X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

«Occidentul nu mai deține controlul...»

21 sep. 2022,, 11:31 (reactualizat 28 sep. 2022,, 18:02)   Interviuri
8505 0

10.02.2022

Europa «de la apus la răsărit»: ce se petrece acum în Occident și mai este oare posibilă Renașterea lui? Se conturează oare în lume un alt pol de rezistență în fața injecțiilor noului fascism?

Despre asta și alte aspecte ale schimbării fazelor în dezvoltarea intraculturală europeană cugetă istoricul și filozoful Caren Araevici Svasian – cel care a tradus în rusește cartea renumitului filozof german Oswald Spengler «Apusul Europei». Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la editarea completă a acesei opere filozofice și publicistice

( Discuția cu C.Svasian pe canalul"День ТВ" se publică cu prescurtări)

Azivedem cum se schimbă în mod uimitor închipuirea despre Occident, despre Europa. Mitul occidental, așa de puternic, colosal, mare, care a influențat enorm cultura rusă din sec. XIX și XX, a început să se subțieze, să se transforme într-un fel de machetă, o imagine, un poster. Pe acest mit au fost edificate foarte multe, lumea se exprimă în termeni europeni, cum a scris Pierre Teilhard de Chardin în celebra sa lucrare. Și dacă acești termeni își vor pierde semnificația magică, autoritatea? Și această lume multipolară , din care va fi eliminat Occidentul, se va transforma în ceva absolut misterios, plin de fum, iar noi nu vom fi în stare nici să ne înțelegem?


Desigur, este întrebarea fundamentală a zilei. Eu tăriesc în Germania de cca 30 de ani. Și ca martor ocular, mă pot orienta în situație. Înțelegeți, nu există acest Occident, nu există Europa, s-a evaporat. Aici este foarte dificil să vorbești despre asta, deoarece omul este mort, dar nu știe despre aceasta și continuă să trăiască ca mai înainte, există un așa fenomen surrealist. Și deoarece el nu știe asta, continuă să trăiască . Este și cazul Occidentului. Căci legătura s-a destrămat, s-a destrămat complet, și europenii trăiesc azi pur mecanic. Adică, nu cugetă, trăiesc fără a se întreba ce-i asta. Evident, e ceva groaznic. În acest context, vreau să spun următoarele: Spengler este o minte mare, desigur, dar el nu trăia contemporaneitatea. Stihia sa era trecutul și viitorul Europei. El vedea tot, și a fost foarte generos stabilind declinul ei pentru a.2200. Este o calculare foarte generoasă, desigur.

El a permis Occidentului «s-o mai facă pe grozavul »?

Probabil, da, pentru că acum există toate semnele degradării. Știți unde e drept Spengler? Despre asta se discută mult, dar eu am un argument impecabil, cred. Dreptatea lui Spengler este că azi nimeni nu-l citește. Pentru că, dacă l-ar citi, l-ar combate în acest fel. Căci este cultură pură, una dintre ultimile perle ale spiritului european! Și el nu este citit, nu-i citit deloc! Cred că este cel mai serios argument în favoarea faptului, că apusul Europei, așa cum sună în original, deja s-a produs. Ca în romanul lui Platonov, vă amintiți, într-o zi la radio s-a anunțat că locuitorii din Cevengur trăiesc în comunism. Aici nu este un radio, care să anunțe că apusul Europei, despre care spunea Spengler, s-a produs.

După destrămarea Uniunii Sovietice a urmat o perioadă de triumf a Occidentului, care ținea de toate «realizările» a.n. liberalism modern, vorba lui Fukuyama (Francis Fukuyama–filozof și politolog american – nota red.). Am auzit atunci un comentariu sarcastic, foarte superficial, că Spengler a greșit, nu există apus, ci doar dezvoltare, victrorii și triumf. Desigur, Spengler opera cu alte categorii: el a văzut procesul degradării încă în a.1914. Anul funerar val Occidentului, în esență.

Exact. Această euforie occidentală de după destrămarea URSS – eu am apucat niște bucățele din ea – este o prostie curată. O prostie insultător de clară, cum a spus Nietzsche. Ei nu l-au citit pe Iosif Vissarionovici Stalin, articolul lui din a.1930 «Amețeală de succese». Iată acelea erau succese. Ei credeau că lichidarea Uniunii Sovietice este victoria lor. O conștiință absolut superficială, plată. Ei nu înțelegeau că garanția succeselor lor, garanția prosperării lor, plusurile lor, cu toatele, se aflau în Uniunea Sovietică. Pentru că ei au creat un mit: la noi e bine, da acolo este imperiul răului. Ei ar fi trebuit să păzească acest imperiu ca pe ochii din cap, pentru că doar datorită contrastului puteau nu doar supraviețui, ci și prospera.

La mijlocul anilor 90, la Berlin, fiind într-un taxi, am văzut o clădire mare înconjurată de oameni înarmați. Am întrebat șoferul ce este asta. Mi-a răspuns batjocoritor: «Ambasada Statelor Unite. Cu ani în urmă aici erau munți de flori, acum – oameni înarmați». Da, ei au cucerit Germania în patruzeci și cinci, și credeau că scopul lor era Hitler. Dar scopul lor era și Hegel. Dacă tot au ajuns în Germania, trebuiau să învețe. De la Hegel ar fi putut învăța că teza nu trebuie confundată cu sinteza. Nimicind Uniunea Sovietică, pe care o credeau antiteză, ei devenit teză, adică o unilateralitate perfectă, căci au luat teza drept sinteză. Acum culeg roadele. Ei se află într-un declin total, chiar dacă o fac pe viteazul, dar acesta este sfîrșitul.

Iar Vestul… Spengler a ratat contemporaneitatea. De fapt, este vorba despre calitățile lui personale. El a trăit ca un prematur, vorba lui Nietzsche. Și acmeea culturii europene la el cade. (acmeepunct culminant, apogeu. Aici – perioada prosperării supreme nota red.). El era îndrăgostit de epoca rokoko, de sec. XVII, credea că este o toamnă, și toamna vestejirii este cel mai frumnos anotimp. Iar cu privire la contemporaneitate, mi se pară că nu am scăpat nimic. Ernst Troeltsch împreună cu Max Weber, care a făcut numeroase descoperiri în socilologie, a spus că «Apusul Europei» de Spengler a contribuit la apusul Europei.

Compararea Occidentului cu un cadavru «viu», un fel de zomby în concepția Dvs., impresionează. Nu e o simplă paralizie, ci o veritabilă post-viață. Dar în timp ce pleca și se prăbușea civilizația mediteraneană, și acolo au năvălit vandalii, goții, ei purtau în sine o cultură proprie, fie și necioplită, dar foarte proaspătă. O cultură plină de senzațiile misticismului propriilor păduri, a plantațiilor sacre de stejari din care a crescut romantismul german destul de sumbru. Acum, dacă totul se prăbușește, ce vine în loc? Ce cultură, ce răsărit vom vedea din nou?

Cred că aici trebuie să abordăm problema medical. Adică, înainte de toate să stabilim istoria bolii, pe scurt, căci este o temă enormă. Și apoi – diagnoza și epicriza. Ce s-a întîmplat cu Europa, de unde a început totul? Că doar în prima jumătate a sec.XX ea era autosuficientă în toate sferele – știință, artă, etc. Ce a fost după a. 1945? Au venit veneticii, americanii. Cel mai curios este faptul, că din toate țările europene Rusia a fost cel mai mult legată Germania. Anume de Germania: și prin fiolozofia rusă, și prin modul de trai. Eu am fost mirat de faptul că și după două războaie nebunești continuă simpatiile sufletului rus pentru ce e german. Spre exemplu, pentru ce e francez - nu, un fel de admirație, un șarm, despre englezi nici nu mai spun. Iar pentru Germania totul se păstrează, în ciuda celor două războaie imposibil de feroce.

Despre ce vorbește acest fapt? Despre rudenie. Există o idee veche, o vedem la Gerber ( Gerber Gustav – pedagog și filozof germannota red.), iar Bismark ( Otto von Bismarkprimul cancelar al Imperiului German nota red.) repeta că poate adevăratul viitor, nu unul bolnav, patologic, ci un viitor în sens direct – este în unirea nemților și slavilor.

Uimitoare simpatiile lui Gerber. El a fost chitesența Vestului german, totuși privirile lui erau îndreptate la Est, spre slavi.

Gerber chiar are o obiecție, că prăpastia dintre francezi, vecinii nemijlociți ai nemților, și nemți este mult mai mare ca cea dintre nemți și slavi, să zicem, în special ruși. El spune că e suficient să comparăm două limbi. Nu am analizat niciodată, dar am citit la el și am rămas străpuns de acest adevăr. E suficient să comparăm două limbi, franceză și germană, ca să înțelegem că nu există posibilitatea apropierii.

Da în limba rusă se așterne iumitor și sintaxa germană, și structura vorbirii nemților, și structura lingvistică. Ceea ce îi lipsește limbii franceze. Un prieten din Erevan îl citea pe Hegel în franceză, cu accent stalinist, era așa de hilar! Dar dacă ascultați «Fenomenologia spiritului» în traducerea lui Spet (Gustav Spet – eminent filozof rus. – nota red.), e așa de perfect, că dacă Hegel ar fi scris în rusă, el ar fi scris mot-a-mot așa cum l-a tradus Spet din germană. Nu e un accident, e un simptom care vorbește despre rudenie. Și întreaga istorie a sec.XIX, lucru devenit evident în sec. XX, este lupta Vestului împotriva posibilei uniri a Germaniei și Rusiei. Dar nu o vor admite, aici își ascund ei acul lui Koscei. Acesta este sfărșitul lor, de aceea fac totul împotrivă.

Iar nemții, cărora după 1945 le-a fost rupt spatele, nu mai există, națiunea germană nu există. Nu știu dacă e vizibil de la Moscova, din Rusia, însă aici, pe loc, eu de mulți ani atest lipsa ei. I-au rupt spatele, și acum ea este o marionetă politică, iar spiritual este nimicită de tot. Iată de ce eu vorbesc despre istoria bolii din a.1945, odată cu sosirea veneticilor, lipsiți total de cultură. Clemanso, fostul premier francez, «Tigrul» Clemanso, cum era el numit, a formulat cea mai bună definiție a Americii, pe care am auzit-o și citit-o vreo dată: «America a trecut de la barbarie la decadență, ocolind cultura ». Au omis o stație, și ce stație, ce salt au făcut! Și acum vedem doar niște sălbatici, care diferă de cei africani numai prin faptul că africanii bagă un băț în sol și dansează în jurul lui, iar aceștia se adună în conferințe cu notebook-uri. Substanța este aceeași. Și această substanță a ucis Europa, care nu a avut forțe pentru a se opune, a se împotrivi spiritual.

Probabil, în Rusia un șir de intelectuali resimt această legătură cu Germania, această necesitate de a construi poduri. Se fac asemenea încercări la nivel de idee, sentimente, economie, schimb de informații. Clar, că în Germania este foarte complicat să o faci, parțial este chiar o temă interzisă. Dar există cercuri și cugetători, care vorbesc nu la nivel marginal, banal politic, da la unul filozofic despre necesitatea unui pod nou, să zicem – transeuropean, transeuroasiatic?

În anii 1991- 92 pentru un timp scurt, iar în 1993 noi ne-am mutat definitiv încoace, o vereme aveam senzația de deja vu, de parcă în jurul meu are loc ceva cunoscut. Era chinuitor, la drept vorbind, dar răspunsul a venit repede. La un moment dat am înțeles, că structurile de stagnare sovietice, cele mai proaste, se mută încoace. Da în Rusia acum e ca mai înainte în occident, înțelegeți?

Dacă există așa oameni, cugetători… Există, însă dizidenți, ilegaliști. Adică, persecutați ca atunci, în vremurile «cele mai bune», să zicem așa. Totul se face mult mai perfid, pentru că pe timpul sovietic acest lucru se vedea ca în palmă. Da aici este mascat de închipuirile bastarde despre democrație, nu există libertate, de loc. Da, există oameni, însă fără posibilitatea de a influența cumva aceste procese. Dacă, să zicem, eu sau Dvs., fiind la unversitate, am exprima măcar o zecime, o sutime din cele ce am vorbit acum, am fi demiși înainte de a coștientiza aceasta!

Această adunătură liberală de stînga, cum le place la Moscova s-o numească, niște pierde-vară ca acest Boris englez, Johnson. Intoleranți, ei sub semnul toleranței propagă liberalismul, tot felul de libertăți, de fapt însă totul este groaznic. A fost fascismul, acum e antifascism, o varietate a fascismului, însă una absolut groaznică. Pentru că fascismul, orice am putea spune despre el, este sincer, patrat, se mărlășuiește deschis. Da aceștia-s escroci, escroci elementari și… Da, este un termen dur, dar de ce să nu-l rostim? Niște ticăloși, absolut amorali. E dificil… Eu cred că va trebui să contăm pe ajutorul Rusiei, și nu invers. E timpul ca Rusia să achite datoriile.

Pentru Rusia este important să comită actul de «răpire» a Europei. De fapt, el deja a fost comis: în sec.XVIII – de reformele lui Petru, în XIX – de «răpirea» marxismului, curentul avansat al gîndirii economice europene. Evident, această legătură nu va dispare. Dar spuneați despre decăderea germană, actuala nemțească… În istoria Chinei după urmările grave ale jugului colonial, a apărut iar valul chinez. Posibil, ceva asemănător va avea loc în Europa, căci magia americană, care ținea totul, slăbește misterios. Poate, se va începe dacă nu un răsărit global, ca la Spengler, atunci o renaștere germană convențională? Doar în Europa actuala Germanie este un jucător-cheie, foarte multe depind de ce va fi cu ea.

Eu cred că acum Rusia are șansa de a scoate Germania din acest somn letargic. Nimeni nu o poate face, în special nemții, ei nu există pur și simplu. Cunoașteți, că pe fațada fostului reichstag, acum bundestagul din Berlin, din a. 1916 stă inscripția: «Poporului german». Mai nou, au început discuții: trebuie să fie eliminată, căci miroase a rasism. A fost anunțat un concurs pentru cea mai bună formulare. Și un glumeț a propus o variantă bună. Acum, cred, în partea de sud a acestei clădiri enorme se află această instalație. Își așteaptă sorocul, pentru a apare pe fațadă. Înțelegeți, acum acolo poporul este o noțiune criminalizată. În Rusia așa ceva nu există, deși și acolo «băieții» se străduie mult. Dar e dificil, pentru că poporul rus în această privință este mai complicat ca cel german. Nemții îs mai profunzi, dar în sens politic – o catastrofă.

În opinia maea, se poate conta pe Rusia. Dacă nu, atunci pe cine? Am citit la Vladimnir Soloviov (Vladimir Sergheevici Soloviov – cugetător religios rus, poet și publicist, critic literar – nota red.) despre o discuție cu tatăl, care nu era foarte mulțumit de pasiunile juvenile ale fiului. El cugeta în felul următor: «Tată, după pieirea Imperiului Roman au rămas moștenitorii, goții să zicem, acești așa ziși barbari. Acum, dacă Europa se va prăbuși, cine va veni în loc? Otomanii, care l-au devorat pe căpitanul Cook? » Nu are cine înlocui! Poate, cu excepția Rusiei, căci la timpul ei și Rusia a apărut la fel.

O idee foarte interesantă! Așa cum barbarii au moștenit civilizația mediteraneană, Imperiul Roman, așa Rusia va moșteni civilizația europeană.

Desigur! Dar există un mare «dar». Aș zice, o patologie neplăcută, înnăscută probabil, dar care poate fi îndepărtată. Ea constă în faptul, că de la Petru, care era îndrăgostit de Europa, și avea de ce se îndrăgosti, a apărut ceea ce se vedea deja în sec.XVII, iar în XIX și-a luat viteză. A fost renumitul slogan al lui Hrusciov «Să ajungem din urmă și să depășim America la producerea de carne, lapte, ouă, etc… Eu am descoperit legătura dintre acest slogan hrusciovist și vechii intelectuali ruși, reprezentanții culturii ruse, ai spiritului rus în sec.XIX. În sensul « să ajungem din urmă și să depășim Europa». Desigur, nu la carne și lapte, ci la spirit – în literatură, artă, etc. Și ce este interesant, în unele cazuri nu doar o ajungeam din urmă, dar și o depășeam! Pe parcursul unor decenii ei au reușit să facă ceea ce europenii nu au reușit timp de milenii. Ei au recapitulat, iată un termen evolutiv, toate întregul mileniu al culturii europene în decurs de niște decenii și au creat capodopere literare, aici nu există discuții. În filozofie – Vladimir Soloviov. E de neînțeles cum le-a reușit!

Totuși, impulsul a rămas: să ajungem din urmă și să depășim. Înseamnă să mergem din urmă. Dar vine timpul să ieșim în prim-plan. Romanii au cucerit Corintul în a.146, romanii, care erau o provincie. După cuceririle lor, Grecia a devenit o provincie romană. Dar iată că rușii nu reușesc să facă acest salt și să demonstreze că a treia Romă este depășită, și că asta-i realittatea, acum noi dăm tonul. În loc de aceasta… Uitați-vă la politica voastră actuală, eu aici turbez din cauza incapacității ei… Înțelegeți, așa numitele elite politice ale noastre nu înțeleg un lucru: aici și acum este o eră nouă. În a. 2016 dicționarul Oxford a numit cuvîntul anului: «post-truth», post-adevăr, terminologic – post-factum. Ei acum practică acest lucru, la ei nu e o oarecare prostie filologică, este o practică. În special, o practică în politică, în cultură. Spre deosebire de Rusia, aici 6 ianuarie este sărbătoarea magilor. Recent, am văzut un calendar în care scria că aceasta este sărbătoarea magicilor. În loc de magi – magici. Probabil, rentru că ar fi sexism, cum se judecă aici.

Eu văd zilnic cum această practică a post-adevărului, a post-factumului ia amploare. Probabil de cele mai multe ori ea este practicată înconștient, nefiind încă altoită. Dar există cercuri care o fac premeditat. Adică, se iau în calcul nu faptele, cum era în vremurile vechi și bune, da sentimentele și emoțiile auditoriului. Să zicem, cazul Scripali, absurd total. Se spune că undeva a fost otrăvit un tată și fiica lui. Ei îs în viață, desigur, dar în jurul cazului – numeroase absurdități, o istorie întreagă. Pot aduce numeroase exemple de acest fel. Zilnic și în Germania, și în Franța toți acești așa ziși aliați desfășoară aceste acțiuni masive, vorbesc prostii. Da Moscova cere confirmări, adică Moscova mai trăiește în epoca faptului.

- În vechea paradigmă

Este la fel ca în sec.XIX – «să ajungem din urmă și să depășim». Păi depășiți, depășiți, la naiba, nu doar în literatură, dar și în politică! Ei cer probe… Da probe nu există! Și acest mop, mă refer la Theresa May, spune : «haely likely!» Foarte probabil!» O bătaie de joc! În altă situație, pur și simplu nu s-ar răspunde sau ar fi scuipat, ca Stolîpin altă dată. El (am citit asta la Rozanov), după ce i s-a spus ceva fără a argumenta, a scuipat pe podea și a șters apoi cu pantoful. Acesta a fost un răspuns demn. Dar este foarte simplu să «ajungi din urmă» și chiar să «depășești»: în toată mass-media Rusiei, poate și în cea străină, publici o declarație. Cum că Theesa May fură gogoașe sau cipsuri în magazinașul din stradă, unde intră uneori în drum spre casă. Pur și dimplu fură, înțelegeți? Chipurile, propritarul magazinului a descoperit că lipsesc niște gogoașe. Cine putea să o facă? Desigur, aici este foarte important termenul desigur, Theresa May! Iată, să publici așa ceva, și să-i răspunzi: «haely likely!» E grotesc, desigur, ceea ce spun. Dar prindeți ideea: Rusia trebuie să conștientizeze, că e timpul să se acelereze, nu să meargă încet în speranța că « va ajunge din urmă și va depăși». Asta în sec.XIX te puteai alinia cuiva, acum nu mai ai cui te alinia. Dar tradiția se păstrează, se păstrează acest reflex condiționat: să te aliniezi. Dar nu ai cui te alinia.

Aici procesul de cristalizare are loc lent, treptat, neobservat parcă. Dar punctul de cristalizare va veni totuși, probabil el nu este foarte departe.

Nu este timp, timpul este foarte comprimat, este comprimat într-un pumn chiar…

Urmărim acum un fel de secare a mării rusești, stăm pe mal și îi vedem fundul gol, lipsit de viață. Însă uneori dispariția apei vorbește despre aceea, că vine un nou val enorm. Poate, noi ne aflăm la începuturile erei unei Rusii noi, și procesul este în curs, el este logic. În acest context, afirmația Dvs. cum că Rusia, posibil, este moștenitoarea unei civilizații gigantice, poate nu germano-romane, dar cu siguranță germane-europene, este foarte interesantă și importantă.

Cine alta, dacă nu Rusia? Că doar nu tasmanienii care l-ua devorat pe căpitanul Cook! El îi convingea de superioritatea valorilor britanice, da ei nu aveau argumente. Ei au arătat în practică ce este mai superior. Voi nu dispuneți de timp, nu-l aveți. Rusia acum bate pasul pe loc, cum se vede de aici, nu există salturi, nimic. Se creează imprsia, că în Kremlin șade un buddist, și întreaga atmosferă este buddistă. Dar așa nu se poate, inițiativa trebuie preluată. Ce au făcut bolșevicii în anii 20? Unu - au arătat un exemplu, ceea ce era foarte uimitor. Doi - și-au asigurat viitorul. Pe atunci, oameni ca Bernard Shaw, Anre Gid erau entuziasmați de experiențele rusești. Și bolșevicii au luat-o înainte. Fugeau înaintea trenului. Asta a fost șansa lor. Acum acest lucru lipsește. Rusia este ca în epoca stagnării. Însă Rusia poate propune propria cale, nu pe cea biblică, distrusă deja de Occident. Dar pentru asta trebuie să iasă din sistemele și programele de educație occidentale. Este unica cale de a crea viitorul.

NOI.MD- Epigraf pentru «Apusul Europei» de Spengler a fost poezia lui Ghoethe: «Cînd în Nemărginit, repetat, curge șuvoiul de ape veșnice, și mii de piloni se unesc și formează o boltă puternică unică, Atunci curgînd din orice lucru Viața își umple cupa sclipitoare Și tot ce se rupe, tot ce se sparge Este veșnica odihnă în Domnul».

15
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?