X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Elena Bulhac: în Rusia, atitudinea față de moldoveni este foarte bună, altfel nici nu poate fi

13 ian. 2022,, 10:00 (reactualizat 13 ian. 2022,, 10:00)   Interviuri
7973 6

Cum trăiesc moldovenii în Rusia? Cu ce se ocupă, duc dorul patriei, cum îi tratează băștinașii? La aceste întrebări ale sitului Noi.md a răspuns Elena Bulhac, copreședinta Centrului cultural comunitar ”Comunitatea moldovenilor” (Kursk ) .

Elena, cum ați ajuns la Kursk?

Istoria stabilirii mele la Kursk este interesantă… La început, la Kursk a mers fiica mea Cristina, care fusese înmatriculată la Universitatea de stat din Kursk conform cotei Rossotrudnicestvo, peste un an copiii m-au convins și eu am acceptat să mă mut. Mezinul, Ion, absolvea atunci clasa IX la Orhei, și la întrebarea privind planurile lui de studii pe viitor mi-a răspuns că va continua studiile doar dacă va fi alături de sora sa. Evident, am căzut de acord, căci ei se simt foarte atașați reciproc. Chiar și azi, că fiecare are propria familie, ei îs nedespărțiți, și eu mă mîndresc cu asta.

Timpul trecea, cu fiece zi îmi era tot mai greu să trăiesc, să muncesc, în timp ce copiii mei erau departe de mine. Casa era pustie, la fel și sufletul meu... Fără să înțeleg, am rămas fără aripi, fără sufletele apropiate, fără copiii mei.

Într-o bună zi am luat și am mers în ospeție la ei. Mi s-a părut atunci că la întoarcere îmi va fi mai ușor, din păcate însă era tot mai dificil. La urma urmei, am decis să mă mut la copii. Așa m-am stabilit la Kursk.


Cum s-a format Comunitatea moldovenilor și cu ce se ocupă compatrioții noștri?

Decizia de a forma organizația regională ”Centrul cultural comunitar «Comunitatea moldovenilor» a fost luată în timp ce familia mea perfecta actele pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse. Pe atunci, comunicam des cu compatrioții noștri, vedeam problemele cu care se confruntau, și eu personal suportam dificultățile de adaptare la noul loc de trai. Și atunci mi-am zis: dacă eu, cu experiența și cunoștințele mele, mă adaptez așa de greu, ce simt cei care nu au aceste aptitudini?

Și am decis să vorbesc cu alți compatrioți ai noștri, să discutăm plusurile și minusurile deciziei de a forma Comunitatea moldovenilor: de ce avem nevoie de ea, ce beneficii va aduce celorlalți. În rezultat, am creat-o, și azi ea este una dintre cele mai bune și active organizații moldovenești din Federația Rusă, exemplul ei este urmat de alții, noi facem schimb de experiență în organizarea corectă a activității comunității.

La moment, OR CCC «Comunitatea moldovenilor» are cca 1500 de membri. Nucleul comunității îl formează cam 300 de persoane, printre care – studenți, antreprenori, ingineri, profesori, constructori. Fiecare are posibilitatea să facă ce îi place – unii cultivă flori, alții cresc livezi sau lucrează la uzinele și fabricile din regiunea Kursk, asta în timp ce noi nu ne uităm tradițiile și datinile, organizăm diferite sărbători naționale, forumuri economice, concursuri, etc.

Există părerea, că diasporei moldovenești îi lipsește grăuntele coeziunii. În multe țări, unde locuiesc compatrioții noștri, nu există un lider care să unească în jurul său toate asociațiile moldovenești. Cum stau lucrurile, în acest sens, la compatrioții noștri în Rusia?

Pot spune că nu este adevărat! Din contra, departe de casă noi avem mai multă coeziune, pot aduce numeroase exemple de acest fel.

În Federația Rusă nu există un lider unic al comunităților de moldoveni, însă în 25 de regiuni au fost deschise organizații obștești bazate pe principii etnice, și în fiecare regiune există un lider, în jurul căruia se adună moldovenii noștri – întotdeauna, în orice situații, vorba ceea – la bucurie și necaz. La formarea unei organizații unice a moldovenilor în Federația Rusă se lucrează, dar este o cale lungă și anevoioasă.

Vizitați Moldova deseori, mai aveți aici rude, prieteni?

Înainte de pandemie veneam în Moldova trimestrial, uneori și mai des. Acum însă nu am mai fost pe acasă de doi ani, duc dorul Moldovei, ea a rămas în inima mea pentru totdeauna, de aceea încerc să ajut compatrioților mei, în măsura posibilităților.

Care este atitudinea rușilor, în special – a locuitorilor din Kursk, față de moldoveni?

În regiunea Kursk atitudinea față de moldoveni este foarte bună din toate părțile: și din partea locuitorilor regiunii Kursk, și din partea administrației. Altfel nici nu poate fi, căci poporul nostru este deschis, prietenos, harnic, de ce nu s-ar apuca – va reuși.

Contactați cu ambasada Republicii Moldova în Rusia, dacă da – cum anume?

Da, desigur, colaborăm cu ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, organizația noastră este foarte activă și la toate evenimentele noastre participă ambasadorul RM în FR sau cineva din personalul ambasadei, în funcție de genul evenimentului.

Împreună cu ambasada RM în FR am organizat șase sărbători de primăvară «Mărțișor», patru ani în șir am participat la Forumul economic al regiunii Kursk și Iarmarocul Kerensk, am organizat Zilele Moldovei și alte evenimente.

Cum interacționați cu Biroiul pentru relații cu diaspora, creat de guvernul Republicii Moldova?

De la apariția organizației noastre am colaborat cu Biroul pentru relații cu diaspora, și chiar foarte rezultativ. Pe atunci alte persoane se aflau la conducerea Biroului, noi chiar am primit un sprijin – literatură pentru membrii comunității. Acum însă, cu regret, nu colaborăm, deoarece la Biroul pentru relații cu diaspora există o divizare a compatrioților care se află în Rusia, și cei din Europa. Cu Europa se lucrează, cu Rusia – nu. Noi am expediat scrisori în adresa Biroului pentru relații cu diaspora, i-am invitat să participe la evenimentele noastre, dar nu ni s-a răspuns măcar… Să nu mai vorbim despre un sprijin…

Mulți cred că această structură este ineficientă și că ea trebuie să existe la MAE al Moldovei, așa cum se practică în multe alte țări.

Nu pot răspunde la această întrebare, dat fiind că nu găsesc necesară o asemenea organizație.

Cum credeți, poate oare Centrul cultural comunitar să devină o platformă pentru careva proiecte moldo-ruse mixte?

Pot spune cu siguranță, că noi deja formăm această platformă, care este deschisă colaborării și din partea Republicii Moldova, și din partea Rusiei. De 5 ani fac parte din Consiliul ruso-moldovenesc de afaceri și în tot acest răstimp noi colaborăm activ și organizăm multe evenimente comune.

Vorbiți-ne despre planurile de activitate ale Consiliului ruso-moldovenesc de afaceri de la CICFR. Ce are el pe agendă?

În viitorul apropiat intenționăm să organizăm, împreună cu regiunile, o misiune de afaceri în Republica Moldova .

Cum spunea cunoscutul jurnalist și publicist moldovean Iurie Roșca, Dumnezeu le-a dat moldovenilor doi plămîni. Cu ambii ei respiră două culturi. Cu unul respiră cultura moldovenească, cu al doilea – cultura rusă. Anume în asta constă unicitatea și frumusețea irepetabilă a culturii și spiritualității țării noastre, a poporului nostru. Cum reușiți să păstrați cultura, tradițiile, limba moldovenească în generația imigranților tineri?

Toate evenimentele culturale, organizate de Comunitate, au scopul de a păstra cultura noastră. Întotdeauna invităm membrii comunității la aceste evenimente, ele se bucură de multă popularitate. Demult ne dorim să organizăm pentru copiii membrilor comunității o școală duminicală, unde ei să învețe limba și literatura moldovenească, tradițiile poporului nostru însă, cu regret, pentru aceasta avem nevoie de resurse, de care Comunitatea nu dispune.

Moldovenii de peste hotare, deși au ales calea emigrării, trăiesc cu speranța să revină acasă. Majoritatea nu ascuns acest sentiment, deoarece înțeleg că omul poate fi fericit cu adevărat doar la el acasă. Ce ar mai trebui să facem pentru a-i întoarce, și este oare Moldova gata să asimileze valul repatriaților moldoveni?

Eu aș spune că moldovenii care trăiesc în Rusia mai rar tind să revină. Apropierea culturilor și tradițiilor, felul cum ne primește Rusia, ne face să ne simțim ca acasă. Nu pot vorbi despre cei care trăiesc în Europa, căci doar ei știu ce au pe suflet. Dacă Moldova este sau nu gata … Cred că mai degrabă nu. Autoritățile trebuie să depună mult efort pentru ca să atingă nivelul de trai și de salarizare de peste hotare.

8
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?