X 
Transnistria stiri: 1356
Eurovision stiri: 497

Svetlana Bodiul: «Cei mai buni specialiști trebuie să restaureze orga din Chișinău»

28 sep. 2018,, 18:25   Societate
13804 5

La 19 septembrie, frumos și solemn, Sala cu orgă din Chișinău și-a marcat cea de-a 40-ea aniversare. La concertul festiv, care a avut loc cu casele închise, au participat mulți artiști cunoscuți. De un mare succes s-a bucurat și compatrioata noastră, organista Svetlana Bodiul.

Zîmbitoare și binevoitoare, Svetlana ne-a relatat despre destinul său de creație.

«În fiecare muzică - Bach…»

- În concertul jubiliar ați interpretat trei piese ale compozitorului francez Nicola de Grigny. De ce le-ați ales anume pe ele?

- Acum un deceniu jubileul de 30 ani ai minunatei noastre săli cu orgă l-am marcat printr-un mare concert de muzică de orgă. Atunci, în afară de artista poporului din RM Anna Strezeva și de mine, și-au prezentat programele oaspeții de peste hotare Olga Babadjanova, fosta mea elevă, și Marina Zagorscaia. Acea seară festivă a fost plină de muzica compozitorilor geniali, însă pentru publicul larg a fost cam ”greoaie”. Ceea ce nu poți spune despre actualul concert – dinamic, multilateral. Eu am oferit spectatorilor ceea ce îmi place foarte mult - trei fragmente din mesa lui Nicola de Grigny, solemne ca spirit și mai puțin cunoscute publicului, căci cadoul trebuie să fie cu surprize. Apropo, în timpul aspiranturii am avut un stagiu în Franța, unde am însușit operele lui împreună cu excelenta organistă, profesoara Marie-Claire Allen . Acolo Grigny este cel mai venerat compozitor din epoca baroc, el este apreciat la fel ca Bach în Germania.

- Și mulți compozitori moldoveni au scris muzică pentru orgă – Leonid Gurov, Eduard Lazarev, Dmitri Kițenco, Vasile Zagorski, Genadie Cebanu ș.a. Aveți în repertoriu operele lor?


- Eu interpretez mai multe piese pentru orgă ale lui Eduard Lazarev. Pe timpuri el a venit la Chișinău de la Moscova, după absolvirea conservatorului. Cu regret, nu mai este printre noi. Apropo, una dintre piesele sale, «Cantus», a fost scrisă acum 40 de ani expres pentru deschiderea Sălii cu orgă, și mi-a fost dedicată. Îmi place foarte mult această operă, creată într-un limbaj muzical modern, păstrez cu grijă notele scrise de mîna lui Eduard, pe care mi le-a dăruit. A fost un adevărat maestru, autorul fostului imn al republicii, a baletului «Antonio și Cleopatra», a mai multor opere puse pe scenele din Chișinău și Moscova. Iar muzica pentru orgă el nu a compus-o simultan. Eduard venea la repetițiile mele, asculta interpretarea mea, studia posibilitățile instrumentului, punea destule întrebări ...

În interpretarea mea «Cantus» poate fu auzit pe discul «Играет Светлана Бодюл», editat de firma «Мелодия» în a.1980. Mă folosesc de ocazie și adresez o rugăminte cititorilor voștri: dacă cineva mai păstrează acest disc, îl voi cumpăra cu plăcere. Toate exemplarele mele le-am dăruit prietenilor și acum caut un exemplar pentru arhiva personală.

- Cunoașteți perfect orga noastră. Anume aici ați evoluat acum 40 de ani, la deschiderea Sălii cu orgă, ulterior ați evoluat la numeroase programe solo și concerte mixte. Astăzi aici este în toi reparația clădirii, se discută mult noua înfățișare a fațadei, iată-iată va începe reconstrucția scenei, a sălii și restaurarea capitală a orgii. În opinia unei astfel de autorități necondiționate ca Anna Strezeva, care în prezent este unicul angajat care muncește aici de la deschiderea Sălii cu orgă, instrumentul are nevoie de atenție sporită : se preconizează ca partea lui electrică, depășită, să fie înlocuită cu electronică modernă. Urmează restaurarea a 3060 de țevi, înlocuirea numeroaselor detalii din țesături moi. Dna Anna crede că ar fi bine ca instrumentul să fie restaurat fără a fi scos din țară. Potrivit ei, lucrările vor fi supravegheate de un profesionist german de clasă, iar executorul nemijlocit al lor va fi una din trei companii germane, selectată în urma unui tender special. Credeți că este periculoasă scoaterea instrumentului din Moldova? Cum îi apreciați azi sunetul?

- Țin să le mulțumesc directorului Sălii cu orgă Larisa Zubcu, Annei Strezeva, experimentatului meșter Valeriu Bivol pentru faptul că în pofida dificultăților financiare și de alt ordin, cu prețul unor eforturi supraomenești au știut să mențină instrumentul în stare bună, îi oferă toată dragostea. El sună perfect, însă dacă specialiștii zic că are nevoie de reparații, trebuie să-i credem. Trebuie să înțelegem, că 40 de ani este un termen mare, iar orga este extrem de capricioasă, complexă, fragilă, scumpă. De aceea cred că în soluționarea acestei probleme principalul e să fie găsiți profesioniști veritabili. Ei trebuie să decidă ce, cum și unde trebuie restaurat. Căci este una dintre cele mai bune , în spațiul post-sovietic, orgi cehe confecționate de o companie deja inexistentă din or.Krnov. Deci, soarta ei poate fi încredințată numai unor specialiști de clasă. Mai ales că este vorba despre un instrument de concert, și o companie mică, care nu dispune de un personal solid și experiența necesară, nu va face față acestor lucrări. Și aveți dreptate: Anna Strezeva este o mare autoritate în această privință. Este foarte bine că ea poate supraveghea restaurarea orgii.

- Cine este principalul învățător al Dvs. în lumea muzicii?

- Tatiana Petrovna Nicolaeva, profesor al Conservatorului din Moscova. Este cunoscută și ca compozitor, și ca interpretă a operelor lui Bach. Am avut fericirea să fiu eleva ei, căci și pentru mine Bach este compozitorul preferat.

- Brodsckii scria: «În fiecare muzică -Bach, în fiecare dintre noi - Dumnezeu…»

- Exact… Deși, eu cred că pentru interpreți el este cel mai dificil compozitor. Dar l-am îndrăgit în adolescență, pe atunci doar învățam pianul. Mai exact, îl iubesc toată viața.

Vorbind despre învățători, țin să mai pomenesc un nume – cel al profesorului Conservatorului din Moscova Leonid Riozman. După aspirantură, am fost trimisă să-i fiu asistentă în clasa de orgă. Era un intelectual veritabil, bun, înțelept. I-a educat practic pe toți organiștii sovietici, ruși, care au studiat la conservator în anii 70-80. Anume la inițiativa lui în multe orașe ale URSS au fost deschise săli cu orgă.

- Geografia turneelor Dvs. este vastă ?

- Am evoluat în multe țări, foarte mult al călătorit prin Uniunea Sovietică ...

- Și la Notre-Dame de Paris ați evoluat?

- Și acolo. Desigur, instrumentul din legendara catedrală este foarte impresionant, deși sunetul lui, zic eu, este cam tăios.

- Da în care sală, la care orgă visați să interpretați ?

Îmi place mult Franța, Parisul. Vreai să călătoresc prin această țară, să-i încerc instrumentele vechi. Majoritatea operelor din repertoriul unui organist au fost create de compozitorii secolelor trecute. Dacă interpretezi preludiile, fugile la instrumentele epocilor respective, ai ocazia să le auzi paleta sonoră originală. Unde mai pui, că orgile franțuzești mi-s mai apropiate ca cele germane. Îmi place cum sună, îmi place oportunitatea de a utiliza diverse registre speciale. Cele germane nu au așa de multe.

«Odată concertul meu a fost întrerupt de un porumbel »

- De mulți ani locuiți în Malta. Ce limbi circulă acolo?

- Malteza, italiana, engleza. Malteza o înțeleg, italiana și engleza le vorbesc fluent.

- Este o țară catolică, deci muzica de orgă răsună peste tot?

- Malta are multe temple și în fiecare – nu una, ci două orgi. Dar instrumentele-s toate diferite. Să zicem, în catedralele centrale – puternice, iar bisericuțele mici, care nu au bani pentru restaurarea unor rarități din vechime, pentru mesă pot procura o orgă mică, chiar și electrică. Uneori din această cauză trebuie modificat programul: să zicem, preconizam să interpretez din Bach, dar am văzut că instrumentul este prea mic pentru aceasta, nu are suficiente registre, claviatură manuală sau pedalată.

- Deseori evoluați în Malta?

- Destul de des – și în temple, și în sălile de concert. Prefer să interpretez în biserici, căci orga este instrumentul plus acustica, și acolo aceasta este mai bună. Acompaniez vocaliști, fac parte din ansambluri. Malta are soliști foarte buni, voci uimitoare, că doar alături e Sicilia. Uneori nu le ajunge măiestrie, dar vocile li-s minunate. Odată i-am propus unei interprete cu un soprano excelent, care interpreta operă, să învățăm împreună o arie minunată pentru vocea ei. Și am clarificat, că … nu cunoaște notele muzicale, cu soțul-pianist își învață repertoriul ”la ureche”.

- În concerte, ați avut parte de situații deocheate?

- În timpul unui turneu la Pițunda aud că una dintre țevile orgii nu sună. Am oprit concertul – s-a dovedit că de vină era… un porumbel, care intrase în țeavă. Din fericire, am reușit să-l scoatem de acolo fără multe eforturi. Dar, la general vorbind, în timpul turneelor există destulă forță majoră. Căci nu există două orgi absolut identice. La fiecare instrument, la care intenționezi să te așezi, trebuie instalat registrul, adică trebuie din timp să-l ”codifici” expres pentru programul tău. Adesea vezi orgi absolut atipice – reieșind din numărul manualelor, diversitatea paletei de registru. Este clar că au o importanță majoră repetițiile temeinice, contactul perfect cu asistentul, fără care nu te descurci. Am avut cazuri în care un asistent neexperimentat contacta un alt registru. În rezultat sunetul era altul…

- Se știe că nu toți colegii Dvs. au darul improvizării. Aceasta chiar farmecă spectatorii – la finele concertului, primind din sală un bilețel cu note muzicale, organistul momentan interpretează o operă muzicală veritabilă – preludiu, suită, fugă. Practicați improvizările în timpul concertelor?

- Nu prea des. Este un domeniu aparte al artei interpretative, aici e nevoie de talent componistic, de auz perfect, de bagaj teoretic, de libertate creativă. Muzicianul trebuie să deprindă improvizarea încă din copilărie. În Franța, la conservator există o disciplină aparte – improvizarea. Careva abilități le-am căpătat și eu acolo. Am mai luat lecții de la Pierre Kashro, organistul-șef al catedralei Notre-Dame de Paris. Din păcate, noi nu avem tradiția acestei instruiri. Pe timpul sovietic, acrobații în arta improvizației demonstra organistul moscovit Oleg Yanchenko, care mi-a fost și învățător, și prieten adevărat. Astăzi asemenea maeștri pot fi numărați pe degete.

- Pe parcursul anilor, păstrați aceiași imagine scenică : plete lungi, lăsate liber, fără coafuri sofisticate.

- Și în afara scenei arăt la fel – simplu, fără coafeze.

- Și rochiile de concert cum le corelați cu moda?

- Sincer vorbind, aproape că nu le am. De 20 de ani evoluez în pantalon și sacouri elegante. Orga nu cere feminitate, mult mai potrivit este stilul sobru, iar pantalonul este comod în utilizarea pedalelor. Îmi amintesc, la conservator o studentă în timpul examenului s-a așezat în fața instrumentului într-o rochie scurtă și decoltată, arăta comic de tot. Din acest punct de vedere îmi e comod să evoluez în temple. Acolo organistul șede sus, departe de spectatori, așa că nu are nevoie de haine de concert.

- În schimb cu încălțămintea aveți suficiente ?

- Așa este. Se exclud pantofii cu toc. E nevoie de încălțăminte moale, pe talpă subțire, ca să simți pedala și talpa să nu o ciocănească.

«MAMEI ÎI PLĂCEA SĂ INTERPRETEZE DIN STRAUSS »

- Povestiți-ne despre familia Dvs. Cum ați ajuns în Malta?

- Am mers încolo la datorie. Soțul era diplomat, lucra consilier în ambasada URSS. Iar mie îmi plăcea cultul muzicii de orgă din această țară. Apoi, la finele anilor 80, am trecut la catolicism. Botezul l-am primit la Ialta, într-o bisericuță.

Avem două fiice – Claudia a fost numită în cinstea mamei mele, și Victoria. Ambele căsătorite cu italieni, locuiesc în Italia. Claudia a absolvit Academia de arte din Florența. Este artist plastic, designer, face fotografii minunate, de două ori a învins la concursuri prestigioase. Victoria vrea să devină scenarist, însă deocamdată și-a întrerupt studiile de la Universitatea din Bologna în legătură cu nașterea copilului.

- Fetele nu au mers pe calea muzicii ?

- La Moscova, Claudia a mers din clasa 1 la o minunată școală corală pentru băieți, fetițe acolo erau foarte puține. Conducător era renumita dirijor Ninela Kamburg. A cîntat și ulterior, în corul bisericesc care a evoluat chiar în fața Papei de la Roma.

- Dar în anii de școală ați simțit o atitudine deosebită față de Dvs. – totuși, erați fiica șefului de stat ?

- Nu. Uneori mi se părea chiar că învățătorii cer de la mine mai mult ca de la alții. Învățam la școala muzicală. Clasa era prietenoasă, mică - 18 persoane. Învățam bine, ușor. Puteam, desigur, să ne facem de cap cu prietenele, să întîrziem la lecții. Dar muzica ne plăcea, instrumentul îl iubeam sincer.

- Știu că prieteniți strîns cu sora Natalia, renumită pictoriță, regizor - animator, documentarist. Potrivit mass-media, care face trimitere la memoriile lui Ivan Ivanovici Bodiul și cartea sa «Дорогой жизни» , ea a decis să facă un documentar cu același titlu. A fost finalizat acest proiect?

- Nu, această peliculă de trei ore încă nu este finalizată, deoarece «Moldova-film» ne propune să cumpărăm cadrele cronicilor de arhivă contra unui preț departe de a fi simbolic. Sperăm doar, că în republică se vor găsi oameni, care ne vor ajuta în soluționarea acestei probleme financiare.

Da cu sora prietenim, da. Cred că e o mare tragedie, dacă rudele se dușmănesc. Noi mereu am fost o familie prietenoasă. Părinții cu adevărat apropiați, care se iubeau. Și pe noi așa ne-au educat – în dragoste reciprocă. Desigur, de educație era preocupată mama. Ea a fost o persoană foarte atentă, ușoară, ca o luminiță la geam, cu un gust artistic elevat.

- Unde e baștina ei?

- La Dnepropetrovsc, s-a născut într-o familie mixtă ruso-ucraineană. După război a fost repartizată la Chișinău, lucra la Consiliul de miniștri – îl stenografia pe Brejnev, apoi – pe Bodiul. La 40 de ani a învățat engleza – a absolvit facultatea de limbi străine a universității de stat. Considera că este obligată să cunoască engleza, căci îl însoțea adesea pe tata în călătorii peste hotare. Îmi amintesc că la început nu i-a fost ușor să învețe, avea familie, copii. Dar s-a isprăvit, a luat diploma , făcea traduceri pentru institutul agricol, apoi a început să citească literatura engleză în original. Mamei îi plăcea muzica, cînta minunat cîntece ucrainene, și la pian. În special îi plăcea să interpreteze valsurile lui Strauss.

- Venea des la concertele Dvs.?

- Veneau și mama, și tata. Tata era dintr-o familie moldovenească simplă, dar savura arta cu adevărat. Prietenii lui spuneau că în tinerețe el desena bine, iar matur fiind mergea cu plăcere la concerte, la operă. De fapt, în familia noastră teatrul le plăcea tuturor.

«TAMARA CEBAN M-A ÎNVĂȚAT SĂ TRICOTEZ »

- În popor se spunea că Bodiul a deschis Sala cu orgă pentru fiica sa …

- Da celelalte teatre, Case de cultură, librăriile ”Luminița” în fiecare sat aproape – pentru cine? Ca să ponegrească trecutul sovietic , născocesc orice despre acele timpuri. Evident, vor să-l ponegrească pe tata. Dar eu îl consider un mare fiu al poporului moldovenesc, un politician de vază. Da, sigur că a comis și greșeli. Se știe că nu greșește doar cel care nu face nimic. Însă tot ce a fost construit în acei ani – uzine, complexe agricole, instituții și multe altele – nu e un mit, e realitate. Îmi amintesc foarte bine, tata mereu a muncit mult, inclusiv în ultimii ani de viață.

Cu privire la Sala cu orgă, cred că dacă nu era idea și entuziasmul lui, aceasta nu ar fi apărut la Chișinău. Apropo, pentru prima dată tata a auzit muzica ”vie” a orgii în Sala Mare a Conservatorului din Moscova, la concertul meu solo. Imediat i-a apărut ideea să deschidă o Sală cu orgă la Chișinău. Lucrările de implementare a ei în viață tata le controla personal, căci înțelegea însemnătatea acestui centru cultural pentru republică: orga foarte bună, candelabrele din cristal de Bohemia, mobilier alb - albastru comandat special, parchet din lemn valoros, lucrări scrupuloase de "reglare" acustică … Deschiderea sălii a fost o mare sărbătoare și eu mă mîndresc că am participat la ea, că tata a lăsat în urma sa jaloane așa de frumoase.

- La Chișinău mai aveți rude ?

- Unica soră a lui tata, tanti Nina, ne-a fost un om foarte apropiat, o femeie simplă și minunată. Cu regret, nu mai este. Trăiește aici verișoara Catia cu familia. Ambii soți sunt juriști, soțul Mihail Plămădeală a fost șeful MAI.

Desigur, noi cu Natalia nu pierdem legătura cu prietenii de familie, foștii camarazi ai tatei. Recent am fost în ospeție la Semion Kuzimici Grosu – la o mămăligă ... Venind la Chișinău, neapărat mă văd cu prietena de școală Natalia Ostașco, care de 40 de ani predă pianul la școala muzicală.

- Cum vă pare azi Chișinăul?

- Schimbat, desigur. Altă dată aici erau foarte puține mașini. Ieșind la plimbare în oraș, culegeam dude din copaci. Acum Chișinăul e altfel, cu regret, nu-l înfrumusețează șantierele blocurilor supraetajate de pe străzile centrale. Păcat că, în partea de sus, dispare fața istorică a unor cartiere, căsuțe vechi părăsite... Dar viața continuă, și ungherașele care încă s-au păstrat bucură ochiul.

Cu sora, am cumpărat la piața centrală struguri gustoși, porumb. Am fiert știuleții și ne-am bucurat ca în copilărie. Nici la Moscova, nici în Malta nu există asemenea porumb. Dar iată, roșii bune cu greu am găsit la piață…

- Aveți timp pentru niște pasiuni, hobby-uri ?

- Îmi place lucrul manual: brodez, tricotez fețe de masă frumoase. Știți cine m-a învățat ? Chiar Tamata Ceban ! Cu multă plăcere colecționez tablourile pictorilor moldoveni. Printre cele mai iubite – lucrările lui Leon Leu, Gherghe Lisița, acuarelele lui Ion Cărcălan.

De fapt, viața mea decurge mai mult în drum: Italia, Moscova, Malta, Cehia, unde în prezent locuiește familia fiicei mele mai mari. Și Chișinăul, desigur, care îmi amintește de copilăria fericită, de tinerețe, de tatăl iubit, care a făcut așa de multe pentru țara sa.

În imagini: Svetlana și Natalia Bodiul.

Svetlana Bodiul cu tabloul pictat de G. Lisiţa.

Interviu, realizat de Tatiana Borisova, fotografia autorului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?