Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Victor Organ, despre „Rama Albastră” și dorința de a schimba lumea acasă

4 mai. 2022,, 18:08   Interviuri
13762 0

Cea mai mare frică a oamenilor ar trebui să fie cea de uitare, de a nu se mai găsi la cineva în amintiri. O spune și invitatul ediției de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”, Victor Organ, tînărul care reînvie amintirile prin intermediul proiectului său unic „Rama Albastră”.

Ce înseamnă de fapt digitalizarea fotografiilor, de unde adună fotografiile de odinioară și cum le salvează de la pierzanie, ne spune chiar Victor, în interviul video de mai jos:

Vedeți mai jos varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am regăsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Invitatul meu de astăzi este Victor Organ, un tînăr care și-a propus să dea o nouă viață fotografiilor de odinioară, ca să ne putem bucura de ele mult timp de-acum în colo. Victor, te salut!

- Salut!


- Vreau să începem discuția prin a-mi povesti despre digitalizarea fotografiilor, muncă migăloasă aș zice eu, pe care o practici acum. Cînd ți-a venit această idee?

- Ideea aparținea de fapt Agenției Naționale a Arhivelor, fiindcă ei aveau foarte puțin material din perioada interbelică. La început se colecta din albume de familie din diferite colecții și la un moment dat a încetat. Deja cînd eu am plecat din Arhivă, am decis să continui pe cont propriu. Dar cît lucram eu, chiar fiind și la Arhivă, mi-au atras atenția fotografiile care sînt făcute în primii ani de după război. Oamneii și familille nu erau atît de sovietizate. Uniunea Sovietică nu intrase pe deplin în viața de zi cu a zi a oamenilor.

- Oamenii mai au fotografii vechi? Cum ajung ele pe mîna ta, în prezent? Este vorba despre baza de date „Rama Albastră”.

-Sînt fotografii și din perioada țaristă, fotografii care au peste 100 de ani. Nu știu cum oamenii au reușit să le păstreze. Desigur sînt multe în stare avansată de degradare și eu trebuie să folosesc diferite unelte ca să le îmbunătățesc.

- Le poți salva cumva?

- Fizic, nu. Cel puțin digital încerc să corectez anumite chestii, să șterg colbul, zgîrîieturi, pete.

- Cîte fotografii ai adunat pînă acum?

- Eu nu le duc contul, desigur că sînt multe. Eu mă axez ca să am din toate raioanele. Nu e neapărat să am un număr anumit de fotografii, dar vreau să am din fiecare localitate, ca mai apoi poate va apărea un site și fiecare să caute după raion sau localitatea sa. Mă concentrez nu pe numărul de fotografii, dar pe numărul de localități din care eu vreau să adun fotografii.

- De unde ți-a venit ideea de „Ramă Albastră”? Știu că este o legătură aici.

- Da, este o legătură. În călătoriile mele cu bicicleta prin sate, coelctînd fotografii, am observat, în mare parte, că eu le scot din rame cam de aceeași culoare și că e un fel de tradiție la noi să ținem fotografiile în rame albastre, chiar dacă mai sînt și rame de alte culori.

- Tu ești ok, astăzi, în R. Moldova?

- Mai mult decît ok, sînt foarte bine.

- Îți place ceea ce faci?

- Da, îmi place. Eu aș fi putut face lucrul acesta în altă parte, dar în altă parte pe cultură demult s-a pus accentul și s-a făcut munca pe care o fac eu și dacă munca pe care o fac eu ar trebui să o facă statul și care nu prea își dă interes, nu are resurse s-o facă sau nu poate să angajeze tineri specialiști în domeniu, atunci eu am foarte mult de lucru. Eu am un post de muncă oficial și eu fac asta în zilele mele libere. Sîmbăta și duminica pregătesc postări, editez fotografii, scanez cîte vreo 70 de fotografii pe zi. E o muncă mare.

- Dar ești răsplătit pentru asta?

- Noi am început a aduna donații. Avem deja cam 600 de euro, dar acești bani i-am folosit pentru a crea un laborator. Nu sînt pentru a-mi face mie un salariu.

- Adică, sînt doar banii care vin din donații și pe care-i investești tot în proiect?

- Da.

- Și te entuziasmează chestia asta? Mulți ar vrea să fie plătiți pentru un anumit serviciu. Tu lucrezi doar din plăcere, pînă cînd.

- Pînă cînd, lucrez din plăcere, dar eu sînt motivat și de alți oameni, pentru că s-a adunat deja o comunitate. Inițial, credeam că voi fi susținut doar de cîțiva prieteni apropiați, dar deja s-au adunat peste 2000 de oameni, au donat peste 50 de oameni. Vreau tare mult ca, pe viitor, să organizăm și o expoziție fotografică.

- Cum pot să te găsească oamenii, ca să-ți transmită fotografii de odinioară, care vor să fie în această bază de date online, „Rama Albastră”?

- Ne găsesc pe pagina de Facebook sau Instagram „Rama Albastră”, acolo am pus numărul de telefon, adresa electronică, ne-am instalat toate aplicațiile posibile ca să ne găsească oamenii.

-Acum, e mai ușor cu tehnologiile moderne. Tu, la moment, muncești de unul singur la digitalizarea fotografiilor, dar știu că-ți dorești o echipă în spate ca să-ți fie mai ușoară munca, nu?

- Da. Acum, partea tehnică și publicarea le fac de unul singur, dar cînd e vorba de colectarea fotografiilor, intervin mai multe persoane. Desigur că donațiile pot cumva să mă ajute să organizez mai multe chestii.

- Tu crezi că ai putea avea o viață liniștită în continuare aici, în țară? Te vezi cumva, ca și alți tineri, peste hotarele țării?

- Nu. Cred că e ok. Munca legată de „Rama Albastră” e un fel de tristețe. Tu vezi toate fotografiile unde buneii sau străbuneii noștri aveau o viață deplină și se vedeau aici. Cumva munca lor stă neapreciată pe alocuri. Multe fotografii pe care le găsim noi nu sînt atinse de nimeni de decenii, unele sînt chiar părăsite. Știu cazuri în care arhivele au fost aruncate sau arse. Pe lîngă munca asta pe care o fac publică, este și faza că toate aceste fotografii au un background interesant și el cumva trebuie valorificat și mă bucur că se găsesc persoane care apreciază munca pe care o fac eu.

- De ce crezi că ar trebui să facem fotografii în continuare, pentru a păstra amintirile vii?

- În secolul nostru, fiecare face fotografii, dar au dispărut albumele, discurile cu albume. Totul este salvat pe iCloud sau pe Drive și noi cu greu ajungem aici ca să răsfoim aceste fotografii sau într-o zi puteam curăța tot ce am făcut cîteva luni la rînd. Albumul era o colecție pe care tu puteai să o atingi și care era păcat s-o ștergi sau s-o arunci, pentru că erau amintiri și pe lîngă asta era textul din spate care era genial, fie că erau mesaje de amintire, dedicații de dragoste, poezii.

- Într-adevăr, fotografiile păstrate în abum au o viață lungă, pe cînd cele de pe telefon sau computer pot dispărea în orice secundă. Aș vrea să te întreb ce te face pe tine, la moment, fericit acasă, în afară de pasiunea pe care o ai față de fotografii și despre care vorbești atît de frumos?

- Desigur muzica. Nu aș fi vrut să ascult unde va peste hotare Surorile Osoianu sau Via Dacă și să mă întristez. Îmi place aici să ascult, cînd călătoresc, cînd merg pe bicicletă, cînd facem drumeții. Desigur că o plăcere mare este cînd primesc mesaje de genul „Am fotografii” și eu deodată mă îmbrac și mă încalț și trag o fugă să văd ce nou o să am în colecție.

- Tu ai avut ocazia de a trăi peste hotare sau doar ai vizitat anumite țări?

- Doar am vizitat, dar eu am prieteni care s-au mutat și eu îi înțeleg, pentru că au vrut un loc de muncă mai bun, ca ai lor copii să învețe în școli mai bune. Alții au posibilitatea să se acomodeze mult mai rapid, dar sînt și cazuri în care oamenii nu s-au acomodat și au revenit și aici se simt la locul lor și eu la fel mă simt aici în apele mele.

- Peste zece ani te mai vezi în R. Moldova?

- Da, desigur!

- Cum ai descrie în cîteva cuvinte țara în care trăiești?

- Plai mioritic.

- De ce pentru tine „Nicăieri nu-i ca acasă”?

- În primul rînd, pentru că e mai mult legat de limbă, de faptul cum noi comunicăm unii cu alții, felul nostru de a fi aici, de faptul că nu mă simt străin și pe lîngă asta lucrul meu mă face tot mai mult să rămîn aici, pentru că e nevoie de a păstra tot patrimoniul cultural și desigur, pe lîngă asta, îmi place și arta care se creează aici, de aia cred că voi sta aici mult și bine.

- De ce ar trebui să ne fie frică astăzi sau dacă ar trebui să ne fie frică de ceva?

- Dacă să vorbim despre situația din prezent, cred că ar trebui să ne fie frică de un eventual război, dar în general cred că ar trebui să ne fie teamă de uitare, că nu vom mai fi la cineva în amintiri. De asta îi motivez pe toți să facă fotografii de fiecare dată cînd au această ocazie.

- Cît de frumos! Și spune-mi, pe final, cine sînt persoanele cărora ai vrea astăzi să le mulțumești?

- Desigur, colegilor mei din Arhivă, profesorilor mei din Academie și multor persoane din Chișinăul de astăzi care au contribuit din punct de vedere cultural asupra mea și care m-au corectat încît eu, cu proiectul meu mic, să devin tot mai bun.

- Asta îți doresc și eu - să tinzi spre perfecțiune și să fii ajutat în continuare de oamenii cu inimă mare și îți mulțumesc pentru discuție.

- Mulțumesc. Deasemenea.

- Prieteni, aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”. Nu uitați, dacă doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email intreaba@noi.md sau pe rețelele de socializare. Mulțumim rețelei de cafenele Tucano pentru găzduire. Pînă la noi întîlniri!

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?