X 
Criza energetică stiri: 1465
Cutremure stiri: 275
Preşedintele stiri: 3379

V.Panasiuc: «Înțelepciunea celor care practică artele marțiale este faptul, că ei întreaga viață învață să se bată, pentru nu se bate niciodată!»

22 noi. 18:03   Interviuri
4485 0

La finele anilor 70, în anii 80 ai sec. ХХ a existat un adevărat boom al doritorilor de a poseda tehnica karate.

Un rol important l-au avut filmele cu participarea actorilor Bruce Lee și Jeackie Chan, care aplicau acest gen de arte marțiale. Unul dintre primii discipoli ai școlii moldovenești de karate a fost Victor Panasiuc, în prezent cvadruplu învingător în tradiționalul wushu al mănăstirii Shaolin, deținătorul centurii negre în al 7-lea dan în Goju-ryu și al 8-lea dan în stilul «pumnul cocorului alb», președinte al Asociației Okinawa-Goju-ryu karate-do din Republica Moldova. Astăzi Victor Panasiuc este interlocutorul portalului Noi.md.

Nenorocirea a ajutat

Victor, spuneți-ne vă rog cînd ați auzit pentru prima oară de spre artele marțiale și de ce anume pe ele le-ați ales, și nu un oricare alt gen de sport? Spre exemplu, luptele greco-romane, dat fiind că tatăl Dvs. era antrenor anume în acest gen de sport?

– În cazul dat, pe mine m-au ajutat, cum se spune, o nenorocire. Fiind elev, în clasa 4 și 5 eu practicam sportul obișnuit, cum ați spus – mă antrenam la tata, în secția lupte greco-romane. Și tata spunea că își punea anumite speranțe în mine, ca atlet. Îmi amintesc acele antrenamente, îmi era dificil să lupt cu adversarii mei. Ulterior am înțeles, că tata mă punea în pereche cu băieți mai puternici, de frică să nu-i traumatizez pe cei de-o seamă cu mine, prin mișcări prea bruște. Pe atunci eu nu înțelegeam asta, dar țin minte că îmi era dificil să lupt. Apoi m-am îmbolnăvit de Botkin, și medicii mi-au interzis să fac sport timp de doi ani. La momentul însănătoșirii depline eram deja în clasa 8, iar la Chișinău au început să se deschidă secțiile de karate. Acest gen era așa de exotic și interesant, că eu am decis să mă înscriu. Unde mai pui, că pe atunci nu aveam acces la informații, iar tot ce e inaccesibil, precum se știe, este atrăgător.


Ați avut posibilitatea să căpătați niște reviste cu tehnica karate?

– Erau desene, niște re-copieri la imprimantă, căci pe atunci copiatoare încă nu existau. Da imprimantele erau controlate de autoritățile relevante, așa că tipărirea tehnicilor karate era pentru noi un fel de operațiune semi-secretă. Le mai redesenam unul de la altul, cu ajutorul sticlei luminate de o lampă.

Cine a fost primul Dvs. antrenor? Cine, în Moldova, cunoștea deja tehnicile karate?

– În a.1979 la Moscova au fost organizate oficial cursuri , la care tineri din toată Uniunea Sovietică veneau pentru a prelua tehnicile și a-i învăța apoi pe doritorii din republicile lor. Instruirea se făcea pe etape – ați însușit un curs de tehnici, mergeți acasă, transmiteți deprinderile și veniți după tehnici noi. Primul meu antrenor a fost Roman Zambilovici Ricevschii.

Nici gerul aprig nu era o piedică

– Erau mulți doritori să învețe acest gen de arte marțiale?

– Eu aveam deja o jumătate de an de antrenamente, Roman Zambilovici a anunțat recrutarea doritorilor de a învăța karate. În ziarul ”Chișinăul de seară” el a plasat următorul anunț: «Selectare prin concurs. Grup karate». S-au prezentat peste cinci mii de persoane, dintre care au fost aleși doar 200. Printre cei care efectuau castingul eram și eu.

Țineți minte sălile în care vă antrenați ?

– La început ne antrenam la Ciocanii vechi. Acolo erau uzine care dispuneau de săli mari de sport. Apoi antrenamentele noastre s-au mutat în sala relativ mare a spitalului orășenesc nr.3. Îmi amintesc că iarna ea nu era încălzită, și din careva motive trapele erau deschise, stătea un frig groaznic, picioarele deveneau roșii-roșii, dar dorința de a ne antrena, de a poseda tehnicile karate era așa de mare, că nici asta nu ne-a oprit niciodată.

În ce erați îmbrăcați la antrenamente? Erau kimono-uri?

– Primul meu kimono a fost cusut dintr-un cearșaf. L-a cusut una dintre croitoresele cunoscute mamei, singură, la ochi, a desenat șabloanele. Kimono-ul este aidoma unei pijamale. Mult timp după asta am putut avea un kimono veritabil.

Ce a determinat decizia Dvs. de a practica karate – dorința de a fi deosebit de alții, de a poseda tehnicile pentru a te putea apăra și a fi sigur pe sine?

– În vremurile sovietice copiii erau înconjurați de multă atenție – activau secțiuni sportive gratuite, cercuri pe interse. Totuși, societatea copiilor era destul de competitivă. Deseori ne bătiam unii cu alții. Trebuia să fii de-a gata, dacă mergeai pe o stradă «străină» puteai fi întrebat cine ești, ce cauți acolo, se ajungea și la încăierări. Așa că eram motivați. Familia noastră locuia într-o casă cu cinci etaje și trei intrări, în care erau cam treizeci de copii. Cu toții, ne plimbam fără părinți, nu ca acum – fiecare copil are mai multe dădace. Și concurența între copii exista, de aceea băieții se înscriau în secțiile sportive ( box, lupte, fotbal), pentru a fi mai puternici, mai sportivi. Și, evident, un rol important l-a avut faptul că accesul la karate era limitat, iar caracterul exotic al acestui gen de sport crea o curiozitate enormă.

Filozofia artei marțiale

– Ați avut ocazia, vre-odată, să aplicați tehnicile învățate?

– În clasele primare, înainte de boală, deseori soluționam toate problemele cu pumnii. Apoi am crescut din această perioadă. Iar după ce vii în artele marțiale tradiționale, împărtășești filozofia care constă în faptul că forța trebuie aplicată doar în cazurile extreme, da în general trebuie să încerci să rezolvi conflictele prin negocieri. Parcă îți educi această filozofie, și devii mai sigur de sine, iar dorința de a te încăiera cu cineva dispare. Căci de cele mai multe ori omul manifestă agresivitate din cauza nesiguranței. Dar dacă omul nu se teme, el poate găsi numeroase variante de soluționare a problemei. Odată pe mine și prietenul meu au încercat să ne atace doi flăcăi cam băuți. Totul a început de la întrebarea dacă avem de fumat. Refuzul de a le da țigări nu le-a fost pe plac. Unul a început să ne distragă atenția, celălalt a vrut să scoată pe neobservate un cuțit și să lovească. Era clar că individul nu dorea doar să ne sperie. Dacă nu am fi observat și nu am fi curmat încercarea, la sigur că unul din noi ar fi fost lovit cu cuțitul. Trebuie să ții mereu minte, că chiar și un om foarte puternic, dacă se comportă agresiv, oricum va nimeri într-o situație în care devine clar că nu el este cel mai puternic din lume. Înțelepciunea celor care practică artele marțiale este că ei toată viața învață să se bată pentru a nu se bate niciodată !

– Unul dintre stilurile practicate de Dvs. se numește Goju-ryu. Ce înseamnă el? Și ce stiluri mai practicați?

– Eu practic două stiluri – Goju-ryu și «pumnul cocorului alb». Am început cu Goju-ryu. Este genul de karate practicat pe una dintre cele mai sudice insule ale Japoniei – Okinawa. Acolo acest sistem de luptă a fost creat demult, ca răspuns la interdicția de a purta arme de foc. Țăranii chiar și cuțitul îl primeau sub semnătură. De aceea pe Okinawa nici armată nu exista. Și oamenii au fost nevoiți să găsească niște sisteme de autoapărare, pentru a se apăra cu obiecte și mijloace improvizate. În fond, tehnica acestui gen de arte marțiale a venit pe Okinawa din China.

În traducere, Goju-ryu înseamnă : «go» – rigid, «ju» – moale, «ryu» – școală, școala îmbinării rigidului cu moalele, adică căutarea armoniei. Stilul Goju-ryu este compus din mai multe stiluri mai timpurii, dintre care unul este «pumnul cocorului alb». Pe timpuri, pentru a înțelege mai profund rădăcinile Goju-ryu, eu am decis să studiez stilul «pumnul cocorului alb». Am mers în China, unde am reușit să găsesc un maestru, care mă ajută să însușesc varianta veche a acestui stil.

O denumire interesantă are acest stil. Ce treabă are cocorul?

– Stilul «pumnul cocorului alb» a fost creat de o femeie. Tehnica lui i-a venit în minte în timp ce observa un cocor. Conform legendei, într-o zi femeia torcea fire în curtea templului, iar pe acoperișul acestuia s-a așezat un cocor, care dansa. Femeia a aruncat fusul spre el, și cocorul l-a lovit cu aripa. Atunci femeia a aruncat în el o riglă, el s-a ferit. Și femeia a avut o revelație. Aceeași legendă spune că femeia era vizitată în vis de un bătrîn (ca în filmele chinezești – cu barbă căruntă, uscățiv) care îi arăta noul stil. Ea se scula noaptea și înregistra noua tehnică.

Învățătorii și creșterea personală

– Cum l-ați cunoscut pe primul învățător de Goju-ryu? Ce impresii V-a lăsat?

– Practicam karate deja de 10 ani. La noi nici măcar noțiunea de stil nu era, pur și simplu existau niște reguli ale competiției, și noi le respectam. Da Higaonna Sensei, numele complet Morio Higaonna, un mare învățător, custodele tradițiilor școlii de pe insula Okinawa, a sosit la Chișinău în a. 1991. Ne-a impresionat enorm, căci era uimitor, și ca Maestru, și ca om. Antrenamentele erau extrem de dure, noi puteam ore în șir bate cu un picior , făceam cca 5 mii de bătăi, și ne părea că cel de-al doilea picior pur și simplu ni se desprinde. Erau exerciții dure, sparring-uri dure. El făcea totul la cel mai înalt nivel, nimeni dintre noi nu se putea apropia, barem, de el. Dar imediat cum se oprea, începea să zîmbească, era cu totul alt om – plăcut, blajin. Chiar și brațele îi erau moi, ca la un copil. Acest contrast ne impresiona foarte mult pe toți.

Higaonna Sensei m-a influențat mult și ca personalitate, căci această practică a făcut în mine ordine totală – aptitudini, idei, relații cu alți oameni. Valorile general umane pătrund în tine mai profund, comparativ cu faptul că trăiești abstract. Spre exemplu, din trufie omul se poate traumatiza, dacă nefiind pregătit fizic el vrea să ridice o greutate peste puteri. În rezultat – se traumatizează. Bine, dacă omului i s-a sugerat, și el a înțeles că trufia îi încurcă în viață. La fel și în business. Poți lua un împrumut prea mare și să nu-l poți rambursa. Dar l-ai luat nu pentru dezvoltarea afacerii, da pentru ca să demonstrezi ceva, ție sau altcuiva. Dacă începi să vezi asemenea chestii în artele marțiale, înseamnă că deja se formează sistemul de dezvoltare personală. Desigur, nu dintr-o dată. Pentru că inițial oamenii încep să practice artele marțiale pentru a micșora burta sau a însuși niște tehnici. Artele marțiale te învață echilibrul. În condiții extreme, cel mai bine supraviețuiește omul modest și calm, dat fiind că el poate cugeta treaz și lua deciziile corecte.

– Din ce an ați început să predați artele marțiale, aceasta devenind meseria Dvs. ?

– Am început să predau înainte de a practica Goju-ryu, în a.1987. Am pornit de la karate simplu. Noi numeam acest stil «shotokan», dar nu era el, ci doar închipuirea sovietică despre el. Da la întrebarea unde muncesc, spun în glumă că-s șomer din a. 1987, deoarece nu-mi percep ocupația ca pe o muncă.

– Trebuie să-ți placă mult asta, dacă de mulți ani, zile în șir te antrenezi, îți asumi aceste poveri enorme…

– E greu să explici asta... Reiese că peste un timp treci un anumit Rubicon, și găsești în aceste practici absolut totul.

Sistemul de antrenament din Japonia este asemănător celui din China ?

– Nimerind în China, am fost uimit de sistemul de antrenamente. Este cu totul diferit de cel din Okinawa. Pe insulă, ca în armată, totul se face la numărat: un – doi - trei. Stai în formație, învățătorul numără, totul e greu, dar clar și la comandă. Da în China nu e așa. Acolo învățătorul bea ceai, te poate invita și pe tine la un ceai. El nu obligă pe nimeni să se antreneze. El a arătat o tehnică anume, mai departe este treaba ta: vrei – antrenează-te, nu vrei – nu te antrena. Este interesant următorul fapt. Trei ani am tot mers în China. La început ei mă verificau, îmi arătau puține, îmi explicau puțin. Faci niște mișcări, dar nu înțelegi ce faci. Peste un timp, după ce au început să-mi explice detaliat, am văzut că este, cum s-ar spune azi, un produs profund, sistemic, în care totul interacționează.

Măiestria înseamnă informație, plus muncă asiduă, plus conștientizare, tu trebuie să creezi o astfel de atmosferă, ca învățătorul să îți simtă apropierea, temeinicia, și atunci el începe să se deschidă și să ofere mai multă informație despre tehnica artei marțiale. În timpul călătoriilor mele în China, eu nu doar mă antrenam, dar îl ajutam pe învățător și familia sa în viața de zi cu zi, culegeam cu ei orez, mandarine, și cu asta i-am cucerit.

Ați avut mulți învățători?

– Doi – Morio Higaonna, care locuiește pe insula Okinawa, și Jen Ching Yong – învățătorul de stil «pumnul cocorului alb», care locuiește în China. Ambii – persoane foarte modeste și demne. Nu vei bănui niciodată că ei posedă artele marțiale , că au o putere suplimentară. Ambii trăiesc foarte simplu. Au o atitudine simplă față de haine, hrană, și o abordare echilibrată a proceselor din jurul lor. Dar cum numai greșești ceva, imediat îți dau asta de înțeles.

Să nu faci păcate

Cine vine azi la Dvs. pentru lecții de Goju-ryu? E nevoie de o anumită pregătire pentru aceasta?

– Nu, nu e nevoie de o pregătire specială. Dacă vorbim despre Goju-ryu, îl pot practica și copiii de patru ani. Avem grupuri și la grădinițe. Dacă vorbim despre stilul «pumnul cocorului alb», le permitem să-l încerce doar băieților mari. .. Mai trebuie să treci o perioadă de încercare, un fel de test. Cum se spune, învățătorul trebuie să-și verifice elevul timp de trei ani. În cazul nostru asta e obligatoriu, căci eu predau tehnici destul de periculoase, care chiar și după antrenamente scurte pot fi aplicate pentru o apărare eficientă. Dar dacă cel care a învățat abc-ul karate-ului este agresiv, el poate calici pe cineva din cauza caracterului prost. De aceea e nevoie neapărat de control. Și dacă există asemenea persoane, avem metode speciale pentru a le face să părăsească secția, sau să o schimbe. Personal, cred că dacă elevii mei aplică tehnicile în practică și calicesc pe cineva, și eu port vina, este și păcatul meu. Pentru că eu văd clar cui pot transmite tehnicile periculoase, cui – nu. Dacă ai deja o experiență bogată, vezi ce prezintă fiecare persoană.

Femeile practică vre-una dintre artele marțiale pe care le-ați enumerat?

– Da, însă puțin!

Mai țineți și cursuri de master. Deseori o faceți? În ce țări plecați pentru a le preda?

– Deseori frecvența călătoriilor depinde de partea-gazdă. Înainte de pandemie povara era nebunească – 27 de zboruri timp de 3 luni. Acum graficul este mai calm. Fac așa cursuri în

Polonia, România, Italia, Franța, Ucraina, Rusia.

Nici la 60 de ani nu e tîrziu !

Conduceți Asociația Okinawa-Goju-ryu karate-do din Republica Moldova. Ce prezintă ea? Există oare secții de karate în raioane?

– Cu regret, după pandemie ne-am împuținat. Azi secții de karate există în sectoarele Buiucani și Rîșcani din capitală. Activează filiale de la Stăuceni. Sper ca în scurt timp să renască secția de la Edineț, care s-a închis în timpul pandemiei. Există niște secții la Bender. Se ocupă și copii, și adulți.

Ce frecvență au antrenamentele?

– De obicei, de două-trei ori pe săptămînă. Pentru începătorii din grupele pentru maturi – de două ori pe săptămînă, cîte 1,5 ore. Pentru copii – de trei ori.

– Ce sumă trebuie să achite lunar persoana care dorește să se antreneze?

– Există diferite variante de achitare. Una este cea tradițională. Adică, persoana plătește suma pe care o poate plăti. La chinezi aceasta este foarte populară, se numește «hun bau» («plicul roșu»). Spre exemplu, chinezul a invitat un medic de acupunctură tradițională, care nu are o taxă anume, i se oferă suma pe care comanditarul o găsește potrivită. Se crede, că trebuie să dai așa o sumă, ca să-ți pară nițel rău. Nu tare, doar nițel. Ca să existe schimbul corect de energie. Dar există cazuri în care persoana are o situație financiară dificilă. Nu-i nimic dacă o vreme ea nu poate achita. O va face după ce situația se va schimba și vor apare banii.

Cîți ani are cel mai în vîrstă dintre elevii Dvs.?

– Printre elevii începători am avut o persoană de 62 de ani. În tinerețe a practicat puțin luptele. Era foarte pozitiv, vesel. Și-a născocit un slogan în care credea: «Cît timp voi practica karate, atît mi se va prelungi viața ». Păcat că a încetat să se antreneze. Poate, am și eu partea mea de vină. La noi există un sistem de examene, și în ajunul zilei sale de naștere, chiar dacă nu era încă pe deplin pregătit, acest elev a rugat, anticipat, să-i fie atribuită centura galbenă și eliberat certificatul, pentru a se lăuda copiilor. Eu i-am îndeplinit rugămintea, da în scurt timp el nu a mai venit la antrenamente, chipurile, din motive familiale. M-am convins nu odată, că după ce faci asemenea cadouri nemeritate, oamenii încetează antrenamentele. Probabil, în ochii persoanelor aceste indulgențe scad valoarea ocupațiilor respective.

Înțeleg că asemenea indulgențe nu-s foarte dese. Cît trebuie să se antreneze un elev, pentru a obține centura neagră?

– Eu încerc să fiu destul de sever față de gardul de pregătire al elevilor mei. Ei nu susțin examene înainte de perioada de timp prestabilită. Dacă în Europa o persoană care face karate poate obține centura neagră în decurs de 3-4 ani, la mine – nu mai devreme de 10-15 ani. Da, există și excepții. Am tineri care se antrenează activ, își sporesc rapid nivelul tehnic, se simt siguri pe sine în timpul luptelor.

Cum credeți, la ce bun încep să se ocupe cu Goju-ryu oamenii în etate?

– Viața trebuie să fie interesantă. Asta e cauza principală. În antrenamente, accentul este pus pe autoapărare, pentru ca în caz de necesitate să te poți apăra. Să participi în sparring cu cei tineri nu se admite, căci articulațiile, mușchii nu-s la fel.

– Dvs. dețineți centura neagră la Goju-ryu, deci aveți gradul superior de măiestrie?

– După ce obții centura neagră, mai ai de trecut un sistem de gradare – dan. 10 este cel superior. Eu acum am al 7-lea dan. La «pumnul cocorului alb» am al 8-lea dan, din nouă.

Adică, mai aveți spre ce aspira?

– Artele marțiale reprezintă CALEA! Iar esența oricărei căi este PASUL! Așa că nu contează dacă te dezvolți repede sau încet. Principalul e să nu te oprești !

- Vă doresc succese, și fie ca elevii Dvs. să învețe a se bate, pentru a nu se bate niciodată! Și să nu vă adauge păcate!

Lidia Ceban

3
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

După remanierile de cadre din guvern, situația
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав