muzicale amuzante și incendiare constituie o parte importantă a spectacolului.
- În repertoriul Dvs. este prezentată pe larg clasica rusă – operele lui Gogol, Marșac, Ostrovschii, Lescov, Cehov și Tvardovschii. Multe spectacole montate după operele autorilor ruși contemporani – Razumovschii, Coleada, Filatov, Corostîliov… Prin ce se deosebește abordarea «harmeliană» în aceste spectacole ?
- Prin atitudinea grijulie față de sursă. Unele teatre denaturează clasica prin faptul că acceptă lejer diverse trucuri regizorale. Iurii Arcadievici nu permitea să fie adăugat sau rescris ceva, doar reducea atent textele. Un exemplu proaspăt al acestei abortări respectuoase a unei opere preferate de toți este spectacolul «Василий Теркин», pus în scena noastră de regizorul din Piter Alexandr Nasencov.
- «Harmeliștii» au o prietenie de durată cu reprezentanța Rossotrudnicestvo în Moldova. În noiembrie, pe site-ul ei au putut fi văzute anunțurile despre participarea online a voastră la Festivalul internațional al teatrelor rusești din CSI și Țările Baltice «Встречи в России», organizat de «Балтийский дом». Iar în a.2018, grație sprijinului Centrului rus de știință și cultură, artiștii teatrului «De pe strada Trandafirilor» au putut vizita virtual Sanct-Petersburgul pentru a participa activ la această sărbătoare.
- Purtăm o recunoștință mare Centrului rus pentru ajutorul acordat în realizarea unui șir de proiecte, în special – al festivalului teatrelor de cameră și spectacolelor de format mic «Moldfest.Rampa.Ru». Cu sprijinul CRȘC mai mulți băieți talentați de la noi au fost la Școala tinerilor regizori și actori din Zvenigorod, iar la Festivalul internațional al teatrelor dramatice «Соотечественники» din Saransc am prezentat cu succes două dintre spectacolele noastre – «Падам…падам…» și «Левушка». Andrei Mihailovici Muraviov, conducătorul reprezentanței Rossotrudnicestvo, ne-a asigurat că după încheierea carantinei teatrul «De pe strada Trandafitrilor» va fi ajutat în organizarea unui turneu republican cu spectacolul «Василий Теркин». Cu siguranță, vom avea sălile pline – oamenilor le este dor de spectacolele «vii» .
- Fără îndoială, «harmeliștii» se bucură de popularitate la Tiraspol și la Paris, în Cipru și în Lituania, în Belarus și Israel. Care orașe rusești v-au lăsat cele mai sclipitoare impresii?
- Pentru mine o descoperire au fost orașele Ecaterinburg și Celeabinsc .
- Am auzit că în Celeabinsc spectacolul «Левушкa» a trecut cu casa închisă. După care ați dus încolo și «Америка России подарила пароход…» - și din nou era imposibil să nimerești la spectacol. Da acolo sălile-s enorme, nu ca cea de care dispuneți aici, aflată în clădirea unei foste grădinițe de copii!
- Așa este. Sincer vorbind, nici nu-mi puteam închipui ce viață spirituală bogată are Uralul, cum fierbe acolo viața culturală. M-a uimit numărul mare de teatre în aceste orașe, și sălile care răsuflă în unison cu tine, și lipsa locurilor libere, și artiștii, regizorii talentați. Dar nu doar despre teatre este vorba. Am văzut acolo destule expoziții de artă, alte evenimente culturale, am văzut complexe sportive grandioase , palate de gheață. Da la «Коляда-Театр» am fost primiți ca niște prieteni dragi – Iurii Arcadievici a colaborat mult timp cu Nicolai Coleada. Odată, în spectacolul «Нюра Чапай», pe care l-am dus la festivalul din Ecaterinburg, am avut nevoie de oameni pentru o scenă de masă. Clar că nu puteam veni acolo cu o echipă numeroasă, era o plăcere prea scumpă. Și ne-au salvat băieții de la «Коляда-Театр», care au fost repede introduși în spectacol.
Desigur, la Moscova, Sankt-Petersburg există propriile vedete, o inovație deosebită, spiritul tradiției. Dar și teatrele ruse departe de capitală știu să bucure și să uimească cu adevărat. Ne-am convins, fiind la Samara, Vladimir, Ioșkar-Ola, în alte orașe. Da în capitala Rusiei avem o adresă specială – școala Sciuchin. Sperăm că după carantină acolo vor vi reluate cursurile extrem de utile de perfecționare profesională, la care erau mereu prezenți actorii noștri. Acolo noi participam an de an la festivalurile «Подиум», la master-clasele internaționale. Acolo ne cunosc și ne iubesc, și acest sentiment este reciproc. În teatrul «De pe strada Trandafirilor» Iurii Arcadievici a înrădăcinat multe tradiții ale școlii Vahtangov, înainte de toate – spiritul libertății și cel de studio.
- Țin minte, la «Moldfest» criticul de artă din Sankt Petersburg Alexandr Platunov a menționat, că în teatrul lui Harmelin domnește spiritul energiei tinere, de studio. Iar în frunte nu stă regia epatantă, ci Omul – sufletul lui, victoria lui, durerea și visul. Și mai țin minte cum Iurii Arcadievici vorbea despre aceea ce minunat este, că înainte de spectacole în foaier se face auzită vorbirea moldovenească…
- Spectatorii moldoveni de toate vîrstele tot mai des vin la spectacolele noastre. Am văzut adesea cum mama îi traduce copilului, în șoaptă, replicile actorilor din rusă în moldovenească. Așa că aportul nostru la păstrarea și promovarea lumii ruse în Moldova nu este unul simbolic. Și noi sperăm mult la ajutorul Rusiei în construirea clădirii teatrului «De pe strada Trandafirilor». Acesta a fost visul principal al remarcabilului Maestru, și el trebuie neapărat să fie materializat. Vom traduce în viață și alte planuri ale lui – spectacolele preconizate de el, asupra cărora vom lucra în viitorul apropiat, dezvoltarea Studioului teatral orășenesc, în care se ocupă treizeci de copii și maturi, deschiderea muzeului teatral. Și desigur – creația principală a lui Iurii Arcadievici, proiectul său unic «Moldfest», care unește oameni din zeci de țări ale lumii. Și principalul - noi trebuie să păstrăm să nu «vărsăm» enorma moștenire de creație – strălucitele spectacole ale lui Harmelin, pe care au crescut multe generații de compatrioți de-ai noștri. Aceste spectacole ne fac să ținem minte, că dragostea, sinceritatea, omenia este de sute de ori mai scumpă ca aurul, mai importantă ca orice carieră.
Adăuga comentariu