TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

The Guardian, despre alegerile din Moldova ca referendum simbolic despre valorile familiale și liberalism

Mass-media din străinătate nu este interesată de evenimentele din Moldova foarte des. Poate doar de cele mai importante dintre acestea – spre exemplu, alegerile prezidențiale. Astfel, Leah Green, corespondentă The Guardian și autoarea clipurilor video privind scăderea natalității în Europa «Europe’s baby bust», a consacrat Moldovei episodul trei al reportajelor sale.

Episodul cu titlul «Este oare Moldova gata să accepte un președinte necăsătorit și fără copii? Scăderea natalității în Europa» a fost difuzat în martie,2021, însă filmările au avut loc în timpul alegerilor prezidențiale din noiembrie, 2020.

Cum se vede, în anul curent în Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Numărul locuitorilor din țară nu este mai mare ca cel din perioada filmărilor făcute de The Guardian. Deci, « referendumul simbolic despre valorile familiale și liberalism», cum numește autorul alegerile din Moldova, va continua. Ce va învinge de această dată?

Reportajul începe prin a prezenta publicului țara noastră:

În aceste episoade, am călătorit prin Europa pentru a vedea ce impact are scăderea natalității în societățile noastre. Astăzi, mă aflu în Moldova. Situată între România și Ucraina, despre ea se spune că este cel mai puțin vizitată țară din Europa, iar declinul populației este o mare problemă aici.


În fiecare an, un număr mare de oameni părăsește țara și merge să își caute de lucru în alte țări, iar din anul 1960 rata natalității a scăzut cu peste 50%.

Este luna noiembrie, anul 2020, și cu cîteva zile pînă la primul tur al alegerilor prezidențiale această problemă rămîne a fi una importantă pentru cei doi principali candidați, iar eu am venit acum aici.

După care autoarea prezintă spectatorilor candidații la funcția de președinte.

Cu doi candidați care nu pot fi foarte diferiți, aceste alegeri vor decide nu doar cine va deveni președintele țării, dar și dacă această țară este gata de o nouă schimbare. Cea care speră să preia puterea de la actualul președinte este Maia Sandu.

În prima zi de cînd mă aflu în Chișinău, capitala R. Moldova, m-am alăturat traseului ei de campanie electorală pentru a vedea cum încearcă să cîștige inimi și minți.

Studiile făcute la Harvard și idealurile pro-europene o deosebește politic, dar ceea ce stîrnește cele mai mari controverse este că la 48 de ani ea nu este căsătorită și nu are copii.

În continuare jurnalista oferă cuvînt oponenților Maiei Sandu.

Materiale video și fotografii au apărut în spațiul online, încercînd să demonstreze că Maia Sandu este lesbiană.

Igor Dodon: Dar ce se întîmplă aici, pe ea nu o interesează. Ea nu are copii, nu are nimic, nu o interesează nimic.

Preot: Ați văzut-o cineva pe ea în biserică? Ea reprezintă pe bună dreptate un pericol pentru societatea noastră creștină.

După care povestește, că ” în încercarea de a stabili o practică politică normală, ea îl invită pe președintele actual la o dezbatere televizată, dar el nu este reprezentat de nimeni”.

Jurnalistă: Deci, noi astăzi am așteptat să vedem o dezbatere. Ce s-a întîmplat cu contracandidatul d-stră?

Maia Sandu: Nu a venit, cel mai probabil, pentru că nu vrea să ofere răspunsuri la întrebările mele, legate de standardele de viață scăzute, de faptul că oamenii sînt fără locuri de muncă, de faptul că 140 de mii de tineri au părăsit țara doar în ultimii patru ani și, cel mai probabil, el nu vrea să apară și să vorbească despre toate astea...

Jurnalistă: Ce încearcă să spună politicienii ca Dodon despre femeile care nu sînt căsătorite și nu au copii?

Maia Sandu: Ceva nu este în regulă cu ea, pentru că, la vîrsta ei, femeile ar trebui să aibă copii și un soț, iar o femeie care nu este căsătorită nu poate avea grijă de țară, pentru că ea nu înțelege, nu simte... Mă descrie ca un pericol al familiilor tradiționale, ceea ce nu este adevărat.

Și iarăși vorbește autoarea :

Această neîncredere față de femeile fără copii este promovată deschis de preoți populației, 96% fiind creștini ortodocși.

Am ajuns la Bălți, pentru a mă întîlni cu Episcopul Markel, unul dintre cei mai mari episcopi ai țării. Comentariile sale politice influiențează întreaga Moldovă. El spune că se ferește de jurnaliștii străini, dar totuși a acceptat să discute cu mine.

Jurnalistă: Deci, d-stră sînteți un mare promotor al familiei tradiționale. De ce acesta este un lucru atît de important pentru societatea moldovenească?

Episcopul Markel: În primul rînd, familia înseamnă o biserică mare. Plecînd de la aceste lucruri tradiționale, înseamnă plecarea de la Dumnezeu, iar acest lucru poate duce la grave consecințe.

Jurnalistă: Care este acest risc, ați putea să-mi explicați? Ce credeți că este în joc?

Episcopul Markel: Plecarea de la valorile tradiționale despre care eu vorbesc, poate cauza cataclisme nu doar în Republica Moldova. Ca seceta, COVID, dacă doriți. Eu cred că acestea sînt consecințele declinului moral al oamenilor. Și acesta este riscul pe care îl poartă cu el liberalismul.

Jurnalistă: Mă întreb atunci, care este, în opinia d-stră, tipul de om ideal, care merită să devină președinte? De exemplu, Maia Sandu, care este singură, nu este căsătorită, ea nu are copii... pare să nu fie candidatul d-stră ideal.

Episcopul Markel: Cel care poate conduce familia pe un drum bun, familia căruia poate fi pentru cineva un exemplu bun de urmat, în acel om poți avea încredere mai mare că va conduce țara bine.

În continuare corespondenta povestește despre un alt candidat de atunci la președinție :

Acest mesaj promovat de președintele actual, Igor Dodon, despre valorile familiei constituie un avantaj pentru el.

Prieten cu Vladimir Putin, în campania lui, Igor Dodon promovează valorile tradiționale, sprijind familia și susținînd idealurile religioase.

Următoarea parte a reportajului este despre aceea cum jurnalista a încercat să ajungă la o întrevedere a lui Dodon cu alegătorii (din careva motive, au apărut dificultăți). Dar lucrurile s-au aranjat și interviul a avut loc.

Jurnalistă: De ce structura familiei este atît de importantă astăzi în Moldova?

Igor Dodon: Eu consider că valorile tradiționale, familia tradițională, ar putea fi o soluție și pentru rezolvarea problemelor populației. De ce? Pentru că în momentul în care un tînăr sau o tînără întemeiază o familie în R. Moldova și apar copii, atunci această familie este mai puțin tentată să plece din țară.

Jurnalistă: Atunci cînd vorbiți despre importanța structurii unei familii, care este pentru d-stră familia tradițională ideală din R. Moldova?

Igor Dodon: Aceasta este un cuplu dintre un bărbat și o femeie, care își cresc copiii într-o familie sănătoasă. Noi sîntem categoric împotriva valorilor liberale în acest sens. Marea majoritate a cetățenilor este împotriva cuplurilor homosexuale.

Jurnalistă: Felul în care oamenii aleg să-și creeze familiile se schimbă. Această tendință vă sperie?

Igor Dodon: Eu cred că această problemă este mare pentru întreaga Europă. Eu consider că aceste tendințe care sînt tot mai comune în țările din Occident, sînt un pericol pentru următoarele generații.

Înainte să plec din Moldova, am vrut să las deoparte întîlnirile electorale și să aflu ce cred oamenii de acasă despre aceste alegeri. Am mers în Prohebea, un sat liniștit din Moldova, unde am vizitat cîțiva localnici pentru a vedea dacă politica este ceea ce îi preocupă.

Jurnalistă: Bună ziua! Cum credeți că va arăta viitorul Moldovei?

Femeie: Toți vor să trăiască bine, să aibă o viață frumoasă și un lucru mai ușor. Lumea este nevoită să plece pentru că vor ca copiii lor să trăiască mai bine.

Bărbat: Nu văd niciun viitor în Moldova. Nu-i nimic. Ăștia de sus nu fac nimic. Noi de jos nu putem. Ați văzut, eu am un copil cu dizabilități. În multe locuri ne-am adresat ca să ne dea niște ajutoare și nimic nu mi s-a dat. De asta eu nu am încredere în ei. Nu-i cred, pentru că ei se gîndesc doar la ei. Dar nu știu, poate în viitor va apărea cineva care va putea să conducă țara noastră, să o scoată din mizerie. De sus nu așteptăm nimic. Numai de la bunul Dumnezeu! De la Domnul, asta e.

Jurnalistă: Mulțumesc!

Și din nou – vorbește autoarea:

Este ușor să descrii alegerile din Moldova ca un referendum simbolic al valorilor familiei versus liberalism, dar este clar că pentru mulți dintre cetățenii țării, problemele lor sînt mult mai importante, iar declinul populației este un rezultat firesc al nesiguranței.

Candidatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Aceasta a acumulat peste 36% din voturi, cu 3,5% mai mult decît contracandidatul ei, actualul șef al statului, Igor Dodon.

Jurnalistă: Despre ce vorbește succesul obținut astăzi de d-stră, făcînd referire la valorile din Moldova care se schimbă?

Maia Sandu: În primul rînd, oamenii vor o schimbare, să își aducă țara pe drumul cel bun. Ei vor să aibă posibilitatea să trăiască mai bine în Moldova și pentru ei nu contează că această schimbare va fi făcută de femei sau bărbați sau dacă aceștia sînt sau nu căsătoriți. Bineînțeles că avem de parcurs o cale lungă, dar, în pofida acestui lucru, oamenii sînt gata de schimbare. Deci, eu îi îndemn pe toți politicienii moldoveni să se gîndească mai mult la alegătorii moldoveni.

Și rezumatul final :

Victoria Maiei Sandu poate demonstra că Moldova se poate schimba din punct de vedere ideologic, dar pînă cînd nevoile de bază ale oamenilor vor fi satisfăcute, motivarea tinerilor de a rămîne acasă și de a-și crește copiii aici, rămîne a fi cea mai grea provocare.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load