X 
Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1092

Oleg Caneev: Dacă lucrez la un portret, aspir la nivelul lui da Vinci

19 iul. 18:06   Interviuri
6051 0

În fiecare an, la 12 iulie, toți amatorii și profesioniștii implicați în fotografie marchează Ziua fotografului. Această dată mai este și Ziua Sf. Veronica, care este venerată ca ocrotitoare a fotografilor și a fotografiei.

Oleg Caneev este un artist foto cu literă mare, maestru al școlii sovietice, activează în această profesie de cca 45 de ani. Operele sale nu lasă pe nimeni indiferent și se întipăresc în memorie. El știe să fotografieze așa, ca imaginea să fie percepută nu doar la nivel vizual, ci și - principalul - spiritual. La acest lucru contribuie cunoașterea perfectă a tehnicii digitale, dar și a proceselor asociate fotografiei analogice.

Metamorfozele fotografiei

Caneev este autorul multor proiecte: «Moldova, ești minunată!», «Chișinău - școala URSS», «Realismul magic », « Frumusețea Moldovei în chipuri feminine», «Exstreme Graphics» ș.a. Mai nou, elaborează o metodă unică de tipar optic în fotografia artistică, care este o mare raritate în lume.

Oleg, în ce constă esența tehnologiei?


În efectul fotochimic asupra filmului sau a hîrtiei fotografice, după care imaginea finală amintește gravura, grafica, pictura sau ceva de mijloc între acestea… Deseori sensul inițial al cadrului se poate schimba diametral opus, uneori neașteptat, dar mereu cu un rezultat de creație! Purtătorul este pregătit în întuneric, ce va ieși - aceea va fi.

Descoperirea sorții

Vă mai amintiți clipa în care ați înțeles că vocația Dvs. este arta fotografică?

Eu mi-am văzut soarta încă în anii 1970 la televizor – într-o emisiune interesantă despre natură. Și la un moment dat am înțeles: cineva merge acolo și filmează! Ce profesie minunată – să îmbini călătoriile cu munca. După armată, am fost angajat la «Moldova-film» în grupul de operatori, ulterior mi s-a propus să aplic la VGIK. Pentru concursul de creație urma să fac 20 de fotografii bune. Dat fiind că eu încă din a.1969 practicam fotografia, a trebuit să studiez aprofundat compoziția, montarea, lumina… A durat ceva timp. Pe atunci criteriul de bază al comisiei de admitere la VGIK era apartenența la cinematografie în prezent și pe viitor. Așa că în cadrul interviului puteau fi puse întrebări complexe, la care puteai să nu răspunzi cu exactitate, conta felul în care te vei descurca. Și eu am avut de răspuns și de descurcat, m-a ajutat mult experiența de muncă la studioul cinematografic. Studiile la institut și activitatea la studioul cinematografic – iată anii cei mai dinamici și de neuitat din viața mea.

Moldova fotogenică

Grație călătoriilor pe care le-ați făcut în cadrul Art Expedition , eu am descoperit o Moldovă nouă, necunoscută, de neuitat. Cucea începutproiectul«Moldova, ești minunată!»?

Era în a.1996. Lucram pe atunci la un fond privat, pe post de operator video și fotograf, eram remunerat binișor și puteam angaja un șofer cu care am început să călătorim prin republică. Fiecare călătorie era consacrată studierii unei anumite regiuni a Moldovei. Dificultatea era că la mijlocul anilor 1990 era complicat să obții informații despre locurile frumoase. Studiam hărțile, din care puteam face presupuneri cu privire la careva schimbări bruște de altitudine. Asta indica prezența unui teren accidentat, unde puteai găsi un cadru bun. Simțeam intuitiv unde e bine să ne oprim, și găseam locuri frumoase, care nu erau vizibile din drum. Apoi reveneam acolo de mai multe ori, ca să înțeleg definitiv acel loc și să-i simt dispoziția. Cum arată el în fiecare anotimp, în funcție de lumina soarelui, starea naturii, etc. Scopul principal era să descopăr un așa punct de filmare, din care peisajul capătă propria ”față”. După care aceste puncte trebuiau ”lucrate” în diferite ore ale zilei și nopții, studiind schimbările în starea locului, pentru ca într-un final să prind o capodoperă. Așa au apărut denumirile locurilor preferate: «Valea sarmaților», «Marele canion», «Lacul de smarald», «Valea dinozaurilor», etc. .

În rezultat, am parcurs întreaga republică, am descoperit locuri pe care eu le numesc fotogenice. După care alcătuiam rutele, în funcție de vreme, mai ales spre locurile din care se vede un asfințit de poveste.

Magia realismului

Nu-ți poți rupe privirea de la imaginile Dvs. din păienjenișul fantastic al proiectului «Realismul magic» . Cum ați reușit să găsiți aceste lumi deosebite?

Am văzut odată o localitate acoperită de păienjeniș și am simțit imediat: aici e ceva! A fost nevoie doar să mă pomenesc acolo la timpul potrivit , la lumina potrivită, și să fotografiez cu o optică anumită. La început am făcut cadre de probă, căci nu dintr-o dată am înțeles bogăția pe care o aveam în față. Apoi am tot mers încolo ani în șir. Timpul potrivit pentru filmări era de doar 20-30 de minute, înainte ca soarele să se ridice, căci pe urmă nu mai avea rost să lucrezi: păienjenișul devenea unul obișnuit, banal. Curios lucru: în acest loc aparatul de fotografiat electronic cu peliculă se deconectează. Prima oară nu știam ce să fac, butonam, schimbam acumulatorii – nimic nu ajuta. În anul următor, pentru siguranță, am adus un aparat mecanic și un expometru mecanic. Cum era de așteptat, aparatul electronic s-a deconectat în timpul filmării, și am apelat la tehnica mecanică. Așa sau altfel, cei 10 ani de urmărire a rezultatului au adus rod - proiectul «Realismul magic în fotografie ». Anterior, în istoria fotografiei acest stil nu a mai existat din cauza obiectivității sporite de construire a imaginii de către obiectiv. Da în pictură, literatură, sculptură și chiar în cinematografie - poftim, exemple cu duiumul. Apropo, photoshopul poate încerca să devină magic, însă își va pierde realismul. Iar în proiectul meu condiția principală este lipsa oricărui photoshop, cu excepția minimului tehnic necesar. Anume amestecul de realism cu estetica transcendentă din imaginile proiectului îi derutează pe criticii de artă, simplii spectatori și membrii juriilor multor concursuri, unde deseori lucrările trimise de mine dispăreau…

Unele cadre cu păienjenișul misterios le-ați tipărit în Spania pe hîrtie specială…

Această tehnologie a apărut recent și este rarisimă chiar și în Occident. Imaginea pare așa de voluminoasă, că nu-ți poți crede ochilor, și vrei să pătrunzi în interior. Imaginea nu poate fi ștearsă nici măcar cu solvenți folosiți în construcție: am încercat, nu mi-a ieșit nimic. Fotografia tipărită este însoțită de o amprentă specială și un certificat – garanția calității culorii timp de 100 de ani și a prezenței întregii informații despre această foaie tipărită în baza Graficii Mondiale. Din acest moment, o atare fotografie prezintă interes pentru colecționari și galeriști.

Ce alte fenomene naturale inexplicabile ați mai văzut ?

Cele mai mistice. Odată, fotografiam o domișoară într-o peșteră. La un moment dat, prin deschizătura de ieșire, cu o viteză enormă, prin ea a trecut un nor alb-argintiu, care a dispărut imediat în zid. Așa ceva poți vedea doar în fimle sau desene animate ... Domnișoara a încremenit straniu, a fost nevoie să iau măsuri urgente. Pe urmă ea a povestit că avusese senzația, că milioane de fire de nisip au trecut prin ea. Am discutat ulterior cu fizicieni, nimeni nu a putut găsi o explicație. Domnișoara nu a suportat careva schimbări. Am aflat, ulterior, de pe «Discovery Channel»,că în peșteri într-adevăr au loc asemenea fenomene.

Portrete vii

Ce este dificil în fotografierea unui portret ?

Principalul e să dispui omul în așa fel, ca el să fie descătușat, să-și poată exprima esența spirituală, estetică. Cinematografia m-a învățat să aleg modelele reieșind din tip – să transmiți spectatorului psihologia omului prin ochii, intelectul, filozofia lui în așa fel, că începi tu însuți să comunici cu el la nivel de subconștient. Unele persoane au darul unei asemenea priviri, ele-s un mare noroc pentru fotograf. Anume de acest criteriu mă conduc în selectarea modelelor pentru fotografierea creativă, și le organizez un curs special privind comportamentul în fața camerei de luat vederi.

Oleg, cum au influențat tehnologiile noi arta fotografiei?

Au depersonalizat-o în mare măsură. Grație lejerității obținerii cadrului, a dispărut minuțiozitatea construirii compoziției. Iar grație accesibilității informației din Internet, și lipsei comunicării vii, oamenii însușesc aceleași metode: cum trebuie să fotografiezi, cum să instalezi lumina, etc. În rezultat, majoritatea fac portrete și peisaje asemănătoare, din punct de vedere vtehnologic construite corect. E mai simplu să alergi după tehnologiile noi, mai complicat – să transmiți prin imagine, în mod estetic, propria viziune. Dacă fotograful are simț estetic, peisajul fotografiat de el devine viu, pitoresc. Și spectatorul dorește să-l pună pe perete.

Cu regret, azi în spațiul virtual, la discutarea fotografiilor nimeni nu vorbește despre componenta lor artistică – toate discuțiile țin de latura tehnică. Pe de altă parte – întreaga istorie a artei este bogată în unități...

Ce se învață la Școală

Școala Dvs. de artă fotografică împlinește 20 de ani. Prin ce se deosebește ea de altele de acest fel?

În special, prin abordarea individuală a fiecărui elev. O disciplină de creație nu se predă în auditoriu. Unul absoarbe materialul rapid, altul – lent, unul are deja o bază estetică formată, altul este nevoit să o acumuleze. La institut, fotografia ne-a fost predată timp de doi ani. La mine studierea este complexă, calculată pentru o perioadă mai îndelungată - tehnologia digitală și cea mecanică, iluminatul, compoziția, pictura, cinematografia… Fiecare temă este predată și teoretic, și practic. Numărul orelor nu este stabilit din start - dacă elevul nu însușește tema, o reluăm – ca să o înțeleagă deplin. Lecția poate dura în funcție de interesul manifestat – spre exemplu, fotografierea naturii, portretul în natură sau în studio, natura moartă… nu mai vorbesc despre fotografia de stradă!.. Sarcina mea este ca elevul să înțeleagă logica procesului și să înceapă de sine stătător să cugete, să construiască scheme, să caute optica necesară, lumina, etc. Mă bucură faptul, că vin tot mai mulți copii. Pentru ei am o metodologie specială, foarte eficientă. Trebuie să te joci cu ei, în timpul predării. Și să o faci sincer, la nivelul lor. Atunci cele spuse de tine vor pătrunde în ei. Iar rezultatele pot fi uimitoare uneori. Odată, a venit la Școală Carina Răducanu, de 11 ani. Din start, a început să facă fotografii foarte puternice, fără a cunoaște tehnologii, fără a înțelege estetica, etc. Ele deja aveau compoziție, filozofie, propriul ei stil de exprimare fotografică. Eu folosesc lucrările ei pe post de material didactic pentru actualii mei elevi!

Vă considerați un perfecționist?

În principiu, da: dacă faci ceva, trebuie să tinzi spre rezultatul cel mai bun. Dacă lucrez la un portret, aspir la nivelul lui Leonardo da Vinci. Desigur, practic este imposibil să-l atingi, însă trebuie să ai această aspirație…

Lidia Ceban


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав