Satoshi, artistul modest despre care vorbește o țară întreagă

Țara noastră se poate mîndri cu tineri care, în pofida greutăților pe care le întîmpină zilnic, aleg să rămînă acasă și să facă ceea ce le place, vorbind sau cîntînd cu mîndrie despre locurile natale. Protagonistul de astăzi al proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” este tînărul și talentatul interpret Satoshi, pe numele său real Vlad Sabajuc.

Unii tineri de vîrsta lui aleg căi ușoare, evitînd problemele și poate dînd vina pe alții atunci cînd au de înfruntat provocări și nu le reușește, el însă zice că problemele mari sînt în fiecare dintre noi, iar ceea ce ar putea să ne ofere statul ca să ne putem dezvolta sînt doar banii. Urmăriți un interviu cald la rece cu cel căruia mama i-a spus că succesul nu te așteaptă la colț de stradă.

*****

Vedeți mai jos varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am găsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” marca Noi.md. Invotatul meu de astăzi este Vlad Sabajuc sau așa cum îl știe mai toată lumea - Satoshi. Bine te-am găsit!

- Bine v-am găsit eu la mine în studio!

- Ne bucurăm atre mult că ne aflăm aici, de unde vii tu cu producții noi și bune.

- De-o seamă de vreme, pentru că nu întotdeauna am fost aici. Vreo doi ani am avut studio acasă.

- Dar tot ai făcut treabă bună în condițiile pe care le-ai avut.

- Cred.

- Cum ești?

- Sînt foarte bine azi.

- Dar în general, ai motive care te fac să te simți fericit?

- Da, sigur! Cum să n-am?

- Care ar fi acestea?

- Activitatea și rezultativitatea, împlinirea de la lucru, senzația utilității proprii.

- Cum te simți cînd, mai ales în ultima perioadă, multă lume vorbește despre tine și despre piesa cu care ai dat din nou lovitura - „Mama mi-a spus”?

- Nu știu.

- Lăsînd modestia la o parte...

- Nu mă simt special. Văd mai multă atenție pe Internet. Procesul ăsta a durat cîțiva ani, adică de cînd fac eu muzică. Lucrurile au evoluat organic și atunci eu nu sînt șocat de multă informație în jurul meu, pentru că eu cîțiva ani la rînd am tot cîntat, am încercat, am bătut la uși, am înregistrat, am mers pe la radiouri și tot așa. Astfel, lucrurile s-au normalizat. Dacă asta s-ar fi întîmplat la al doilea cîntec sau la primul, sigur că m-ar fi depășit percepția.

- Ai muncit pînă la acest succes. Ți-a fost calea ușoară?

- Eu încă nu consider că am mare succes ca să pot spune. Acum am obținut mai multă vizibilitate decît deobiceci. Calea nu a fost ușoară, dar nu-s nici ca Eminem - nu am un copil fără soție, nu trăiesc în rulotă la marginea Detroitului și nu lucrez la uzină. Dar, în același timp, a durat cîțiva ani. Eu fac muzică din 2012, am avut cîteva proiecte, am tot împins, am plătit de la mine ca să cînt, chestii de acest gen. Proiectul Satoshi la fel are o construcție foarte organică la bază. Am început de la lucruri mici - de la concerturi în tot felul de subsoluri, în cluburi foarte underground, cu puțină lume, improvizații, de la studiouri mici-mici, de la instrumentaluri pe Internet. Totul a fost foarte organic și asta mă bucură, pentru că m-a format normal, gradat și asta e de prețuit, pentru că eu cunosc oameni, chiar și la casa noastră de discuri, la Versus Artist, sînt exemple de băieți talentați, care, după mine, prea devreme au cunosct multul și binele. Eu la 20 de ani nu am avut așa fel de clipuri și producții serioase. Pe mine m-ar fi depășit.

- Tu ai urcat treaptă cu treaptă.

- Da. Mai împrumutam, mai găseam, improvizam, umblam prin oraș ca să caut lumini, locații gratuite.

- Dar cred că aici ți-a fost mai interesant, nu?

- Sigur!

- Să fii pe cont propriu o perioadă.

- Absolut! Doi-trei ani, am fost doar pe cont propriu.

- Muzica pentru tine este o pasiune. N-ai făcut sudii. Mi-ai mai mărturisit.

- Nu. Ca studii, nu.

- De unul singur ai și învățat la tobe.

- Da, făceam lecții online, le descărca, apoi le studiam. Cumva tot era un pedagog, dar nu am făcut solfegiu. Am cercetat singur muzica prin ascultat și n-am căutat-o cu ochii închiși, primeam niște exerciții, le făceam acasă sistematic așa cum trebuia.

- Te poți declara mîndru de tine sau ar trebui altcineva să zică asta?

- Da, alții să spună și cred că e devreme. Cînd o să strîng un stadion plin de oameni, care cumpără bilete nu la un festival, dar la un concert nemijlocit Satoshi, atunci poate îmi voi permite să spun așa chestii.

- Ăsta ar fi și visul tău?

- Cred că acesta este un indicator clar, dar mai ales în Moldova. Adică, dacă în Moldova o să pot strînge un stadion cu oameni care vin pentru asta, o să fie un flag clar.

- Și crezi c-ar fi real să te dezvolți aici, acasă?

- Cred că da. Oricum, migrez și în România, dar da - este teren și aici.

- Ai condițiile necesare sau le creezi și singur?

- Ai oameni pușini, în rest tot este. Microfoane sînt, plăci de sunet sînt, urechi, mîini, picioare. Numai oameni îs puțini, Undeva sunt 20 de milioane, în altă parte - 2,5 sau 3 milioane. Asta e unica diferență mare. Tu acolo poți lansa 15 cîntece, să lucrezi din greu și la un moment dat să te apuci să cînți și cînți în Iași, Arad, Baia Mare, Alba Iulia, Cluj, Timișoara, București, Tîrgu Mureș și ai un șir de orașe unde sînt cîteva sute de mii de locuitori și ai piață de desfacere, ascultători, cluburi, o infrastructură pentru toată povestea asta. La noi poți cînta în Chișinău, Bălți, Cahul și dacă devii mai popular, în sens că al poporului, nu neapărat foarte viral, dar al oamenilor, atunci mai poți fi chemat, de exemplu, să cînți de Ziua Orașului Fălești și acolo tot poate fi o mînă de oameni care au o forță de cumpărare.

- Mulți, totuși, aleg să plece în afară, crezînd că acolo e mai ușor, devin mai renumiți mult mai rapid. Tu ai ales să rămîi acasă. Care ar fi motivele pentru care tu mai ești astăzi în R. Moldova, în afară de pasiunea față de muzică și de tot ceea ce creezi?

- Eu mă simt bine aici. Acesta este mediul meu, aici sînt oamenii mei. Eu n-aș fi împotrivă să mă duc undeva pe doi ani să activez, dar ca loc de trai eu mă simt confortabil aici.

- Ai avut experiențe de a pleca pe anumite perioade de timp?

- Pe mult timp - nu.

- Doar în călătorii?

- Da, în călătorii am fost, dar mai mult de două săptămîni nu am fost nicăieri.

- Nu te vezi cu traiul în altă parte, momentan...

- Momentan, nu.

- Dar peste zece ani?

- Nu știu ce va fi peste zece ani. Poate voi avea o companie de motoare, voi scoate bani din muzică și voi investi într-o uzină, să am o parte cotă, să trăiesc în Viena și să vindem carburanți. Nu știu! Poate fi și așa ceva, dar chiar nu știu.

- Sînt lucruri și mai puțin frumoase, greutăți, pe care trebuie să le depășești zi-de-zi ca să obții un succes. Tu, ca artist, cu ce probleme te confrunți?

- Cu o celebralizare de-a mea mai mult, cu un control cerebral asupra materialului. Adică, atunci cînd începi să scrii și devii prea nemulțumit sau filtrul e prea mare, pentru că cel mai des filtrul scade cînd tu ești în momente de euforie, cînd ai dispoziție foarte bună sau cînd ești într-o companie și atunci tu nu filtrezi foarte mult ceea ce iese din tine, dar cînd tu ești sobru și te apuci să lucrezi sistematic, creierul foarte activ începe să taie.

- Tu găsești iar problema în tine, dar pe exterior?

- Dar nu e nimic pe exterior. Cine mi-a încurcat cu ceva? Muzică este, Internetul e plin de instrumentaluri, de softuri. Iată avem microfon, placă... Nu e în asta problema.

- Tu ești din generația din care mulți aleg să plece peste hotare. Fie la recomandarea prietenilor, familiei, zicînd că acolo se cîștigă mai bine. De ce crezi că ei fac acest pas?

- Că se cîștigă bine e adevărat și e un nivel de viață mai decent. Din punct de vedere al lucrurilor de bază, al sistemului social, care funcționează în țările din occident, al elementarei ordini publice, dar majoritatea oamenilor de acolo nu se vor simți acasă și sigur au frustrarea și neajunsul și niciodată n-o să devină unul de-al lor. Întotdeauna vei fi un străin. Chiar dacă trăiești de mult timp acolo, undeva într-o Germanie, tu nu vei putea avea un rol social foarte important, pe care poți să-l ai la tine în țară.

- Ce-i lipsește R. Moldova ca să-și țină cetățenii acasă?

- În primul rînd, banii. Adică, bani la oameni. Banii poate și sînt undeva. Orice chestie să fie e plătită mai bine și să fie alocați mai mulți bani, în rest... Noi copaci nu avem sau pămînt? Totul e simplu.

- Tu de unde te încarci cu energie? De fiecare dată te văd plin de energie, pozitiv.

- Nu am un răspuns. Așa sînt eu. Sînt zile cînd sînt și botos, încruntat, nu neapărat supărat sau trist. Așa sînt eu - mai serios.

- Înțeleg că nu-ți place să-ți faci planuri grandioase de viitor.

- Acum, nu. Maximum pentru un an sau doi înainte mă gîndesc. Mă gîndesc cam ce aș vrea să văd eu peste un an din punctul ăsta.

- Dar risc să te întreb, dacă te vezi îmbătrînind frumos acasă.

- Idee n-am. Vreau, dar nu știu.

- Și pe final, aș vrea să te întreb de ce pentru tine, la moment, nicăieri nu-i ca acasă?

- Pentru că casa e una și legăturile emoționale care s-au format cu locurile în care te-ai născut sînt doar aici. Prima perioadă de viață a omului e cea mai marcantă, respectiv care sînt asocierile din prima perioadă, asta va însemna pentru tine casă și origine, pentru că acolo creierul e curat, sufletul nu e plin de multă experiență și oameni și asta el ține minte cel mai bine.

- Eu îți mulțumesc pentru discuție și îți urez succes și așteptăm noi producții muzicale de la tine la fel de bune, pentru că altfel nu știi să faci.

- Merci!

- Prieteni, aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”. Vă reamintesc, în cazul în care doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email acasa@noi.md sau pe rețelele de socializare. Pînă la noi întîlniri!