Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Constantin Moscovici – despre ”telefoanele mobile” din copilăria sa, mega-hiturile Olimpiadei-80 și noile experimente în muzică

4 aug. 2020,, 19:17   Interviuri
8721 0

În cadrul proiectului ”Constelațiile Moldovei cu Artur Efremov”, jurnalistul intervievează persoane cunoscute, personalități marcante din republica noastră. O parte a proiectului lui Artur Efremov este consacrată jubileului de 40 de ani de la Jocurile Olimpice desfășurate la Moscova în anul 1980.

De această dată interlocutorul său este Constantin Moscovici, unul dintre cei mai buni naiști ai planetei. Site-ul Noi.md publică interviul cu muzicianul din Moldova, care a avut propriile trei săptămîni olimpice și numeroase impresii vii, luminoase și amintiri de neuitat, pe care le păstrează deja de 40 de ani (Se publică în variantă prescurtată).

Conaționalul nostru – strălucitul Ion Creangă ne-a lăsat minunatele și înduioșătoarele ”Amintiri din copilărie”. Dar cum a fost copilăria ta? Care sînt cele mai frumoase amintiri: gusturi, mirosuri, senzații tactile, emoții?..

Copilărie, copilărie… tare a-și vrea să mă întorc acolo! Și să uit de realitatea noastră ”natală”.

Copilăria mea... Numeroase momente plăcute! M-am născut și crescut într-o familie nu prea bogată. Dar noi, copiii, știam să ne bucurăm de orice chițibuș. Îmi amintesc, cum așa-numitele noastre detașamente de toamnă ajutau colhozul din localitate. Ce bucurie enormă a fost la cumpărarea primei mașinuțe pentru copii, cu pedale ! Se plimbau cu ea nu numai copiii de pe strada noastră, dar și de pe două străzi învecinate…


Îmi amintesc primul meu acordeon:era de culoare roșie. Și nopțile nedormite, la repetiții. Eu îmi doream foarte mult să studiez acel instrument! Menționez: interpretam la auz, notele muzicale încă nu le cunoșteam…

Mama gătea incredibil și cocea diverse bunătăți. Îmi amintesc, dimineața, mirosul de pîine proaspătă și cozonaci de crăciun. Iar seara ne adunam cu toții, cei din mahala și împărțeam între noi bunătățile. Și ne lăudam care și ce a primit pentru colinde. Aceste ”salarii” constau din bomboane și prăjituri…

Dar cum petreceați pe atunci sîmbetele și duminicile? Fără internet, jocuri computerizate, rețele de socializare, și – o,Doamne! – fără burgeri, hamburgeri, floricele de porumb și băuturi carbogazoase… Că doar fără aceste ”minunății” actuala generație în creștere se uită la noi ca la niște mamuți și pterodactili preistorici…

Petreceam de minune! Tineretul de azi habar nu are că noi, copii de atunci, aveam propriile ”telefoane mobile”: luam fire de cupru, le întindeam și le conectam la cutii de conserve. Și toată lumea era la urechile tale!

Ne jucam mult în aer liber: fotbal, de-a prinselea, de-a v-ați ascunselea, numeroase alte jocuri interesante. Ele ne căleau spiritul sănătos, sentimentul prieteniei adevărate.

O felie de pîine udată cu apă și presărată cu zahăr era un deliciu. Iar vara și toamna gustam din tot ce creștea în pomi și în grădini. Dacă îți amintești, cele de după gard, de la vecin erau mereu mai gustoase…

Eu am avut noroc: în satul nostru era o casă a pionierilor, unde orice copil își găsea ocupație. Eu dansam și făceam parte din ansamblul vocal-instrumental școlar. Alți copii frecventau diverse cercuri: de la modelarea avioanelor și a mașinilor – pentru băieți, pînă la cursuri de croitorie pentru fetițe. Mai complicată era situația cu instrumentele muzicale, cu echipamentele necesare. Dar noi singuri ne confecționam chitarele. Din aparatele vechi de radio și din televizoare scoteam difuzoarele și făceam boxe. Era vesel și minunat!

La școală ai fost un tocilar exemplar sau stăteai cum în stă bine unul tînăr care se respectă, la ”Kamceatka”?

Exemplar – puțin probabil… Mai degrabă un elev bun. Muzica, geografia, istoria, educația fizică îmi plăceau mai mult ca matematica și geometria. Dar m-am orientat repede. Evoluam la diverse concursuri din partea școlii și obțineam pentru asta diferite înlesniri la disciplinele reale…

Dar de primul sărut îți mai amintești? Și de numele acelei fete?

Dar e imposibil să uiți așa ceva! Eram în clasa I, fata se numea Nina… Îmi amintesc, ceream de la mama pateuri pentru ea, iar Nina mă învăța în schimb să scriu frumos. Dar sărutul cel mai memorabil și mai impresionant a fost deja la absolvirea clasei a VIII-a. Ne-am adunat, colegii de clasă, la cineva acasă și am organizat o petrecere. Straniu, dar era în miezul zilei… Îmi amintesc, era o melodie lentă, eu am invitat o domnișoară nouă, venită recent în clasa noastră. Se numea Ira. Ambii eram emoționați. Eu aveam grijă să păstrez distanța – se numea ”distanța pionierească” la noi. Dar într-o clipă Ira s-a lipit de mine și eu i-am atins buzele. M-am sfiit, am roșit, mi-am cerut scuze. Dar ea a spus că totul e în regulă. Mi s-a părut că și ei i-a plăcut. Data următoare ne-am sărutat deja la balul de absolvire. După care eu am mers să susțin examenele de admitere la institutul de arte din Chișinău, ea - la institutul de medicină din Ijevsk, Rusia. De atunci nu ne-am mai văzut…

Cum te-a atras muzica? Și de ce anume naiul, dar nu acordeonul, trombonul, pianul la urma urmei? Doar naiul în zilele noastre este un instrument muzical destul de rar. În toată Moldova există Moscovici și încă niște naiști... Înțeleg că din tinerețe ai fost atras de exclusivități ?

Istoria este simplă. Tata visa ca eu să devin muzician. El poseda perfect armonica, deși aproape că nu cunoștea notele, cînta la auz. Și dorea mult ca eu să interpretez alături de el. La 14 ani, mi-a cumpărat primul acordeon. Peste două săptămîni de muncă asiduă, eu l-am însușit și am început să fac cu el primii mei bani. În 1977, în Cărpinenii mei s-a deschis o școală muzicală, am mers acolo plin de inspirație și am spus că vreau să învăț a cînta profesionist la acordeon...S-au uitat la mine și mi-au spus că e cam tîrziu, că-s bătrîn pentru asta. Dar iată este un instrument – naiul. Este cel mai potrivit pentru mine. Ulterior am aflat, că la acordeon nu mai erau locuri, iar la nai nimeni nu dorea să se înscrie. Mi s-a promis, că cel de-al doilea instrument al meu va fi acordeonul. Așa a și fost. Probabil, asta mi-a fost soarta. Și slavă Domnului!..

Constantine, fiind o persoană meticuloasă, eu am citit că cele mai bune naiuri din lume se fac din lemn de soc, trestie sau bambus. Naiul tău preferat din ce este făcut?

Desigur, din bambus. Ele-s foarte durabile și au un sunet specific.

Hai să spunem cititorilor un mare secret: puțini cunosc că naiul a fost instrumentul preferat al lui Pan – la grecii antici, zeul păstorilor și crescătorilor de animale, al fertilității și naturii sălbatice. Cel care avea picioare de țap, barbă lungă și coarne. În schimb, el și instrumentul lui preferat aveau o energetică naturală incredibilă. Mi se pare, că la interpretarea ”Păstorului singuratic” tu trebuie să simți cu toate fibrele sufletului această nebunie a ”reactorului atomic” al naturii...

Eu cred că naiul ca instrument muzical încă este puțin studiat. Sunetul lui, în mîinile maestrului, posedă o veritabilă forță cosmică! Nu în zadar în cărțile sfinte se spune că unii preoți îl foloseau pentru a aduna lumea la rugăciuni. Am certitudinea că prin sunetul naiului cu noi vorbește însuși Dumnezeu… Interpretez melodii lirice și văd lacrimi în ochii spectatorilor din sală. Iar melodiile virtuoase vesele îi fac să se veselească și să pornească la dans…

Să trecem de la zeul antic Pan la Olimpiada-80 din Moscova… Vezi cum eu delicat, dar ferm te-am adus în vara olimpică a anului 1980? Aveai deja 17 ani și jumătate. Te pregăteai de armată, erai student, munceai hamal sau salahor?

Ești un maestru al abordărilor… Încă acasă fiind, în sat, noi cu băieții ridicam haltere și răngi făcute de noi. Ne întreceam la rezistență și la exerciții la bara fixă. Așa că, student fiind, fizic eu deja eram gata pentru muncă și apărare.

Nu am lucrat hamal, dar la anul întîi am fost cu băieții la descărcat cărbuni, la gară. Dar am înțeles repede că interpretarea muzicii la nunți și evenimente îți poate aduce bani bunișori, fiind și curat, și sătul. Vara mergeam cu plăcere în detașamentele studențești, munceam în construcții și aveam bani bunicei. Dar este deja o temă, sper, pentru viitoarele mele memorii…

Spune-le celor care au azi 18 ani ce însemna pe atunci să fii un student veritabil? Cum trebuie să fii pieptănat, îmbrăcat, încălțat, ca să fii considerat un tip cu stil, dar nu o pușlama?

Nu aveam reguli anume, cum era în alte instituții. Oamenii de artă, ca veritabili artiști, îmbrăcau ce aveau, în măsura posibilităților. Drept că existau și așa-numiții ”duri” (recunosc modest, că și eu făceam parte din acest cerc), care se îmbrăcau la magazinul «Калинка» sau la speculantul Moișa. El era din Odessa și avea relații în portul de acolo. Important era că nu existau între studenți diferențe sau antagonism. În lumea noastră studențească erau apreciate calitățile profesionale, dar nu în ce ești îmbrăca sau încălțat.

Dar care era strigătul modei studențești: să porți un rucsac sau un diplomat din piele? De dorit, de culoare neagră…

Nu-u-u… La început erau la modă blugii ”Montana”, ”Leevis”, ”Diesel”. Ochelari de soare ca la agentul 007. Diplomatele au apărut mai tîrziu. Noi aveam sacoșe de firmă, cu imagini. Le spălam cu grijă și le purtam îngrijit, cu șic...

Amintește-ți, te rog, atmosfera, fluizii, energetica care domnea la Chișinău, în mediul studențesc, în zilele memorabile ale Jocurilor Olimpice, între 19 iulie și 3 august 1980. Atunci lumea întreagă urmărea evenimentele de la Moscova…

Era primul eveniment de așa anvergură nu doar în Moldova, ci și în întreaga URSS! Știi că Moldova Sovietică a fost prima republică a Uniunii Sovietice, prin care a trecut focul olimpic. Eu cu colegii de la institutul de arte fusesem atrași ca voluntari – să urmărim ordinea publică. În componența unui detașament de drujinari, eu am patrulat străzile Chișinăului împreună cu brava noastră miliție. Cu regret, nu am fost prezent pe piața centrală a orașului, pe atunci numită Lenin (de fapt, ea se numea Piața Biruinței – n.r.), unde s-a desfășurat ceremonia spectaculoasă a întîmpinării focului olimpic. Echipa noastră forma un cordon în preajma institutului de arte, pe str. Livezilor. Dar atmosfera de sărbătoare se resimțea din plin. Chișinăul era plin de lume, oamenii se bucurau și se mîndreau cu țara lor.

Cum s-a schimbat, către vara lui 1980,asortimentul magazinelor din capitală? Ce noutăți apăruseră:”Pepsi”, ”Coca-Cola”, ”Fanta”, gume de mestecat de import? Puteai mai ușor cumpăra blugi sau adidași extra-moderni?

Moldova Sovietică a avut un mare noroc în acest plan. Magazinele noastre erau pe atunci pline cu mărfuri de calitate. ”Pepsi”, ”Coca-Cola” și ”Fanta” se aflau pe tejghelele magazinelor. Drept că nu pentru mult timp.

Iar obiecte moderne de import puteau fi cumpărate în magazinele cooperației de consum. După care – schimbate lejer pe ”valuta națională” de atunci – nuci, prune, ouă, tot ce se putea crește în grădina proprie. Îmi amintesc, odesiții veneau adesea în Moldova, la cumpărături.

Cum a fost vara ta olimpică? Am auzit că activai ca DJ în discotecile capitalei. Povestește cîteva amănunte…

Era o nouă direcție în industria de divertisment. Pe atunci erau la modă AVI, peste tot răsuna muzică vie. Eu cumpărasem un magnetofon sovietic cu bobine, «Маяк». După el am avut un «Акай» vechi, dar de nădejde. Într-o seară, compania noastră a decis să dea o petrecere. Eu am propus să ascultăm și să dansăm muzica de la magnetofon. Tuturor le-a plăcut atît de mult, că duminica am început să facem asemenea ”serate tematice” în sala de festivități a căminului nostru de pe strada Hristo Botev. Prin Chișinău au pornit zvonurile și la noi au început să vină studenții altor instituții chișinăuiene. Eu am început să fac modernizări: stingeam lumina în timpul dansurilor lente, aprindeam beculețe colorate (le vopseam cu ojă), care ”clipeau” aiurea, dar creau o dispoziție FOARTE romantică! Intrarea era liberă, munceam de plăcere. Apoi au apărut discoteci și în alte instituții. Și prin decizia Comitetului Central al Comsomolului, în capitala moldovenească a fost creată uniunea DJ-ilor, din care făceam parte și eu. Și a început comerțul, erau create săli speciale cu echipamente scumpe, intrarea era cu plată și totul a devenit altfel…

Însă eu deja aveam alte planuri...

Dar hiturile Olimpiadei-80 erau populare în mediul studențesc? Că doar ții minte și acum hitul lui Tuhmanov-Rojdestvenschii, interpretat de unul dintre cei mai populari și cunoscuți estonieni sovietici, Tînis Meaghi: «Реет в вышине и зовёт олимпийский огонь золотой. Будет Земля счастливой и молодой!»…

Acesta era un mega-hit! Era făcut în stil disco, ceea ce ne plăcea enorm!

Apropo, în acea vară olimpică, autoritățile dădeau DJ-ilor careva indicații cu privire la hit-urile olimpice obligatorii pentru toate discotecile unionale?

Nu, nu a existat așa ceva. Hiturile muzicale olimpice erau melodii dansante foarte bune, plus mîndria pentru țara noastră, pentru măreția evenimentului… Cred că au fost cele mai populare piese din vara lui 1980.

La discotecile olimpice din capitala RSSM erau mulți milițieni și oameni în civil?

Da, foarte mulți. Plus drujinele populare. Mi se părea chiar, că în republica noastră au fost trimiși milițieni și drujinari din republicile vecine.

În ce măsură se ”îngroșa” potrofelul tău de student după o noapte de muncă ca DJ?

Cum am spus, eu munceam fără plată la discoteci. Dar cîștigam foarte bine la nunți, împreună cu colectivul meu. Pe atunci pentru o noapte la o nuntă moldovenească puteai primi 100-120 ruble de căciulă, pe piesele interpretate la comandă. Veneau tinerii și comandau felicitări muzicale pentru prietene, prieteni, rude. Dacă cineva a uitat: pe atunci salariul multora nu depășea suma de 70-80 ruble. Așa că imaginează-ți frumusețea veniturilor noastre de la o singură nuntă moldovenească! Așa că, dragul meu Artur, în anul doi ei veneam la conservator cu taxiul, cu 95 copeici, și luam masa în restaurantul ”Doina”, cu 2 ruble și 45 copeici.

Țin să concretizez, la o distanță de 40 ani: cum era, în vara lui 1980, libertatea de circulație și călătorii? Puteai tu să mergi la Odessa, la mare? Sau din cauza măsurilor sporite de securitate, motivate de Olimpiadă, era complicat să o faci?

Probleme nu au existat. Poate, în acea vară erau mai multe patrule milițienești prin orașele mari. Dar restricții privind călătoriile la mare sau prin Uniunea Sovietică, nu existau. Vinerea plecam adesea la prietenii din Riga, să servim o bere sau să mă plimb prin Iurmala. Mă costa 12 ruble și 50 copeici, tur-retur, cu carnetul de student. Iar biletul la avion tur-retur costa 25 ruble…

Odessa este alături: cu trenul, în trei ore erai deja la mare. Era bine, nici un fel de hotare, vămi, oamenii erau buni și săritori la nevoie.

Țin minte, zburam din Așhabad cu un grup, veneam de la un festival. Gazda ne-a cumpărat biletele de întoarcere fără a ține cont de conexiunea din diferite aeroporturi ale Kievului. Ajungem, deci, la Borispol, dar avionul spre Chișinău trebuie să-l luăm din Juleanî. Zborul era peste 20 minute după aterizarea noastră! Și am fost blocați în capitala ucraineană, fără bani și bilete. Oamenii buni ne-au dus la gara feroviară din Kiev, acolo am organizat un concert la care am anunțat că nu avem bani să revenim acasă. Oamenii au adunat bani pentru biletele noastre, ne-au cumpărat de-ale gurii, iar milițianul de serviciu PERSONAL! ne-a cumpărat biletele deficitare la tren și ne-a condus la vagon. Așa oameni erau pe atunci!

Spune-ne, dragul nostru maestru, ce a rămas în îndepărtatul 1980 pozitiv, bun, spectaculos? Ceva ce nu se va mai întoarce la noi, ce nu vor vedea, nu vor înțelege și nu vor simți cei care s-au născut după 1991?

Nu în zadar se spune că totul în jur se schimbă. Azi toată lumea este grăbită, e multă agitație. Multora lumea virtuală, orele în fața computerului le-au înlocuit comunicarea vie. Majoritatea nu mai are nevoie de adevărurile simple și postulatele biblice. Să știi că asemenea exemple și comparații pot fi aduse nenumărate. Dar ce rost are?!

Eu cred că azi este important să le transmitem copiilor noștri măcar o părticică din spiritul, psihologia, atitudinea de atunci. Să-i educăm nu doar ca consumatori de moment, să le dăm și ceva spiritual, veritabil. Poate, dacă oamenii ar cugeta despre aceasta, la noi multe lucruri ar fi altfel. Primul meu fiu s-a născut în 1990. Da, este o altă generație, dar mă bucură faptul că el preferă să citească cărți, să aibă grijă de sănătate, nu tinde să uimească pe cineva cu un fleac sau să fie mereu în tendințe. Fiul meu savurează viața într-un format nou, cu tehnologii avansate și posibilități foarte mari. El călătorește mult și se bucură de orice contact cu natura. Mezinul încă urmează să cunoască, să înțeleagă și să asimileze toate aceste lucruri…

Și spre finalul dialogului nostru. Vrei să-l faci de Dumnezeu să rîdă – povestește-i despre planurile tale… Și totuși: la ce lucrezi acum, ce ”gustoșenii apetisante” ne pregătești, cu ce vei bucura ascultătorii și spectatorii cînd vor veni vremurile bune?

Timpul petrecut în izolare din cauza pandemiei mi-a dat posibilitatea, mie și familiei mele, să revizuim multe lucruri. În special, cu privire la mulți oameni. Cineva și-a arătat ”partea cea mai bună” și te-a șters pur și simplu din lista lui. Mulți ți-au uitat numărul de telefon. Alții au uitat tot binele pe care l-ai făcut pentru ei. Slavă Domnului că asemenea oameni și-au arătat fața adevărată, esența lor. De ei trebuie să te izbăvești imediat.

Dar e minunat că au rămas prietenii adevărați, care mereu au fost alături: și la bine, și acum, la greu pentru toată lumea.

În plan muzical totul este perfect – termin încă o antologie. M-am scufundat în experimente – intenționez să înregistrez mai multe compoziții cu talentatul compozitor, aranjator și pianist moldovean Mark Oselschii. Într-un stil total nou pentru mine. Care anume? Deocamdată este secretul meu și al lui Mark.

Am început să lucrez asupra unor opere clasice noi. Mă pregătesc de jubileul, pe care îl voi marca peste doi ani. Viața continuă. Familia mi-i alături, sănătoasă. Prietenii mi-s alături, pentru ei am întotdeauna rezervat un pocal de vin rece, făcut de mine. Și ceea ce m-a bucurat mereu și mă bucură este faptul că în Moldova există foarte mulți oameni talentați, frumoși, luminoși!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?