Margareta Stroot: „Mai mult îi admir pe cei care reușesc să se realizeze în Moldova, dar nu peste hotare”

Noul guvern moldovenesc a declarat în mod repetat necesitatea de a atrage în țara noastră specialiști străini. Deoarece el consideră că calificarea lor înaltă și experiența europeană vor ajuta mai bine la rezolvarea numeroaselor noastre probleme vechi.

Între timp, mulți experți moldoveni sînt invitați să lucreze în Occident, care crede că ei au toate abilitățile necesare. Un astfel de exemplu este Margareta Stroot (numele de fată Donos). De ani de zile ea este corespondentă pentru Radio Moldova, acreditată la ONU și alte organizații internaționale la Geneva. În afară de aceasta, ea este trezoriera Uniunii Internaționale a Presei Francofone (2018-2020), sediu căreia se află la Paris (În Moldova, de asemenea, există o secție a UPF).

Despre cum este văzută din depărtare viața de aici, cum trăiesc compatrioții noștri peste hotare, unde este mai ușor să reușești și dacă are Moldova șansa de a deveni o „a doua Elveție”, a povestit Margareta Stroot pentru portalul Noi.md.

Prima întrebare este cum a intrat jurnalismul în viața Dvs și de ce credeți că aceasta a fost cea mai potrivită profesie pentru Dvs?...

Am făcut studii de jurnalism la îndemnul unui prieten – jurnalist, după ce publicasem o poveste al cărui martor fusesem. Am urmat sfatul lui și îi sînt recunoscătoare. Este a doua mea profesie. Mai devreme am făcut studii și am muncit cîțiva ani în calitate de farmacistă. Mi-a plăcut mult această meserie. Lucram în laborator, preparatoare de medicamente; nu era ușor, dar eram mîndră de ceea ce făceam. În ceea ce privește jurnalismul, am o singură convingere: este meseria care mi-a deschis uși, mi-a prezentat diferiți oameni, interesanți și importanți. Jurnalismul este o meserie minunată.

Cum ați ajuns să vă vedeți realizată în domeniul jurnalismului tocmai în Elveția?

Povestea mea este una de viață. Viitorul meu soț, funcționar la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), venise în Moldova să organizeze un seminar pentru jurnaliștii locali. Printre jurnaliștii prezenți la eveniment eram și eu. Din 1996, de cînd m-am stabilit în Elveția, am căutat să continui meseria și, ulterior, am devenit corespondentă pentru diverse media din țara noastră, acreditată la ONU și la celelalte organizații internaționale cu sediul la Geneva, precum și în Confederația elvețiană. Mi-au prins bine cunoștințele de la Facultatea de Jurnalistică de la Universitatea de Stat din Moldova, dar îndeosebi limbile, pe care le vorbeam: franceza – pe care o practicasem la Paris, unde fusesem la studii la Institutul de Presă cu o bursă Robert Schumann, în 1993-1994, rusa care este una dintre limbile oficiale în sistemul Națiunilor Unite, dar și engleza, pe care am învățat-o deja la Geneva.

Prin ce se deosebește societatea moldovenească de cea elvețiană?

Elveția este diferită nu doar de Moldova, dar chiar și de vecinii săi. Acest spațiu și, îndeosebi, orașul Geneva, a fost leagănul protestantismului. De veacuri, Geneva mai este cunoscută și cu numele de „Roma protestantă”. Jean Calvin, teolog, reformator, personaj important al Reformei protestante, a locuit și a activat mai mulți ani aici, pînă la moartea sa, în 1564. Anume în Geneva el a aplicat cele mai dure și deseori inumane reguli ale noii religii – protestantismul. Recomand tuturor celor care vor să înțeleagă cultura, comportamentul, relația vizavi de lege a elvețienilor, să citească atent și cu creionul în mînă cartea „Conscience contre violence” (Conștiința contra violenței - traducere proprie) de Stefan Zweig, care e tradusă în multe limbi. De la Calvin încoace s-a instaurat inițial frica, după care – respectul total al legii și al ordinii publice. Modestia și discreția fac parte din cultura acestui popor. Elvețienii sînt mîndri de țara lor, chiar dacă unele epoci și evenimente nu fac parte din capitolele glorioase ale istoriei tării.

Deseori putem auzi faptul că Moldova ar putea deveni o mică Elveție a Europei de est? Ce ar trebui să facem pentru aceasta?

Aș începe de la suveranitate, urmată de un spirit de demnitate și de capacitatea comună de-a ne iubi țara. Dragostea de țară este un sentiment subtil, care se referă la trecut, la prezent și la viitor. Din puținul pe care l-am înțeles eu, elvețienii sînt toleranți, înțelegători și foarte muncitori.

Importantă este și așezarea geografică a unei țări și potențialul său natural. Precum știți, Elveția, ca și Moldova, nu are ieșire la mare și nici zăcăminte minerale. Ambele însă posedă sol arabil, apă potabilă destulă, pășune de calitate, relief și păduri frumoase. Avem în comun varietate de culturi, de limbi, de etnii... Elveția se poziționează geografic la răscrucea tuturor drumurilor europene și chiar în inima UE. Așezarea geografică face ca ea să fie utilă țărilor-membre ale Uniunii: pentru transportul de mărfuri și persoane, pentru locurile de lucru pe care le oferă, pentru calitatea serviciilor prestate. Elvețienii au reușit să stabilească și să mențină relații de bună vecinătate. Ca între vecini, se mai întîmplă și certuri aprinse, și oale sparte, și învinovățiri reciproce, nemeritate ori meritate. Important e să știi să discuți, să propui, cîteodată – să cedezi, iar uneori să rămîi ferm pe poziție. Toate acestea împreună poartă numele de diplomație sau înțelepciune.

Moldova a fost, este și va rămîne la răscrucea drumurilor și culturilor. De ce nu am încerca să tragem foloase din asta? Ar fi minunat să ne inspiram din experiența Elveției, de exemplu.

Cum poți să te realizezi într-o țară și o societate străină?

Haideți să spunem lucrurilor pe nume: nu toți cei plecați din Moldova ori din altă țară s-au realizat în străinătate. Unii au reușit, alții sînt chiar foarte dezamăgiți. Probabil te realizezi cu adevărat atunci cînd respecți legea și valorile țării-gazdă, cînd vorbești corect limba ei, cînd cauți să înveți de la cetățenii ei. De altfel, de ce te stabilești într-o altă țară? Doar ca să profiți?

Eu îi admir, însă, mai mult pe cei care reușesc să se realizeze în Moldova, unde există un sistem economic slab, un sistem politic tînăr, probleme de corupție, lipsă a forței de muncă calificată (plecată peste hotarele țării). În astfel de condiții trebuie să ne mirăm de îndrăzneala celor, care deschid o patiserie ori o brutărie, care ne coc pîinea în fiecare zi, care fac un vin apreciat, care sădesc o livadă, care se ocupă de copii în grădinițe - și fac toate acestea cu dragoste și tenacitate. Credeți-mă, e cu mult mai greu să te realizezi în astfel de condiții, decît să mergi într-o țară unde terenul este gata pregătit pentru o forță de muncă instruită și formată pe spatele țărilor sărace.

Există în Elveția o comunitate a moldovenilor? Cum încearcă compatrioții noștri să păstreze sau chiar să promoveze tradițiile moldovenești departe de casă?

Comunitatea moldovenilor nu este una structurată ori, dacă doriți, organizată. Eu chiar aș spune că noi sîntem răzlețiți, divizați, distanțați, ca să nu zic dezordonați. Plecarea din țara de origine nu schimbă așa de repede omul în țara-gazdă. În martie 2007, un grup mare de persoane a creat Asociația cu numele ”Comunitatea moldavă din Elveția”, primul scop al căreia a fost și rămîne datoria față de țara care ne-a educat, unde avem rădăcini, familie, trecut, ba chiar și prezent. În acest context, s-au realizat proiecte pentru țară: unul dintre ele este susținerea financiară și logistică a concursului pentru tineri „Le Coing d’or – Gutuia de aur”. S-au construit terenuri de joacă pentru copii în mai multe localități din Moldova, s-au asigurat abonamente la publicațiile naționale pentru orfelinate, s-au colectat jucării și rechizite pentru grădinițe etc. Pentru a promova valorile noastre culturale, s-au organizat, în colaborare cu reprezentanța RM pe lîngă ONU, concerte și expoziții în incinta Palatului Națiunilor, care este sediul ONU la Geneva. Multe s-au realizat, dar asta nu a făcut să crească numărul participanților ori al membrilor asociației. Din punctul meu de vedere, se promovează tradiția și valorile naționale atunci cînd iți iubești țara, iar noi la acest capitol mai sîntem restanțieri. Din păcate!

Aduc și un alt argument: am observat ceva foarte straniu și chiar dureros: mulți, mult prea mulți moldoveni își denigrează fără milă țara în fața străinilor, pe nedrept și cu multă insistență. Deseori am fost întrebată de străini de ce se întîmplă astfel? În rest, desigur, ne îmbrăcăm în ii și facem poze pentru rețelele sociale.

În general, cîte asociații avem acolo și cum sînt ele?

Este o întrebare foarte bună. Înainte de a răspunde, ar fi bine să discutăm ce înseamnă Asociație și, mai larg, ce este viața asociativă. Eu cred că există o singură asociație, care functionează în conformitate cu legea elvețiana despre funcționarea asociațiilor. Mă refer aici la Comunitatea moldavă din Elveția. Pe lîngă aceasta își pot spune asociație, la alegere: o grupă de cunoscuți – susținători ai unui partid, cîțiva cumătri și vecini, care se trag din aceași localitate și care obișnuiesc să se relaxeze duminicile împreună, la un grătar și un pahar de vin; ori cîteva persoane care au înțeles că pot cîștiga un proiect dacă sînt mai mult de trei în grup și așa mai departe...

Dar se pare că comunitatea noastră nu este numeroasă (în jur de 2000 de cetățeni moldoveni)? Cum au ajuns în Elevția oamenii noștri, prin ce căi?

Aveți dreptate cînd spuneți „în jur”. Eu nu cred că există o persoană ori chiar un responsabil, care să cunoască numărul exact-aproximativ ori aproximativ-exact al moldovenilor din Confederație ori din oricare altă țară. La început, unii au ajuns cu viză temporară pentru a rămîne ilegal, alții au cumpărat pașaportul românesc (acu zece ani acesta costa circa 3000 de euro), alții au ajuns legal, cu permis de ședere și de lucru și asta datorită competențelor proprii. Să nu uităm și de cei care nu se mai consideră cetățeni ai RM, din moment ce au obținut pașaportul românesc.

Mai mulți moldoveni reimigrează după principiul ”din vorbă în vorbă”, din Germania și Portugalia în regiunile de sud ale Elveției (Lugano, Locarno). Ce cunoașteți despre acest fenomen și prin ce se explică el.

Am întîlnit și eu mai multe persoane care au procedat astfel. Cu unii chiar am încercat să discut despre acest fenomen. Îmi pare rău, dar nu vreau să vă spun răspunsurile auzite. Aici discuția noastră intră pe un teritoriu sensibil, care se numește demnitate și respect. Noi toți avem multe de învățat la acest capitol.

Ce le lipsește cel mai mult moldovenilor din Elveția?

Cred că moldovenii din Elveția nu sînt diferiți de cei din alte țări. Tuturor celor plecați le lipsește o țară: unii din ei au pașapoartele altor țări – dar ei oricum nu au țară. Pașaportul este un document care-ți permite să te stabilești altundeva, să călătorești, să votezi. El nu-ți dă țara, nici cultura ei, și mai puțin mentalitatea din acea țară. Din moment ce ai pierdut ori nu ai dragoste pentru propria țară, nu există alt meleag care să ocupe locul baștinei – acest loc ramîne gol. Și omul fără țară tot gol ramîne.

Cum credeți, ce i-ar putea motiva pe migranții moldoveni să revină acasă?

Eu cred că oricum mulți vor reveni pentru că-și iubesc baștina, alții pentru a-și petrece bătrînețea acasă, a treia categorie – pentru a supraviețui cu mica pensie cîștigată în puținii ani de cotizare în alte țări. Tinerii care fac studii în străinătate ar putea reveni într-o țară care le-ar acorda condiții de activitate: facilitați pentru întreprinderile mici și mijlocii, pachet de lansare a întreprinderilor individuale, servicii publice eficiente. De altfel, buna funcționare a economiei ar face ca omul, pur și simplu, să nu plece de acasă.

Există părerea că șeful Biroului pentru Relații сu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a RM ar trebuie să fie ridicat la statut de vicepremier. Ce părere aveți Dvs despre aceasta?

Nu am o părere clară, căci eu încă nu am înțeles rostul exact al acestui Birou. Din cîte știu, Biroul se ocupă de proiecte finanțate de unele organizații internaționale și de unele state străine. Organizează un Congres anual, o tabăra de vară pentru copii. În afară de rapoarte și discursuri, care ar fi rezultatele concrete ale existenței acestei instituții? Ce s-ar schimba în funcționarea Biroului ori în atingerea scopurilor instituției de la ridicarea statutului responsabilului?

În Elveția sînt mulți migranții din spațiul CSI (vorbitori de limbă rusă). Unde se întîlnesc ei și cu ocazia căror evenimente (probabil în cadrul festivităților de 9 mai organizate de asociațiile rusești și Ambasada Rusiei)?

Mă scuzați, dar revin la formularea Dvs de „numeroși”, care este des utilizată și nu numai în mass-media. Ce înseamnă exact numeroși, cîți sînt ei?

Nu știu care este situația în întreaga țară, dar locuind la Geneva de circa 20 de ani, pot să vă spun că pentru sărbătorile religioase credincioșii de religie ortodoxă și în general vorbitorii de limbă rusă ori nu neapărat (bulgari, serbi) merg la biserica rusească, care se găsește în centrul istoric al orașului. Este biserica cea mai accesibilă din punct de vedere al transportului public. Biserica românească și cea greacă se găsesc la marginea orașului. Ambasada Rusiei, dacă și organizează ceva, atunci o face în capitala țării – la Berna. Spre deosebire de alte popoare, rușii își iubesc țara, chiar dacă nu toți apreciază clasa politică, ei investesc în promovarea culturii și a valorilor proprii. Aici, la Geneva, deseori vedem afișe despre organizarea de concerte, conferințe și dezbateri cu invitați din Federația Rusă.

Mulți din acești migranți, inclusiv moldovenii, ocupă funcții înalte în cadrul diverselor organizații internaționale și nu numai. Drept exemplu, în acest sens, este și cazul Dvs. Ce istorii de succes ați mai putea menționa?

Dacă e să începem de la mine, pot afirma cu încredere că împrejurările au făcut astfel încît eu să dețin două mandate la rînd, în calitate de Președinte a Clubului elvețian de presă, instituție prestigioasă, care există de 22 de ani. Este o platformă predestinată să construiască punți între Geneva locală și cea internațională – două lumi foarte diferite.

Funcții înalte în organizațiile internaționale, care ar însemna șefi de agenții ale ONU – deocamdată nu avem; directori la organizațiilor internaționale din sistemul ONU – de asemenea, nu avem. Ne putem mîndri însă cu moldoveni care sînt funcționari internaționali și care-și fac bine datoria. Eu aș menționa cazul unui cetățean al Republicii Moldova, fondator al Comunității moldave, care este unul dintre directorii de la întreprinderea Lenovo din Geneva. Alții lucrează în întreprinderi de comerț de materie primă, deținînd funcții cu responsabilitate, cunoaștem medici apreciați.

Ne mîndrim în mod special cu un alt cetățean al Republicii Moldova, foarte capabil și apreciat, funcționar la UNICEF. După ce a lucrat aici la Geneva, a muncit la Bruxelles, a devenit reprezentant al UNICEF și este la ora actuală într-o țară din Asia în fruntea unui birou de 80 de angajați de diferite naționalități.

Am crezut și cred că toate meseriile sînt respectabile. Important este să-ți faci datoria corect și cu dăruire acolo unde ești. Elvețienii au o vorbă, care în traducere ar suna puțin straniu: gustul (satisfacția) lucrului bine făcut. Probabil aceasta ne lipsește nouă adeseori – satisfacția lucrului bine îndeplinit – atunci cînd faci mai bine decît ți se cere.