X 
Criza energetică stiri: 1571
Cutremure stiri: 275

Diana Voevuțki: „În timpul pandemiei, nici nu știam cît de fericiți eram!”

30 mar. 18:01   Interviuri
5001 0

În 2017 vă prezentam istoria de viață a Dianei Voevuțki, una din cele mai îndrăgite creatoare de rochii de seară și de mireasă de la noi. O femeie puternică care la doar 25 de ani a rămas cu un copil de doar 10 luni în brațe. Atunci viața Dianei s-a schimbat radical, după ce soțul său, alături de care visa că va îmbătrîni frumos, a murit într-un grav accident de mașină.

Astăzi, la cinci ani distanță, Diana nu a renunțat la pasiunea sa de a crea rochii, dar printre orele petrecute în atelierul său de creație și-a găsit timp să ajute și refugiații ucraineni care au ajuns în țara noastră după ce s-au trezit pe data de 24 februarie într-o cu totul altă realitate și anume acea de război.

Diana Voevuțki s-a născut la Orhei, iar de mică a fost ca ”rățușca cea urîtă”, o fetiță neobservată la școală, care, peste ani, s-a transformat într-o lebădă puternică, care și-a croit singură calea spre succes.

Cum a schimbat data de 24 februarie 2022 viața ei, ce regrete are și ce înseamnă pentru ea familia și copiii, aflați în interviul de mai jos.

Cum s-a schimbat viața ta de o lună încoace?


Viața a luat un pic o altă întorsătură, deși spuneam după pandemie că viața nu va mai fi niciodată la fel, cineva a spus și a spus-o foarte corect: ”Eram fericiți și nu știam cît de fericiți eram”. Acum vedem o cu totul altă realitate și eu îmi dau seama că nu mă pot bucura pe deplin de tot. Mă bucur de copiii mei în continuare, mă bucur de faptul că pot să fac lucrurile care îmi plac, dar încerc să îmi pun altfel prioritățile și încep să realizez altfel lucrurile. Încep să înțeleg că multe dintre lucrurile după care alergăm în prezent sînt atît de efemere și atît de neimportante! Îți dai seama că lucrurile care cu adevărat contează sînt amintirile, sînt copiii, sînt oamenii, pînă și casa care ți-o dorești o viață întreagă și pentru care agonisești, poți într-un moment dat să rămîi fără ea. S-a schimbat pentru că am început altfel să înțelegem lucrurile, am descoperit poporul nostru altfel - și din punctele mai bune, dar și din cele mai puțin bune. Am înțeles că totul se poate schimba într-o singură clipă, deși eu acest lucru îl cunosc de foarte mulți ani, căci nu aduce ziua, cît aduce ceasul. Am înțeles că este foarte strașnic să trăiești într-o nesiguranță și într-o așteptare, și am înțeles că ceea ce contează cu adevărat este sănătatea și pacea, pentru că restul chiar se face.

Cum îți amintești dimineața de 24 februarie?

Mi-am dus copiii la școală, m-am oprit undeva și am început să citesc știrile. Eu nu am auzit nimic despre ce se vorbea, eu am găsit aceste știri în feed-ul meu. În același moment am luat decizia că mă voi implica, că voi fi voluntar, doar că nu m-am gîndit că va dura o lună. M-am gîndit că totul se va termina cumva foarte repede, noi toți ne-am pus niște speranțe că totul se va termina repede și ne vom trezi din acest coșmar, și că viața este frumoasă. Aveam planuri mari pentru luna martie, trebuia să îmi deschi salon, aveam deja pregătită o colecție nouă de rochii. Altfel spus, trăiam în bula mea de fericire și totul s-a schimbat atunci cînd mi-am dat seama că acolo sînt oameni, copii care suferă.

Erai pregătită pentru ce te aștepta în acest drum?

Mie îmi place să ajut oamenii și asta se naște de obicei în sufletul cuiva în momentul în care pierde ceva. Cînd știi ce înseamnă să începi de la zero, cînd ai avut traume în copilărie, o viață mai dificilp, atunci tu începi să te dedici. Odată cu evenimentele ce au avut loc în dimineața din 24 februarie, o parte din mine a devenit mai sensibilă și atunci am început să îi ajut pe cei din jur. Este adevărat că nu o singură dată am primit mesaje în această lună – ”Diana, uite îți reușește să aduni oamenii în jurul tău și poate este un început?”. Și da, probabil este un început și deja am în cap schița unei fundații pentru femei. Așa că este un început pentru mine.

Au fost momente cînd ai vrut să renunți?

Da! Întîi de toate am avut două zile de imobilitate fizică pentru că lucram într-un depozit destul de rece și a fost foarte frig și stînd acolo de dimineață pînă seară am răcit foarte rău și nu am putut să mă mișc două zile. În acel moment eram sigură că renunț, mă gîndeam că probabil mi se întîmplă ceva urît, îmi făceam griji și apăreau tot felul de idei urîte în cap. Dar cînd priveam știrile și vedeam mămici care veneau cu copiii, înțelegeam că sînt un om matur care cel puțin am posibilitatea să merg acasă, să fac o baie și să îmi revin, iar ei nu ai această posibilitate. Ei sînt acolo, fără casă, fără nimic și asta mă făcea să mă ridic și să merg mai departe. Eu nu o să zic acum că sînt un erou, pentru că nu sînt – dar probabil sînt un erou ca fiecare dintre moldovenii noștri care au încercat ceva să facă, doar că eu am sărit cumva în față involuntar. Noi toți cei care am încercat să ne implicăm, nu contează prin ce, poate printr-o postare la momentul potrivit, prin niște haine pe care le-am adus, cu gătitul unor prînzuri calde, asta tot înseamnă eroism și eu cred că fiecare om care a făcut ceva este un erou.

Cine te-a ajutat în toată această perioadă?

Întîi de toate - mama, care are răbdarea să stea cu copiii, pentru că eu chiar m-am detașat foarte mult de ei în această perioadă. M-a ajutat foarte mult Bogdan (fiul) care a gătit prînzuri alături de un bun prieten. În această perioadă ne-am cunoscut mai bine și probabil vom avea și colaborări frumoase în viitor – este vorba despre bucătarul Roman Batin. La fel mi-au fost alături mulți dintre cei care tot sînt voluntari, care și-au lăsat familiile pentru ca să ajute. Eu nu am apelat în nici un moment la ajutoarele venite din partea statului și nu încerc să îmi spun părerea pentru că chiar nu cunosc detalii. Dar sînt sigură că la nivelul ăsta, noi am făcut multe. Noi, voluntarii independenți, am făcut cîte ceva.

Au fost istorii care te-au marcat?

Chiar acum lucrez cu o doamnă care are 4 copii, doi dintre ei sînt bebeluși de pînă la un an, are două fiice. Inițial mi-a solicitat ajutorul și i-am dat hăinuțe și produse alimentare după care s-a oferit să ne ajute. Iată ea vine deja cîteva zile consecutiv, selectăm împreună, facem pachete și le transmitem refugiaților. Între timp i-am aflat istoria, în noiembrie au început să-și construiască casă și iată că au lăsat totul în urmă și au venit în Moldova. Dar, în general, fiecare își are istoria sa, eu le urmăresc pe unele foarte îndeaproape, pe altele mai puțin, dar fiecare te marchează. Ca națiune, ca oameni, ucrainenii au putut să fie atît de uniți, încît au devenit un simbol al eroismului contemporan.

Cine sau ce te-ar putea face să renunți?

Pacea! Eu vreau pace, eu atît de mult îmi doresc asta, cred că fiecare om își dorește în aceste momente doar pace. E frumos că ne-am arătat ce putem face. Eu zic să se termine tot coșmarul ăsta și să revenim la pace, să putem să ne facem planuri, să putem să călătorim din nou. Este ceea ce fiecare din noi își dorește astăzi.

Ce mai face afacerea ta de suflet?

Este într-un stand by. Ziceam că în data de 1 martie vroiam să deschid salonul de rochii pe care l-am ținut practic închis în perioada pandemică. Cu două zile înainte de 24 februarie ziceam mamei, trebuie să se întîmple ceva frumos în sfîrșit, nu ar mai trebui să ne oprească nimic! După doi ani de pandemie toți sîntem obosiți. N-ar mai avea ce să ne oprească și trebuie să putem să punem pe picioare afacerile în Moldova, să putem din nou să trăim o viață normală. Și uite că de fapt s-a întîmplat – ceva mult mai rău decît pandemia! Eu foarte mult sper că o să ajung să îmi deschid acel salon pentru că am rochii foarte frumoase. Pe 4 martie am primit o invitație la un tîrg de rochii de mireasă de la Iași pe care am fost nevoită să o refuz pentru că era soiul ăsta de nesiguranță. Dacă eu ies din țară și nu mai pot intra și rămîne familia, dacă în aceste două zile se întîmplă ceva și nu mai poți controla nimic?

Oamenii din afară au început să ne privească altfel. Cum va schimba acest lucru Republica Moldova?

Cel puțin despre noi se vorbește, se vorbește frumos și eu cred că dacă Ucraina este un simbol al unirii, noi sîntem un simbol al ospitalității. Iar acest lucru este foarte frumos, pentru că am reușit să le spunem unei lumi întregi cît de buni sîntem. Despre asta s-au scris și cărți, despre moldovenii ospitalieri și primitori și uite că de data asta am venit cu exemple concrete. Să primești atîta lume într-o țară atît de chinuită, săracă, la început de cale e foarte frumos. Eu cred că ne-am meritat respectul în toată lumea.

Ce sau cine te-au făcut să te simți mîndră în această perioadă?

Oamenii! Atît de mulți oameni am văzut care aduceau din puținul lor, care veneau cu o vorbă frumoasă, cu un mesaj de susținere. Deși, am mai spus-o, eu nu sînt un erou, eu nu fac mai mult decît alții, eu am ales să îmi dedic această lună refugiaților nu pentru a fi lăudată. Eu cred că fiecare dintre noi a încercat să pună cărămida lui, din puținul care îl are pentru a ajuta pe cineva. Știi, mie îmi place că noi am fost vecinii care trebuia să fim. Este aceiași situație cînd ai niște vecini bătăuși și soțul vine acasă și își ia la bătut copiii. Femeia bate la ușa ta și te roagă să ai grijă de copiii ei. Iar tu ai posibilitatea să alegi - îi ei sub aripa ta sau îi închizi ușa. Noi asta am făcut, noi am primit acei oameni și încercăm să le fim alături. Asta trebuie să facă fiecare om, eu nu îi înțeleg doar pe cei care sînt sceptici și nu cred că este război – ei probabil sînt foarte neinformați. Și nu-i înțeleg nici pe acei oameni care rămîn indiferenți și își continuă viața de parcă nimic nu s-ar întîmpla. Nu poate să continue așa! Nu poți călători sau să îți expui corpul în continuare pe Instagram în momentul în care alți oameni publică fotografii cu copiii scoși de sub dărîmături. Timp pentru a-ți expune viața și corpul pe pagina de Instagram și pentru a arăta lumii că călătorești va mai fi, dar acum trebuie să facem tot posibilul ca să obținem pacea.

Ai avut careva regrete?

Da, că nu pot face mai mult!

Moldova este…

Cea mai bună țară din lume!

Copiii sînt…

Doamne, totul!

Familia este…

Totul, nu sînt originală!

Viitorul este…

Vreau să zic că – sigur!

Pacea este…

Absolut necesară!

Interviu realizat de Cristina Moisei

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În care categorie de vulnerabilitate ați fost plasat după înregistrarea pe compensatii.gov.com?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав