X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Iurie Roșca. Un veac de singurătate

9 mar. 2021,, 23:01   Interviuri
14244 6

Iurie Roșca este una dintre cele mai strălucite și carismatice figuri în politica moldovenească, publicist, traducător, cercetător. Iurie Roșca destul de des evoluează pe platforma site-ului Noi.md, însă și alte mijloace media îi acordă atenție. Recent, el a oferit un amplu interviu unui canal local YouTube, în care pentru prima oară i-a povestit jurnalistului Alexandr Stahurschii unele amănunte din viața sa politică și personală, a cugetat despre actuala ordine mondială. Propunem atenției cititorilor noștri cele mai interesante fragmente ale acestei discuții.

Alexandr Stahurschii. Înțeleg că încă din școală ați manifestat calități de lider?

Iurie Roșca. Răposata mea mamă, care a fost învățătoare, m-a trimis la prima școală în speranța că mă voi corecta. Căci la început am învățat la nr.32, într-un raion specific al Botanicii de jos. Apoi am învățat la internatul sportiv, iar mama mă supraveghea. În clasa IX m-a trecut în cea mai bună școală de atunci, în speranța că astfel voi ajunge mai ușor la universitate.

А.S. Povestiți-mi despre pasiunea pentru box. La ce nivel ați ajuns ?

Iu.R. Categoria a doua. Regretatul Leonid Petrovici Tomșa (antrenor emerit din RM – n.r.), a fost o persoană legendară nu doar pentru mine și fratele meu, dar și pentru întregul Chișinău, el a educat o generație întreagă. Fratele mai mare m-a adus la box. Un huligan ajuns la Leonid Petrovici înceta să mai fie huligan. Nu voi uita sloganul său: « Fiind în ring, nu închide ochii – vei rata tot ce e mai interesant ».


А.S. Strada V-a învățat ceva?

Iu.R. În a. 1968 ne-am mutat aici (la Chișinău). Nu împlinisem 7 ani. Pentru noi a fost un șoc cultural, căci la țară oamenii se comportă altfel. Fratele mi-a spus: cînd vei merge la școală, te vor aborda baistruci care îți vor cere bani. Atunci tu ori fugi, ori lovește primul. Căci cei care stau în fața ta te vor lovi și ai putea să nu reziști loviturii.

А.S. De ce ați decis să deveniți jurnalist?

Iu.R. Nu am decis. Eram un bleg, am absolvit 10 clase și nu vroiam să merg la facultate. Fratele meu era student la Institutul de arte, chiar alături se afla clădirea facultății de jurnalistică. Și la consiliul familiei s-a decis că eu vor merge la vărul meu, care va determina dacă pot fi jurnalist. Iar Nicolae Roșca era deja un jurnalist și un prozator renumit. El m-a adus la Casa presei, în a. 1979. Băieții de la «Tinerimea Moldovei» mă întreabă: «Puștiule, știi să scrii ? Mergi la fabrica Congresul ХХ Ш al PCUS și scrie un reportaj de la adunarea comsomolistă». Am scris un timp îndelungat, mă străduiam. Dacă lăsăm la o mparte cenzura, ideologia, pentru a fi publicat textul trebuia să corespundă unui anumit grad de calitate.

А.S. Am auzit multe istorioare despre tinerețea studențească zbuciumată a Dvs. Erați într-un detașament studențesc în apropiere de Cantemir. Satul Stoianovca. Și ați avut un caz neplăcut. O bătaie foarte mare …

Iu.R. Era acolo un colhoz în multe serii. Fetele trăiau în școală, băieții – în clădirea fostei procuraturi. Și au venit băieți din satul vecin, Stoianovca-1. Una dintre fete a venit și ne-a spus că vre-o 20 de inși îl bat pe unul, un profesor de biologie tinerel, i-am și uitat numele. Cînd am ajuns noi, el deja era însîngerat. Noi i-am despărțit pe toți, i-am alungat. După care ei s-au întors să se răzbune. Aveau lanțuri de la biciclete, bețe, ne-au bătut binișor pe noi trei – eu, Iura Semionov și Vitea Romanciuc. Noi eram peste 40, însă i-au înfruntat doar trei. Dacă băieții ieșeau, simplu, în coridor, nu ar fi fost nimic. Căci noi eram de două ori mai mulți.

А.S. Ați învățat ceva din acest caz ?

Iu.R. A fost unicul meu eșec.

А.S. De ce ați devenit unul dintre organizatorii Frontului Popular?

Iu.R. În a. 1986 prin decizia Comitetului Central al comsomolului a fost organizată Asociația tineretului de creație. La Ivancea s-a desfășurat o întrunire, la care eu am nimerit ca jurnalist începător. Era un lucru foarte interesant, intelectual. Din acest nucleu tineresc, în ”88 noi am format Frontul Popular. În familia mea întotdeauna a existat o neacceptare a puterii sovietice, deși latentă. Pentru mine perestroica a devenit posibilitatea de a avea dreptul să studiez clasicii noștri. Vorbind despre literatură, vorbim despre cultură. Vorbind despre cultură, vorbim despre identitate. Vorbind despre identitate, vorbim despre sensuri, despre idealuri. Iar unde există idealuri, și posibilitatea să riști, acolo eu mă simt ca peștele în apă.

Inițial, mișcarea noastră nu a fost una politică, era culturală de fapt. Ne adunam, citeam poezii, cîntam. Apoi asta a crescut într-un discurs politic, antisovietic, anticomunist, pentru nimicirea puterii sovietice. Eram pe atunci naivi și credeam că Occidentul ne va ajuta. Nu știam ce este globalizarea, capitalismul, liberalismul… Credeam că ne vom izbăvi de puterea sovietică și vom obține raiul pe pămînt. Nu ne păsa de economie, ne doream libertatea. Nu exista componenta economică. Fondatorii fronturilor populare erau din mediul intelectualității de creație.

А.S. Există o versiune, că Frontul Popular a fost folosit orbește de unii regizori din KGB .

Iu.R. Așa e. Era anul 1989. Urma să se producă un eveniment consacrat zilei de 28 iunie, eliberarea Basarabiei în viziunea propagandei sovietice. Și atunci presa comunistă a scris deschis: «Frontul Popular pregătește «Noaptea Sf. Bartolomeu » . Deviza lor – rușii în Nistru, evreii – peste Nistru ». O aiureală absolută! Mulți vorbitori de limbă rusă și acum cred în aceste povești de groază stupide, și nu înțeleg că asta în genere nu are nimic comun cu activitatea noastră.

Deseori lumea mă întreabă: cine a avut dreptate atunci? Voi răspunde așa: rușii se simțeau confortabil, ne-rușii – neconfortabil. Nu este vina rușilor. Poporul rus este un popor mare, un popor - unificator. Pentru a înțelege aceasta, trebuie să-l citești pe Ivan Ilin, reprezentantul școlii ortodoxe rusești, care spune – «Uniunea Sovietică – nu este Rusia». Invers, este anti-Rusia. Și pe măsură ce actualul rus se va distanța de experimentul sovietic, el va putea înțelege acest lucru. Cine a avut dreptate? Nimeni. Centrul imperial – în orice imperiu – pentru a-și păstra controlul asupra periferiilor, provoacă conflicte regionale. Este clasica genului.

А.S. Credeți că este necesară o pocăință pentru conflictul de pe Nistru și cei rămași schilozi?

Iu.R. Pentru aceasta în conducerea Republicii Moldova trebuie să existe o minte luminată. Nimic mai mult. Eu am vorbit despre aceasta cu Nikita Mihalcov, cu multe figuri importante din intelectualitatea moscovită, am scris articole în ambele limbi. Am convingerea profundă, că pentru a depăși aceste lucruri este nevoie de un motiv ortodox foarte sincer și profund. În acest conflict fiecare se consideră pe sine victimă, iar pe partea adversă – călău. Pentru a evita aceasta, cineva și la nivelul Republicii Moldova, și la nivelul fostei Uniuni Sovietice, trebuie să spună : « Băieți, acesta a fost un experiment sovietic de coșmar, și o experiență post-sovietică de coșmar. Toate-s în trecut deja». Pocăința trebuie să fie reciprocă. A fost nevoie să macin foarte multă experiență personală ca să înțeleg: prevalează identitatea ortodoxă generală, nu diferența lingvistică. Valorile noastre comune – identitatea noastră ortodoxă bizantină, identitatea noastră continentală. Dușmanul nostru comun este agresiunea totală a globaliștilor.

А.S. Ani în șir partidul Dvs. a fost principalul antipod , - și politic, și ideologic, - și adversarul Partidului comuniștilor. Ați făcut un drum lung de la proteste stradale la mitinguri, cu protestele voastre ați zădărnicit semnarea așa zisului memorandum Kozak, ați ars portretele lui Putin. Și nu ați admis ca acest memorandum să fie semnat. Dar în a.2005 și partidul, și Dvs. personal ați ajuns la un consens cu Vladimir Voronin și ați susținut realegerea lui repetată în funcția de președinte al Republicii Moldova.

Iu.R. Despre planul Kozak. A fost unica victorie diplomatică a Republicii Moldova asupra Federației Ruse. Ei ne-au declarat un război politic, și noi am învins. Faptul că Voronin în cel din urmă ceas nu a semnat – pentru aceasta el merită un monument. Dacă și avem ce-i imputa, apoi faptul că a promis, și nu a semnat. Cu o figură politică cum este Putin, cu un așa colos ca Federația Rusă nu e de glumit. Noi trebuie să fim previzibili.

А.S. Ați organizat mitinguri cu participarea a peste o sută de mii de oameni. Și controlați totul, în timpul acelor mitinguri nu au avut loc careva excese serioase, nu ați trecut limita legii. Cum ați reușit să mențineți disciplina? Oamenii care nu au avut nimic de a face cu gloata, nu știu ce dificil este acest lucru. E nevoie de un număr enorm de oameni care să te ajute, totul trebuie să fie coordonat și organizat.

Iu.R. De la bun început, din ”89, eu mă înțelegeam cu poliția, întotdeauna. Mereu spuneam la megafon: orice provocator care va arunca o piatră sau va întreprinde o acțiune violentă – de guler și la poliție. Toată lumea știa asta. Și polițiștii știau, că dacă Iura e acolo, totul va fi bine. Eu înțelegeam, că dacă nu vot controla oamenii psihologic, dacă nu-i voi domina și nu le voi explica de ce nu trebuie să procedeze așa, atunci…

А.S. După ce fracțiunea Dvs., în 2005, a votat pentru realegerea lui Voronin, foarte mulți adepți V-au întors spatele. Înțeleg că haosului i-ați preferat…

Iu.R. Nu, nu haosului. E ca și cum unui soldat i s-ar imputa că a mers la război și a fost ucis. «Ești un prost? Trebuia să te ascunzi sub pat și nu să mergi la război ». Politica este un război, o luptă. Politica presupune nu numai un Joc de imagine. Da, am comis un suicid politic. Dar era important pentru țară, nu pentru mine. Greu de înțeles pentru un profan. Profanul care este consumator de evenimente politice îi crede niște ticăloși pe toți politicienii. Și nu are temei pentru aceasta, pentru că majoritatea dintre ei nu-s așa. Și orice situație critică o percep ca pe o parodie -«probabil băieții au născocit că țara era în situație critică, probabil au vrut să facă bani». Nu numai eu – fracțiunea mea, partidul meu a mers la un suicid politic asumat. Trebuie să alegem între venirea unor ticăloși și sprijinirea condiționată a lui Voronin.

А.S. Și care au fost condițiile?

Iu.R. Erau zece. Zece legi revoluționare, pe care le-am elaborat personal. Statutul judecătorilor, Curtea de conturi, CEC, statutul Radioteleviziunii, statutul ziarelor guvernamentale, statutul serviciului secret… Adică, un șir de transformări democratice care îi lipseau pe comuniști de dreptul la monopolizarea unor instituții autonome și independente.

Iar despre integrarea europeană – da, în a. 2005 noi mai aveam ceva iluzii că integrarea europeană, NATO și Occidentul colectiv este un bine.

А.S. Acum iarăși răsună lozincile că NATO este partenerul nostru.

Iu.R. Republica Moldova, ca și întreaga regiune, ca și toate țările post-comuniste din spațiul european, au ajuns să fie coloniile hiperimperiului american. Avem o țară înrobită. Slavă Domnului că ne-am copt și am înțeles acest lucru. Dacă vorbim despre colaborarea cu NATO, vorbim despre colaborarea cu UE, comerțul liber, importanța FMI și a Băncii Mondiale, despre cine ne dictează politica noastră internă și externă. Nu există țara independentă Republica Moldova. Există păpuși puse în diverse funții, și păpușari. Și așa e peste tot - și la Kyiv, și la București, și la Chișinău.

А.S. Pe cînd unirea cu România, cum credeți? Ați vorbit despre ea cu 15 ani în urmă.

Iu.R. Pe atunci nu prea înțelegeam esența Occidentului. Am măcinat foarte multe cărți, am călătorit în toată lumea, pentru ca să înțeleg profund ce este Occidentul colectiv ca întruchipare a răului istoric absolut.

Unirea cu România. Răspund simplu. Cu destrămarea Uniunii Sovietice, noi aveam în cap doar două dorințe. . Unii doreau să restabilească starea antebelică a lucrurilor, alții doreau să păstreze statu-quo-ul. Noi nu avem o altă viziune asupra viitorului – doar revenirea la trecut. Și nu doar noi. În istorie nu există o țară care a fost mai mare și nu dorește să-și refacă mărimea și importanța de altă dată. Pentru noi mișcarea de eliberare națională însemna: stația terminus – unirea. Dar trebuia să înțelegem bine, că România este un vasal. Ea nu este un jucător. În capul nostru era o încurcătură, noi încurcam poporul cu statul, cultura – cu administrarea publică. Pentru mine, apartenența la cultura românească deja de mulți ani nu mai înseamnă loialitate față de autoritățile României. Nu am cerut niciodată cetățenia română. Nu am nici un fel de complexe în această privință. La ce-mi trebuie cetățenia română? Nu intenționam să muncesc în occident, nu intenționam să fac politică în România. Puțini au fost cei care au luat pașaport românesc din considerente patriotice, mai mult – utilitare.

În Republica Moldova este o situație foarte interesantă. În capul cetățenilor noștri există doi dușmani externi simetrici. Pentru unii – este Rusia, pentru alții – România.

А.S. Și cum ați ajuns la ideea vectorului euro-asiatic?

Iu.R. Citind cărțulii. Vorbim despre euro-asianism ca despre un tip de civilizație continental, este ceva foarte profund. Unu, că la baza oricărei civilizații stă credința. În cazul nostru – ortodoxia, bizantinismul. Iar mai pe larg, continentalism înseamnă o civilizație verticală. Stabilă ierarhică patriarhală, morală, mereu în contradicție și competitivitate cu civilizația marină. Civilizația occidentală este produsul civilizației mării. Este o civilizație comercială. Este civilizația capitalismului, a individualismului, a lipsei punctelor de reper cu caracter religios și moral. De aceea toată cultura românească aparține aceluiași strat de civilizație spirituală și religioasă, ca și Rusia. În acest sens, nu mai contează forța militară sau economică, sau demografică. Contează doar rădăcinile profunde, sau inconștientul colectiv, cum spunea Jung, care unește aceste popoare. Asta e mult mai important ca neplăcerile secolului 19.

Eu cred că Moldova trebuie să devină podul de aur între Rusia profundă și România profundă. Nefiind nici Românie, nici Rusie, și în același timp fiind și una, și alta.

А.S. Vladimir Plahotniuc a construit un model destul de eficient, cum se vede. El nu este în țară, dar cauza lui trăiește și jubilează. El a apărut în anii în care Voronin era la putere. Ca persoană experimentată, politician care simte mereu situația, Dvs. desigur că ați simțit și văzut apariția lui, pătrunderea în structurile statului.

Iu.R. Nu, nu am simțit. Este o persoană așa de abilă și ascunsă, că toți l-au subapreciat. Pînă în vara lui 2009. Era așa, un bondoc tainic, alerga încolo și încoace. Nimeni nu a presupus că el a și reușit să corupă miniștrii de bază, oamenii legii, generalii… practic, toată mașina de stat a lui Voronin.

А.S. Și unde-s reformele pe care ați insistat la realegerea lui Voronin?

Iu.R. Noi am creat condiții pentru reforme revoluționare, însă ele nu au fost implementate în viață. Cauza nu e Plahotniuc, ci tipul de civilizație în care trăim. Economistul rus Valentin Catasonov o numește monetară. De ce Plahotniuc a avut un așa succes? Pentru că l-a ajutat diavolul. De ce Voronin a pierdut? Pentru că este o persoană evlavioasă.

Nu am mai văzut nicăieri și la nimeni o capacitate de muncă ca a lui Plahotniuc. Omul putea să nu doarmă nopțile. El vorbește cu tine, și are alături o husă cu zece telefoane legate cu bandă izolatoare, care sună încontinuu. El mereu vorbea cu cineva, punea sarcini, avea în ochi o tensiune constantă. Așa cum cei aflați sub influența unei doze au o stare de vigoare.

А.S. Cu ce ocazii ați avut întrevederi cu el?

Iu.R. El mereu avea întrevederi cu persoanele importante. Nu neapărat cu ocazii concrete. El te curta în sensul direct. Întotdeauna se adresa cu respect și delicat. Niciodată – dar noi ne-am văzut cred că de vre-o cinci ori – nu a îndrăznit să-mi spună: «De ce mă critici?». Cred că vroia să înțeleagă dacă poate colabora cu mine sau nu. Ca și oricare om devenit aici un centru de influență, el recunoștea doar relațiile de acest fel: ori îl servești pe el, ori nu comunici cu el, în cel mai bun caz nu ești membrul echipei lui, sau poate chiar dușman. Eu însă nu am vrut niciodată să lucrez pentru el sau cu el.

А.S. Și i-ați devenit dușman?

Iu.R. Nu știu, dar nu m-am sinchisit niciodată să-l distrug în toate articolele și interviurile mele.

А.S. Plahotniuc va reveni?

Iu.R. Eu cred că această carte este deja bătută. E imposibil să restaurezi imperiul. Oamenii s-au schimbat, gloata s-a schimbat. Dacă a eșuat odată, cine va mai lucra pentru el? Este un cap de mafie nereușit. Da știți de ce a pierdut? Pentru că multă lume nu a înțeles la ce bun a ieșit el în scenă. Dacă ar fi rămas în umbră, cred că și acum conducea Republica Moldova. Dar setea de glorie l-a ucis. Bani avea, dar își dorea popularitate.

А.S. Cine în țara noastră are astăzi bani pentru a face politică?

Iu.R. Finanțarea vine din afară. De aceea noi practic nu avem jucători independenți. Doar mercenari. Ei nici nu înțeleg că-s mercenari. Pe la televiziuni, mă întreabă unii: «Iurie, ce părere aveți despre declarația recentă a ambasadorului ?», eu răspund mereu – «Negativă». Ce este o declarație a unui ambasador acreditat în Republica Moldova cu privire la găștile politice din interiorul țării noastre? Să taci cuminte, și să scrii rapoarte acasă, nu să vorbești în public. Ambasadorul american, ambasadorul european mereu își depășesc mandatele și se comportă aici ca stăpîni. De ce? Pentru că țara noastră este dependentă financiar.

А.S. Care-i esența dosarului penal pe numele Dvs.?

Iu.R. «Influență prin abuz». Îmi este incriminat un articol interesant, de cca 7 ani. Puțin probabil că voi fi trimis la pușcărie, dacă nu va exista o influență din exterior. Mi se incriminează că ași fi luat două valize cu bani și am promis să i le duc lui Ion Muruianu, care în perioada anilor 2019-2010 a fost președintele Curții Supreme. Conform legii, ei nu aveau dreptul să pornească o cauză penală, dar conform legii moldovenești - pot să mă condamne. Era încă timpul lui Plahotniuc, dar nu cred că el a organizat totul. Cred că el a spus : «Faceți ce vreți». Dacă ar fi fost ordinul lui, neapărat ar fi venit televiziunea și spectacolele mascate.

А.S. În denumirea partidului Dvs. este prezent termenul ”creștin”. În țara noastră 90% de cetățeni se consideră creștini. De ce dar avem așa de multă violență în familii, de ce crește numărul suicidelor, de ce tot mai multe omoruri domestice, iar un număr enorm de fete de la noi au devenit ”faimoase” pentru că practică prostituția? Care este rolul bisericii în toate acestea? Instituția bisericii are nevoie să fie reformată cumva, modificată?

Iu.R. În opinia mea, noi ne aflăm la finele istoriei în general. Nu conform lui Fukuyama, da conform «Revelației» lui Ioann Teologul. Ne aflăm la finele timpului. Apocalipsa e aproape, dacă citim atent Sfînta Scriptură și înțelegem tradiția sacră. Degradarea omului se accelerează și sporește spre finele timpului. Noi avem o civilizație decăzută, asta trebuie să înțelegem dacă ne considerăm creștini. Procentul înalt al credincioșilor îl formează oamenii creștinați, însă majoritatea dintre noi nu au nimic comun cu creștinismul, creștini fiind doar nominal. Un ortodox este un practician. Este o persoană care vine cu regularitate la biserică, se spovedește și se împărtășește cu regularitate.

Rolul bisericii. Clericii, preoții nu se mai consideră parte a unei Biserici militante. Nu uităm, că conform credinței noastre biserica este militantă din punct de vedere spiritual. Adică, se apără de atacul vrăjmașului neamului omenesc, de ideile și acțiunile satanice. Nu vreau să-i reproșez acest lucru. Eu înțeleg că oamenii s-au înmuiat - și turma, și păstorii. Oamenii mai mult se tem să-și piardă rangul, munca, nu și iubirea lui Dumnezeu.

Noi spunem că omul devine mai înțelept în suferință, și că prețul credinței noastre este disponibilitatea de a muri pentru Hristos. Nu e o glumă. Disponibilitatea de a muri trebuie să fie constantă, pentru că iubirea pentru Hristos este așa de mare, pentru că El ți-a dat viață. Da noi nu mai prețuim asta.

А.S.. Și cine-i de vină?

Iu.R. Toți! Și fiecare. Noi, ca mireni, nu prea putem influența ierarhiea bisericească. Slujitorii bisericii nu riscă să aibă curaj și să insiste. Trebuie să fim smeriți în fața lui Dumnezeu, însă uneori dacă taci, îl trădezi pe Dumnezeu. Oricum ar fi ierarhii bisericii, eu nu mă voi îndoi în credința mea față de Mîntuitor. Și întotdeauna voi fi de partea Bisericii ca instituție veșnică și sacră, dacă ea va fi atacată de mizeria liberală.

А.S. Veți reveni în politică?

Iu.R. Dacă politica va cere viața mea – da, dacă cariera – nu. Azi nu poți reveni în politică, căci ea este o mlaștină. Iar adevărata politică este acolo, unde există o filozofie politică, idei și posibilități de a te supune riscului de dragul unei cauze drepte. Deocamdată nu văd așa ceva.

А.S. Să fie oare chiar așa de pesimistă situația?

Iu.R. Da, e pesimistă. Și nu doar aici este așa. Politica nu-i, a murit, este doar businessul. Este doar manipularea conștiinței de masă. Și gata. De ce eu am fost un politican de succes? Pentru că comunismul murise, iar liberalismul încă nu se formase. Uniunea Sovietică deja se destrămase, dar societatea încă nu fusese pe deplin ajustată la liberalismul occidental. Acum – gata. Mișcările, declarațiile noastre erau cumva importante pentru om. Acum omul este un consumator pasiv al imaginii televizate. Pentru mine nu prezintă interes. Cred că un dinozaur ca mine va părea ridicol în ochii acestor pigmei.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?