Radu Albot: Pentru mine munca e prioritară

Radu Albot: Pentru mine munca e prioritară

Este cel mai bun tenisman profesionist din Moldova, maestru în sport de clasă internațională, magistru în psihopedagogie. La cei 29 de ani neîmpliniți, a obținut performanțe remarcabile.

Joacă tenis de la șase ani. La șaisprezece ani era în linia a doua a celor mai buni tenismeni tineri din Europa, în scurt timp a ocupat poziția a 11-a în ratingul mondial al juniorilor. În 2006 a devenit profesionist.

A cîștigat două titluri la simplu și unul la dublu la turneul ATP Challenger, paisprezece titluri la simplu și șapte la dublu la ITF Futures, precum și un titlu la dublu la ATP World Tour. De la 2007 încoace este membru permanent al echipei Republicii Moldova la Cupa Davis.

În 2012, pentru prima dată în cariera sa, a participat la seria de turnee „Marele șlem”, evoluînd la Wimbledon și la Australian Open.

La 3 august 2015, a atins poziția ATP nr. 99, devenind primul tenisman moldovean în Top-100. Cea mai înaltă poziție a sa în rating este nr. 81, atinsă pe 17 aprilie trecut. 

În prezent evoluează activ la numeroase turnee și intenționează să-și depășească actualele rezultate. Despre planuri, preferințe și particularitățile aflării în lumea tenisului mare, oaspetele nostru a relatat într-un interviu exclusiv oferit portalului Noi.md.

- Domnule Albot, sînteți unicul tenisman moldovean care a intrat în Top-100 cei mai buni tenismeni din lume. Care este secretul acestui succes?

- Probabil, este unul foarte simplu. Trebuie să muncești mult, să te antrenezi mult. Cu cît mai mult muncești și te antrenezi, cu atît și succesele vor fi mai multe. Nu este o muncă ușoară: antrenamente multe, sacrificii multe, inclusiv nevoia de a petrece mult timp în trenuri, de a pleca adesea de acasă și de lîngă prieteni, părinți, Patrie. Nu este un lucru ușor. Însă eu am început-o din fragedă copilărie, de aceea acum nu-mi mai este așa de greu – m-am obișnuit. Deci componentele succesului ar fi multe sacrificii și multă muncă.

- Totuși există mulți tenismeni, dar Dvs. sînteți cel mai bun. Poate este vorba și despre talent?

- Probabil și despre talent, dar jucătorii talentați, dacă nu muncesc, nu obțin nimic. De aceea, pentru mine munca stă pe primul loc.

- Știm că în sport te-a adus tatăl. Se putea însă să fie și altfel. Dacă nu era tenisul, cu ce v-ați fi ocupat ?

- Da, anume tata m-a adus în acest sport. Îi plăcea mult tenisul și el a decis că fiul lui trebuie să încerce acest joc. Am încercat, mi-a plăcut, am continuat și continui s-o fac. Dacă nu ar fi fost tenisul… Mi-i greu să spun acum, ce aș fi făcut. Sînt tenisman și e greu să ghicești cum putea fi altfel. Oricum, ar fi fost un gen de sport. Spre exemplu, îmi place mult fotbalul, probabil aș fi jucat fotbal.

- Vă mai amintiți primele senzații după ce ați pus mîna pe rachetă?

- Primele senzații nu mi le amintesc, însă îmi amintesc primele antrenamente. Era vesel, mulți copii în jur, eu mă jucam, alergam. Pentru mine era un joc vesel. Căci, mic fiind, nu ai o atitudine foarte serioasă față de toate. Principalul e că îmi plăcea!

- Și totuși, din fragedă copilărie cea mai mare parte a timpului ați petrecut-o în antrenamente și turnee. Ce sacrificii ați fost nevoit să faceți?

- Desigur, din cauza antrenamentelor, absentam de la orele școlare, nu mă plimbam seara cu prietenii, cum o făceau alți băieți. Și cu cît mai mult mă antrenam și jucam, cu atît mai des se întîmpla acest lucru. Ați observat corect – eram nevoit să fac sacrificii mari încă din fragedă copilărie.

- Cui i-a revenit rolul principal în formarea Dvs. ca sportiv? Antrenorului, părinților ?

- Cred că totuși familiei, deoarece mama și tata au fost unicii care m-au susținut întotdeauna: nu doar atunci cînd ai succese, dar și în caz de înfrîngere. Se știe că în tenis este imposibil să birui mereu. Nimeni nu cîștigă toate meciurile, adesea mai și pierd. Și susținerea morală a celor apropiați este foarte importantă! Cred că familia este pe primul loc, și anume datorită părinților eu am obținut ceea ce am obținut. 

- Care dintreevoluări o considerați cea mai reușită– indiferent de rezultatul ei? Care a fost cea mai dificilă și de ce?

- Sincer vorbind, în tenis este complicat să-ți împarți meciurile și să-l alegi pe cel mai bun. În acești ani am avut multe meciuri foarte bune și sper că ele vor mai fi și vor fi și mai bune. Dar cel mai dificil, cel mai memorabil meci a fost, probabil, Cupa Davis, am jucat la Chișinău împotriva Portugaliei, și eu am cîștigat 11:9 în setul cinci. A fost unul dintre cele mai interesante meciuri care mi-au rămas în memorie. Deși am avut și alte meciuri interesante, la „Marele șlem” și nu numai, împotriva unor jucători de frunte, cotați foarte sus în ratinguri. Chiar dacă nu am obținut victoria în toate, mi-au plăcut meciurile în sine și cum am evoluat eu în ele.

- Întrebarea mea se referă anume la aceste meciuri renumite. Ați avut șansa să vă confruntați cu cei mai mari tenismeni ai contemporaneității. Cine v-a impresionat cel mai mult? De la cine ați vrea să învățați sau deja ați învățat ceva?

- Întotdeauna mi-a plăcut cum juca David Ferrer, încă din copilărie. Ratingul acestui tenisman spaniol în Top-10 a fost mereu înalt. Și iată că acum cîțiva ani am avut șansa să joc contra lui. Am cîștigat primul set, după care am pierdut trei consecutive. Era la New York, la US Open. Pot spune că este extrem de interesant să joci împotriva idolului tău! A fost o experiență care m-a motivat să merg mai departe. Mi-a demonstrat că pot juca cu maeștri de această clasă! Ce am învățat? Probabil, la fiecare meci înveți unele mici detalii. Dar dacă vorbim la concret despre acest meci, el mi-a arătat că acest jucător este un mecanism! Și deci, dacă vrei și tu să obții ceva, trebuie să fii ca el. Să te antrenezi mai mult, să fii mai puternic și din punct de vedere fizic, și din cel psihologic. Și astfel să învingi!

- Din nou despre colegii Dvs. de tenis. Pe teren toți sînteți concurenți. Dar pe urmă? Tenismenii pot prieteni între ei?

 - De cele mai multe ori sportivii întrețin relații de prietenie. Da, pe teren sîntem adversari, dar în afara lui comunicăm, glumim, ne antrenăm împreună. Nu există: tu m-ai învins și eu nu mai comunic cu tine sau invers. Azi cîștig eu, mîine – el, relațiile noastre trebuie să fie bune.

- Care este regimul obișnuit al zilei? Mai aveți timp și pentru pasiuni?

- Programul depinde de anotimpul anului. Există perioade cînd am timp doar pentru antrenamente. Adică 2-3 ore de dimineață, apoi două ore pauză și iarăși antrenamente. Practic toată ziua merge pregătirea și asta poate dura o lună întreagă. Alte ori, în turneu fiind, mă antrenez ceva mai puțin – o oră sau două pe zi, deoarece încerc să păstrez întreaga energie, prospețimea pentru meciuri. Am perioade în care doar mă odihnesc, nu merg la antrenament, altfel e imposibil să reziști. Iar dacă apare timp liber, îmi place să merg undeva cu prietenii, să fac ciclism – este hobby-ul meu numărul unu. De fiecare dată, revenit de la competiții, încerc să mă întîlnesc cu prietenii, deoarece îi văd rar, din cauza plecărilor dese. Iată două lucruri care îmi plac cel mai mult.

- Văi place să vizionați filme despre sport și sportivi, despre lumea tenisului mare?

- Da, îmi plac filmele despre sport. Cel mai recent vizionat este „Concussion” cu Will Smith. Probabil, se are în vedere comoția cerebrală. Este o peliculă cinematografică despre fotbalul american, despre traumele din timpul meciurilor și urmările acestora. Și despre aceea că unul dintre personaje a decis să obțină interzicerea acestui gen de sport în America, deși acolo el este sportul nr.1. Și în jurul acestui fapt are loc o investigație. Mi-a plăcut mult filmul. Vizionez și alte pelicule. În tinerețe îmi plăceau filmele de groază, dar cu timpul trece și asta.

- Să vorbim un pic despre caracterul Dvs. Creați impresia unui om foarte modest, care nu tinde spre popularitate, care oferă interviuri rar de tot. Personal, cum v-ați caracteriza?

- Da, nu-mi place popularitatea. Probabil, cum ați spus, sînt mai degrabă modest decît public. Și într-adevăr nu-mi prea place să apar în fața camerelor de luat vederi. Probabil, pentru că nu-mi place să mă laud cu reușitele mele. Dacă și obțin ceva, o fac pentru mine și nu pentru a povesti întregii lumi. Cum m-aș caracteriza? Cred că așa: un om muncitor! Apreciez prietenia. Îmi apreciez familia și orice posibilitate de a fi alături de ea.

- Ce este cel mai important pentru a învinge? Ce calități – prezența de spirit, capacitatea de a aprecia situația, altceva?

- Este un set întreg de calități. Unu – psihologic, trebuie să fii tare. Dacă ești slab și nu crezi că îți vei birui adversarul, care s-ar putea să fie mai puternic, cu un rating mai înalt, mai experimentat, ești condamnat să pierzi și nu vei birui niciodată! Prezența de spirit – evident, este o calitate foarte importantă. Mai trebuie să fii șmecher. Mulți jucători utilizează tot felul de șmecherii: pauze, dispute cu arbitrii. Însă atunci dispare acea atitudine prietenească despre care am vorbit deja. Dacă vezi că jucătorul procedează incorect, nici nu mai dorești să te antrenezi cu el.

- Au fost cazuri în care ați fost tratat nu tocmai cinstit?

- Da, au fost. Din păcate, nu întotdeauna te poți abține, uneori te sustragi pentru niște amănunte, obstacole create în mod intenționat. Dar tu joci, și nu trebuie să le acorzi atenție. Trebuie să te concentrezi asupra acțiunilor tale și să-ți urmezi planul.

- Ai vre-un ritual deosebit care te ajută înainte de meci? Sau un talisman?

- (Zîmbește) Talismane nu am. Ritualuri deosebite – la fel. Pur și simplu, în ajunul meciului încerc să fac lucruri obișnuite. Să zicem, să iau prînzul în același restaurant preferat și nu voi gusta bucate noi. Consider că alimentația este un element foarte important pentru sportivi și nu vreau să experimentez înainte de meci. Este primul lucru, dacă vorbim de ritualuri. Urmează tot felul de înviorări, rutina din preajma meciurilor. Nu numai la mine – la toți este așa. Însă sportivii pot fi diferiți, există printre ei și superstițioși! Să zicem, Rafael Nadal întotdeauna pășește peste liniile terenului, niciodată nu calcă pe ele. Întotdeauna cere ca în timpul meciului să aibă două prosoape: într-un colț unul, în celălalt – altul. Numai el cere asta. Și mai are multe lucruri, semne pe care le respectă. Sticluțele cu apă le va pune frumos într-un șir, să nu se clatine și nimeni să nu le atingă. Uneori le aranjează un timp foarte îndelungat, ceilalți deja s-au obișnuit cu asta.

- Și acest lucru îl ajută?

- Nu știu! Dacă ani în șir este primul în lume, cred că îl ajută cumva.

- Vorbeați despre alimentația sportivilor. Aveți o dietă anume? Ce bucate preferați?

- Da, desigur! Îmi place mult cum gătește mama. Întotdeauna, la revenirea mea, ea întreabă din timp ce să-mi gătească. Cel mai mult îmi plac borșurile ei și ardeii umpluți. Dietă? Da, înainte de meci o respect. Iar dacă meciuri nu am, îmi pot permite și un desert, și alte bucate.

- De ani buni apăraționoarea Republicii Moldovacu mai mult succes decît alți tenismeni. Ce perspective are acest gen de sport în țara noastră? Crește cineva care să vă înlocuiască cu demnitate?

- Nu cunosc ce fel de juniori avem acum, de 12, 14 ani. Pot spune doar că în ratinguri nu prea văd jucători care să-mi ”calce pe urme”. Totuși, sper că, mai devreme ori mai tîrziu, va apărea un sportiv puternic, care va atinge rezultatele mele și, de ce nu, va evolua mai bine ca mine.

- Poate nu lipsa talentelor e de vină, dar lipsa banilor? Doar este un gen de sport destul de costisitor. Cum se recuperează tenisul în țara noastră? Ce investiții trebuie să facă părinții sau poate statul trebuie să o facă?  

- Inițial, cred că părinții trebuie să ajute. Nimeni nu va investi în copilul care vine în sport din pasiune, pentru un hobby. Nu pot numi o sumă concretă, necesară și suficientă. Depinde de antrenor, de costul lecțiilor lui, de costul terenului, unde te afli, ce antrenamente vei face pe săptămînă, lună etc. Cred că la prima etapă nu se recuperează nimic – doar minusuri, doar cheltuieli, căci totul costă bani: rachetele, mingile, tricourile, adidașii. Toate acestea implică mari cheltuieli, și pînă vei deveni un tenisman profesionist și vei evolua în turnee, toate vor merge doar în pierdere.

- Aveți în prezent un scop?

- Da, de-a lungul carierei îmi propun anumite scopuri, uneori reușesc să le ating. La început, pe cînd nu aveam mare rating, doream să ajung în Top-300, apoi – 200, 150, 100 etc. Acum cea mai bună poziție a mea este 81 la simplu, mi-aș dori să ajung în Top-50 mondial. Să fii unul dintre 50 cei mai tari din lume nu-i ușor, mai ales în acest gen de sport. Sper să reușesc în viitorul apropiat sau poate chiar anul acesta. În ATP au loc numeroase turnee și, dacă învingi în ele, te ridici automat în rating.

- Vă doresc din sufletca în cel mai scurt timp să ajungeți în Top-50! Dar ce este apogeul carierei pentru tenismeni,? O medalie de aur la olimpiadă, titlul de campion mondial, altceva?

 - Diverse genuri de sport au și apogee diferite. Dacă luăm genurile olimpice de sport, cred că toți își doresc o medalie olimpică. Firește, și tenismenii, dar medalia olimpică poate fi obținută o dată la patru ani, iar tu vrei să demonstrezi rezultate mult mai des. Așa că în cazul tenisului e puțin altfel. Avem patru cele mai mari turnee, care au loc în Australia, Franța, Anglia și SUA – se numesc „Marele șlem”. Fiecare dintre noi își dorește să obțină titlul de deținător de „Mare șlem”. Tenismenii mereu încearcă să fie în formă maximă la aceste turnee. Este foarte prestigios să învingi la „Marele șlem”.

- Călătoriți mult, vizitați diverse țări. Cu ce sentimente reveniți în țară?

 - În timpul turneelor, mereu mi-e dor de casă. Și îmi place revenirea acasă. Uneori chiar nu vrei să pleci de aici – așa te atașezi de casă, de cei dragi, că vrei să mai stai cu ei. De fiecare dată, ajuns acasă, am o mare bucurie: aici am prieteni, sentimentul de ușurință, libertate, relaxare, nu sînt turnee, mă pot odihni un pic, pot comunica cu prietenii… Da, îmi iubesc casa!

A intervievat Svetlana Derevșcicova

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load