Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Tais Razumovskaia: "Peste tot oamenii mă recunosc după voce și rîs!"

30 dec. 2020,, 17:54   Interviuri
43306 1

În ajunul Anului Nou, am decis să o intervievăm pe una dintre cele mai sclipitoare moderatoare radio (Novoe Radio) și TV (RTR Moldova) din țară, vocea căreia, dar și capacitatea de a transmite în direct emoții pozitive de mult timp vrăjește un număr mare de ascultători din țară și nu numai! Se numește Tais Razumovskaia, dar acesta să fie oare numele ei adevărat?

Salut, Taia! Sau totuși Tais? Oricum, este un nume rar. Să ne spui de ce părinții te-au numit anume așa.

Salut! M-au numit Taisia în cinstea unei mătuși de-a tatei, pe care el a iubit-o din copilărie. Cu timpul, în loc de Taisia am început să folosesc versiunea redusă – ca în romanul lui Ivan Efremov «Tais din Athena». După care mi-am promis să fac așa, ca numele Tais să fie mai cunoscut ca Taisia.

Și dacă vorbim despre numele de familie? Razumovskaia este cel veritabil? Ceva îmi spune că e un pseudonim…

Ai dreptate, Razumovskaia este pseudonimul de lucru la radio. Cu timpul, a devenit și la televiziune. Apropo, a fost născocit cu două minute înainte de emisie. Ca să fim exacți, în Odessa există o stradă cu această denumire, eu am locuit acolo. Anume de aceea am ales acest pseudonim - Razumovskaia.


De fapt, nimeni nu știa cum arată moderatoarea Tais Razumovskaia, în afară de cei apropiați, de prieteni și colegi, dar mă recunosc și acum după voce și rîs!

Foto: Radio. Zilele noastre

Cum ți-a fost copilăria, unde ți-ai petrecut-o?

M-am născut în centrul Chișinăului, am locuit acolo 15 ani și am avut cea mai fericită copilărie! Era un timp minunat, eram înconjurată de multe cărți, de grădină, de surori. Învățam la Liceul Teatral, dansam – adică, de mică eram un copil creativ, deși puțin introvertit. Adică, îmi plăcea să creez, dar în liniște, fără companii numeroase.

Cine visai să devii, în copilărie?

Actriță. Mult timp am oscilat între dorințele mele. Dar am ajuns la concluzia: dacă devin actriță, voi putea juca rolurile tuturor celor, la profesia cărora am visat. Probabil, a fost decizia ideală a mea.

La Liceul Teatral a trecut, practic, întreaga mea viață școlară, l-am absolvit. An de an, prezentam spectacole de actorie, discurs de scenă, exerciții coregrafice, lupte înscenate, scrimă – multe de toate, care au format atmosfera de creație în care m-am dezvoltat.

Matură deja fiind, am înțeles că lumea trebuie privită la modul practic, și am decis că vreau să fiu traducătoare. Am aplicat la Odessa, pentru profesia de pedagog în clasele primare și de limbă engleză. Peste cinci ani de studii am mers să obțin alte studii superioare – cele de traducător din engleză. După care nu am activat deloc în specialitățile obținute – viața m-a dus în depărtări de creație.

Dar ai predat puțin-puțin?

Am predat timp de un an, însă nu într-o școală sau liceu tipic, da într-un oarecare spațiu de creație, în care petreceam cu copiii ziua prelungită – cream tot felul de chestii interesante: decupam ceva, practicam yoga, dansurile. Anume atunci, în timp ce lucram cu copiii, vocea mea i-a plăcut mult directorului acestui centru, care lucra și mai lucrează crainic la postul de radio, unde lucrez și eu. În timpul unei ședințe de lucru ea mi-a propus să fac o încercare la radio, deoarece am un timbru plăcut. Am fost de acord, desigur, și așa am rămas aici. Toți au aprobat, și chiar a doua zi am mers să învăț, să valorific programele pentru a deveni un veritabil DJ.

Foto: Radio. Începutul drumului

Totuși, pentru ca să devii moderator la radio, trebuie să înveți suplimentar?

Am avut norocul să am o temelie bună – la Liceul Teatral am avut ca disciplină de studii ”Discursul scenic”, pe care într-o vreme l-am și predat. Așa că nu am avut probleme cu articularea, respirația etc. – cunoșteam deja aceste lucruri. Dar chiar dacă dicția în sine nu era o problemă, am fost nevoită să învăț ce și cum trebuie să spun în emisie, ce se poate, ce – nu, cum să construiesc frazele etc. Plus la acestea, trebuia să studiez partea tehnică a profesiei, care este un proces important și dificil. El include montarea pieselor, compilarea listei de redare, abilitatea de a urmări publicitatea etc. Toate acestea se fac în programe speciale. Mulți cred că munca moderatorului radio presupune să vii, să vorbești la microfon și să pleci. De fapt, nu este așa de simplu cum pare! Este o muncă care îți ocupă tot timpul liber de ieșirea în emisie.

Tais, ne poți relata un caz curios, pe care l-ai trăit în emisie directă?

Desigur! Spre exemplu, nu demult, - dar eram, din fericire, o moderatoare experimentată deja (la moment, am o vechime în muncă de 5 ani), - noi reinstalam un program de lucru, și ceva n-a mers în setări: tastele care executau anumite comenzi au început să execute altceva. Iar eu nu știam, verificarea era posibilă doar pe cale practică! Totul era nou, noi trecuserăm în alt studio, în care eu ședeam de una singură în spatele sticlei. Și fiind într-un program de solicitări, eu am butonat tasta care urma să-mi extindă substratul, dar în emisie s-a instaurat o tăcere totală. Eu eram deja în emisie, vorbeam la microfon, încercam să includ o piesă, dar în zadar. Și noi știam, că la radio, în emisie, nu trebuie să existe tăcere. Da, din fericire, era vocea mea, însă doar ea – nu reușeam să pornesc piesa! Trag de microfon, mă mișc cu fotoliul pe rotile, bat în sticla care despărțea studioul ca să atrag atenția colegilor și să aflu care-i situația, dar sticla e izolată fonic. Și atunci nemijlocit în microfon l-am strigat pe regizorul de sunet, noroc că în acel moment în biroul lui era inclus radioul și el a auzit. Înainte ca totul să fie corectat, am avut două minute de stand-up, timp în care trebuia să improvizez la microfon ca să nu admit inadmisibila tăcere în emisie. Ascultătorii mi-au scris apoi, că au înțeles că am avut un caz ieșit din comun, și le-a părut bine că cineva mi-a venit în ajutor.

Foto: Radio. Zilele noastre

Dacă vorbim despre ascultătorii care telefonează și vorbesc în emisie directă – cu participarea lor ai avut cazuri neobișnuite?

Periodic avem și cazuri cu implicarea ascultătorilor, dar ne străduim să nu admitem așa ceva. Avem baza noastră de ascultători – adică, la început confruntăm ascultătorul care ne telefonează cu datele din bază. Acolo există caracteristica fiecărei persoane care ne-a contactat măcar o singură dată. Așa că verificăm adecvarea persoanei înainte de a o admite în emisie directă. Mai mult, există un cod al moderatorului, care spune că tu ești cel care domină în emisia directă. Și dacă înțelegi că ceva nu merge cum trebuie, ai dreptul moral să scoți persoana din emisie, ieșind cumva din situație. Am avut asemenea cazuri.

Și cum arată acea caracteristică, despre care spui? Este scris numele persoanei și în dreptul lui - anumite calități ale sale?

Cam așa. Numele, prenumele, și în două propoziții - ce fel de om este.

Și cine scrie aceste caracteristici? Moderatorii înșiși?

Da, noi, cei care comunicăm cu oamenii, le scriem. Spre exemplu, acolo poate fi scris că persoana dată se comportă neadecvat, nu trebuie să ridic receptorul. Da aceasta este isterică. Iar cealaltă are anumite preferințe muzicale – mereu cere piesele lui Bascov sau Mihailov, spre exemplu. Uneori este scris «Băiat bun, poate fi admis în emisie directă ».

Și ce e cu situațiile în care au fost implicați ascultătorii în emisie directă? Ceva deosebit ți-a rămas în memorie?

Da, desigur! Vara trecută în programul meu de solicitări a telefonat un băiat și a zis că vrea să-și ceară iubita în căsătorie. A întrebat cum poate face acest lucru, mi-a dat numărul de telefon al fetei. Tehnic, nu mai făcusem așa ceva în emisie, băiatul era emoționat, căci plănuia să facă o surpriză de proporții – să ceară în căsătorie iubita! Sinceră să fiu, eu aveam emoții chiar mai mari, pentru că mă temeam să nu am vre-o pană tehnică. Într-un final, el ne-a telefonat în emisie directă, împreună noi am telefonat-o pe iubita lui, el i-a pus întrebarea sacramentală la care ea a răspuns «Dа», deși noi ne temeam că va zice «Nu». Istoria a continuat în felul următor: ei s-au căsătorit, totul era bine, peste un an am primit o scrisoare cu o poză de la nuntă, pe care băiatul a scris: «Tais, vă mulțumesc că anume în emisiunea Dvs. noi ne-am decis soarta, vedeți că nunta a avut loc, chiar și în condiții de pandemie». A fost foarte înduioșător!

Am mai avut un caz important. Am deschis profilul postului de radio pe Instagram. Ascultătorii scriu periodic acolo, comentează, solicită etc. Odată am intrat pe profilul unui ascultător și am văzut un video cum el conduce un tir (este camionagiu, trăiește în SUA) și se aude înregistrarea emisiei în care noi o felicitam pe mama lui cu ocazia zilei de naștere, el fiind la mare distanță de ea. În salonul mașinii ardea lumina, și după ce cuvintele calde în adresa mamei au răsunat, el a stins-o și l-am văzut cu ochii în lacrimi... În asemenea momente eu înțeleg că noi, cei de la radio, facem o muncă foarte importantă, omenește. Da, noi nu salvăm vieți, nu sîntem medici sau pompieri. Facem, s-ar părea, ceva neesențial, însă noi îndeplinim o misiune foarte importantă - unim oamenii, le creăm senzația de apropiere cu rudele, chiar dacă se află la distanță, și cel mai important – creăm un fondal emoțional, care este așa de necesar în vremurile noastre dificile.

Foto: Radio. Zilele noastre

La radio, ești nevoită să incluzi muzică diferită. Și ce faci în timp ce este difuzată o piesă care nu-ți place deloc, pe care poate o urăști chiar?

Dau sunetul la minim, ca să aud totuși ce-i în emisie, și am grijă să nu se instaureze tăcerea. Dar pot spune că m-am adaptat în tot acest răstimp, acum pot audia pe fondal o cu totul altă muzică.

Dar această rezistență și adaptare la orice muzică nu-ți nimicește propriul gust muzical și dorința de a asculta periodic anume ceea ce îți place ție? Nu ucide dragostea pentru muzica în sine?

Mai înainte credeam că oamenii care lucrează la radio cu timpul încetează să mai asculte muzică, pentru că serviciul îi obligă să o asculte toată ziua, mereu. Dar am înțeles că nu este așa. Uneori chiar fredonez, învăț piesele noi. Este un fel de relaxare sufletească.

Care este muzica pe care o preferi?

Multe dintre piesele care răsună în prezent în emisie îmi plac, căci noi în ultimii ani ne-am reformatat. Dar la general vorbind, îmi place ca piesa să sune plăcut, bine. Poate fi orice gen muzical, nu-s categorică aici – dacă e frumoasă piesa, de ce să nu o asculți.

Al treilea an te putem vedea și la televizor. Cum ai nimerit acolo?

Am fost invitată. Niciodată nu știi cine te ascultă în emisia radio – pot fi medicii în ambulanță, taximetriștii, deținuții din penitenciare, etc. Și iată că postul nostru de radio era inclus în mașina cu care se deplasa directorul postului TV, care m-a și invitat. Cred că i-a plăcut vocea mea, și am fost găsită pe rețelele sociale de colegul meu de acum Dmitrii Spivacov, care mi-a zis că mă caută directorul postului TV la care lucrează el, că vrea să mă invite la o preselecție pentru program. I-am mulțumit, dar am spus că nu mă interesează, că nu am dorit niciodată să fac televiziune.

Foto: Filmarea emisiunii de Anul Nou "Новое Утро", 2018

După ceva vreme, însuși directorul postului TV m-a contactat și mi-a propus să fac o încercare, dar am refuzat din nou. Trebuie să spun, că radioul mi-a plăcut pentru că acolo nu te vede nimeni, eu mă simt protejată ca într-o scoică, de aceea televiziunea nu făcea parte din planurile și interesele mele. Totuși, m-am prezentat la interviu, au ascultat oferta, dar am refuzat să mă așez în cadru. Atunci mi s-a propus să moderez programul cotidian de dimineață, deci – să mă trezesc devreme… nu, nu e pentru mine asta! La revedere!

După care am mai fost telefonată, insistența m-a cucerit, mi-a apărut chiar un interes. Am făcut o încercare cu colegul mei Dima – am povestit noi ceva acolo, mi s-a părut groaznic, căci aveam emoții mari. Dar conducerea televiziunii a înțeles că nu a dat greș, că ei au nevoie de mine. Au discutat cu mine timp îndelungat, m-au convins și peste o lună eram deja pe post de moderatoare TV. Fără vreo pregătire specială, nimeni nu m-a învățat nimic – ai intrat în cadru, muncește! Ai trei camere, ai microfonul, improvizează! Iar eu pot improviza – noi așa și nu avem sufleor, cel mult putem arunca o privire în mapă, restul este improvizație curată.

Foto: Cu Dmitrii Spivacov. Prima aniversare a emisiunii "Новое Утро", 2019

Prin ce se deosebește munca la radio de cea de la TV? Care-i mai complicată?

Munca la televiziune te consumă mai mult, deoarece trebuie să interacționezi cu oamenii. La radio avem foarte puține interviuri, munca seamănă mai mult cu un spectacol mono. Da la TV lucrezi în pereche cu co-moderatorul, mereu interacționezi cu cineva – cu partenerul, cu invitații care vin la emisiune și pentru care trebuie să găsești o abordare individuală. Fierbi, cu alte cuvinte, într-un cazan social, ceea ce pentru mine, o introvertită, uneori este obositor, dar din fericire mă refac rapid!

Ce ai schimba tu în transmisiile radio?

Personal, îmi lipsește sunetul calitativ în emisia posturilor de radio. Explic. Tu ești un ascultător, și iată că la radio răsună piesa ta preferată, dai sunetul mai tare, însă compoziția se rupe la jumătate de frază și începe publicitatea. Este foarte supărător.

Noi la radio tindem ca sunetul să fie lin, fără bruscări – spre exemplu, nu punem o melodie care are un final liniștit înainte de una care începe în forță, și invers. O facem pentru ca sunetul emis să fie plăcut, de fondal, fără diferențe stridente, în caz contrar asta ar fi o lipsă de respect față de ascultător. Este, în fond, o muncă foarte pedantă.

Un alt moment – publicitatea în exces, dar ea nu poate fi înlăturată, pentru că din contul ei noi trăim.

De ce calități ai nevoie pentru a deveni moderator la radio și TV?

De calitățile profesionale: cultură, erudiție, - ele-s necesare pentru ca tu să poți lega două-trei cuvinte și să ai propria poziție, să ai ce spune lumii. Trebuie să fii comunicativ, că dacă ești sociofob, precis nu ai ce face nici la radio, nici la TV. Obligator, trebuie să fii carismatic, artistic, căci la radio ai la dispoziție un singur instrument cu care poți atrage oamenii – vocea.

Dacă vorbim despre televiziune, ca să muncești aici ai nevoie de toate calitățile enumerate mai sus, plus capacitatea de a te descurca rapid în orice situație. Important e să fii rezistent la stres. Ei, și să menții o formă fizică bună, să ai grijă de aspectul tău.

Foto: La televiziune, 2019

Te-ai filmat în pelicula «Botez». Cum a fost venirea ta în cinematografie, ți-au plăcut filmările?

Am spus deja, că din copilărie visam să fiu actriță, cu anii această dorință nu a dispărut. Am studiile liceului teatral, plus cercul dramatic pe care îl aveam în anii studenției, teatrul studențesc – la Kiev, am luat chiar trofeul pentru niște înscenări. Adică, activitatea teatrală, actoricească nu am abandonat-o. Și vroiam să evoluez în cinematografie, dar nu făceam nimic pentru aceasta. Dar puteți observa că tot ce este de preț în viața mea are loc la invitație – ei bine, în cinematografie, la fel, am fost invitată.

Cu Ivan Naniev, regizorul filmului «Botez», ne cunoșteam superficial. El m-a invitat la o preselecție, am încercat diferite roluri, s-a decis că-l voi interpreta pe cel al prietenei eroinei centrale.

A fost una dintre cele mai serioase experiențe din viața mea! În condițiile noastre, e dificil să faci film - din lipsă de finanțare, lipsă de timp, echipa alcătuită dintr-un număr redus de lucrători necesari procesului de producție. În principiu, faptul că în țara noastră se mai fac filme, și că ele-s la un nivel suficient de bun, deja este motiv de laudă.

În filmul «Botez» interpretezi rolul unei femei bolnave, muribunde. Cum a fost să încerci acest rol?

Am citit scenariul și mi-a plăcut mult personajul – Natalia, prietena eroinei centrale. O prietenă de luptă, care mereu își este alături, mereu te va apăra. Și regizorul filmului a spus că așa-s și eu, în opinia lui. După ce am citit scenele finale cu participarea eroinei mele, care moare de cancer, am înțeles că va fi complicat. Nu-s superstițioasă, și nu am vrut să renunț la acest rol. Am înțeles că îmi va fi dificil să-l joc, moral și emoțional, și așa a fost. Era acolo o replică pe care nu puteam să mă impun s-o pronunț – în una dintre scenele finale eu rostesc «Eu mor», dar nu-mi puteam impune aparatul vorbirii să rostească aceste vorbe. Filmam aceste scene în Italia vara, în jur totul era în floare, frumos… Ești plină de sete de viață, faci un lucru grozav – te filmezi într-un rol… Și trebuie să te deconectezi de toate acesta și să te privești în interior, ca să scoți, pentru rol, ceea ce de obicei noi împingem insistent la fund – am în vedere cugetările despre aceea că viața e scurtă și că totul se poate termina brusc pentru oricare dintre noi. A fost foarte complicat. Dar mă mîndresc cu această scenă finală, în care a trebuit să trec de la rîs la plîns. A fost o scenă dificilă, dar am filmat-o din două duble.

Foto: Filmările pentru filmul "Botez", Italia, 2019

Ai mai primit oferte, după această peliculă?

Da. Imediat după premiera filmului «Botez» s-a apropiat de mine un regizor cu o astfel de propunere. Mi-a trimis scenariul – părea interesant, dar pandemia a introdus corectările sale – procesul filmărilor a fost stopat.

Și Ivan, regizorul filmului «Botez», m-a invitat să lucrez la noul lui serial cu denumirea «Sprinter». Mi-a propus rolul central, deși linia comportamentală a eroinei nu-mi este apropiată deloc. Totuși, vroiam să mă filmez, că doar este interesant, și-mi era dor de acest proces, de aceea am decis să aleg un rol episodic. Serialul va fi lansat în martie, 2021.

Foto: Premiera filmului "Botez", în stînga - regizorul Ivan Naniev

Cu toții ne amintim de proiectul tău cu scrisori de la război, numit «Жив ли?(E viu oare)...», consacrat jubileului de 75 ani de la Marea Victorie. Povestește ceva despre el. Mă interesează de unde au fost luate scrisorile, cum s-au inclus oamenii în acest proiect…

Ideea mi-a venit în ajun de 9 Mai. Citisem un articol, care conținea citate din scrisorile venite de pe front. Și mi-am zis că ar fi bine să găsesc niște scrisori de acest gen și să le sonorizez pur și simplu. Dar pandemia a închis toate studiourile de înregistrare a sunetului, ce era de făcut? Aveam numai dictafoanele la noi, și mediul de comunicare, care ne putea ajuta. Mi-am asumat selectarea scrisorilor – am răscolit arhivele, Internetul, cărțile… A durat două săptămîni. A durat și pentru că nu era simplu să citești calm acele scrisori. Mă tot opream, închideam cărțile, lăcrimam, dar înțelegeam că trebuie să merg înainte și să continui. Erau istorii grozave, soarta unor oameni reali… În rezultat, am selectat aceste scrisori. Un prieten de familie m-a ajutat să fac prezentarea video în care răsunau vocile celor care citeau scrisorile.

Am preconizat că vor participa 5-6 persoane, dar după ce au aflat de acest proiect au început a veni oameni care își propuneau serviciile. Așa au fost sonorizate și publicate cel puțin 20 de scrisori, citite de elevi, studenți, funcționari, pensionari (bunica mea, spre exemplu), moderatori, oameni de televiziune, etc. dacă vorbim despre personalitățile cunoscute, implicate în proiect, îl voi numi pe colegul Dmitrii Spivacov, pe Mihail Țurcan (MC Mike).

Am obținut o lucrare foarte emoționantă și, cred, care și-a atins scopul. Foarte multă lume a reacționat imediat, și eu cred că astfel noi am cinstit memoria ostașilor căzuți.

Cui aparține rolul cel mai important în formarea ta, grație cui ai devenit ceea ce ești azi?

Membrii familiei mele, care au creat atmosfera în care am crescut și m-am dezvoltat. În familia noastră întotdeauna au existat relații de încredere, sprijinul l-am simțit mereu. Și întotdeauna am știut: ce n-ar fi, în cuibul meu eu voi găsi înțelegere. Este foarte bine să știi că mama îți este prieten, și nu un educator sever, că și bunica îți este prieten și nu un simplu om, de care trebuie să ai grijă după ce ai crescut… De aceea le voi evidenția în special pe ele. Toate deciziile mele cu privire la studii, careva începuturi noi, curbe ale sorții întotdeauna au fost acceptate cu înțelegerea, că este calea mea, și că eu pot merge mai departe așa cum voi dori.

Foto: Cu mama

Cu fiori îl voi numi aici pe Iurii Arcadievici Harmelin, care era directorul Liceului Teatral în care am învățat. Mai mult, el a pus în scenă spectacolele în care am luat parte, elevă fiind. Spre exemplu, am interpretat rolul central în spectacolul «Cenușăreasa»… Iurii Arcadievici este modelul de comportament omenesc, fenomenal, față de lumea înconjurătoare, el chiar era purtătorul ideii că teatrul trebuie să trăiască veșnic.

Foto: Cu Iurii Arcadievici Harmelin

Foto: Spectacolul "Cenușăreasa", Teatrul "De pe strada Trandafirilor", 2009

După cinci ani de activitate la radio, vreau să evidențiez colectivul nostru – o echipă de profesioniști, grație căreia în mare măsură a fost creat chipul acelei Tais Razumovskaia, pe care o cunoaște societatea. Acolo m-au învățat tot ce transmit eu acum. Acești oameni nu numai m-au învățat tot ce știu, dar și m-au susținut mereu și s-au comportat ca o familie.

Recent, ca mulți alții, ai contactat coronavirusul …

Da, și lucrul cel mai prost în această istorie a fost lipsa mea în emisie! Îmi era trist și neinteresant fără emisiunile mele. Din fericire, nu am avut complicații, a fost o formă ușoară a bolii. Dar îmi era tare dor de lucru! La radio m-au înlocuit colegii, la televiziune – Dima ședea în mijlocul cadrului, ca un rege și își închipuia că este o reprezentație în cinstea sa!

Cu ce te-ai ocupat în perioada autoizolării?

Am citit cărțile pentru care mereu nu aveam suficient timp. Am vizionat o grămadă de filme, am aranjat toate discurile de vinil. Am un player de vinil și ador să ascult muzică la el. Discurile le cumpăram la piețele de vechituri, le primeam cadou – chiar și un admirator care știe că-mi place vinilul mi-a trimis anonim o cutie cu 300 de discuri. Și doar acum am putut să mă ocup de ele – le-am ascultat pe fiecare, le-am sortat conform genurilor muzicale.

Cum vei sărbători venirea anului 2021? Reieșind din faptul că va fi un revelion neobișnuit pentru noi toți…

Neobișnuit, dar voi sărbători tradițional. Pandemie sau ba, valorile familiale primează. Ani în șir ne adunăm, întreaga familie, acasă la bunica. Fiecare aduce ceva bucate, punem masa, împodobim bradul… Cel mai înduioșător este faptul că se adună la masă patru generații! Nimic mai fericit pentru mine, ca clipele acestea de unire.

În ce număr se adună la voi reprezentanții a patru generații?

Circa cincisprezece persoane! Iată așa o familie numeroasă!

Tais, îți mulțumesc pentru interviul cald, interesant, sincer. Îți doresc sănătate, noroc, să cucerești noi culmi! Sărbători fericite!

Nicolai Mișcoi

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?