Surpriza moldovenească pentru Elena Proklova la Chișinău (FOTO)

Surpriza moldovenească pentru Elena Proklova la Chișinău (FOTO)

Pe 17 februarie, la Chișinău a avut loc spectacolul „Невеста напрокат” („Mireasă cu chirie”), cu participarea unor favoriți ai publicului precum Elena Proklova și Alexandr Mihailov. În anii 1982-83, în Moldova, actrița Elena Proklova s-a filmat în pelicula lui Iacob Burghiu „Fii fericită, Iulia!”.

Filmările au avut loc într-o casă țărănească din satul Vatici, raionul Orhei. Reporterii portalului NOI.md au hotărît să o surprindă pe Elena Proklova, oferindu-i o întîlnire neașteptată cu proprietarul acelei case, Anton Lașcu, și cu Constantin Burghiu, care a jucat rolul fiului adoptiv al eroilor filmului Iulia și Radu. După aceasta actrița ne-a acordat un mic interviu.

- Ne interesează impresiile și amintirile Dvs. din perioada cînd v-ați filmat în Moldova.

- Pentru mine Moldova era ca o stațiune de odihnă, deoarece, comparativ cu clima de la Moscova, era ceva foarte diferit. Cînd la noi e încă frig, la voi totul dă în floare, rodește. Oamenii zîmbesc, aveți multe fructe, legume. În toate casele te întîmpină oameni ospitalieri. Veneam încoace ca la o sărbătoare și ca la odihnă. Anume aceste senzații le aveam, deși munceam la filmări. Această casă, unde am filmat noi, oamenii pe care i-am cunoscut, ospitalitatea moldovenească – toate erau extraordinare.

Cînd mi s-a spus că vom merge în turneu în Moldova, inima a început să vibreze de amintiri. Aveam o atmosferă de creație foarte bună. Ne plăcea foarte mult filmul, cu toții dezvoltam linia lui de subiect. Era și o uniune de creație. Nu se întîmplă la fiecare peliculă cinematografică. Mai ales că eram în perioada tinereții, pe care întotdeauna ți-o amintești cu plăcere.

- Filmul a avut un final deschis. Eroina filmului Iulia, în scena descoperirii triunghiului amoros, ține în mîini o armă. Cînd discutați filmul, în timpul filmărilor, ați vorbit despre cum trebuie să fie finalul? Credeam că, dacă în cadru este o armă, ea trebuie neapărat să împuște.

- Eu cred că dragostea adevărată nu înseamnă să-ți obții un drept, nici să-ți aperi drepturile, da chiar și prin durere – să înțelegi de ce are nevoie omul tău iubit. Cred că Iulia, ca o femeie adevărată, cu această armă în mîini a apărat fericirea lui. Așa am simțit eu.

- Ați putea să ne povestiți ceva despre perioada actuală a vieții Dvs.? Cu ce vă ocupați?

- Am multe antreprize, joc mult, muncesc la TV. Dar înțeleg că la anii mei, pentru a munci mult, trebuie să te odihnești mai mult. Și mi-am cumpărat un apartament la Soci. Anul acesta voi începe construcția unei case acolo, în munți. De fapt, Moldova a influențat mult dorința mea de a trăi la munte, în pădure. Vreau să trăiesc acolo, iar la Moscova să vin pentru a munci un pic. Și astfel să-mi împart viața în două sectoare, ca să am nu doar munca, ca mai înainte, dar muncă și odihnă.

- Dar în viața Dvs. mai există cinematografie?  

- În prezent nu joc în filme, deoarece nu pot accepta niciun rol dintre cele care mi se propun. Nimic interesant, și gata. Dar încă nu e sfîrșitul vieții. Voi recupera încă, așa cred. Vîrsta la care mă aflu nu-i prea interesează pe regizori. Încă nu pot juca o bătrînică cu experiență de viață, dar deja nici femei ale căror aventuri amoroase pot fi cinematografiate. De aceea cred că e mai rațională o astfel de atemporalitate cinematografică. Cu atît mai mult că se filmează puține pelicule bune. Serialele nu sînt pentru mine în general.

- Nu vă plac?

- Nu. Acolo nu există roluri pe care să dorești să le interpretezi.

- Au existat, în cariera Dvs., roluri în care ați avut senzația că vă interpretați pe sine însăși?

- Toate rolurile mele au fost așa. Nu joc niciun rol luat din pod. Găsesc în mine calitățile eroinelor mele. Îmi imaginez că sînt în locul lor. Îmi îndreptățesc eroina, închipuindu-mi ce aș face eu într-o situație similară. Pentru mine toate eroinele – cele negative și cele pozitive, bune și rele – oricum fac parte din mine.

- Există una cea mai apropiată?

- Nu. De fapt, cred că poate cea mai apropiată a rămas Gherda, căci chiar și prietenii mei, care ani în șir merg prin viață cu mine, uneori mă numesc așa. În asemenea cazuri ei spun că iarăși procedez ca Gherda: „Veșnic te arunci să salvezi pe cineva, să ajuți și să faci ceva pentru altcineva.”

- Revenind la începutul dialogului, am putea parafraza denumirea peliculei filmate în Moldova și să vă dorim: „Fiți fericită, Elena!”

Anton Lașcu despre filmările din casa lui

- A fost ca un vis. E greu să redai acele impresii, își amintește Anton Lașcu. Așa o fi vrut soarta – să accept în casa mea filmările peliculei „Fii fericită, Iulia!”. Anterior lucrasem mecanic de cinema, cunoșteam deci filmele și pe actori, regizori. Într-o zi vine la mine un grup de oameni de la studioul „Moldova-film”. Au început să privească curtea. Unul zice: „Uite o casă așa cum se cere în scenariu, alături – un iaz.” Am luat cunoștință de scenariul viitorului film. După ce l-am citit, am spus: „Scenaristul Andrei Burac a fost la mine? El a descris viața mea.” Mare mi-a fost uimirea! Apoi Dumnezeu i-a trimis pe acești oameni în curtea mea să filmeze o peliculă despre viața mea adevărată. Mi-au dat și mie un rol micuț. Eram foarte bucuros! Fericirea mea nu avea margini.

Cînd am aflat că rolurile principale vor fi interpretate de Mihai Volontir și Elena Proklova, mi s-a părut neverosimil pentru un om simplu dintr-un sat moldovenesc. În viața eroilor se întîmpla ceea ce era și în viața mea, de aceea acțiunea filmului îmi este foarte aproape.

În timpul filmărilor, care au durat un an și jumătate, m-am împrietenit cu grupul de creație. Iar regizorul Iacob Burghiu, actorii Mihai Volontir și Elena Proklova mi-au devenit prieteni, ne înțelegeam din priviri. După filmări ne-am despărțit ca frați. Ne sunam, corespondam.

Deși Iacob Burghiu a plecat din viață, el a rămas în casa mea, în viața și în sufletul meu. Fiul lui, Constantin, cu soția sa, Marina, și copiii lor continuă să vină în casa mea. Mă consideră o rudă și mă numesc unchiul Anton. Și Volontir m-a vizitat nu o singură dată, și Vasile Tăbîrță, și Victor Ciutac, și Eugenia Tudorașcu. Parcă a fost ieri.

- Unde ați stat în acel un an și jumătate, nu v-a încurcat prezența oamenilor străini în casă ?

- Li se permitea totul, puteau merge oriunde, chiar și în grădină. Toți membrii grupului de creație erau oameni culți, educați. Nu, nu-mi încurcau, eram bucuros de prezența lor. Eram în doi cu soția, copii nu aveam. E ca un copac fără rod. Ulterior am și divorțat din acest motiv.

Cînd la Chișinău a avut loc premiera filmului (la Moscova a fost una aparte), actorii spuneau de pe scena cinematografului „Patria” că au avut multe ocazii să se filmeze cu oameni simpli, însă așa gospodari ca Anton Lașcu nu au mai văzut.

- Ce se petrecea în afara filmărilor?

- Actorii locuiau la mine, în timpul liber mergeam la vînătoare. Odată, tustrei (eu, Elena și Mihai) am mers în pădure la vînat mistreți. I-am pus în dosul copacilor și am mînat mistrețul spre ei. Animalul a fugit spre Elena, Volontir a tras și n-a nimerit, și ea i-a ieșit în față cu un băț. Parcă o văd – curajoasă, nu s-a speriat. Am petrecut mult timp împreună, îmi plăcea să-i servesc cu bucate moldovenești tradiționale și cu vin de casă. Elena și la întîlnirea de azi și-a amintit de bucatele mele.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, legăturile s-au pierdut. Dar am continuat s-o urmăresc în emisiunile televizate la care participa. Mă nelinișteam pentru ea cînd a mers pe insulă în programul „Ultimul erou” («Последний герой»), am vizionat toate emisiunile, pe care le-a prezentat – cu Gennadie Malahov în „Malahov+” («Малахов+»), apoi „JKH” («ЖКХ»).

Cînd am aflat că Elena Proklova vine la Chișinău, m-am bucurat ca un copil, am cumpărat un bilet și am decis că o voi vedea neapărat. Cred că vom continua să comunicăm. Vreau să o invit în casa mea, unde au avut loc filmările. M-a întîlnit foarte bine! Nu trăiesc foarte bogat, bogăția mea sînt prietenii minunați!

- Cum v-a fost viața după filmări ?

- M-am căsătorit a doua oară. Avem o fată și un băiat, deja avem și nepoți. Prima mea soție s-a măritat cu un văduv cu doi copii și astfel are și ea copiii săi.

În prezent mă ocup cu gospodăria țărănească, am și porci, și vite, și păsări. Pe două hectare am o livadă, o vie. Casa mea se află în apropierea pădurii, la o margine. Cea mai apropiată casă este la 300 de metri.

Am creat în satul Vatici o pensiune turistică și muzeul „Vatra strămoșească”, unde se arată cum trăiau strămoșii noștri. În centrul satului am reconstruit o casă care are cca 200 de ani, am restaurat-o așa cum a fost inițial. Împreună cu soția gătim acolo bucate moldovenești – plăcinte, sarmale etc. Singur fac vinul. Cei care ne vizitează pleacă de la noi mulțumiți. Și eu mă bucur ca un copil.  

Anghelina Taran

 

 

 

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load