X 
Coronavirus stiri: 8216
Obiectiv european stiri: 319
Criza energetică stiri: 951

Victor Guțu: Este mult mai interesant să pictezi case vechi de la țară decît conace noi

21 apr. 10:00 (reactualizat 21 apr. 18:00)   Interviuri
6216

Îmi amintesc cum odată, cu vreo cinci ani în urmă, Vitea m-a invitat în studioul său la o seară de creație. "Vor fi artiști, muzicieni, vei vedea tablourile noi...". "Nu pot, Vitecika, mă duc la o conferință de presă cu Băsescu". "Dar cine-i acesta?”, a întrebat Vitea. "Om norocos", m-am gîndit eu invidioasă.

El într-adevăr este un om fericit. Și nu pentru că nu știe cine este Băsescu. El se ocupă cu lucrul preferat, este înconjurat de oamenii iubiți. Știe să creeze în jurul său o atmosferă de calm și libertate.

Victor Guțu este unul dintre cei mai cunoscuți și solicitați pictori din Moldova modernă. Tablourile sale pot fi văzute la Muzeul Național de Artă și la expoziția de primăvară recent deschisă la galeria ”Constantin Brincuși”. În colecții private din Finlanda și Rusia, Ucraina și România, Germania și Muntenegru, Ungaria și SUA ... Are în palmares zeci de expoziții, atît personale, cît și de grup, numeroase interviuri în ziare și la televiziune. Și - nici un fel de vedetism!

Ai învățat la marele maestru moldovean Mihai Grecu. Te poți considera pe deplin discipolul său?

Nu, nu pot. În orice caz, nu în sensul în care este obișnuit să spunem că cineva este elevul cuiva. El nu mi-a luat mîna și nu a mișcat-o pe pînză. Eu pur și simplu veneam și mă hrăneam cu spiritul care domnea în atelierul său. El m-a influențat spiritual, prin atmosfera creativă, prin toată amploarea personalității și talentului său. De asemenea, poți tăia dacă vrei, dar voi spune că și după vin am fugit, și colțunași am gătit…


Desigur, Grecu a avut o influență extraordinară asupra mea. Dar am reușit să nu rămîn în umbra acestui copac puternic. Deoarece este foarte periculos să te afli toată viața sub influența cuiva, este un cîmp energetic puternic care te poate atrage pentru totdeauna. Dar trebuie totuși să fim noi înșine.

Din cîte îmi amintesc, prima mare faimă ți-au adus-o portretele rudelor și sătenilor tăi. De ce ai ales acest subiect?

Am avut o dorință nesatisfăcută de a le mulțumi într-un fel părinților. Tatăl meu a murit cînd eram încă mic copil, mama a murit mult mai tîrziu, dar avea doar 58 de ani. Abia își pusese copiii la cale, eu împreună cu fratele meu abia începusem să o ajutăm, iar viața părea să devină mai ușoară și a murit. Nu am avut ocazia să-mi exprim recunoștința față de părinții mei. Dar cum pot să fac acest lucru cînd ei nu mai sînt? Doar să le prelungesc viața pe pînză.

Așa că am început să pictez. Am găsit fotografii în albume vechi și am desenat de pe ele. În viața mea, de cîte ori o rugam pe mama: "Vino, stai jos", ea îmi spunea: "Cum pot să stau cînd am de lucru în grădină!". Ei nu erau obișnuiți așa. Lucrau de la răsăritul soarelui pînă la miezul nopții.

Din seria "Viața liniștită". Muzicienii de la țară

Apropo, ce credea ea despre faptul că ești pictor?

Avea o atitudine normală. Nu mi-a spus niciodată în ce direcție să merg, unde să învăț și ce să fac.

Poate că vroia să te vadă doctor sau agronom?

Ea pur și simplu voia să fiu fericit, dar cine voi fi - nu era atît de important. Dar eu nu m-am apucat imediat de pictură. Mai întîi am absolvit Colegiul Politehnic. Am avut o specialitate bună: repararea și reglarea aparatelor de uz casnic.

Ai fi putut cîștiga o mulțime de bani... Dar în schimb ai devenit nu doar un pictor, dar un pictor foarte independent. Nu ai desenat niciodată la comandă. Nu ai căutat subiecte la modă și actuale, nu ai mers în pas cu moda, nu ți-ai imaginat cum va fi vîndut tabloul, nu te-ai supus nimănui... Și acesta este cel mai înalt grad de libertate creativă, la care poți numai visa și pe care o poți doar invidia în sensul bun al cuvîntului. Dar care este prețul acestei libertăți creative? Ai fost nevoit să duci lipsuri?

Desigur. Dar știi, acest lucru nu m-a deranjat prea mult. Îmi amintesc că încă din copilărie orice îmi ofereau părinții, eu refuzam întotdeauna. "Hai să-ți cumpărăm un costum nou" - "Nu-mi trebuie" ”Vrei niște bomboane?"- "Nu, nu vreau" Întotdeauna am avut nevoie de foarte puțin. Și în copilărie, și acum.

Din seria "Viața liniștită". Nunta

Adică, ai o viață interioară, iar confirmarea externă a plenitudinii sale nu este obligatorie.

Și aceasta este calitatea pe care mi-au transmis-o părinții mei - este uimitoare! Nu ai nevoie nici de mașină, nici de bogăție, nici casă luxoasă... Apropo, părinții mei aveau o casă la sat. Și gospodărie. Începînd cu găini, rațe, gîște și terminînd cu un cal. Da, pare să fie o bogăție. Dar părinții mei au lucrat la nesfîrșit, iar eu și fratele meu îi ajutam.

Cînd oamenii mă întreabă: cum ai reușit să termini școala din sat cu note maxime, eu le răspund în felul următor. Imaginați-vă, mîine trebuie să mergi la școală și trebuie să-ți pregătești lecțiile sau să mergi să faci curățenie în grajd la vacă. Ce vei alege? Cineva a ales să curețe în grajd, iar eu am stat și am învățat temele! Așa am devenit eminent. Vedeam cît de greu este să muncești la sat și am un mare respect față de țărani, dar înțeleg că ei nu am nevoie de toate acestea – de casă, gospodărie, beciuri pline.

Deseori pictezi peisaje rurale moldovenești. Ce te inspiră la ele?

Eu nu pot picta vile noi și bogate din apropierea orașului. Acolo nu există suflet. Căsuțele frumoase, cu flori, balcoane...nu prezintă interes pentru mine. Dar o casă veche, care se prăbușește, un gard din lemn sau piatră, un loc unde există acest strat – temporal, cultural, istoric - este interesant.

Eu aici m-am născut și am crescut, de aceea, desigur, sînt atras în primul rînd de spiritul moldovenesc și de cultura moldovenească. Dar pictez cu plăcere și alte locuri pe unde am fost– în România, Ucraina, Bulgaria. Apropo, iată ce mi-am amintit. Cînd grupul nostru internațional de artiști a lucrat în Bulgaria, nimeni nu a pictat acolo natură. Doar eu și un alt sîrb mergeam în aer liber cu caietele de schițe. Restul lucrau în încăperi. A aruncat pînza pe podea, a făcut ceva acolo și tabloul este gata.

Dinseria "În natură"

Vom vorbi și despre aceasta mai tîrziu. Nu putem să nu observăm că în ultimii ani creativitatea ta a dobîndit o profunzime specială, o nouă amploare și noi semnificații. De exemplu, au apărut teme mitologice. Cum ai defini această direcție pentru tine însuți?

Am serii diferite. Am început prin a mă regăsi în pictura abstractă, am avut atracții pentru Cezanne, Van Gogh... Apoi a început seria de picturi de pe fotografii vechi. Apoi nu am mai urmărit să păstrez în portrete similitudinea exactă, pentru că am avut alte obiective în acest caz. Seria de pe fotografiile vechi era aproape în alb-negru, iar apoi am vrut să adaug culoare. În paralel, mergeam să fac schițe și pictam din natură.

Apoi a apărut seria "Mitologia". Există un film minunat al lui Paradjanov "Umbrele strămoșilor uitați", și în el eu găsesc paralele pentru creația mea. Foarte interesant este subiectul păgînismului. A miturilor. A arhetipurilor și imaginilor arhetipale. În ultimii ani, într-adevăr sînt atras de temele mitologice și, deși continui să pictez din natură, dar deja mult mai puțin.

Din seria "Mitologie"

Deci, întoarcerea la mitologie este o chemare interioară?

Da, probabil. Dar nu încerc să reflectez și să caut un răspuns la întrebarea: de ce? Pentru mine, teoria este o consecință a fenomenelor artei, dar nu cauza ei. Lasă criticii de artă să explice mai tîrziu - de ce? Marat Gelman mă întreba mereu ce este reprezentat în picturile mele și de ce. Eu îi răspundeam: "Marat, tu te ocupi cu acest lucru toată viața. Eu am venit la tine ca pacientul la doctor. Tu trebuie să-mi spui ce este aceasta, nu eu".

Iată următoarea întrebare este chiar despre el. Unul dintre cei mai renumiți galeriști din lume, Marat Gelman, v-a numit Gauguin de Moldova. E un compliment? Sau dimpotrivă, nu vrei să fii al doilea Gauguin, ci primul și singurul Victor Guțu?

Desigur, vreau să fiu primul și singurul. Dar Marat m-a comparat cu Gauguin nu în sensul că avem un stil similar de pictură sau direcție, el a scris că așa cum Gauguin a plecat din Franța în Africa, așa și Guțu a plecat din Moldova în Muntenegru.

Spune-mi despre munca ta în Muntenegru.

Marat m-a găsit, cum se spune, pe Internet, i-a plăcut și m-a invitat în Muntenegru să lucrez. Și în vara anului trecut am mers în aceste locuri frumoase pentru aproape o lună și jumătate pentru a-mi completa șederea cu o mare expoziție solo. Am lucrat bine, liber. Și pentru prima dată în viața mea am pictat acolo în acrilic. A fost un risc pentru că nu știam ce se va întîmpla.

Dar se consideră că pictura în acrilic este de prost gust…

E prost – nu e prost, dar se usucă repede. În ulei, aș fi stat acolo încă două luni, așteptînd ca picturile să fie gata pentru expoziție. Eu și acum pictez uneori în acrilic. Iar cu privire la celălalt gust – și în ulei poți picta fără gust și inutil.

Bine, m-ai convins. Imaginile soției și fiicei tale ocupă un loc aparte în lucrările tale. În ciuda faptului că soția ta este matematician de specialitate, în ultimii ani se ocupă cu ceramica, iar fiica ta este o artistă uimitor de talentată. Pentru tine ele sînt muze sau rivale în creație?

Desigur, muze! Și încă muze foarte frumoase. Cred că în creativitate nu pot exista rivali. Faci ceea ce poți face doar tu și nimeni altcineva nu va face astfel. Acesta nu este un sport în care dacă ai marcat un gol – ai cîștigat sau ai ajuns primul – ești campion.

Portretul soției Mașa

Poate că greșesc, dar totuși mi se pare că în artă, în pictură, ca în orice fel de activitate, oricum există rivalitate, invidie, unele intrigi. Dar există impresia că toată lumea te iubește. Cel puțin că nu ai dușmani. E adevărat?

Eu nu ştiu. Probabil că este rău cînd nu ai dușmani: înseamnă că nu reprezinți nimic. Da, dușmani evidenți nu am. Poate că pur și simplu am avut noroc și în anturajul meu au fost doar oameni buni.

Acum așa o întrebare. Eu sînt totuși o persoană conservatoare care crede că pictura și măiestria trebuie studiate și cînd văd că unele mîzgîleli, care nu se deosebesc de creația unui copil preșcolar, sînt vîndute cu milioane de dolari, asta nu înțeleg. Am impresia că sînt mințită, că aceasta este fie o încercare de a șterge așa o noțiune ca arta, fie este o încercare de a spăla bani prin presupusa vînzare a unei opere de artă. Ca expert, ce crezi?

Te referi la Cy Twombly?

Inclusiv! Adică, în primul rînd la el. Sînt niște mîzgîleli absolute... Sau banana lipită cu bandă adezivă - ea nu poate valora milioane de dolari!

Nu, sigur că nu. Ceea despre ce vorbești se întîmplă din diferite motive. Este clar că cea mai scumpă pictură din lume este încă "Salvatorul" lui Leonardo da Vinci. Adică, totuși este realismul. Iar Twombly ... Probabil este vorba despre o investiție. În general, orice investiție într-o operă de artă este profitabilă, deoarece în timp ea devine mai scumpă. Dar de ce costă atît de mult și de ce este considerată artă – nu știu.

Dar vouă, maeștrilor care ați studiat mult și ați pus suflet, talent, nervi, suferință, căutare, inspirație în picturile voastre - nu vă este obijduitor că aceste lucruri neclare sînt atît de scumpe și sînt considerate opere de artă?

Prețul lor nu este meritul artistului. Acesta este meritul celor care le promovează și le "înaintează". Cred că dacă întrebi pe cineva cine este Cy Twombly, nimeni nu va răspunde. Oamenii îi cunosc pe Picasso, Van Gogh, Leonardo... Iar acesta este... un fel de joc propriu, iar prețul nu depinde de semnificația operei de artă din lumea artei.

Am auzit că pictura în forma sa tradițională – adică pînză, ulei – moare, și ea trebuie înlocuită cu alte genuri: instalații, artă interpretativă.

Toate acestea nu mai sînt relevante, moda pentru instalații a trecut. Există doi culturologi olandezi și teoreticieni ai artei, Timotheus Vermaelen și Robin van den Akker, care au introdus conceptul de metamodernism. Conform teoriei lor, postmodernismul s-a epuizat deja și anume el nu mai este actual, nu pictura tradițională.

Iar postmodernismul are toate aceste instalații, citate nesfîrșite în loc de opere independente, artă pentru artă, acele banane pe perete ... Iar autorii teoriei metamodernismului cred că aproximativ în 2010 a început o nouă perioadă, care readuce formele tradiționale de artă. Moda pentru tot ce este nămolos, pentru desfrîu nesfîrșit a trecut. Sînt solicitate sinceritatea, realismul, profunzimea, dorința de a înțelege lumea și omul în această lume.

Acest lucru se referă și la literatură, muzică, arhitectură și pictură. De cîte ori a fost deja prognozată moartea picturii! De cînd a apărut fotografia, apoi cinematografia, acum video digital și de fiecare dată se spunea: "Ei, acum pictura cu siguranță va muri!" Dar de fiecare dată apar oameni care, se pare, sînt încă în viață, care iau pensula în mînă și cu ajutorul vopselelor vor să spună ceva lumii și se pare că lumea așteaptă acest lucru.

A intervievat Svetlana Derevșcicova

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав