Noul invitat al proiectului lui Artur Efremov, jurnalist din Moldova, numit «Созвездия Молдовы с Артуром Ефремовым (Constelațiile Moldovei cu Artur Efremov)» este din Republica Belarus. Alexandr Șpakovskii este istoric, direcorul Institutului de informare și educație «Актуальная концепция», specialist al grupului de savanți-experți ai Secretariatului public al Consiliului de securitate a Republicii Belarus, membru al Uniunii jurnaliștilor din Belarus, care a participat la elaborarea Concepției securității informaționale a Republicii Belarus.
Este doar o mică parte din lista activităților sale publice și științifice. Așa că cititorului moldovean cu siguranță îi va fi interesantă relatarea istoricului belarus despre procesele care au loc în republica-soră acum, peste două luni după alegerile prezidențiale.
Alexandr, Vă rog să descrieți actuala stare de lucruri în țara Dvs. într-o singură propoziție. Detalii și amănunte vom discuta ulterior… Și, ca să dăm tonul viitorului nostru dialog, să-l aplicăm la actualele realități din Republica Belarus.
Nu cred că actuala realitate belarusă poate fi descrisă plenar cu ajutorul acestei constatări, dar o anumită conformitate există, desigur. Cum s-a exprimat metaforic un coleg al meu, filozoful și politologul belarus Alexei Dzermant, avem de furcă cu un incendiu în mlaștină: pară nu se vede, dar ea se află sub gazon. Adică, para se poate aprinde cu putere, e nevoie doar de un motiv.
În același timp, în ceea ce se petrece azi în Republica Belarus există și anumite tendințe pozitive. În regiuni, activitatea protestatară practic a dispărut. Ca și mai înainte, focarul mișcării de opoziție se află la Minsk, unde forțele antiguvernamentale reușesc să adune în fiecare duminică proteste destul de masive, de 10-20 mii de persoane, ale adepților lor. Dar și această cifră a ”adepților schimbării” este mult inferioară celei de la mijlocul lui august,2020.
Adversarii lui Lucașenco încearcă să compenseze reducerea numărului de protestatari prin radicalizarea acțiunilor lor. Au apărut precedente de amenințări la adresa colaboratorilor MAI și a demnitarilor, jurnaliștilor din mass-media oficială, apar cazuri de deteriorare a bunurilor lor personale, atacuri asupra persoanelor care îl sprijină deschis pe Lucașenco. Însă (ceea ce este important) în majoritatea acestor episoade persoanele suspecte au fost identificate, pe desfășurarea anchetei ele destul de repede ”se topesc”, încep să se căiască și să declare că ”s-au aflat sub influența nocivă a canalelor-telegram” .
Apoi, și activitatea competentă și bine coordonată a organelor de drept este o tendință pozitivă, care a permis regimului constituțional din țara noastră să reziste în situația aplicării tehnologiilor ”revoluțiilor colorate”.
Și cel de-al treilea moment pozitiv este mobilizarea adepților lui Lucașenco, a majorității apolitice a populației, care anterior acorda mai multă atenție traiului și odihnei, pentru că credea sincer că pentru ei la materii mai superioare cugetă puterea și președintele, pe care poporul nu în zadar l-a numit Батькa (Tătuca). Trebuie să spunem aici, că și puterea însăși stimula asemenea dispoziții ale populației, la nivelul șefului de stat se spunea deschis că ”ideea noastră națională este ca o mămică să poată liniștit merge seara cu căruciorul pe stradă”. Acum, sub amenințarea pericolelor din exterior, Lucașenco și electoratul său au ieșit din zona de confort și au revenit în veritabila politică de stradă. Zilnic, în sprijinul păcii și stabilității, a președintelui și puterii legale au loc numeroase acțiuni în masă: mitinguri, raliuri cicliste și auto, flash mob-uri, concerte ”Pentru Belarus” și diverse forumuri. Conform evaluărilor, de la începutul mișcării populate ”pro-președinte”, de la mijlocul lui august, curent în aceste acțiuni au fost implicați milioane de cetățeni din Belarus.
În toată această istorie cu rezultatele alegerilor președintelui RB, chipurile falsificate de dl Lucașenco și anturajul său, există un călcîul lui Ahile al celor care azi îl critică dur de noul-vechiul președinte, pe guvern și pe CEC, - este vorba despre dovezi. De la alegerile prezidențiale din 9 august, curent nici Ucraina, nici Letonia, nici Lituania, nici Polonia, nici UE așa și nu au putut, împreună sau fiecare în parte, să prezinte lumii careva dovezi concludente ale acelor falsificări. Profesionalismul CIA, MI-6, NATO, CBU a degradat în așa măsură?
Oponenții dlui Lucașenco și ai puterii legitime nu au putut prezenta dovezi concludente, deoarece acestea nu există. Mai mult, conform calculelor foarte aproximative ale opoziției (pentru ”numărarea cinstită a voturilor ” a fost expres creată platforma online «Голос»), Alexandr Lucașenco a învins în primul tur cu 5-% din voturile alegătorilor.
În plus, țările enumerate de Dvs. nu și-au trimis observatorii în Belarus. Să zicem, inițial misiunea OSCE refuza să vină din cauza Covid-19, apoi au fost găsite niște coliziuni birocratice cu invitațiile. Aceeași situație a fost și la APCE.
În același timp, observatorii internaționali din partea Adunării parlamentare a țărilor CSI, inclusiv reprezentanți ai Moldovei, Rusiei și altor țări, nu au depistat încălcări grave la alegerile din Belarus.
Eu admit, că în aceste alegeri au putut avea loc încălcări răzlețe și utilizarea resursei administrative, lucru comun și pentru țările UE, în special pentru Polonia. Dacă ne amintim de recentele alegeri prezidențiale în această țară, după anunțarea rezultatelor cetățenii au depus în instanța poloneză cca 7000 de sesizări cu informații despre încălcări, însă toate aceste precedente au fost trecute cu vederea.
Să nu mai vorbim despre aceea că în Polonia a fost utilizată o procedură specifică – votul prin poștă, pentru care, cred, Belarus ar fi fost ruptă în bucăți de lumea ”civilizată”. Cu regret, ce i se permite lui Jupiter nu i se permite oricui, și în politică nimeni nu a anulat standardele duble.
După 9 august colegii-jurnaliști, politologii, diplomații americani, europeni, români mi-au tot spus că una dintre cauzele de ce sub presiunea străzii”regimul sîngeros Lucașenco”, cum se exprimă ei, nu a căzut este faptul că Beijingul a ajutat, foarte confidențial, instituțiile de forță din Belarus cu specialiști buni în sfera securității informaționale, comunicării, video-supravegherii, combaterii inteligente a știrilor false pe rețelele sociale. Așa este, ori e un mare secret de stat al țării Dvs.? Și al Chinei?
Diplomații străini mereu caută în pierderile suportate ”mîna malefică” a cuiva. A Moscovei, ori a Chinei, ori a Cubei. Desigur, între serviciile speciale din RPC și Belarus există o colaborare. Specialiștii belaruși, nu neapărat cu epoleți, dar și savanți civili, au studiat atent experiența ”revoluției colorate” din Hong Kong.
Dar să atribui Chinei sau Rusiei stabilitatea statului belarus nu este corect. Obiectiv, sprijinul extern este foarte important, și liderul chinez Xi Jinping a fost primul conducător din exterior, care l-a felicitat pe Alexandr Lucașenco cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale. În același timp, la baza eșecului ”revoluției colorate” din Belarus stau factori interni, nu externi: puterea verticală monolită, nivelul înalt de pregătire a structurilor de forță, înțelepciunea societății belaruse, care în majoritate nu s-a lăsat purtată de chemările destructive și promisiunile radicale, a dat dovadă de rezistență în fața falsurilor diverse.
Oare Washington, Bruxelles, Berlin, Varșovia, Kiev, Vilnius și Riga, din cauza miopiei lor, nu-l împing pe dl Lucașenco și țara Dvc. în brațele lui Vladimir Vladimirovici și spre Marele zid chinezesc? Iar soarta tristă a celor două vecine baltice Letonia și Lituania - porturi, bugete și impozite, - este doar începutul schimbării vectorului extern al Minskului oficial, a diplomației și economiei belaruse?
Din păcate, Occidentul a avut o abordare ipocrită a ideii despre ”podul belarus”, promovate de MAE și comunitatea experților din țara noastră. Esența ideii era în a extinde rolul Belarusului ca platformă internațională de negocieri, pe care relațiile cu Rusia și China puteau fi completate cu cele de parteneriat cu țările occidentale.
În ultimii ani Belarus a ieșit cu tot felul de inițiative pașnice, îndreptate spre detensionarea relațiilor dintre Occident și Moscova, Lucașenco declara că țările mici trebuie să promoveze o politică externă mai activă și să nu permită escaladarea confruntării.
În vorbe, Occidentul sprijinea aceste idei, experții americani din RAND Corporation, Fundația Jamestown vorbeau, în cadrul diverselor seminare de la Minsk, despre ”finlandizarea” Belarusului și îl comparau pe Lucașenco cu Iosif Broz Tito. Demnitari americani au început să viziteze adesea Minskul. În a. 2019 au avut întrevederi cu președintele Belarusului John Bolton (pe atunci consilierul președintelui SUA în probleme de securitate națională - n.a.) și secretarul de stat Mike Pompeo. Dar de facto, gentlemanii americani cu o mînă salutau președintele Belarusului, în cealaltă țineau un cuțit gata să-i aplice o lovitură neașteptată, dar mortală.
Desigur, ar fi incorect să vorbim despre Occident în întregime, dar este evident rolul distructiv al Poloniei, Lituaniei, Britaniei, a unei părți din societatea franceză și cercurile politice din SUA, care țin de Partidul democrat, și Ucraina , conducerea căreia este dependentă de creditele FMI, dar și opoziția ne-sistemică rusă și a.n. ”lobby liberal” al elitei ruse , care ani în șir îl urăște pe Lucașenco pentru poziția sa dură de apărare a intereselor naționale belaruse.
Desigur, tentativa ”revoluției colorate” a însemnat eșecul concepției de ”pod belarus”, în locul căreia pot veni idei mult mai dure de politică externă. Inclusiv cea de «avanpost al lumii ruse», încleștată în civilizația latină și care stă ca un ”Iscander” asupra Lituaniei și Poloniei. Deocamdată este prematur să vorbim despre aceasta, căci în Belarus încă nu avem o stabilitate deplină, iar în societate și cercurile guvernante are loc reinterpretarea evenimentelor trecute.
Retorica agresivă a statelor enumerate mai sus și a structurilor supranaționale în raport cu Lucașenco personal și echipa lui nu-l vor provoca pe Батькa să facă doi pași cardinali: să recunoască faptul că Crimeea aparține Rusiei și că Abhazia este o țară independentă?
Societatea belarusă întotdeauna a fost gata să recunoască jurisdicția Rusiei în Crimeea. Politica Moscovei în această chestiune, conform datelor sociologice, este aprobată de 65% din populație. Respectiv, din punctul de vedere al politicii interne, o asemenea decizie va fi apreciată pozitiv.
Existau mai mulți factori de reținere. Unu – concepția ”podului”, care presupunea distanțarea Belarusului de temele conflictuale. Doi – importanța colaborării economice cu Ucraina, din comerțul cu ea țara noastră obține anual 3 miliarde de dolari.
Dacă Occidentul și Kievul stimulat de el vor continua politica de confruntare cu Belarus, adică ”podul” va fi ars, relațiile distruse, atunci eu personal nu văd motive să ne abținem de la recunoașterea juridică a Crimeii. De vină va fi doar Occidentul și partea ucraineană, acțiunile căreia au devenit total lipsite de subiect. Nu vă place ”Belarusul care tinde spre neutralitate”, - veți avea un Belarus ca punct de sprijin militar și politic al Rusiei.
Concepțiile politicii externe se pot modifica în funcție de spiritul timpului, nu e nimic grozav în asta. În UE, aceeași Polonie sau Românie de 20 de ani o duc într-un regim de cal troian al SUA și cred că îndeplinesc o misiune geopolitică importantă.
Ce ziceți despre posibilitatea unirii Belarusului cu Rusia și ocuparea funcției de prim vicepreședinte al noii țări ?
S-a spus de nenumărate ori, că este o cale inacceptabilă pentru țara noastră și pentru Lucașenco personal. Belarusul cu siguranță se va păstra ca stat suveran, deși s-ar putea ca nivelul integrării cu FR să se aprofundeze.
Varianta optimă a relațiilor, cred, este formatul americano-canadian, în care țările au numeroase angajamente contractuale, se susțin reciproc pe arena internațională, dar își păstrează suveranitatea politică.
La ce să ne așteptăm în relațiile dintre Minsk și Kiev: ”războiul rece” care a început va continua, sau securea războiului va fi îngropată și uitată ?
Din păcate, am mai spus-o, conducerea actuală a Ucrainei este total lipsită de subiect și nu putem vorbi despre careva înțelegeri cu Zelenskii, ocolind partenerii occidentali. La Minsk aderarea Kievului la frontul anti-belarus a fost primită foarte dureros, deși Republica Belarus a promovat în raport cu Ucraina o politică de bună vecinătate, exprimată nu doar în oferirea platformei pentru negocierile privind reglementarea pașnică a conflictului din Donbass.
Belarusul nu are scopul de a se certa cu Ucraina, totul va depinde de faptul în ce desișuri îi vor duce tovarășii occidentali pe Zelenskii și Culeba (Dmitrii Culeba – ministrul afacerilor externe din Ucraina – n.a.) . Menționez, că deocamdată ambasadorul ucrainean, spre deosebire de colegii săi din Polonia și Lituania, nu a primit ”invitația” să părăsească Minskul.
În mass-media europeană și americană am tot auzit versiunea cum că două categorii dintre conaționalii Dvs. formează cea mai activă parte a actualei opoziții belaruse: femeile și tinerii specializați în IT. Așa este?
Cred că este incorect să evidențiem anume aceste categorii ca principali scandalagii. Trebuie să spun că în Belarus există cca 100 mii de angajați în industria IT și peste 5 milioane de femei. Evident, nu toate aceste persoane participă la mișcarea protestatară și la viața politică în general. În culmea activității protestatare se vehicula cifra de 150 mii de persoane în toată țara (deși opoziția declara despre ”milioane”), și este dificil să stabilești exact numărul femeilor, a studenților, elevilor, specialiștilor IT etc.
E de menționat că portretul social al protestatarului belarus încă nu există în cercetările științifice, iar mass-media occidentală intenționat impune societății și lumii întregi asocierea cu femeile, care constituie majoritatea populației în Belarus, sau cu specialiștii IT, care reprezintă clasa avansată.
Care este rolul clasei muncitoare din Belarus în toate aceste acțiuni de protest ?
Una dintre etapele operațiunii eșuate decapturare a puterii în Belarus a fost încercarea de a organiza greve la întreprinderile de stat, bugetare. Subliniez, la cele de stat, nu la cele comerciale sau care aparțin capitalului străin.
Era vorba despre întreprinderi de succes, cum ar fi БЕЛАЗ, «Беларуськалий», Uzina de tractoare cu roți din Minsk, care execută comenzile de importanță strategică pentru CMI al Rusiei și Chinei, etc. Adică, era pusă sarcina subminării economiei și a capacității de apărare a țării într-o perspectivă îndelungată. Căci dacă «Беларуськалий», БЕЛАЗ, Uzina de tractoare din Minsk (МТЗ), care pe piața mondială controlează o cotă solidă pe acest segment de produse, ar fi declarat greve interminabile și ar fi încetat să producă, aceste nișe ar fi fost imediat ocupate de concurenți, și întreprinderile belaruse s-ar fi pomenit în condiții foarte dificile.
Atunci prețul lor de piață ar fi căzut semnificativ, iar noul stat ar fi cedat activele la prețuri de nimic, sub ciripitul ”reformatorilor” despre ”uzinele care nu trebuie nimănui”, ”mîna invizibilă a pieței” și vrăjitorii buni – investitorii străini. Privatizarea proprietății statului, care azi este evaluată la peste 100 miliarde dolari SUA, - este unul dintre scopurile de bază ale operației de organizare a loviturii de stat în Belarus. Au dorit să se chivernisească aici nu doar ”partenerii noștri occidentali”, dar și unii oligarhi ruși.
Încheind tema grevelor, pot menționa că ideea a eșuat. Puciștii nu au reușit să oprească activitatea vre-unei întreprinderi, deși în unele colective a existat o atmosferă complicată, au fost create comitete de grevă. Dar muncitorii au înțeles repede situația și nu au acordat încredere rebelilor. Voi cita aici vorbele unui conducător al comitetului de grevă de la întreprinderea «Беларуськалий», care ulterior a fugit în Lituania, despre cauzele mișcării greviste: «Oamenii s-au pomenit legați la mîini și picioare de salariile bune, de apartamente, de pachetul social ». Nici mai mult, nici mai puțin…
Apropo, în Belarus mai există colhozuri, colhoznici și colhoznice?
În Belarus nu au fost distruse colhozurile și sovhozurile, dar a fost promovată politica de unificare și consolidare a întreprinderilor agricole. Acum din actorii principali de piața agriculturii belaruse fac parte holdingurile agricole – proprietate publică, dar și privată. E de menționat că anual Belarus exportă produse agricole în sumă de peste 5 miliarde de dolari SUA, ramura demonstrează o creștere stabilă a exporturilor.
Chiar nu înțeleg și nu mi-i frică s-o recunosc: de ce exemplele triste ale Ucrainei vecine (războaiele clanurilor cu oligarhii, adepții lui Bandera și alți ultranaționaliști, pierderea peninsulei Crimeea, Luhansk și Donețk) nu i-au învățat nimic pe belaruși? De ce și pentru ce o mare parte dintre conaționalii voștri merge pe acest drum periculos, conflictual și sîngeros? Cu riscul să distrugă țara, să readucă zbuciumații ani 90, banditismul, corupția, servilismul față de Occident?
Să nu generalizăm. Cea mai mare parte a poporului belarus nu a avut încredere în moda pseudo-revoluționară. Totuși, un număr oarecare de persoane, în special tineri , inclusiv elevii claselor superioare, s-au lăsat influențați de informația destructivă, visele despre niște ”modele ideale de democrație”, ”țara nouă” și ”viața mai bună”, împiedicată de actualul model și de Lucașenco personal ca întruchipare a acestuia.
Pentru generația care nu cunoaște decăderea din anii 90 și încă nu a văzut viața, exemplul țărilor vecine nu este un argument, iar ”vreți ca în Ucraina?” nu-i sperie, de fapt. Pentru grupările naționaliste, care există printre tinerii belaruși, exemplul ucrainean este un lift social care îi duce pe marginalii de ieri din sectorul fanaților în fotoliile de deputați, în cele de polițiști, sau în Forțele armate. Nu interesează pe nimeni că toate acestea au loc cu prețul războiului, a degradării instituțiilor publice, a distrugerii economiei.
Unde mai pui, că în Belarus perioada ”zbuciumaților ani 90” a fost scurtă. Cu venirea lui Lucașenco la putere, în scurt timp oamenii legii au lichidat principalele GCO, au stopat privatizarea frauduloasă a proprietății publice, oligarhii belaruși așa și nu au reușit să apară. De menționat îndeosebi, că deși în țara noastră există businessmeni foarte serioși, ei cu toții recunosc prioritatea statului și nu riscă să se implice în politică. Excepție au făcut unele companii IT, care au investit î n organizarea protestelor din august-septembrie, 2020 . Dar e puțin probabil ca aceste companii să-și mai poată continua activitatea în Belarus
În țara noastră problema inegalității sociale nu este așa de acută ca în alte state post-sovietice. Desigur, discrepanța dintre nivelul de trai la Minsk și în regiunile țării s-a majorat, însă între bogați și săraci nici pe departe nu există o diferență așa de sălbatică, ca în Rusia, Lituania, Moldova sau Ucraina.
Cu alte cuvinte, societatea belarusă în acești ani s-a dezvoltat în condiții destul de benefice, sub umbrela lui Alexandr Lucașenco. Iar regimul autoritar delicat , care s-a constituit în Belarus, stimula apolitismul maselor și ocolea unghiurile ascuțite. Și în clipa atacului asupra lui Батькa, a instituțiilor statului și a structurilor MAI, o anumită parte a societății s-a dovedit a fi infantilă și virgină politic, gata să creadă oricăror povești și iluzii.
În plus, în Belarus ultimul deceniu a fost destul de liniștit, la alegeri nu au existat obișnuitele altă dată încercări de a răsturna puterea, campania prezidențială din a.2015, pe fondalul evenimentelor ucrainene, a fost cea mai calmă în istoria suverană a țării și s-a desfășurat fără amestec din exterior. Toate acestea au format la demnitarii publici o închipuire falsă despre aceea că Occidentul s-a împăcat cu existența modelului belarus de dezvoltare și este gata de relații constructive.
În ce măsură gloata protestatară înțelege ce vrea și de la sine, și de la viață, și pentru propriul viitor?
Înțelegerea situației actuale, a ideilor politice, a perspectivelor de dezvoltare a țării este extrem de proastă. În gloată, oamenii vor ”schimbări”, vor ca ”el să plece”, ” ”să fie ca în Europa”, vor ”alegeri noi” etc.
Iar candidatul de alternativă Tihanovscaia și alți lideri ai ”opoziției noi”, nemaivorbind despre politicienii de opoziție obișnuiți, pentru protestatari nu-s autorități morale, influența acestora asupra maselor este minimă. Spre exemplu, oamenii o percep pe Tihanovscaia numai în contextul ”ea trebuie să facă alegeri noi”, în care va învinge ”altcineva”.
Gestionarea reală a gloatei o efectuează canalele-telegram, în special NEXTA, bazate în Polonia și Cehia.
Ar mai fi de menționat că protestul este foarte personificat – ”contra lui Lucașenco”, iar chipul președintelui Belarusului este foarte distorsionat de sursele de informare, de care protestatarii depind ca drogați. Mai multe fabulații despre Lucașenco, ca cele auzite de la participanții acestor proteste în perioada 10 -16 august, eu nu am auzit timp de 10 ani de activitate în domeniul analizei politice.
Care este, în viziunea Dvs., visul protestatarilor: să transforme Republica Belarus în a doua Ucraină, a doua Polonie, să devină membru UE cu drepturi depline? Poate o a doua Alaska în componența SUA ?
E dificil să vorbim despre niște viziuni geopolitice concrete ale protestatarilor. Deși în închipuirea lor desigur există ”o lume civilizată” ideală, iar Belarus ”este țara care este cel mai rău loc de trai de pe glob”. Există chiar disponibilitatea de a îndura greutăți și chinuri, ” să ne fie nouă rău timp de 30 de ani”, în schimb pe urmă ”copiii noștri vor trăi fericiți”.
Dar trebuie să menționăm că Uniunea Europeană are chipul evident pozitiv, mulți au vizitat în scopuri turistice adesea țările Europei occidentale, unde au cheltuit pentru odihnă și distracții banii munciți în Belarus. Apoi povestea europeană se încheia, începea rutina zilnică, însă imaginea fericirii era păstrată în subconștient. Metaforic vorbind, mulți protestatari încurcă turismul cu emigrația.
Pe ce pune accent opoziția anti-Lucașenco: pe revendicările politice sau pe cele economice?
Clar lucru, pe politică. Revendicarea principală: demisia președintelui Lucașenco. Gloata practic nu discută problemele economice, reformele de piață, privatizarea - acesta este deja domeniul unor forțe mai superioare, care pretind la puterea politică.
Adăuga comentariu