X 
Criza energetică stiri: 1571
Cutremure stiri: 275

Lucia Gariuc - medicul care trăiește, iubește, rîde și dansează, chiar și la muncă

15 aug. 13:04   Interviuri
7418 0

Rar o găsești pe-acasă, pentru că adoră să călătorească și să cunoască oameni de la care să învețe și cu care să poarte discuții de suflet. Acasă mereu o aduce pasiunea față de meseria pe care o are, dar și frumusețea apusurilor și răsăriturilor care doar în Moldova sînt atît de spectaculoase. Este vorba despre medicul ORL Lucia Gariuc, cea care trăiește, iubește, rîde și dansează.

Am purtat o discuție de suflet, din care am înțeles că prima soluție către vindecare este acceptarea, încrederea și pofta de viață. Despre adevăratul sens al vieții, cum prevenim bolile și care este locul unde ne-am simți cel mai bine, vedeți în ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”:

Vedeți mai jos varianta scrisă a interviului:

- Salutare, prieteni și bine v-am găsit la o nouă ediție a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”, marca Noi.md. Astăzi, mi-am propus să vă fac cunoștință mai îndeaproape cu medicul ORL Lucia Gariuc, cea care tratează fiecare pacient cu iubire și înțelepciune. Vă salut!

- Vai, mulțumesc! Bună! M-a impresionat ceea ce ai spus acum.


- Păi este adevărat, pentru că eu, fiind una dintre pacientele d-stră și cea care își aduce copiii aici, am avut impresia de multe ori că am ieșit de la psiholog, nu de la doctor. De ce credeți că medicamentele ar trebui să se afle la coada listei de recomandări pe care le oferiți pacienților?

- Asta, în primul rînd, datorez părinților, buneilor și străbunicilor mei, fiindcă au încercat să mă învețe să fiu foarte mult în contact cu mine. Și ceea ce mi-am mai dat seama, pe tot parcursul vieții mele, prin toate experiențele pe care le-am avut și care au fost de tot felul și studiind omul din mai multe puncte de vedere, mi-am dat seama că sîntem o creație absolut fenomenală făcută de Dumnezeu pe acest pămînt, care în principiu este integră atîta timp cît n-o deranjezi. Nimeni nu spune că nu avem nevoie de medicamente – sînt o descoperire genială în cazurile în care într-adevăra avem nevoie de ele, în cazuri urgente. Nu vreau să discute nimeni acest lucru sau ce e legat de chirurgie. Am părinți care vin și spun că nu vor să-și opereze copiii și le spun: „Înțeleg, dar de la mine din cabinet veți ieși doar cu indicații. Este situația pe care o avem la moment. Eu să fi putut să vă ajut altfel – vă ajutam, dar nu pot”. Totul în viața asta are un mijloc și de aia mereu le zic la părinții copiilor mei, dar și lor ca pacienți adulți să încercăm să avem grijă de noi profilactic și preventiv în așa mod, încît să nu ajungem la măsuri extreme, fiindcă nu este de vină nimeni mai apoi.

- Cum trebuie să avem grijă de noi ca să prevenim bolile grave?

- Integritate minte, trup și suflet și o să repet asta de o sută de ori. Ce înseamnă asta? Înseamnă să te cunoști, să știi ce să auzi, ce să vezi, ce să miroși, ce să guști, ce să bagi în tine, ce comunicare să ai, cu cine să comunici, cum să interacționezi cu lumea din jur. Comunici cu toată lumea, îi primești pe oameni așa cum sînt, doar că sînt niște limite. Fiecare familie e o celulă a societății și are preferințele ei și e normal, de asta sîntem diferiți. Uite, eu sînt brunetă, tu ești blondă, despre domnul nu spunem. Fiecare e diferit și e și normal să fim diferiți. Noi interacționăm între noi ca celule ale societății, nu obligăm pe nimeni să facă așa ca mine, da r în același timp ne iubim și ne respectăm. Tu poți să mă ajuți pe mine. Cînd mi-ai propus să facem acest interviu, am acceptat, dar nici nu știam că ești jurnalistă inițial. Te-am consultat, mi-am făcut treaba și am plecat mai departe, iar tu deja vii cu altă propunere. Noi interacționăm în mod continuu și ne ajutăm unul pe altul.

- D-stră de obicei consultați copii, dar odată ce ei vin cu părinții la cabinet, beneficiază cumva și părinții de consultații, mai mult psihologic vorbind. Cum acolo vorba aia – „Copii sănătoși, părinți fericiți” sau invers?

- Da, „Copii sănătoși, părinți fericiți” și îmi place foarte mult motto-ul ăsta, fiindcă părintele este cu adevărat fericit atunci cîn este împăcat cu el, dar și cu cei din jur. Copilul proiectează absolut tot și deseori părinții nu-și dau seama cît de perfecte oglinzi sînt copilașii. Cînd părintele chiar încearcă să ascundă ceva și eu le spun despre asta că încearcă să ascundă o emoție, o suferință, dar copilul nu o va ascunde, dar poate să o arate printr-o manifestare psihologică sau prin boală și ei mie mi le arată prin boli – ei vin bolnavi. Este și o exagerare că orice boală are legătură cu psihosomatica. Sînt limite în toate. Mergem pe mijloc, dar mereu căutăm peste tot și apoi vedem ce iese.

- Cum sunteți astăzi?

- Foarte bine! Asta am învățat să mi-o zic neluînd în considerare ce se întîmplă. Ieri am avut o zi foarte tumultuoasă, într-un sens bun, din punct de vedere spiritual. Mă trezesc dimineața și spun „Doamne, îți mulțumesc că m-am trezit și hai să-mi spui ce trebuie să fac azi” și merg și fac. Seara cînd mergem să ne culcăm, noi nu știm dacă ne vom mai trezi dimineața. Iată asta vreau să înțeleagă toți – cît de importantă este ziua de azi și e puțin mai mult decît ce spun toți că să trăim ziua de azi și să nu trăim în trecut. Da, dacă trăiești în trecut - ai depresie, dacă trăiești în viitor – ai anxietate. Asta e clar, noi știm. Dar cum să faci să trăiești azi? Îți spun rețeta mea, la care am ajuns la 35 de ani – să mă bucur de orice sunet, de orice mișcare, de oamenii din jurul meu. Orice om pe care-l am, încerc să-l bucur cum pot, pentru că toți sînt diferiți, nu poți să-i bucuri pe toți la fel, iar cînd am nevoie de spațiul meu și nu vreau să bcuur pe nimeni și nu vreau să comunic cu nimeni, îmi ofer mie timpul și mă închid, mă dezvolt, lucrez asupra mea și mă bucur.

- Astăzi, ar trebui să ne fie frică de ceva?

- Nu! De ce să ne temem?

- D-stră ați colindat foarte mult prin lume. La un moment dat, cel puțin eu, am crezut că veți rămîne în Luxemburg.

- Și eu credeam!

- Dar de ce ați revenit acasă?

- Este o frază, care mie tare mult îmi place. Bunelul meu îmi spunea: „где родился там и пригодился”. El nu era rus, dar fraza e bine spusă în limba rusă. Unde te-ai născut, acolo te-ai și potrivit. Eu nu pot spune că nu o să mai plec. Mie îmi place să călătoresc foarte mult. Călătoriile m-au dezvoltat mereu foarte mult anume la nivel spiritual, dar de fapt din toate punctele de vedere, chiar și ce e legat de specialitate – am văzut multe lucruri, pe care noi pe acea vreme nu le aveam aici. Cel mai interesant pentru mine în aceste călătorii a fost un singur lucru – oamenii. Eu am tot cunoscut oameni cu care am interacționat și toți acești oameni, care sînt unul mai genial ca altul, mă făceau să-mi dau seama că eu acasă am așa oameni. Eu îi ador – cînd mă duc la ei mă simt foarte bine, mă au ca un copil, mai ales profesorii de peste hotare. Ei la început rîd – mă au ca o fiică în specialitate, apoi deveneam un membru al familiei lor, cum și ei pentru mine. Chiar ieri vorbeam cu o prietenă venită din Elveția și spunea că noi, oriunde am pleca, tot moldoveni căutăm în jurul nostru. Și este adevărat! Eu cînd am plecat în Luxembrug, am cunoscut oameni de diferite naționalități, dar cel mai haios îmi era cu ai mei. Noi ne-am pus înainte de Crăciun, înainte să plec, și am cîntat și dansat și am glumit cu copiii și noi între noi. Eu n-aș putea face asta cu altcineva. E o chestie subtilă. Acolo unde omul se poate distra, acolo unde omul se poate simți confortabil, unde poate rîde – acolo este locul lui. Nu contează unde lucrezi și cîți bani cîștigi. Bani nu-ți ajung niciodată. Dacă ți-ar ajunge, tu nu ai lucra, te-ai opri la un moment dat. Fiecare caută o casă mai bună, să mănînce altfel, să se îmbrace... fiecare face cum vrea. Nimeni nu spune că acest aspect nu este important, chiar e foarte important, să fim realiști! Dar contează la ce nivel pui treaba asta. Stînd în Luxemburg un an, am ajuns la o concluzie că eu acasă mă simțeam foarte bine și că îmi era dor de casă. L-am întrebat pe băiatul meu, Leo, dacă vrea să meargă acasă și mi-a zis că vrea. Atunci am început a strînge cutiile. La toți povestesc acest lucru.

- A fost o decizie rapidă?

- Da, foarte expromtă. Poate ea se tot aranja în cap, dar cum s-a întîmplat a fost haios. El mi-a zis „da”, iar eu a doua zi am început a strînge cutiile și să rezolv totul acolo pe loc.

- Dar n-ați avut nimic de pierdut, odată cu revenirea în țară?

- Nu, ce să pierd? Omul nu pierde nimic. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Asta spunea Einstein și sînt total de acord cu el. Asta e viața. Tu treci de al o etapă la alta, tot timpul evoluezi. Pentru evoluția asta, ai nevoie de resurse. Ducîndu-mă acolo, nu mi-a achitat nimeni nimic, a fost investiția mea, pentru a mă dezvolta mai departe. Ca să trăiești acolo, normal că e scump. Sînt niște investiții, deși profesorula fost foarte bun cu mine, de obicei stagierile se achită mult, dar atunci cînd ne-am cunoscut prima dată, mi-a zis: „Tu atîta dorință ai de a învăța, așa că vino pur și simplu. Nu am nevoie să îmi achiți. Tu ești foarte haioasă”. Rădeau toți de noi cum noi umblam prin spital și noi zîmbeam, ne dădeam viață unul la altul. El îmi dădea cunoștințe, eu îl făceam să rîdă. Mereu este un interschimb, contează ce vrei să-i dai omului.

- Peste zece ani unde vă vedeți?

- Mă văd și mai frumoasă – minte trup și suflet, și mai stabilă, nu neapărat fizic, dar stabilă psiho-emoțional, cu mai multă acceptare față de tot ce se întîmplă în jurul meu și complet neînfricată. Către asta tind. Noi toți avem frici, dacă e să căutăm foarte adînc. Eu lucrez mereu la încercarea de a rămîne fără frică. Poate nu este corect spus, toți ar putea interpreta acest lucru într-un mod specific, dar e anume asta – să acceptăm totul așa cum este și să nu ne fie frică. Cam în asta mă văd, dar cel mai important este că îl văd pe Leo crescînd. Cînd mă întreabă cineva unde mă văd, automat apare Leo și cînd îmi zici 10 ani – el o să aibă 20, dar eu cît o să am?

- Apropo de copil, că tot ați pomenit de el, credeți că aici, în țară, îi este asigurat un viitor fericit?

- Eu cred că omul poate fi fericit acolo unde vrea el, dar ceea ce este important pentru mine este că el trebuie să călătorească mult. Prin interacțiunea cu alte naționalități, cu alte religii și concepte, se dezvoltă foarte mult și desigur că mi-aș dori ca el să călătorească, ceea ce am încercat să fac de cînd este mic. El zboară cu mine de cînd avea doi ani, dar aș vrea să fie mult mai mult și îi spun că eu fac ce pot, dar el are dreptul să facă mai mult, pentru că asta e super interesant. Eu văd viitor ca individ pentru el aici. Bunelul meu spunea că omul poate face acolo unde vrea el, dacă lucrează – are și m-am convins de asta pe parcursul vieții, dar deja depinde în ce mod vrei. Fiecare trebuie să trăiascăa colo unde vrea. Nimeni nu te poate lega de scaun și să-ți spună să stai aici.

- Ce vă face fericită astăzi sau care sînt motivele pentru care mai sunteți, astăzi, în Moldova?

- Eu nu știu dacă există vreun motiv, dar cu două zile în urmă, am prins cel mai frumos apus din viața mea. Eu multe am văzut și le tot caut. Acela a fost cel mai frumos. Eu stăteam și nu mă puteam opri din plîns. Am oprit mașina și tot treceau alte mașini și îmi venea să opresc oamenii și să le spun să se uite ce se întîmplă în jur. Era foarte deosebit. Iată astfel de momente, care, în principiu, pot fi peste tot... Noi avem locuri foarte frumoase și noi nu le cunoaștem. Ceea ce recomand la toți este să înceapă să-și cunoască țara. Noi nu știm să ne găsim un loc și să ne simțim bine acolo. Ne pare că peste drum sau peste gard va fi mai bine. Nu, nu contează locul. Locurile sînt peste tot la fel, importantă este starea. Ce-ți face ție dacă te duci în Maldive, dacă înăuntru ești gol, nu știi ce vrei, nu te ajută. Poate pe moment, soarele, apa... Deseori zic, voi ați vorbit cu oamenii care trăiesc acolo în mod continuu? Ei vor începe să se jeluiască, că e sărăcie sau altceva. Pe ei nu-i interesează cît e de frumos, dar sînt unii care apreciază totul așa cum e. Exact așa și noi. Ne pare că la ocean sau la mare ne va fi mai bine, asta-i relativ. Noi sîntem născuți în clima asta – ea pentru noi e potrivită. Chiar și din punct vedere al alimentației. Noi sîntem născuți aici, înseamnă că, vrem nu vrem, trebuie să mîncăm cam tot ce e crescut pe pămînt moldovenesc. Putem introduce și alte alimente. Nu se discută că nu putem mînca avocado – eu mănînc în fiecare zi și foarte mult îmi place, dar sînt niște nuanțe. Noi nu putem, de exemplu, să mîncăm în fiecare zi sushi, pentru că nu-i al nostru. Pancreasul nostru nu-i pentru asta.

- Ce definiție ați oferi cuvîntului „acasă” și de ce nicăieri nu-i ca acasă pentru d-stră?

- Primul cuvînt care mi-a ieșit cînd m-ai întrebat este pace. Pentru mine acasă e pace. Cînd te duci acasă chiar cu ai tăi, toți caută pace. În spatele păcii e mereu dragostea. Dacă omul își iubește familia, el este în pace, e liniștit. Clar că trebuie să fie și interesant, să mai dansăm, dar trebuie totul să fie liniștit.

- Eu asta vă urez – să fiți mereu în pace cu d-stră și cu toți cei care vă înconjoară și vă mulțumesc tare mult pentru discuție!

- Și eu vă mulțumesc și vă doresc același lucru. Mereu le spun jurnaliștilor cu care interacționez ca să nu vă opriți să faceți ceea ce faceți, orice s-ar întîmpla și dacă aveți o idee cu care simțiși că veși face lumea mai bună, mergeți înainte cu ea și o să fie totul bine.

- Vă mulțumesc! Prieteni, aceasta a fost ediția de astăzi a proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă”. Vă reamintim, în cazul în care doriți să deveniți și voi eroii rubricii noastre, așteptăm să ne scrieți pe adresa de email acasa@noi.md sau pe rețelele de socializare. Toate bune!

Partenerii rubricii sînt Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat și Președinția Republicii Moldova.

Alte ediţii ale proiectului „Nicăieri nu-i ca acasă” le puteţi vedea aici.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În care categorie de vulnerabilitate ați fost plasat după înregistrarea pe compensatii.gov.com?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав