Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Natalia Abacumova-Zabunova, despre cum Chișinăul a devenit oraș european

24 feb. 2021,, 18:00   Interviuri
9012 0

În ultimele luni se desfășoară discuții tot mai aprinse despre aspectul arhitectural al Chișinăului. La ele participă nu numai experții specialiști, dar și oficiali de ranguri diferite, politicieni, cetățeni simpli. Unii încearcă să atragă atenția la conacele pe jumătate năruite, la Biserici. Alții cheamă lumea întreagă să apere locurile istorice de pericolul edificării acolo a blocurilor multietajate moderne.

Sperăm că răspunsurile la multe întrebări, puse în cadrul acestor discuții aprinse, leva conține planul strategic de amenajare a Chișinăului, asupra căruia din vara trecută lucrează specialiști din Rusia. La începutul lui februarie, mass-media a anunțat, că spre vară acest document va fi prezentat consiliului municipal pentru aprobare. Deocamdată însă, reieșind din faptul că în CSI anul curent a fost declarat Anul arhitecturii și urbanismului, noi propunem să răsfoim unele dintre cele mai spectaculoase pagini din istoria Chișinăului, reflectate în aspectul lui arhitectural. Ne va ajuta să o facem Natalia Abacumova-Zabunova, doctor în istorie, care ani în șir a lucrat la Institutul patrimoniului cultural al AȘM, autoarea monografiei «Русское население городов Бессарабии 19 века (Populația rusă a orașelor Basarabiei sec.19)».

(Se publică cu prescurtări).

Istoricul Natalia Abakumov-Zabunov

vorbește despre patrimoniul cultural

al capitalei moldovenești



Natalia Vasilievna, știm că majoritatea monumentelor de arhitectură din perioada formării și dezvoltării Chișinăului ca oraș în secolele XVIII, XIX și începutul sec. XXs-au concentrat în perimetrul rîului Bîc și al străzii A.Mateevici (fosta stradă a Livezilor). Cu ce a început această formare?

Deși ca localitate Chișinăul este cunoscut încă din sec. XV, începutul dezvoltării sale conform tuturor regulilor artei urbanistice ține de perioada ”imperială” din istoria meleagului nostru. Este cunoscut faptu,l că în rezultatul războiului ruso-turc din anii 1806-1812 partea de est a principatului Moldovei, numită regiunea Basarabia, a intrat în componența Imperiului rus, iar Chișinăul – care era o mică zonă comercială – pe neașteptate devine principalul ei oraș.

De ce pe neașteptate?

La propunerea guvernatorului regiunii, A.N.Bahmetiev, centru administrativ al regiunii anexate urma să devină Bender. Dar la insistența exarhului G.Bănulescu-Bodoni alegerea a fost făcută în folosul Chișinăului. Către acea vreme, Chișinăul «cu periferiile și toate terenurile din jur» se afla în proprietatea privată a mănăstirii Galata din or. Iași al Principatului Moldova, subordonată mănăstirii Sf. Mormînt din Ierusalim. S-au întreprins măsuri pentru a achiziționa orașul în proprietatea trezoreriei. A urmat adresarea lui A.N.Bahmetiev către arhimandritul de Iași «privind cedarea localității Chișinău sau contra bani, sau prin schimb pe o altă localitate ». Adresarea a fost transmisă patriarhului Policarp din Ierusalim, cu aprobarea căruia a fost luată decizia de a transmite orașul Chișinău în dar «fără careva schimb». Iar în a.1818 el a fost aprobat ca centru regional.

Pe atunci întregul Chișinău era amplasat în partea de jos a actualului oraș, de-a lungul r.Bîc. Aici, în apropiere de Biserica Măzărachi, se aflau casele băștinașilor moldoveni. Ele se întindeau spre bariera Orhei, unde se aflau carierele de piatră. Această parte a orașului, cu căsuțele moldovenilor care munceau acolo, era numită «Șigana». Partea de mijloc a vechiului Chișinău era locuită de populația evreiască. De la cartierele evreiești spre bariera Căușeni (azi – str.Bender) începea mahalaua bulgară sau, cum o numeau localnicii, «Bulgaria». Această parte a orașului din preajma Bisericii Înălțării a fost un timp îndelungat locul de trai al bulgarilor. De aici începeau și se întindeau în jos, pe celălalt mal al Bîcului, grădinile lor. În raionul opus cartierelor evreiești – pe «Colina Inzov» (azi – «Colina Pușkin»), spre bariera Iași (azi - așa numitul cerc Sculeni din preajma Universității pedagogice) se stabileau boierii moldoveni veniți de peste Prut după ce la Chișinău au fost înființate instituțiile publice regionale, negustorii și comercianții greci, armeni.

Orașul cu străduțe întortocheate, încurcate, adesea înfundate, înguste, cu construcții formate spontan reieșind din relieful deluros, era populat, în mare parte, de originari din provinciile subjugate de Turcia. Din numeroasele amintiri ale contemporanilor, el «avea un aspect de oraș oriental» - cu piețe încărcate de prăvălii semi-întunecate, cocioabe sărăcăcioase și case boierești înconjurate de garduri înalte, care păstrau amprenta arhitecturii turcești. Totuși, accentele arhitecturale principale ale arhitecturii medievale religioase moldovenești – «Nașterea maicii Domnului» (Măzărachi), «Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil » (Catedrala veche), Sf.Ilie și Sf.Înălțare («catedrala bulgară»), Bunăvestirea, «Sfinții Atanasie și Chiril», ce aparținea mănăstirii Vatoped de pe muntele Athos – folosită de orășenii de origine greacă pentru nevoile lor religioase.

Voi menționa în special faptul, că străzile orașului încă nu aveau denumiri oficiale. Era folosită toponimica «populară», care reflecta diversitatea etnică a orășenilor străzile Asiată, Turcă, Sîrbă, Evreiască, Armenească; stradelele Moldovenească, Greacă, Karaimă, Siriană, Cazacă…

E dificil să-și imaginezi un centru regional cu o astfel de toponimie

După ce Chișinăul a căpătat acest statut, alături de orașul vechi, numit și ”de jos”, a fost nevoie să fie construit un oraș nou. El a început să fie numit «de sus». Un rol exclusiv în construirea orașului, care a determinat aspectul istoric al Chișinăului de azi, l-a jucat planul din a.1817. La baza lui au stat principiile planificării urbane «europene», care își are începuturile în Grecia Antică, spații dreptunghiulare deschise și construcții publice monumentale.

Noua parte a orașului a fost construită deja conform planului – cu străzi drepte și late. Conform «Regulilor», alcătuite personal de guvernatorul interimar civil C.Catacazi, toate construcțiile urmau să fie amplasate la o distanță de minim 4 stînjeni una de alta. Și pentru casele particulare noi, și pentru cele publice care se construiau era prevăzută aprobarea obligatorie a fațadelor acestora.

În același timp, arhitectul Gordeev a alcătuit un plan de «reglementare a părții de jos a orașului». De facto, asta însemna planificarea străzilor în linii corecte, pentru care el «a cerut 60 de prăjini drepte». Toate construcțiile care ieșeau dincolo de linia desenată pe plan, urmau să fie reconstruite sau demolate.

O abordare severă!

Este important să menționăm aici, că în acest caz erau căutate mijloace din haznaua orașului «pentru remunerarea proprietarilor de case transferate în locuri comode». Iată ce scria călătorul german Johann Khol în lucrarea "O călătorie prin Rusia de sud ", editată în a.1846: «Cu privire la arta construcțiilor, aici ca și în toate orășelele moldovenești ea apare ca o grămadă de case construite incorect, și așa de îngrămădită, că e imposibil să ghicești barem un plan oarecare.

Acum guvernatorii ruși, în mod autoritar, sparg un drum prin această pădure. Ei acționează foarte simplu și minunat în același timp: dacă cuiva dintre sus-puși le pare că într-un loc sau altul se află construcții proaste sau hidoase, sau dacă el dorește ca pe aici să treacă o stradă dreaptă, sau dacă observă că construcția a ieșit dincolo de limitele planului vechi, el ordonă polițistului să ia o căldare de vopsea și cu peria să scrie pe case «spre demolare».

Despre rezultatele măsurilor de «corectare» a orașului de jos a scris și cercetătorul rus al meleagului nostru, Alecsandr Zasciuc, care a indicat «unele schimbări pozitive acolo , unde sărăcia și murdăria, și distrugerile au început să cedeze locul fenomenelor îmbucurătoare ale noilor construcții și ale îngrijirii ».

În a.1834 planul orașului regional Chișinău a fost aprobat de Nicolai I. Construcția lui a fost trecută pe colina care domina orașul vechi. Pe original, împăratul a scris personal: «Быть по сему. Николай I. Александрия, близ Петергофа, 9 августа 1834 г.(Așa să fie. Nicolai I. Alexandria în apropiere de Peterhof, 9 august, 1834)». Grație măsurilor luate de guvernatorul de atunci Pavel Ivanovici Fiodorov, care s-a apucat energic de amenajarea orașului, localitatea deluroasă, săpată, acoperită de arbuști deși, a început să se transforme într-un teritoriu neted. Chișinăul se extindea rapid. Grație clădirilor monumentale «de o arhitectură foarte elegantă», în scurt timp a apărut un oraș european absolut nou. Voi sublinia, că acest proiect, trimis spre «conducere strictă guvernatorului Fiodorov », numele căruia azi este uitat nemeritat, a fost tradus în viață pe parcursul întregului secol XIX . La începutul sec. XX, prin măreția și frumusețea arhitecturii centrul Chișinăului amintea Odessa, cunoscută ca «Palmyra Sudică», în opoziție cu «Palmyra Nordică» – Petersburgul.

Se știe, că în transformarea Chișinăului au avut un rol mare mulți arhitecți celebri. De menționat, că era o cohortă cu adevărat multinațională de arhitecți remarcabili.

Indiferent de originea etnică, ei cu toții erau reprezentanți ai școlii arhitecturale rusești. În a.1812 la Petersburg, Ministerul afacerilor interne crease Comitetul de construcții, care supraveghea construcțiile arhitectonice pe întregul teritoriu al Imperiului Rus. Din el făceau parte arhitecți și ingineri experimentați, inclusiv Avraam Melnicov, frații Iosif și Ludvig Șarlemani, grație cărora în orașul nostru au fost edificate cunoscutele clădiri din perioada clasică, acum – monumente de însemnătate națională – Catedrala și Biserica romano-catolică. Pe parcursul sec. XIX la Chișinău au activat arhitecți vestiți ca G.Toricelli, L.Zaușchevici, I.Gaschet, M.Elladi, G.Cupcea, G.Lonschii, M.Seroținschii, M.Cecheruli-Cuș, V.Țîganco și desigur celebrii A.Bernardazzi și A.Sciusev, originar din Chișinău.

Putem spune că prima jumătate a anilor 40 ai sec.XX a fost o adevărată bandă neagră pentru capitala noastră?

Cu regret, o mare parte din monumentele de arhitectură au fost pierdute iremediabil în anii 1940-1944. Un prejudiciu semnificativ i-au adus orașului cutremurele foarte puternice din a. 1940: primul a avut loc la 22 octombrie, al doilea, deosebit de distrugător – la 10 noiembrie. Numeroase clădiri au avut de suferit în anii Marelui Război pentru apărarea Patriei. O parte dintre ele au putut fi restabilite, însă au fost pierdute definitiv și s-au păstrat doar în poze așa monumente maiestuoase ale arhitecturii monumentale din sec. XIX – începutul sec. XX, ca Mitropolia, Casa eparhială și altele.

Chiar dacă azi situația de pe «frontul arhitectural» al capitalei este foarte complicată, un șir întreg de opere ale marilor arhitecți ruși încă mai bucură ochii. Care dintre cele mai vechi monumente arhitecturale s-au mai păstrat la Chișinău?

- Cel mai vechi și probabil unicul păstrat monument de arhitectură din sec. XVIII este cunoscuta Biserică Măzărachi. Iar un monument de arhitectură din prima jumătate a sec.XIX – catedrala Nașterii Domnului. Inițiativa edificării ei a aparținut celui de-al doilea arhipăstor basarabean, preasfințitul Dimitrie Sulima, care în a.1818 i-a solicitat lui A.N.Bahmetev ajutor în obținerea permisiunii de a construi la Chișinău o biserică cu trei altare. Lucrurile s-au mișcat după ce s-a implicat contele M.S.Voronțov, guvernator general de Novorossiisk și Basarabia. Pentru elaborarea proiectului catedralei cu clopotniță el l-a invitat pe cunoscutul arhitect, profesor al Academiei Imperiale de Arte din Sankt Petersburg A.I.Melnicov. Pentru construcție era necesară o sumă enormă pentru acele timpuri, de care eparhia locală nu dispunea. Voronțov a obținut permisiunea lui Nicolai I de a folosi banii din capitalul Basarabean regional de 10 %, predestinat instituțiilor filantropice, publice și orășenești. Au existat și numeroase donații private, în special din partea clerului. Această acțiune de binefacere, care a avut o rezonanță vastă printre locuitori, se explica prin zvonurile că arhiepiscopul și guvernatorul meleagului “unanim doresc să construiască la Chișinău – principalul oraș al Basarabiei – un monument de arhitectură ortodoxă, care să depășească prin măreție, arhitectură și podoabe toate construcțiile de acest fel din regiunile învecinate cu Basarabia ale principatelor Dunărene”. Astfel, Catedrala Nașterii Domnului (aa.1830-1836 ), împreună cu clopotnița (restabilită în aa.1995-1998) și Sfintele porți sau Arcul de Triumf (a.1840), edificat conform proiectului arhitectului din Odessa L.Zarișchevici, au constituit unicul ansamblu urbanistic din epoca clasicismului, de la care propriu zis a pornit formarea Chișinăului ca oraș european.

Cu regret, uimitoarele opere ale perioadei romantice în istoria arhitecturii or. Chișinău de la finele anilor 1830 – începutul anilor1840, prezentate de G.Toricelli,ndash; biserica luterană (a.1833) și cetatea închisorii (proiect din a. 1834) nu s-au păstrat, cu excepția scheletului unuia dintre turnuri cu scara în spirală, care azi se află pe teritoriul penitenciarului de pe str.Bernardazzi. Dar altă dată clădirea închisorii trezea admirația contemporanilor prin «exteriorul foarte impunător ».

Pare-mi-se, ea a fost chiar comparată cu castelul unui cavaler ?

Anume de aceea acum un sfert de secol criticul de artă Natalia Iurcenco propunea ca acest monument să fie restabilit în toată frumusețea lui inițială, transformat în muzeu sau alt obiectiv cultural. Ne-ar fi permis să o facem desenele tehnice ale autorului, care s-au păstrat din sec. XIX.

Alături de parcul soborului, la intersecția străzii Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni cu bulevardul Ștefan Cel Mare se mai află o clădire istorică – fostul hotel «Швейцарская (Elvețian)», unde în ani diferiți s-au cazat mulți oaspeți sus-puși și celebrități. În prezent acolo se află biblioteca ”B.P.Hajdeu”. Hotelul făcea parte din complexul de clădiri care aparțineau lui Ivan Monastîrschii, un oficial de la Seminarul teologic din Chișinău. Anterior anilor 1870, aici erau amplasate sălile de clasă ale seminarului, iar în a. 1874 Sharlot Semadeni, venit la Chișinău din Elveția, a închiriat clădirea pentru 12 ani și a deschis aici un hotel. Ulterior clădirea a schimbat mai mulți proprietari, dar denumirea de «Швейцарская» i-a rămas. Era cel mai popular dintre hotelurile capitalei, mai ales printre moșierii veniți din județe și alt public înstărit.

După război clădirea hotelului a fost reconstruită, practic, din ruine?

- Da, în anii 1946-1947 aceste lucrări le-a supravegheat A.Sciusev. În rezultat, fațada, cu excepția etajului trei încorporat, repetă aspectul inițial al clădirii din sec. XIX .

O adevărată podoabă a așa zisei zone «de sus» a Chișinăului istoric este clădirea gimnaziului de fete Dadiani (1900), executată în stilul neo-renascentist italian de arhitectul A.Bernardazzi. În prezent acolo este amplasat Muzeul național de artă plastică. Descendent al primei generații de arhitecți elvețieni celebri - frații Bernardazzi, născut și format ca arhitect în Rusia, el foarte rapid din «ajutorul arhitectului» a devenit arhitectul principal al Chișinăului. Posibil, de aceea în oraș toate construcțiile istorice din a doua jumătate a sec. ХIХ – începutul sec. ХХ așa sau altfel se asociază cu activitatea sa.

Din patrimoniul de creație a lui Bernardazzi, care împodobește orașul nostru, fac parte așa monumente arhitecturale de cult, cum este capela fostului gimnaziu de fete, în prezent – Biserica Sf. Teodora de la Sihla (a.1895) de pe str. Pușkin și Biserica greacă Sf. Panteleimon (a.1891), executată în stil neo-bizantin (str.Vlaicu Pîrcălab). Presa timpului scria că aceasta «este una dintre cele mai importante construcții arhitecturale ale Imperiului Rus din acei ani. În ea totul a fost făcut cu o măiestrie de bijutier ».

Printre construcțiile cele mai interesante, aflate pe aceeași linie cu gimnaziul Dadiani, este și clădirea Primului gimnaziu de băieți, construită în aa. 1888-1891 după proiectul arhitectului Heinrich Lonsky, care a construit mult la Chișinău, inclusiv fiind coautorul lui A.Bernardazzi. Clădirea originală a gimnaziului, inclusă în așa numita ”stradă de studii” din orașul «de sus» nu s-a păstrat. Pe locul ei stă o clădire nouă, în care este amplasat Muzeul național de istorie a Moldovei.

Din păcate, sub ochii noștri s-a transformat în ruine una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș – conacul familiei Rîșcanu-Derojinschi de pe str.București, construit în anii 1870 după un proiect de A.Bernardazzi.

Decenii în șir chișinăuienii neindiferenți au privit cu durere cum era distrus acest minunat monument de arhitectură!

Dar încă 15 ani în urmă el mai putea fi reconstruit. Acum e puțin probabil…

Este important să menționăm că un alt coleg al lui A.Bernardazzi a fost arhitectul autohton Mitrofan Elladi, absolvent al Institutului de ingineri civili din Petersburg. Anume el este autorul cunoscutului edificiu al Dumei orășenești (aa.1899-1902) – în prezent acolo se află Primăria. Executat în stilul medieval tîrziu – renascentist timpuriu, care se asociază cu palatele italiene, el a suferit mult în anii războiului al doilea mondial și a fost restaurat în anii 1946-1948 de arhitectul Robertt Curț.

Și clădirea fostei Bănci orășenești (a.1911) este o adevărată podoabă a centrului istoric al orașului, azi în ea este amplasată Sala cu orgă. În concursul pentru edificarea ei a învins pămînteanul nostru Mihail Cecheruli-Cul. O expresivitate artistică deosebită conferă acestui monument de arhitectură sculpturile monumentale ale leilor de la intrare, numeroasele basoreliefuri și modelarea decorativă a fațadelor. Sper că vor fi restabilite sculpturile amplasate pe parapetele clădirii și figura lui Mercur, Zeul comerțului, care încununa intrarea centrală și se privea minunat pe fundalul cupolei baroce solzoase.

Pleiada străluciților arhitecți ai Chișinăului din sec. XIX – începutul sec. XX o încheie pămînteanul nostru Alexei Sciusev, în orașul natal al căruia s-au păstrat două din operele sale timpurii. Ele au fost edificate după proiectele studentului pe atunci al Academiei de arte din Petersburg. Ambele case de locuit Sciusev le-a construit pentru familia camaradului săi gimnazial Mihail Carcevschii. Ulterior acest om talentat a fondat una dintre cele mai bune instituții școlare din sudul Rusiei - școala reală privată din Chișinău. Una dintre aceste clădiri, aflată la intersecția străzilor Pușkin și Bernardazzi, el a creat-o în a.1901 sub influența arhitecturii din Asia mijlocie, pe care a studiat-o în timpul practicii la Samarcand.

Natalia Vasilievna, înțeleg că Chișinăul păstrează și azi în nucleul său istoric structura de planificare și centrul orășenesc, stabilite de arhitecții ruși mai bine de 200 ani în urmă?

Desigur. Dar voi repeta, dezvoltarea lui spontană din ultimele trei decenii nu poate să nu ne alarmeze. În esență, planul strategic de amenajare a Chișinăului, asupra căruia azi muncesc experți ruși foarte profesioniști, trebuie să devină un fel de colac de salvare pentru întreaga sferă urbanistică a capitalei noastre.

A intervievat Tatiana Borisova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?