X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Ivan Demian: Nicăieri nu am mai avut această senzație de fericire și libertate

26 apr. 2018,, 11:02   Showbiz
23835 1

Oaspetele nostru de azi este muzicianul Ivan Demian, autor de cîntece, liderul cunoscutei formații „7Б”, care cîndva a cucerit inimile ascultătorilor cu piesa „Молодые ветра” (Vînturi tinere).

El este compatriot de-al nostru, care, grație talentului său, a ajuns pe scena mare. Ivan Demian s-a născut pe 13 februarie 1969 la Anenii Noi, aici a și copilărit, însă ulterior a plecat în Rusia, unde locuiește și în prezent. În timpul recentei sale vizite în capitala Moldovei, muzicianul a acordat un interviu site-ului Noi.md.

- Se știe că v-ați născut la Anenii Noi. Povestiți-ne despre copilărie, despre cele mai memorabile momente ale ei.

- Da, am plecat de acolo deja fiind student. Mi-a rămas în amintire o bucățică de fericire – copilăria mereu ți-o amintești ca pe o fericire, pentru că aceasta este lumea care te înconjura, oamenii care locuiau alături, prietenii, maturii care te tutelau și te susțineau: mătușile, unchii, vecinii… Toate erau atît de prietenoase! Pot depăna amintiri și o zi, și două, deoarece am multe istorioare interesante din anii de școală, de la grădiniță chiar. Spre exemplu, la grădiniță aveam un prieten minunat, Vadim Dunaevschi. Odată m-a invitat la el acasă, să văd un robot. Acela funcționa cu baterii, mergea, făcea unele acțiuni. Să vezi o asemenea jucărie era un mare eveniment! Eu am prevenit-o pe mama că merg în ospeție. Locuiam în alt capăt al orașului, așa că trebuia cineva să mă ducă, apoi să mă aducă. Mama lui ne-a pregătit niște bucate, țin minte, era un tort „Napoleon”. Capul familiei ne-a ieșit înainte, era un om stimat, pare-mi-se – directorul stației sanitaro-epidemiologice. Mai pe scurt, ospitalitate exemplară. Dar, spre dezamăgirea mea, robotul a mers spre mijlocul camerei și s-a oprit: i s-a terminat bateria. Imediat am pierdut interesul pentru el. Și am mers să privesc ce mai era prin casă: un televizor color, unde rula desenul animat despre căpitanul Vrunghel, o chitară în odaia fratelui mai mare Vadim. Vadim a cîntat puțin – două acorduri din cîntecelul „В траве сидел кузнечик”(În iarbă era un greieraș) - și mi-a permis și mie să țin chitara. Am încercat și eu să interpretez „Greierașul” și am fost atît de captivat, încît am uitat și de ceaiul cu tort, am uitat despre tot pe lume. Am înțeles că am putut repeta momentan ceea ce am auzit. Așa că acea zi a fost pentru mine plină de adevărate minuni. Principalul – cred că anume atunci mi s-a trezit simțul muzical și atracția pentru creație.

Desigur, am multe amintiri legate de școală. Îmi plăcea să fim duși la colhoz, la cules roșii sau struguri. Era un fel de distracție, monotonia nu-mi plăcea. Iar odată aduși în tabără, preferam să mă plimb prin împrejurimi. Uneori plecam peste dealuri, peste vii 10-12 km. Cred că nicăieri nu am mai trăit o asemenea fericire și libertate: ești de unul singur, îți aparții numai ție. Asemenea plimbări în natură sînt absolut necesare copiilor, adolescenților! Este unul dintre factorii de dezvoltare. Subliniez aceasta mai ales acum, căci copiii stau legați de computer și trăiesc într-o lume virtuală.


- Deci copilăria în Moldova poate fi numită fericită… Ați plecat din Moldova chiar în anii conflictului de pe Nistru. V-au influențat cumva acele evenimente?

- E o coincidență. Plecarea mea nu a ținut nici de acel conflict, nici de politică. Au contat în primul rînd circumstanțele familiale, pe urmă – așa a fost să fie…

- Primele piese le-ați compus în timp ce mai erați în Moldova sau după plecare?

- Primele mele piese le-am interpretat în Moldova, elev fiind. Erau remake-uri din filme celebre de genul „Gentlemenii norocului”, interpretam pentru colegii de clasă. Nu am cîntat tot timpul. Dar spiritul creativ a venit în timp ce mă aflam în regiunea Voronej. La un moment dat, am început să compun, de parcă din ceruri mi-a venit un flux de aptitudini. După prima piesă am înțeles că am nevoie de o echipă.

- Vă mai amintiți prima piesă?

- Desigur, se numește „Душа моя” (Sufletul meu).

- Veniți des în Moldova?

- Am o tradiție: încerc mereu să vin de Blajini, să vizitez locurile unde sînt îngropați părinții mei. Să stau, să depăn amintiri… Nu fac din asta PR, din contra – încerc să stau singur cu mine însumi.

- Cineva dintre rudele Dvs. a rămas aici?

- La Chișinău locuiesc verișorul și verișoarele mele – Vladislav, Nina și Tatiana. Oameni minunați, talentați. Încă pe timpul copilăriei mele verișoarele dansau în ansamblul „Joc”, ele au cutreierat lumea întreagă și m-au familiarizat cu frumoasa muzică pe care dansau. De atunci îmi place mult folclorul moldovenesc.

- Prima Dvs. formație se numea „Религия” (Religia). De ce a fost nevoie să o redenumiți în „7Б”? Sau acum este un cu totul alt colectiv?

- Colectivul este același, dar au apărut și alți interpreți. Denumirea „Религия” a apărut la fondarea echipei. Au fost multe propuneri, niciuna nu-mi convenea. Și atunci am spus: de la prima piesă mi-a venit acest flux din ceruri, vreau să se numească „Религия”. Este religia mea, a creației mele. Ținea anume de acea înțelegere a corectitudinii, a neprihănirii care mă caracteriza ca creștin ortodox. Așa am decis. Cu această denumire am lansat un album-demo, apoi am plecat la Moscova. Aveam deja o experiență, un bagaj, participasem la mai multe festivaluri, concerte. Dar a venit defaultul și toate s-au prăbușit într-o clipă. Cel care mi-a promis să-mi înregistreze albumul a refuzat. Auzind una ca asta, m-am pierdut și nu știam ce să le mai spun băieților. Visul mi s-a spulberat. Voiam să aduc la cunoștința oamenilor acele piese, pentru că era unicul meu scop. Nu m-am gîndit vreodată la bunurile materiale sau ceva de acest gen. Știam că oamenii au nevoie de aceste piese! Și atunci mi-am luat lucrușoarele și am plecat la Moscova. Înțelegeam că poți obține ceva numai în capitală. I-am spus echipei: „Vreți, haideți cu mine!”. Ei s-au speriat: încotro? pentru ce? „Eu zic: Nu știu, dar știu că voi merge și peste un an vom avea de toate.” Simțeam intuitiv acest lucru. Nici nu simțeam – îl știam, eram sigur. Întotdeauna tot ce am spus, am făcut, în ceea ce ține de creație. Băieților le-am spus atunci: «voi veni după voi!» Pentru că îi iubeam din suflet și ei m-au acceptat așa cum eram – un muzician nativ, cu propria viziune stranie asupra creației.

La Moscova am muncit mult și m-am tot gîndit la băieții mei. Între timp, am găsit oameni pentru noua componență și am înregistrat piesa „Молодые ветра”. Noaptea am mers la un post de radio ca să transmit discul pe care era deja scris: „Молодые ветра. 7Б”. Pe atunci denumirea încă nu era aprobată, însă era clar că cea precedentă – „Религия” – nu mai poate fi. Toți îmi spuneau: „Vanea, religia este o noțiune globală, în cazul unui muzician rock s-ar putea să nu funcționeze”. Și eu înțelegeam asta. Chiar am avut cazuri curioase: noi mergem, ne oprește miliția, noi explicăm: sîntem muzicieni, grupul „Религия”. „А, cîntați în biserică?” Așa că noile piese pentru albumul „Молодые ветра” le-am înregistrat știind că denumirea va fi alta. „7Б” ne-a venit în timpul unei repetiții, este o expresie slang. Nu e întîmplătoare nici ea, e un fel de cod în care am cifrat cuvîntul ”religie”.

- Ce ați simțit în clipa de succes, după ce erați cunoscut, iubit? Succesul v-a schimbat viața?

- Desigur. S-a schimbat statutul, situația materială, starea interioară. A apărut certitudinea că acest flux de creație care mă domină trebuie oferit oamenilor. Există dorința fermă de a merge înainte. Însă eu mereu am știut un lucru: eu trebuie să-mi schimb frecvent imaginea, ca oamenii să nu mă cunoască, pentru ca popularitatea aceasta să nu mă distrugă. Căci vreau să trăiesc ca și mai înainte. Să merg lejer la magazin, să mă plimb, să cuget asupra unor lucruri, să compun și să nu mă observe nimeni. Nu vreau să fiu idolul cuiva. Principalul este să le transmit oamenilor piesele mele. Pe rețelele de socializare lumea îmi scrie: „Mulțumim, Ivan, pentru că ne ajuți să trăim!”, și pentru mine asta e principalul. La concerte uneori îmi aduce lumea icoane, cruciulițe, îmi spune: „Mi-ai scos fiica sau o rudă dintr-o stare de comă, au ascultat piesa și au primit un impuls de viață”, este foarte important! Și de aceea eu simt – iată ce-l face pe om cu adevărat fericit!

- Alexandr Bașlaciov spunea: „Nu contează de ce vei muri, e mult mai important pentru ce te-ai născut”.… Ce crezi despre rockul moldovenesc ? Cunoști pe cineva dintre muzicienii noștri?

- Desigur, îi știu personal! Cu formația Zdob și Zdub ne cunoaștem, la festivalul-bike au participat mulți muzicieni moldoveni buni, ne-am văzut acolo și cu ei. Și cu formația Gîndul Mîţei am participat la concerte și festivaluri în comun, ne știm foarte bine. Avem multe istorii rock, care sper că nu vor conteni niciodată. Le doresc tuturor succese și noi creații și, poate, creații comune.

- Numiți cinci lucruri care vă plac cel mai mult în Moldova, în Patrie.

- Vinul, mămăliga sau, mai exact, bucătăria națională, pozitivul și bunătatea acestor oameni. Ei știu să ierte, nu sînt supărăcioși, și asta este esența lor. Și a mea. Am numit trei? Pe lîngă acestea – capacitatea de a se bucura, a se veseli, căci, dacă petrec, apoi petrec! Și hărnicia. Știu să muncească și să termine lucrul început. Îi stimez pentru această calitate.

- Știu că ați avut o istorie care ține de piesa „Wind of Change” a formației Scorpions. Ne-o povestiți?

- În internet este acest video. Au fost decupate însă multe lucruri despre felul în care noi am petrecut mai departe. Ei au venit la Moscova, era o emisie în direct, m-au sunat

– „Veniți, știm că îi admirați”. Căci „Молодые ветра” și „Wind of Change” au denumiri asemănătoare

– „Vîntul schimbărilor” și „Vînturi tinere”. Am zis că voi fi foarte fericit și bucuros. Am venit. Le-am povestit cum le iubeam hiturile încă adolescent fiind. Le-am făcut ceva cadouri – tot ce aveam atunci la mine, niște instrumente muzicale, eșarfa de la gît… Am fost rugați să interpretăm ceva împreună. Am luat chitara, băieții m-au susținut, care a luat mixerul, care –microfonul și am început să interpretăm „Молодые ветра”. A fost colosal! Ei tot intonau, fără a ști despre ce este piesa, s-au molipsit de energia noastră. Reprezentantul lor ne-a invitat atunci pentru un concert și pentru înregistrări în Germania. Am planificat un turneu, este în vigoare. Am fost sunați în legătură cu aceasta, deocamdată însă nu coincid programele concertelor noastre. Dar cred că ne vom mai întîlni.

- Ivan, evoluați împreună cu fiul. Prin ce se deosebește acest program de celelalte programe „7Б” sau de concertele solo?

- Am un fiu minunat, el deja compune singur, își are propriul flux, propria temă care îi menține energia. E minunat că tineretul preferă muzica vie, adevărată, cum este rockul. Căci el nu presupune ceva foarte zgomotos, dar piese pe care le poți interpreta. La chitară, în viziunea proprie, cu tot ce ai pe suflet. Atunci cînd era la începuturi, l-am susținut în toate. Am făcut împreună mai multe piese de-ale mele, de-ale lui. Rezultatul a fost unul foarte bun. La concertele în care Vlad iese cu mine, este mereu o surpriză pentru public – oamenii rămîn încîntați. Uneori ne confundă sau ne consideră frați. Eu mă mîndresc cu el, el mă iubește, îi place tot ce facem. Are 27 de ani, m-a făcut deja bunic, am o nepoțică.

- Dar arătați bine, nu semănați a fi bunel!

- Moș Ion trebuie mereu să arate așa!

- Aveți o rețetă a tinereții?

- Vinul sec veritabil, foarte bun. Plus – de 20 de ani practic călirea conform metodei lui Porfiri Ivanov. Fac dușuri reci, și pe Vlad l-am învățat să o facă, și pe băieți. Rețeta asta funcționează, se călește nu doar corpul, ci și spiritul. Alte rețete speciale nu am.

- Știu că ați susținut un concert chiar și cu coloana vertebrală traumatizată, nu l-ați contramandat.

- A fost după ce am căzut de la etajul cinci. Le sînt recunoscător tuturor medicilor de la minunatul spital unde am fost operat și mi-a fost introdus un implant. În caz contrar, puteam să nu mă mai scol. M-am ridicat peste o lună – ei înșiși nu au crezut în asta! M-am ridicat și am mers fără cîrje. Căci trebuia să merg la Simferopol, la ziua orașului. Auditoriul – 70 de mii de oameni. E ceva!?

- În opinia Dvs., care este cel mai frumos loc din Moldova? Dacă un străin v-ar întreba: Ivan, arată-ne ce e cel mai bun aici, ce le-ați arăta?

- Voi numi imediat clădirile vechi din Chișinău, rămase de pe timpurile lui Pușkin. Fie ca această arhitectură să rămînă moștenirea istorică a orașului. Și natura noastră este uimitoare! Ținutul deluros, cu podgorii, livezi, nuci… este superb! Te poți plimba, poți savura priveliștea de pe un deal, iar deasupra – cerul înalt, în vale – satele și orășelele. O frumusețe irepetabilă. Le-a sugera fotografilor să meargă mai des prin asemenea locuri și să imortalizeze imaginile. De fapt, trebuie să atragem turiști, să invităm lumea să vadă Moldova, să guste din bucătăria noastră. Eu mereu m-am mîndrit ca această țară, cu faptul că m-am născut aici și că asta îmi este naționalitatea.

- Și Dvs. oferiți motive de mîndrie pentru cei de aici. Creația Dvs. este cunoscută, lumea vă așteaptă mereu. Și ultima întrebare, Ivan: ce sfat aveți pentru un rocker începător?

- Să nu se îndoiască de sine! Ai ales calea muzicii – trebuie să ai o atitudine serioasă. Dacă vrei doar să interpretezi ceva pentru prieteni sau rude, cunoscuți – este una. Trebuie să înțelegi asta. Dar dacă ai înțeles, că ai talent, piese, creație care le place celor din jur, dacă știi să interpretezi așa ca toată lumea să te creadă, nu da înapoi! Dacă ai înțeles că asta este calea ta, înaintează! Mergi pînă la capăt. Crede în muzica ta. Desigur, dacă știi că este anume muzica ta. Interpretează, învață. Întotdeauna fii tu însuți și crede în tine. La început poate fi complicat, dar dacă vei depăși complicațiile, mai apoi vei fi răsplătit.

Material pregătit de Nicolai Mișcoi și Svetlana Derevșcicova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?