COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 397 151   INFECTAȚI 256 187(+47)   TRATAȚI 249 216     DECESE 6173(+3)   Mai multe detalii
Diaspora stiri: 1204
Preşedintele stiri: 2783

Gheorghe Mustea: Omul trebuie mereu să-și întreacă timpul

13 mai. 08:21 (reactualizat 13 mai. 18:05)   Interviuri
3818 0

Interlocutorul nostru de azi este Gheorghe Mustea - unul dintre cei mai cunoscuți compozitori ai timpului, director artistic și prim-dirijor al orchestrei naționale simfonice Teleradio-Moldova, profesor universitar, academician al AȘM, Artist al poporului din Republica Moldova, laureat al Premiului de Stat și Național al RM, cavaler al Ordinului Republicii. La 1 mai a împlinit 70 de ani.

Maestre, permiteți-mi să Vă felicit, în numele colectivului nostru de creație, cu ocazia jubileului! Cum l-ați sărbătorit?

Am petrecut această zi în sînul familiei, ne-am plimbat în parc – pandemia nu ne-a permis să marcăm jubileul pe larg și cu multă lume. Însă, dat fiind că telefoanele mobile și internetul permit legătura cu orice colț al lumii, am primit numeroase felicitări de dimineață pînă seara – de la prieteni, rude, colegi.

Așa că am avut o zi furtunoasă, plină de emoții plăcute. Pe de o parte – veselă, de sărbătoare, pe de alta – tristă. Dar vreau să vă spun că în toți acești ani am avut o mare satisfacție pentru că am avut condiții și puteri să creez. Mi-am dorit mult să muncesc și am muncit mult. Trebuia să compun, să dirijez, să evoluez ca interpret la diverse instrumente, să mai și predau. Am avut mulți studenți la Academia de muzică, teatru și arte plastice – la clasa de compoziție, dirijat simfonic și de operă și la clasa de flaut.

Dacă începi să conștientizezi toate acestea, simți o mare bucurie. Principalul este ceea ce lasă omul după sine. Timpul care ne-a fost dat trebuie să-l folosim la maxim pentru a aduce bucurie poporului nostru și altor popoare – fiindcă activitatea noastră se desfășoară în lumea întreagă! Este uimitor itinerarul concertistic și personalitățile artistice cu care am evoluat!


Azi am prezentat lista pentru conferința jubiliară de la Academia de Științe - numeroase programe, mai bine de 1500 concerte, peste o mie de titluri ale înregistrărilor pentru fondul de aur al Radio-Moldova. Este o muncă enormă a întregii orchestre! Noi, toți cei care muncim în orchestra națională simfonică de la Teleradio-Moldova, purtăm o mare răspundere în fața societății, deoarece pe lîngă evaluare în concerte, sîntem preocupați de înregistrarea muzicii cu o interpretare exactă, ca să transmitem ideea compozitorului.

La cei 70 de ani ai mei mă simt perfect, cred că mă aflu într-o formă bună, vreau să muncesc la fel și în continuare. Sper să-mi reușească, din moment ce am energie, forțe, entuziasm.

Omul trebuie mereu să-și întreacă timpul. În lucrările noastre trebuie să existe niște idei care să ne ducă mai departe, să ne facă să privim dincolo de linia orizontului. Ceea ce facem azi trebuie să aparțină viitorului.

Jubileul întotdeauna este un motiv pentru a face totaluri și a trasa niște planuri. Cum credeți, care este principala Dvs. realizare ?

În viață totul este important - creația, familia și alte activități cărora te dedici. Eu am putut realiza tot ce mi-am dorit. Poate nu în totalitate, dar în lucrările mele am redat ideile care îmi aparțin.

Am avut un vis: să am o orchestră, care interpretează orice gen, care poate sonoriza orice partitură, a oricărui compozitor și a oricărei școli naționale. Cu adevărat așa e – noi am interpretat muzica compozitorilor tuturor epocilor și continentelor!

Este important să fim receptivi la toate inovațiile – să știm ce apare nou în lumea muzicii, în compoziție, în arta interpretativă. Pentru noi este important să știm cum se implementează ideile noi, cum gîndesc compozitorii contemporani. Da, muzica modernă este neobișnuită. La prima vedere îți pare că este imposibil să interpretezi aceste partituri. Există partituri care trebuie descifrate, pentru ca să înțelegi ce vrea compozitorul, cum se interpretează un procedeu sau altul, cum este el aplicat pentru un instrument sau altul. Noi am interpretat partituri în care erau mai multe ”desene” decît note! Autorul unei partituri se afla în sală, fiind mulțumit de rezultatul interpretării.

Desigur, pentru mine activitatea de compozitor este direcția principală. Nu-i ușor să găsești timp pentru creație, dacă ești mereu în turnee, lucrezi cu orchestra, ai repetiții, ore cu studenții. De aceea cele mai importante lucrări ale mele le-am compus la Casa de creație, începînd cu anii 80. Casa de creație pe care o prefer cel mai mult era cea din Ivanovo, de lîngă Moscova.

Case de creație trebuie să existe și în Moldova! Compozitorii, care compun muzică academică, au nevoie de condiții, de liniște, de posibilitatea de a se concentra. Au nevoie de un pian, la urma urmei. Iar acasă e foarte dificil să lucrezi ore în șir folosind instrumentul, vecinii se supără…

Dacă pornim de la izvoare, din copilărie ați fost atras de muzică, ori acest lucru a venit cu timpul? În general, cum un băiat obișnuit de la țară a devenit un dirijor și un compozitor remarcabil? Sau nu ați fost un băiat obișnuit?

Aveam instrumente muzicale, de pe la patru ani deja. La început era o armonică, apoi – o vioară.

Aceste instrumente existau deja în familie sau au fost cumpărate special pentru Dvs.?

În familia noastră existau mai multe instrumente. Toți frații mei le posedau. La noi acasă mereu răsuna muzica, iar părinții își doreau ca cei șapte copii să devină muzicieni. Toți ceilalți erau pasionați de muzică, însă au ales alte profesii, iar eu, probabil, am fost cel mai fericit că am ales calea muzicii. Tata mă lua, împreună cu alți frați, să cîntăm pe la nunți, cumătrii, sărbătorile sătești. El era managerul și conducătorul nostru artistic. Dansa minunat, punea în scenă spectacole teatralizate regizate de el.

Apoi am început să activez în fanfara satului, am însușit trompeta și acordeonul. Îi mulțumesc tatei, care după clasa a opta m-a adus la școala de muzică ,,Ștefan Neaga,,. Am fost repartizat în clasa de flaut. Nu știam cum arată acest instrument, nici nu-l văzusem măcar, dar am acceptat.

Așa a început cariera mea profesională. Peste doi ani am fost acceptat prin concurs în calitate de artist-instrumentist (nai, flaut) al orchestrei ansamblului ”Joc” - era foarte prestigios să faci parte din colectivul condus de Vladimir Curbet. Conducerea școlii muzicale mi-a oferit frecvență liberă pentru a putea merge în turnee cu ei, înțelegînd astfel că așa acumulez experiență, măiestrie, profesionalism.

Cine-s învățătorii Dvs. – în artă și în viață?

Au fost mulți și le sînt recunoscător tuturor. Primul meu pedagog a fost flautistul Alexei Bivol. Tot acolo, la școala muzicală, am început să cînt în fanfara școlii și în orchestra de instrumente populare moldovenești condusă de celebrul muzician Isidor Burdin. El a fost îndrumătorul multor interpreți eminenți de muzică populară, printre care marele cîntăreț Nicolae Sulac, virtuozul țambalagiu Victor Copacinscki și mulți mulți alții.

La conservator, flautul l-am studiat în clasa profesorului Vladimir Rotari, compoziția – la profesorul Vasile Zagorschi. A fost un compozitor minunat, un pedagog excelent și o personalitate publică remarcabilă. Mă consider un norocos că am studiat în clasa domniei sale timp de opt ani. Și apoi – toată viața. Ne împrietenisem în așa măsură, că devenisem practic un membru al familiei sale.

Dirijatul simfonic și de operă l-am studiat în clasa profesorului Isai Alterman. al cărui nume este scris cu litere de aur la conservatorul din Sankt Petersburg.

Apoi am continuat studiile și la Leningrad, în clasa profesorului Alexandr Dmitriev în orchestra simfonică-academică a Filarmonicii ”D. Șostakovici”, am frecventat lecțiile profesorului Ilia Musin. Ani în șir mi-a predat compoziția profesorul moscovit Iurii Alexandrovici Fortunatov. Cu el am lucrat foarte productiv, mai ales la orchestrare. Era un orchestrator de talie mondială. Îl pot pune alături de Rimski-Korsakov, Ravel și alți orchestratori mari ai lumii.

Prin urmare, am avut noroc de profesori buni, care nu numai că mi-au dat profunzimea înțelegerii profesiei, dar m-au învățat să fiu disciplinat în toate. Tot ce am acumulat de la pedagogii mei, le transmit discipolilor.

Aveți cui transmite?

Să știți că – da! Am avut studenți foarte buni, înțelepți și cu o gîndire profundă. Unele dintre lucrările studenților mei, scrise în anii de studii, deja se regăsesc în Fondul radio.

Se știe că muzica este o mare taină. Uneori chiar și autorul melodiei nu poate explica cum a apărut aceasta. Ce este muzica pentru Dvs.?

Fiecare sunet este o taină. Sunetul nu poate minți. El este curat, firesc. Se spune, că ”la început a fost cuvîntul”, însă mie mi se pare că la început a fost sunetul. Omul încă nu putea vorbi, dar copacul fremăta, păsările ciripeau… Conform legendei, Dumnezeu l-a creat pe om și a vrut să-l însuflețească, dar sufletul s-a împotrivit. Și doar după ce Dumnezeu a rugat îngerii să cînte, sufletul a intrat în om.

Muzica este mai mult decît o taină. Ea îl farmecă pe om. Misterul ei apare nu în clipa în care omul ascultă muzica, dar în ceea ce lasă ea în urma sa și ceea ce se ascunde în spatele acestei muzici. Muzica trebuie înțeleasă corect, la fel ca și arta plastică. Răspunsurile la astfel de întrebări pot fi regăsite în numeroasele lucrări ale profesorului universitar, doctorul habilitat Ion Gagim, precum și în recenta sa lucrare filozofică ”Cum să ascultăm și cum să înțelegem muzica”.

Muzica poate fi rece și caldă, ca lumina. Pentru mine, muzica este materială, eu o simt și o văd. Fiecare melodie o văd diferit. Fiecare sunet naște imagini irepetabile. Există oameni care asociază fiecare tonalitate cu o culoare – spre exemplu, Screabin, Rimski-Korsakov ș.a.

Crearea muzicii este un proces infinit. În ciuda faptului că există doar șapte note, combinațiile lor sînt înterminabile. Muzica este un proces viu, tainic, enigmatic. Orice compozitor își dorește ca energiile simțirii și ale gîndirii lui, bucuriile și tristețile sufletului din care și prin care s-au născut operele sale să devină parte a energiei de viață, a energiei spirituale, prin care dăinuie un popor, iar mai larg – omenirea.

Despre ce? Despre lume, despre Dumnezeu, despre omul însuși?

Da, aveți dreptate, există teme diferite. Natura. Omul. Patria, Părinții. Cerul. Evenimente, inclusiv tragice. Spre exemplu, compozitorul polonez contemporan Krzysztof Penderecky a compus o lucrare consacrată exploziei atomice de la Hiroshima.

Fiecare lucrare are propria idee, propriul conținut. Eu, de exemplu, înainte de a compune muzica instrumentală, scriu un fel de povestire. După care, din această temă încep să apară sunetele.

Într-un interviu recent spuneați că pe timp de pandemie lucrați la opera ”Ștefan Cel Mare”. Există șanse ca ea să fie pusă în scenă? Ar trebui să fie un mare eveniment în cultura țării noastre.

O întrebare foarte interesantă și la timpul potrivit. În ce mă privește, eu am finalizat lucrul asupra operei, deja am editat partitura și clavirul, iar acum, în timp de pandemie, am extras știmele fiecărui instrument, a corului și soliștilor. Astfel, am realizat tot materialul muzical pentru ca opera să fie interpretată. Urmează ca autoritățile competente să ia o decizie.

Din moment ce avem Teatru Național de Operă, el trebuie să fie primul interesat să promoveze opera națională. Foarte straniu, că din anul 2013 pe scena noastră nu mai avem lucrări ale compozitorilor noștri. Există baletul ”Luceafărul” a lui Eugen Doga, există opera mea ”Alexandru Lăpușneanu”, care au fost montate, se află în repertoriul teatrului, însă ele, din motive necunoscute, nu sînt interpretate. În opinia mea, pentru fiecare director de teatru posibilitatea de a monta o lucrare nouă a unui autor național ar trebui să fie o mare bucurie.

Țin minte ce interes aveau toți la montarea operei ”Alexandru Lăpușneanu”, ce atenție ne-a acordat guvernul, mass-media, societatea… Că doar totul se face pentru popor, pentru stat, pentru prestigiul țării. Apropo, ”Alexandru Lăpușneanu” a evoluat și pe scena Teatrului Bolșoi. Iar acum, cred eu, Dumnezeu însuși ne-a poruncit să revenim la istoria meleagului nostru, inclusiv prin intermediul operelor de artă. Căci noi nu avem alte lucrări de proporții, consacrate lui Ștefan cel Mare. Iată că a apărut prima operă. Să sperăm că ea va găsi, totuși, calea spre spectator.

Ați consacrat mulți ani unuia dintre cele mai cunoscute colective autohtone - orchestra Teleradio-Moldova, căreia recent i s-a conferit Ordinul Republicii. Cu ce se ocupă acum colectivul artistic și cum îi vedeți viitorul?

În afară de concerte și turnee în străinătate, noi muncim mult pentru a completa fondurile radioului și televiziunii, înregistrăm diverse lucrări, inclusiv ale autorilor autohtoni, și acest lucru îl facem doar noi, nimeni altul.

Compania Teleradio Moldova are o conducere care înțelege specificul procesului nostru de creație. La fel, avem în orchestră muzicieni minunați. Foarte pasionați și exigenți. I-am selectat ani în șir, ca pe niște perle. Datorită măiestriei interpretative a colectivului nostru, mulți dirijori și interpreți din străinătate preferă să colaboreze cu noi. Același lucru este valabil și pentru muzicienii autohtoni – spre exemplu, în curînd vom înregistra împreună cu orchestra ”Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros cîteva lucrări semnate recent de compozitorul nostru Tudor Chiriac.

Și copiii Dvs. au devenit muzicieni. Fiul este violist, fiica – violonistă. Ați influențat cumva alegerea lor?

Desigur că noi, părinții, le-am influențat alegerea. Și soția mea Tamara este violistă, ea s-a ocupat mult cu ambii copii. La început ard de dorință, ulterior dau de greu și-s gata să renunțe la această ocupație. Este important să-i ajuți în aceste clipe. Ei vedeau cum muncesc eu, cum muncește mama lor și treptat au înțeles că măiestria este rodul unei munci asidue.

Atît Adrian, cît și Diana, activează în străinătate, în colective foarte prestigioase. Evident, noi le-am dat startul, mai departe au obținut totul prin muncă proprie. Azi noi ne mîndrim cu succesele lor.

A intervievat Svetlana Derevscicova

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ar trebui de deschis secții de votare suplimentare peste hotare?