X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Elena Levițkaia-Pahomova: ”Trebuie să combatem minciuna apărută în jurul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”

5 iun. 2019,, 18:00   Societate
11482 5

”Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei” - premiera filmului cu această denumire va avea loc în august, cu ocazia jubileului de 75 ani al acestui eveniment important pentru Republica Moldova. Jurnalista TV Elena Lewicka-Pahomova a relatat pentru site-ul Noi.md despre aceea cum se lucrează asupra proiectului .

-Lena, arsenalul Dvs. de creație din ultimii doi ani cuprinde mai multe proiecte mari. Filmul ”Istoria Moldovei” în trei părți, filmul istoric ”Ștefan”… Și iată – încă un film, consacrat celei de-a a 75-a aniversări a operațiunii Iași-Chișinău, care este patronat de președintele Moldovei. Înțeleg că comanda președintelui a coincis cu pofta inimii și convingerile interioare ale Dvs.?

-În toate proiectele mele, pofta inimii coincide cu actualitatea temei. Pentru că înainte de ”Istoria Moldovei” a mai fost și filmul „Basarabia. 1918”, permanent apare proiectul meu de autor ”След в истории (O urmă în istorie)”.

Dar acum îmi pare că este tocmai timpul să facem anume acest film și nu este vorba despre jubileul eliberării Moldovei, dar despre minciuna care a apărut în jurul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Veteranii pleacă, pleacă tradiția de comunicare a tineretului cu oamenii în etate, și în acest moment poate fi strecurată o minciună fantastică, care le face părul măciucă oamenilor care au citit ceva despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, și revolta îi copleșește.

-Da, din careva motive dorința de a revizui totalurile celui de-al doilea război mondial, de a diminua rolul Uniunii Sovietice în victoria asupra nazismului cucerește tot mai mulți oameni. Desigur, cu un singur film alarmanta tendință nu poate fi învinsă. E nevoie de un complex de măsuri. Cu ce ar trebui să începem, cum credeți?


-Trebuie să schimbăm sistemul educațional și să introducem o nouă disciplină școlară. Iată, avem minunata știre că la noi se va preda ”Istoria Holocaustului”, însă doar facultativ! Nu toți îl vor alege. Este ceva ”de ochii lumii”, pe care, desigur, și-l vor asuma guvernanții: am îndeplinit, adică, norma general umană. Dar de ce vorbim numai despre catastrofa care a afectat poporul evreiesc? Dezastrul a afectat toate popoarele și toată populația din teritoriile pe unde a trecut războiul! Se ucidea fără a ține cont de naționalitate, se ucidea pentru bănuiala că simpatizezi pe cineva, pentru că vorbești o anumită limbă, pentru că te comporți nu așa cum se cere… Desigur, dacă vorbim de poporul evreiesc – a fost o nimicire totală.

Așa că e bine că facem un film, este important, deoarece oferim informații accesibile, dar trebuie să începem cu educația din școli. Este important și rolul familiei, dar eu mă ciocnesc de faptul, că în familii această temă nu se discută deloc cu copiii, iar nepoții veteranilor uneori spun chestii foarte stranii. Poate, cred că-s mai deștepți ca buneii și bunicile lor.

-În comentariul acestui proiect, președintele a anunțat că ”filmul se bazează pe materiale video nepublicate anterior din arhivele țărilor fostei URSS și altor state„. Cum și unde ați găsit aceste materiale? Cine v-a ajutat să le căutați?

-Probabil, trebuie să povestesc despre procesul de căutare, căci înainte de a scrie scenariul începi cu un draft istoric – numeroase întrevederi, literatură care trebuie citită. Trebuie să o cercetezi, pentru a înțelege atmosfera acelei perioade. Căci e nevoie nu numai de fapte, - trebuie să înțelegi cauzele inițiale ale acelor procese.

Ne consultă, în procesul de lucru asupra filmului, Alexei Petrovici, șeful comitetului ”Победа”, istoricul Piotr Șornicov, au fost foarte multe convorbiri cu veteranii, citirea memoriilor. Ne ajută Arhiva Rusiei, deoarece în Moldova, cu regret, nu avem o arhivă așa de mare din perioada Războiului pentru apărarea Patriei și a celui de-al doilea mondial. Principalele materiale le-am găsit la Moscova, de facto am fost primii reprezentanți ai Moldovei care am expediat cereri acolo – inițial pentru ”Istoria Moldovei”, acum – pentru acest proiect. Exprim multă recunoștință jurnalistului și prezentatorului TV rus Leonid Mlecin pentru că ne-a oferit un redactor care se ocupă de arhivă, ne-a oferit contactele necesare, mulțumită lui munca a devenit mai ușoară. Arhiva video este o parte, a doua – desigur, sînt cărțile: documente și amintiri. Chiar dacă există multe documente, este puțină literatură în care autorii cugetă global și analizează procesele, nu doar expun faptele. Există niște studii foarte înguste, dar care nu permit conceperea tabloului general.

O altă direcție este colaborarea cu Muzeul de Istorie a Moldovei, pentru care le mulțumesc angajaților lui. În timp ce lucram în fondurile muzeului, ei mi-au pus la dispoziție scrisori dureroase de pe front… Cînd le fotografiezi, le privești, lucrezi cu ele ca jurnalist – e una. Însă pe urmă începi să pătrunzi în sensul lor – e cu totul altceva! Uneori nu mă puteam abține. În film, voi povesti istoria unui tînăr din Odessa, Vladimir Ivanov. A fost recrutat la Odessa, și-i scria mamei despre condițiile de recrutare, deoarece era chiar în momentul în care frontul s-a oprit și nu se reușea ca oamenii să fie îmbrăcați, încălțați, hrăniți. Ofensiva s-a oprit pentru mai multe luni, pînă în luna august, și în ultima sa scrisoare el scrie ”Poate că nu ne vom mai vedea, mamă, nu scrie nimănui, bună ziua și adio”. Iar peste vre-o zece zile a venit înștiințarea despre moarta lui. Am citit și scrisorile surorii sale. În familia lor au fost doi frați, ambii au murit. Unul – pe teritoriul României, al doilea – în Belarus. În scrisoarea despre aceea cum a murit și a fost îngropat Vladimir Ivanov este indicată localitatea. Am vizitat România și am înțeles că localitatea unde el a căzut și a fost îngropat, era scrisă greșit: nu Oravița, ci Moravița. Celelalte date coincid în totalitate – anul nașterii și toate celelalte dovedesc că este vorba anume despre eroul nostru. În anii războiului și de după război a existat o dispoziție: pe obeliscuri să fie indicate doar cinci nume, după care urma ”și așa mai departe”. Astfel au fost pierdute foarte multe nume ale oamenilor. De aceasta se ocupă în prezent cei care caută, ministerele apărării din țările în care mișcarea de căutare nu este foarte dezvoltată, - caută acești ostași. Noi am aflat că Vladimir Ivanov a fost re-înhumat la Timișoara și acum, grație filmului nostru, numele lui ar putea apărea pe placa de granit a memorialului militar.

Este foarte demn!

Da, este foarte important și este un exemplu viu prin care înțelegi că istoria este ceva absolut tangibil. Voi încerca să-i găsesc rudele, sper că cineva dintre urmașii surorii sale mai trăiește la Odessa, și le vom putea spune unde este el înhumat.

Dar repet, este foarte complicată munca în arhivă, cu documentele. Citești scrisorile vechi și începi să-i percepi altfel pe acești oameni, mai ales că fiul tău are 17 ani și autorii acelor scrisori aveau 18-19 ani, adică erau ca și fiul tău acum! Fiul tău tot i-ar fi putut scrie mamei ”Bună ziua și adio”. Înțelegi că au fost oameni deosebiți, cu caracter deosebit, din aluat deosebit…

-Da, a fost o generație uimitoare, inegalabilă… Lena, spuneți-ne despre echipa cu care lucrați. Dvs. – pe post de scenarist, dar cine mai muncește asupra proiectului?

-Avem o echipă mare, dacă măsurăm ca la noi, dar foarte mică dacă măsurăm ca în cazul proiectelor televizate din țările în care există posturi TV mari. Îi voi enumera doar pe cei de bază. Producător și regizor, ca și în proiectele anterioare - Natalia Anisimova, operatori – Evghenii Dedcov și Serghei Mardari, specialist în montaj – Alexandr Dedcov, avem și o echipă mare de graficieni. Mă închin în special în fața graficienilor, deoarece este un pas nou, mare în domeniul documentarelor și e făcut foarte calitativ.

Specificul proiectului nostru este faptul că noi verificăm fiecare literă, fiecare vorbă, pentru ca informația să fie cu adevărat echilibrată, să nu existe nici un fel de devieri. Avem fapte, avem destine și reieșind din ele povestim despre evenimente. Filmul nostru diferă de altele, consacrate operațiunii Iași-Chișinău, prin faptul că el nu se încheie cu eliberarea Moldovei. (Apropo, vă previn din start, folosim în film denumirea ”Молдавия”: anume așa se numea regiunea în acea perioadă istorică). Ei bine, proiectul nostru relatează mai mult despre importanța operațiunii Iași-Chișinău în perioada întregului război. Ca și operațiunea ”Bagration”, ea a adus armata sovietică la hotarele Europei, dincolo de Uniunea Sovietică, și a început eliberarea Europei de nazism. Voi anticipa întrebarea despre teritoriile filmărilor noastre și voi spune că punctul final al filmărilor a fost Berlinul. Căci ostașii noștri, moldoveni în componența Armatei Roșii, au ajuns la Berlin! Unul dintre tancurile care stă dincolo de Porțile Brandenburg, a făcut parte din coloana ”De la oamenii muncii din Moldova”, creată pe banii locuitorilor Moldovei. Și nu a fost o singură coloană, ci mai multe! În general, această temă este demnă de un proiect aparte, - aportul în Victorie a celor aflați sub ocupație, dorința lor de a se elibera de jugul nazist. Căci era un adevărat jug, - politica de dezrădăcinare a unor popoare întregi și de ”curățare” a teritoriului, nimeni nu vroia să se împace cu aceasta. Și dacă există persoane care cred că războiul putea să se termine altfel și că ar fi fost ceva benefic, îi compătimesc, ei fiind ori analfabeți, ori antiumani.

-E logic ca povestirea despre operațiunea Iași-Chișinău să nu se limiteze la Chișinău, să se refere și la Iași. Zilele trecute ați revenit de acolo. Ați găsit ceva interesant?

-Am fost nu doar la Iași, ci în toată România: Iași, Ploiești, București, Porțile Focșani, cu un program de filmări foarte rigid. Am filmat în Transnistria, le mulțumesc mult celor care ne-au ajutat să o facem. În fiecare țară, regiune, cineva ne-a ajutat.

Vom filma și în Rusia. Implicăm atît de multe țări pentru că filmăm nu doar ceea ce se referă la noi, la meleagul nostru, proiectul nostru este focusat pe vederea generală a istoricilor asupra celui de-al doilea Război Mondial. Spre exemplu, pe mine mă interesează în ce consta ”fascinația” nazismului, că așa de mulți oameni s-au lăsat ispitiți? Și mai voiam să găsesc răspuns la întrebarea de ce anume în Transnistria a fost făcut ghettoul, anume acolo erau deportați, după care nimiciți, evreii. Am găsit răspunsul, el va răsuna în film, în unul dintre interviuri.

Eu plasez pe pagina mea anumite fragmente, mai exact – povestiri ce transmit atmosfera filmărilor, dar nici un interviu. Acestea vor fi prezentate în ziua premierei, și credeți-mă, discutăm cu oameni care se bucură de o mare încredere în societate, în comunitatea internațională a istoricilor, cu profesioniști veritabili. Avem savanți cu renume, avem participanți la Parada Victoriei din 1945, avem oameni care au supraviețuit Holocaustului…

A fost interesant să vorbesc și chiar să disput și istoricii despre viziunile lor asupra acelei perioade, dar și a modului cum este ea percepută acum. În diferite țări ne-am ciocnit de atitudini diferite. Spre exemplu, la Berlin atitudinea este foarte apropiată de viziunea noastră. După ce le-am spus pe scurt colaboratorilor Muzeului germano-rus cum anume este tratată tema celui de-al doilea Război Mondial în programul nostru școlar, că există opinii cum că ar fi fost bine dacă biruiau alții, ei au rămas uimiți. ”La noi așa ceva este imposibil, este inadmisibil”, - spuneau nemții. Am promis să le expediez manualele noastre, ca ei să poată studia, compara și înțelege că Moldova trebuie să se afle în centrul atenției lor.

În România un istoric a încercat să-mi spună că am un ”spirit imperial rus”, iar eu i-am explicat că în venele mele curge sîngele unui șir întreg de popoare, că nu mai știu care din ele este ”imperial”. I-am explicat de ce la noi sărbătoarea de 9 mai este una cu adevărat populară, nu un eveniment organizat. Și că în Moldova vorbitorii de limbă rusă nu-s niște ”imperiali”, ei își iubesc țara la fel ca moldovenii și reprezentanții altor națiuni. Dar asta nu înseamnă că ei vor renunța la Victorie pentru a corespunde reprezentanților forțelor radicale. Și am văzut cum în ochii interlocutorului a apărut un interes, - ei doar își închipuiau altceva.

-Să revenim la tema postărilor pe rețelele sociale. Am citit cu nostalgie postarea Dvs. despre aceea cum ați mers pe ”cărările partizanilor” - la Săseni, unde în anii războiului a activat detașamentul de partizani ”Jurnalistul” și unde în anii 80 a stat detașamentul studențesc de la facultatea noastră de jurnalism, cunosc bine acele locuri. Ce-i cu istoria despre lopată? Ce săpați?

-(Rîde). Nu săpam, am mers să mă apăr. Da, plasez pe rețelele sociale subiecte și despre proiectul ”Istoria Moldovei. Operațiunea Iași-Chișinău”, și alte informații care nu vor intra în film. Asta e – nu încap toate într-un film. Cred că toți jurnaliștii cunosc situația – ai acumulat foarte multă informație și e dificil să o selectezi. Și atunci eu folosesc aceste materiale ori pentru subiectele emisiunii mele ”Mecanismul de acțiune”, ori le plasez pe rețelele sociale.

Dar cu detașamentul ”Jurnalist” a fost o epopee întreagă. Ziarul ”Timpul” a publicat un material despre aceea că printre partizanii acestui detașament erau bandiți ruși și că fetele de 18 ani nu ar fi luptat cu dușmanii, dar prestau servicii intime partizanilor. Eu am fost revoltată. Este o insultare a memoriei despre acei oameni. Este regretabil că ziarele își permit așa ceva - să publice fapte neverificate, care la o examinare mai atentă s-au dovedit a fi minciuni. Este tocmai încercarea de a nimici adevărul istoric. N-am putut sta de-o parte, am decis să nu mă limitez la comentariile din rețea și am mers în locul unde a activat detașamentul. Am vizitat muzeul, acolo lucrează o femeie uimitoare, - Eleonora Nazaria. Un muzeu sătesc fantastic, unde sătenii aduc unele lucruri, iar ea le păstrează atent. Un memorial foarte bun, în stare bună, - meritul organizației obștești ”Vece”. Apoi am căutat locul de staționare a detașamentului, de lopată aveam nevoie pentru siguranță. Seara, în pădure, o femeie singură… În film istoria despre partizani nu va intra.

Dar pe urmă am decis: dacă undeva vor mai apărea publicații dubioase, nu mă voi lenevi și de fiecare dată voi clarifica la fața locului cum a fost de fapt. Poate, a doua, a treia, a cincea oară autorii acestor articole vor vedea împotrivirea cu fapte și argumente, și vor fi impuși să nu mai mintă cu nerușinare.

-Știu că mai preconizați un film despre perioada sovietică a Moldovei. Am certitudinea, că este așteptat cu interes și nerăbdare. La ce etapă se află el?

Da, cu ceva timp în urmă președintele nostru a declarat că unul dintre filmele viitoare va fi consacrat perioadei Moldovei sovietice. Deocamdată e la nivel de planuri, dar am și început să lucrez asupra draftului istoric. Adun informații, am deja destule, dar e nevoie să palpez ce anume trebuie să relatez, cum să o fac. Așa că mă pregătesc. Sper că filmul va fi, deoarece RSSM este tot o perioadă despre care se spune și se scrie multe calomnii. Am mai observat că unii proiectează această perioadă nu asupra Moldovei, ci asupra României. Mai ales tineretul care a absolvit universitățile românești. Dar pentru români anii postbelici au fost complicați, mai ales sub guvernarea lui Ceaușescu, dar la noi anii 60-80 au fost tocmai ani de prosperare! La noi era Ivan Ivanovici Bodiul, pe noi ne susținea Brejnev, în noi se făceau investiții colosale. Și originarii din Moldova, stabiliți la Moscova ca profesioniști, nu-și uitau baștina. Investițiile în Moldova erau îndreptățite – avem oameni foarte harnici, cu creieri, un potențial bun, încoace veneau mulți specialiști care au creat un învățămînt de cel mai înalt nivel. Respectiv, au fost pregătiți mulți specialiști care puteau traduce în viață orice idee. Anume aici erau concentrate tehnologiile avansate.

Și toată această informație este acumulată, analizată și își așteaptă timpul, căci chiar trebuie să contrapunem adevărul tuturor născocirilor și distorsionărilor. Spre exemplu, manualele de istorie scriu că în perioada sovietică în Moldova intelectualitatea era prigonită. Eu am o întrebare pentru acești intelectuali, în special pentru scriitori și compozitori: să-și facă publice onorariile de autor. Și să ne spună numărul de teatre din țară, care puneau în scenă piese moldovenești. Da, au existat dizidenți, și cazuri de oprimare au existat, însă acum despre prigoană vorbesc nu foștii dizidenți, dar cei care luau Premii de Stat…

-Și dacă tot vorbim despre potențial, iată următoarea întrebare. Altă dată țara noastră era renumită pentru cineaștii săi talentați, originali, care făceau filme artistice, dar și documentare (apropo, despre nivelul bun al documentarelor moldovenești a vorbit marele Tarcovsky). A urmat o oarecare acalmie – se mai filma ceva pe alocuri, dar fără o vastă rezonanță. Și iată acum o salvă așa de puternică– un film, al doilea, al treilea este în curs de pregătire… Documentarul moldovenesc are potențial, ori este un caz aparte?

-Îmi vine greu să vorbesc despre cinematografia artistică, dar dacă vorbim despre documentare, apoi ”Istoria Moldovei” nu este un documentar în plin sens al cuvîntului. Există documentare televizate, și documentare pure, uneori înrudite cu cinematografia artistică. Chiar dacă genul dat nu este foarte popular, adepții lui reușesc să creeze lucruri interesante. La noi, documentarele televizate reprezintă, de fapt, programe de autor. Care adesea prezintă mai mult interes ca documentarele estetice. Anul acesta la noi se va desfășura festivalul ”Тэфи. Содружество”, vor participa proiecte televizate din țările CSI. Din experiența anilor precedenți pot spune că an de an nivelul lucrărilor crește. Așa că recomand colegilor de la diferite posturi TV să vină și să vadă stilistica, manierele de prezentare. Proiecte uimitor de interesante are Belarus, Ucraina, Uzbekistan, Kazahstan…

Încă o direcție nouă – proiectele pentru internet, care au perspective bune. Ele nu necesită investiții mari, oameni, tehnică, efecte speciale, dar pot fi foarte interesante ca abordare personală. Este, de fapt, jurnalismul de empatie, o nouă etapă în care poți experimenta, dar și păstra pietatea față de remarcabilii maeștri din trecut.

-Cum ați reușit să aduceți la Chișinău un festival de talia celui numit ”Тэфи-Содружество”?

-Este rezultatul înțelegerilor dintre Igor Nicolaevici Dodon și reprezentanții Rusiei. Pentru republica noastră este cu adevărat o onoare și nu vorbesc doar de onoarea de a desfășura festivalul, dar și de posibilitatea de a prezenta atractivitatea turistică a țării. Cu regret, noi cu numeroasele noastre scandaluri politice am pierdut mulți turiști ruși. Dar țara noastră are potențial în acest domeniu și sarcina noastră este ca în cele trei zile de festival să ne popularizăm tradițiile, sărbătorile, muzica, popoarele care locuiesc aici, diversitatea culturală, bucătăria moldovenească, suvenirele noastre. Țara noastră merită să devină din nou nu doar un obiect al discuțiilor despre realitățile politice, dar și unul turistic, este demnă să trezească interesul față de oamenii noștri – foarte buni, primitori și harnici.

A intervievatSvetlana Derevscicova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?