Serghei Lutohin: „Eroii erau oameni obișnuiți, mîncau, se rădeau, își reparau hainele...”

Serghei Lutohin: „Eroii erau oameni obișnuiți, mîncau, se rădeau, își reparau hainele...”

În Chișinău există un muzeu unic, sutele de exponate ale căruia amintesc de evenimentele Marelui Război pentru Apărarea Patriei. El a fost creat cu 8 ani în urmă de unica echipă de cercetare din Moldova - ”August”, numită astfel în memoria evenimentelor din august 1944. Atunci, în timpul operațiunii Iași-Chișinău, republica a fost eliberată de cotropitorii naziști, iar astăzi țara sărbătoriește 75 de ani de la această dată semnificativă.


L-am rugat pe Serghei Lutohin, custodele muzeului, subcomandantul echipei de cercetare, să povestească despre acest muzeu.


Serghei, cum a apărut ideea de a deschide acest muzeu al echipei de cercetare?


”August” a fost creat în 2010, iar eu am aflat despre el un an mai tîrziu, făcînd un reportaj foto pentru un ziar. Aproape imediat m-am alăturat acestei echipe prietenoase, condusă de istoricul, cercetătorul Vasile Senkovski, și am început să particip la operațiunile de căutare pe cîmpurile de luptă ale operațiunii Iași-Chișinău pe malul rîului Nistru - în apropierea satelor Speia, Șerpeni, Gura-Bîcului, precum și în alte regiuni ale Moldovei. Scopul nostru principal este să căutăm osemintele soldaților sovietici. De două ori pe an, cu sprijinul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, al Ambasadei Rusiei, al Centrului rus de știință și cultură, noi desfășurăm reînhumarea oficială a osemintelor la cimitirul special desemnat pentru aceasta de la complexul memorial ”Capul de pod de la Șerpeni”.


Cu toate acestea, împreună cu osemintele, noi găsim și „fier militar”, obiecte personale ale ostașilor din Armata Roșie. Este un mare succes să găsim un ordin cu număr, portțigarete personalizate sau așa-numitul LOZ - semn de identificare personală, în limbajul comun - un medalion de deces. În astfel de cutii era pusă o hîrtie cu datele personale ale soldatului. Astfel de descoperiri ne permit îndeplinirea sarcinii noastre principale - identificarea osemintelor și întoarcerea în istorie a numelor eroilor (Din păcate, soldații din Armata Roșie, înrolați în 1943, nu aveau medalioane de deces, iar cartea soldatului Armatei Roșii, cu rare excepții, în pămînt, de obicei, nu se păstrează).


Această muncă obositoare se bazează pe contacte strînse cu arhivele militare, cu colegii din alte regiuni, cu locuitorii din zonă, cu rudele soldaților care au murit pe pămîntul moldovenesc. Datorită cercetărilor noastre, zeci de familii din diferite țări au putut afla locul exact al morții și înmormîntării rudelor sale. La ceremonia de reînhumare a osemintelor bunicilor și străbunicilor vin de multe ori și copiii și nepoții, ei pot vedea lespezile de granit cu numele lor, instalate de ”August” și Clubul istorico-patriotic rusesc.


Și acum 8 ani a fost creat muzeul echipei de cercetare. De-a lungul anilor, el a fost vizitat de sute de oameni - elevi, studenți, diplomați, activiști ai organizațiilor publice. Aici au fost organizate nu numai excursii, ci și lecții de istorie, la care copiii au venit cu clasa, ceremonii de premiere a cîștigătorilor diferitor competiții dedicate Marelui Război pentru Apărarea Patriei.


În ce constă unicitatea acestui muzeu?


Ea constă în existența unei game largi de exponate adunate care au legătură cu luptele din Moldova, numărul și varietatea lor sînt incomparabile chiar și cu expoziția de la Muzeul Național de Istorie. În ceea ce privește micile muzee create cîndva în școlile și cluburile de la sate, de regulă, pe rafturile lor acum sint doar cîteva căști și gloanțe. Desigur, există și excepții, dar, în general, imaginea este aceasta. Cîndva, astfel de muzee erau ocrotite de pionieri, consomoliști. Veterani le dădeau cu bucurie obiecte și documente personale din perioada războiului. Însă în ultimul sfert de secol nu a mai rămas nimic din astfel de muzee, cu toate că pe unele dintre ele încercăm să le susținem și să le reînnoim cu exponate.


Cum au loc săpăturile? Instrumentele dvs. de bază este detectorul de metale și lopata?


Principalul instrument eu l-aș numi sonda. Aceasta este o bară de oțel cu o lungime de 120-140 de centimetri, cu un mîner în formă de T la un capăt și un forator la celălalt. Capătul este rotunjit pentru că, ajungînd la oseminte, să nu spargă vre-un os fărîmicios. Lucrul cu sonda este foarte greu: pentru un metru pătrat se fac 100-120 de gropi în pămînt. Apropo, capătul este din material consumabil, el se roade repede. Faptul, fiți de acord, este grăitor. Dacă metalul se roade, ce putem spune despre un om care, prin înfigerea sondei în pămînt, face sute de „plecăciuni”. Pînă la sfîrșitul zilei mergi ca un moșnegel, ținîndu-te de spate. În plus, în pădure chiar și pe căldură trebuie să lucrezi în scurtă cu glugă. De altfel, nu te poți apăra de tufișurile ghimpoase de măceș, armata de țînțari și hățișurile ghimpoase de salcîm.


În ceea ce privește lopata, cu ea lucrăm foarte atent. Chiar și obiectele metalice, pe parcursul a opt decenii, au devenit extrem de fragile. Ce să mai spunem despre osemintele umane, relicvele din hîrtie sau din lemn! Uneori, nici nu respirăm cînd le scoatem din pămînt, fiind înarmați cu o spatulă, un cuțit, lucrînd după metoda arheologilor - „cu peria”.


Care sînt cele mai răspîndite descoperiri?


Schijele de muniție și minele. Luptele din timpul operațiunii Iași-Chișinău au fost atît de înverșunate încît, în unele locuri, lopata intră în pămînt cu un scîrțîit. În unele locuri, în pădure, schijele, gloanțele se află chiar sub stratul de frunze căzute.


Dar ce „metal” este prezentat în muzeul Dvs.?


În primul rînd, există o expoziție mare de arme: o mitralieră Maxim, cu urme de gloanțe și schije, două tipuri de puști anti-tanc. Una dintre ele, o pușcă cu auto-încărcare – PTRS, timp de mai mulți ani a stat în curtea unui sătean în calitate de... stîlp în vie, de care erau legați lăstarii. În Moldova, în viile de la țară, pot fi văzute și acum, în calitate de astfel de stîlpi, țevi de la arme, „arme antiaeriene” și mitraliere de calibru mare.


Printre exponatele noastre se numără pistoalele-mitraliere Șpaghin și germanul MG, pistoale Luger, Walter și Browning, lansatoare de rachete sovietice, impresionante prin greutate și dimensiune.


În muzeu există și 7 mitraliere, printre care și exemplare cu adevărat rare: o modificare timpurie a mitralierei din sistemul Goriunov, pe care noi am cumpărat-o, la fel ca și pe alte cîteva exponate, de la punctul de colectare a fierului vechi. Există un MG-15 aviatic german, de asemenea un ШКАС al unui avion sovietic, găsit de echipele de căutare moldovenești încă în anii 70. Desigur, avem și două simboluri ale rezistenței militare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - pușca Mosin și Mauserul 98K. Desigur, toate armele sînt dezactivate: țevile sînt găurite și sudate.


A fost adunată o mare colecție de ghiulele de artilerie, o colecție interesantă de căști - sovietice, românești, germane. Printre ele se află și legenda cască sovietică a vechiului model „holhingolk”.


Pe rafturile muzeului puteți vedea baionetele de la puști și, visul colecționarilor - cuțitul de tranșee ”Puma”. Iar alături - foarfece sovietice și germane pentru sîrmă ghimpată, cazane mici cu inițialele soldaților, ploști de sticlă, aluminiu, oțel și smalț, rezervoare de la măștile antigaz germane și românești, inclusiv unele foarte rare. Vizitatorii privesc cu mare interes ”tăvălucul” unui tanc german - o roată de oțel cu o jantă de cauciuc, păstrată miraculos, a firmei ”Continental”, care își desfășoară activitatea și în prezent.


O mare mirare provoacă copiilor pantofii de cauciuc pe care i-am găsit împreună cu osemintele unui soldat din Armata Roșie. Acești "caloși", tăiați dintr-o anvelopă de la roată, erau fixate de picioare cu sîrmă. În acele locuri de pe malul Nistrului, au fost bătălii îndelungate de poziție, iar încălțămintea din piele a soldaților se rupea din cauza umezelii permanente. Apropo, la 30 de metri de acele oseminte, am găsit această roată cu anvelopa tăiată...


Aproape toate exponatele, inclusiv numeroasele obiecte personale ale ostașilor, pot fi nu doar examinate cu atenție, ci și fotografiate - o cutie cu ceară, un set de ras, ochelari, o oglindă, o lingură, un creion, o cruciuliță și multe altele. Așadar, există posibilitatea de a privi evenimentele anilor fatali patruzeci dintr-un unghi diferit, adîncindu-ne nu numai în date și cifre. Îmi doresc foarte mult ca adolescentul să vadă în apărătorul Patriei nu un „simbol de bronz”, ci o persoană care a mîncat, s-a ras și își repara hainele. Văd cum chiar și bărbații se miră dr greutatea mitralierei sau a căștii. Însă luptătorul nu se despărțea de ele ani de zile!



Arme, gloanțe, schije de muniție, obiecte personale ale ostașilor - în muzeu au fost adunate sute de exponate


Una dintre cele mai scumpe descoperiri pentru noi este o busolă cu inscripția „I.P. Șabanov”, găsită lîngă satul Caracui. După căutări minuțioase, Vasile Senkovski a aflat calea eroică a acestui bărbat - locotenent superior al Diviziei 188 Infanterie. Cu o mitralieră, el a nimicit 200 de fasciști, a dat foc la 12 mașini. Fiind grav rănit, Șabanov nu a părăsit cîmpul de luptă, a luptat, sîngerînd, pînă la ultima suflare.


Se întîmplă deseori să găsiți decorații?


Nu, acesta este un noroc rar. Cele mai importante dintre ele sînt medalii și odine numerotate, datorită cărora, după cum am mai spus, a fost posibilă identificarea osemintelor a cîtorva zeci de luptători. O descoperire specială este insigna unui parașutist găsită la trecerea peste rîul Nistru. Se știe că una dintre operațiunile militare a avut loc acolo sub conducerea legendarului întemeietor al forțelor aeriene Vasile Marghelov. Colecționarii au propus mulți bani pentru insignă, dar echipa, desigur, nu a vîndut-o.


Povestiți-ne despre exponatele dvs. de hîrtie. Cum reușiți să le păstrați?


Locuitorii de la sate găsesc adesea aceste relicve în podurile caselor lor. Printre ele se numără diverse memorii pentru soldați, ziare, pliante, fotografii, scrisori, hărți militare, cărți ale soldaților din Armata Roșie și alte documente. Recent, am cumpărat pentru muzeu, prin internet, de la o celebră licitație internațională, 4 fotografii din albumul „Basarabia”, care a fost creat în timpul războiului de un soldat german. Cu doar un euro bucata. Le vindea nepotul său. Fotografiile nu au un format prea mare, pentru a încăpea în portmoneu. Pe ele se vede Chișinăul distrus de naziști.


Iar printre cele mai valoroase exponate sînt pliantele pe care le-am găsit în minele de propagandă speciale neexplodate. În timpul operațiunii Iași-Chișinău, ele au fost tipărite pentru soldații naziști în limba germană. În ele se descria situația reală de pe fronturile din Europa, existau îndemnuri de predare. În una dintre aceste mine s-a păstrat un ziar de propagandă în culori în limba germană - „Germania Liberă”. Printre altele, acolo au fost publicate fotografii ale mai multor capitale europene eliberate de sub ocupația nazistă. Există și un pliant german cu portrete ale generalului Vlasov și a unui pilot dezertor care îndeamnă să se alăture armatei ruse eliberatoare. Pe acesta l-am găsit într-o grenadă specială neexplodată.


Un exponat destul de interesant este și o foaie întreagă de cupoane nerupte pentru produse germane de folosință personală (săpun, tutun), tipărite pentru piloții fasciști din Divizia Albastră spaniolă.


Serghei, dar care este soarta osemintelor soldaților germani, pe care le descoperiți în timpul săpăturilor?


Noi colaborăm oficial cu reprezentantul Uniunii Populare a Germaniei pentru îngrijirea mormintelor de război, șeful ”VolksBund” din Moldova și România, Lutz Müller, sub al cărui control se desfășoară căutarea osemintelor semenilor săi. La rîndul său, Müller ne transmite osemintele descoperite ale soldaților sovietici și noi, respectiv, îi transferăm rămășițele soldaților germani, care sînt înmormîntați într-un cimitir special de lîngă Chișinău. Am alcătuit o expoziție aparte cu obiectele personale ale soldaților din Wehrmacht, găsite în tranșee și gropi. Judecînd după acestea, naziștii sperau că se vor distra în timpul liber petrecut pe teritoriile ocupate, luînd cu ei zaruri și jetoane pentru jocuri de masă, cutii cu prezervative, sticle de vin, farfurii de porțelan, aparate de fotografiat, fiere de călcat portabile și sticle de parfum. Tot aici puteți vedea tămîie catolică și chiar un portofel cu monede din șapte state, prin care fascistul a înaintat spre est. În mod incredibil s-a păstrat o sticlă cu iod, un termometru cu semnul primirii militare. Iar deschizînd un borcan cu vaselină germană, am putut vedea clar semnul a două degete. În stare excelentă este și un rucsac de mici dimensiuni din piele de vițel.


Există chiar și un inel pe care l-am găsit pe degetul unui parașutist german. Pe el este înscris cuvîntul „Krim”, conturul peninsulei și data de 1942. Tot aici avem și unele decorații și însemne germane – de fier, argintate, decorate cu smalț colorat.


Din cîte știu, Garda Memoriei, în cadrul căreia au loc săpăturile, este internațională...


Internațional este și însăși echipa „August” și „Gărzile” noastre, care sînt adesea vizitate de tovarăși din Rusia, Ucraina, Belarus, Polonia, Estonia și Israel. Vasile Senkovski menține contacte strînse cu colegii din Kursk, Sankt Petersburg, Odessa, Kerson, din Regiunea Moscova și Daghestan... Și noi plecăm în străinătate pentru săpături - în Rusia, Polonia.


Apropo, Garda Memoriei nu reprezintă doar săpături. Împreună cu Clubul Istorico-Patriotic Rus (CIPR), „August” a creat un proiect unic „Un pas spre Victorie”. El include diferite prelegeri, prezentări de carte și expoziții de fotografii, drumeții în locurile de glorie militară, acțiuni de păstrare a inscripțiilor istorice pe clădiri: „Verificat: nu sînt mine” și „Lumînarea memoriei”. Printre numeroasele noastre sarcini comune, pe lîngă lucrările de cercetare, se numără și celebrarea datelor memoriale și restaurarea monumentelor militare. Cu mîndrie aș vrea să spun că mulți membri ai echipei ”August” și RIPK au primit medalia Ministerului Apărării al Federației Ruse „Pentru Merite în Înveșnicirea Memoriei Apărătorilor Patriei”.


Iar recent, cîțiva dintre activiști, inclusiv dvs., au primit premii de stat...


Desigur, acest lucru este foarte plăcut, deoarece munca noastră este într-adevăr pe scară largă și foarte importantă în perioada actuală, cînd toți încearcă să rescrie istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei.


Cu ce exponate s-a completat muzeul în ultimele luni?


Sînt mai multe: diferite obiecte personale ale soldaților descoperiți în timpul săpăturilor, instrumente medicale germane și sovietice, un strung pentru mitraliera germană MG-42, dezgropată în timpul lucrărilor de căutare. În această vară a fost găsită și medalia numerotată „Pentru Merite Militare”. Dacă vom reuși să găsim rudele eroului, le vom putea oferi această decorație de neprețuit.


O descoperire interesantă a fost făcută în satul Caracui, raionul Leova. Acolo, la inițiativa echipei de cercetare August, a fost efectuată o operațiune neobișnuită – mutarea unui mormînt comun de la un memorial distrus într-un complex restaurat al gloriei militare. În perioada acestor lucrări, băieții noștri au găsit fragmente de căști, ale unei cărți de contabilitate a unui ofițer al Armatei Roșii, un bloc pătrat de la medalia „Pentru Curaj” și, cel mai important - un fragment de epoleți de căpitan. Am reușit să aflăm că, conform listelor celor uciși în apropiere de Caracui, un singur căpitan a murit curajos acolo, Andrei Rodionovici Cimșit. Din foaia de decorații am aflat că, pentru ultima luptă, acest om a primit cel mai înalt premiu - steaua de aur a Eroului Uniunii Sovietice, iar mai tîrziu, post-mortem, i s-a acordat Ordinul Războiului Patriotic de gradul I.


Există vreun exponat pe care visați să-l obțineți?


Există. Acesta este un ampulomet și așa-numitele proiectile pentru acesta. În 2016, am fost la Sankt Petersburg. Într-o zi am decis să merg la Capul de pod de pe Neva. Am citit multe despre acest cap de pod de pe malul stîng al rîului, unde timp de 400 de zile și nopți apărătorii Leningradului, sub focul puternic al inamicului, au încercat să rupă cercul blocadei într-unul dintre cele mai înguste locuri de pe Neva. Acolo au murit atît de mulți soldați, încît istoricii au propus să recunoască Capul de pod de pe Neva drept un mormînt frățesc comun și să înceteze acolo lucrările de căutare.


În perioada în care mă aflam acolo, avea loc Festivalul Internațional Istorico-Militar. În apropierea unui stand mi-a atras atenția o minge de sticlă cu diametrul de 15 centimetri. Am înțeles - acesta este un proiectil pentru un ampulomet, cu care bunica mea Antonina Nikiticina Lutohina a luptat în unitățile chimice! Am cerut permisiunea să țin mingea în mîini. Reprezentantul-cercetaș al expoziției a fost mirat – de unde știu despre ampulomet, pentru că era o armă foarte rară. I-am spus că bunica mea încărca astfel de muniții - turna un amestec exploziv în baloanele de sticlă. Țin minte despre amintirile ei încă din copilărie. De aceea visez acum la un astfel de exponat pentru muzeul nostru.


Interviu pregătit de Lidia Ceban


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load