COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 397 151   INFECTAȚI 256 187(+47)   TRATAȚI 249 216     DECESE 6173(+3)   Mai multe detalii
Diaspora stiri: 1204
Preşedintele stiri: 2783

Cine nu-l cunoaște pe Porubin – pe Porubin îl cunosc toți!

23 apr. 18:02   Interviuri
4835 1

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de carieră jurnalistică a unei personalități cunoscute în Republica Moldova – Andrei Porubin. Dragostea lui pentru radio a început încă în anii de școală, după ce într-o emisiune radiofonică crainicul a dat citire unei scrisori expediate de Andrei, pe atunci elev în clasa V, în numele fraților-gemeni Porubin. Era scrisă așa de frumos și sincer, că jurnaliștii au mers să facă cunoștință cu băieții. Despre aceea cum a evoluat viața și cariera sa, Andrei Porubin a povestit într-un interviu pentru portalul Noi.md.

Jurnalistul îmbrățișat cu actorul

Andrei, ești o persoană destul de cunoscută în Republica Moldova – jurnalist, moderator, actor, vocea ta a sonorizat multe filme. Tu în ce ipostază te simți mai bine? Fără care dintre aceste profesii n-ai putea trăi?

– Acum e dificil să vorbesc despre aceasta. Dacă la început mă consideram actor, care studiază jurnalistica din necesitate sau reieșind din circumstanțe, ulterior mă credeam un jurnalist care este pasionat de actorie, dar acum toate s-au amestecat. Pentru că este imposibil să ți-l închipui pe Andrei Porubin - jurnalistul fără măiestria și profesia de actor, și invers, actorul - în afara jurnalismului. În mine, aceste două profesii au reușit să se îndrăgească în așa măsură, că eu nu mai pot să le despart. Porubin - jurnalistul îl ajută pe Porubin - actorul. Jurnalistul ajută la comunicarea cu oamenii, iar multe dintre trucurile și secretele actoricești mă ajută în viață. Sincer vorbind, nu aș renunța la niciuna. În mine, actoria a îmbrățișat jurnalismul, și așa îmbrățișate pășesc prin viață.

– De obicei, în anii de școală băieții și fetele reușesc să schimbe de mai multe ori ce profesie să-și aleagă. Ce poți spune despre tine? A existat o balansare între profesii? De ce jurnalismul?


– De cînd mă țin minte, am visat să devin actor. Credeam că ori voi cînta, ori voi juca în scenă. Și eram sigur că voi reuși. Aveam pe atunci mulți idoli printre actori, că doar am crescut odată cu cinematografia sovietică. Țin minte, în anii de școală vizionam filmul lui Tarcovschii «Copilăria lui Ivan» și lăcrimam. Așa m-a impresionat acesta. Apoi am vizionat pelicula «Andrei Rubliov», care m-a impresionat și mai mult. Am fost zguduit de «Hamlet» cu Smoctunovschii. Absorbeam performanțele marilor actori. Am început să Joc la teatrul din școala sătească, și așa mă apropiam parcă de profesia de actor.

Chiar dacă eram orientat spre actorie, imediat după absolvirea școlii nu am reușit să aplic la această specialitate – în acel an, la facultatea actorie nu fusese anunțată admiterea. Institutul de arte, unde doream să aplic, într-un an înmatricula viitori regizori, în altul – viitori actori. Pe atunci, profesia de regizor nu mă atrăgea. Vărul meu Valeriu, care era directorul școlii din Holercani, m-a întrebat dacă nu doresc să merg la jurnalism, căci îmi plăcea să scriu. Era cam cu o jumătate de an înainte de absolvire și după ce am aflat că una dintre condițiile înmatriculării la facultatea de jurnalism era un concurs de creație, în etapa inițială a căruia trebuie să prezinți materiale publicate în presă, m-am adresat la redacția ziarului raional din Dubăsari după însărcinări. Galțev, redactor-șef adjunct, m-a susținut, mi-a propus mai multe teme și a sprijinit maxim publicarea materialelor.

– Eu am aplicat la jurnalism în a.1985, și concursul era de 3 persoane pe un loc. În anul în care ai aplicat tu, jurnalismul era mai solicitat?

– În acel an erau cinci sau șase persoane pentru un loc. Puteai fi admis sau dacă aveai în atestat numai note de cinci, sau un singur patru. Concursul a fost sever, însă eu am trecut. Chiar și compunerea, la examenul de admitere, am scris-o pe nota «5». Din cele două note de cinci, puse de comisia de examinare, una a fost a mea. Am fost admis fără probleme.

«Щука» eșuată

– După un an de studii la jurnalism, nu ai renunțat la profesia de actor?

– Odată înmatriculat, m-am înscris imediat la Teatrul popular studențesc «Flacăra», care activa la Universitate. Iar după absolvirea anului I am decis să particip la selecția pentru studii la Școala Sciukin din Moscova. Fusese anunțată selecția studenților din Moldova. Ne-a vizitat rectorul în persoană. Selecția a fost foarte severă. Ca să fii admis în această instituție moscovită prestigioasă, trebuia să treci șase tururi. Eu susțineam sesiunea de vară la facultatea de jurnalism și în paralel participam la acel concurs. A fost o grea încercare în viață, dar eu am rezistat și am trecut toate șase tururi. În timpul interviului final, la care era prezent rectorul instituției date, am fost felicitat pentru admitere și rugat să fac alegerea. Pentru că, dacă mergeam la Moscova, pierdeam anul de studii de la facultatea de jurnalism, iar dacă mergeam să studiez la «Щукa», puteam fi recrutat în armată chiar de la anul I. Și după demobilizare, să susțin din nou examenele de admitere și în caz de reușită să învăț deja cu o altă grupă, ceea ce nu era de dorit. Din aceste motive, am decis să nu merg la Moscova la studii. Eram foarte îngrijorat, îmi provocasem un ulcer gastric. Așa a fost să fie. Înseamnă că nu mi-a fost dat să învăț la Moscova.

Și nu ai încercat să aplici în acel an la actorie, la Institutul de arte?

– Din comisia care selecta studenți pentru Școala Sciukin făcea parte regizorul Veniamin Apostol, care tocmai recruta studenți pentru facultatea de actorie de la institutul de arte și mi-a propus să frecventez orele facultativ, căci pe atunci nu era permis să studiezi la două facultăți concomitent. Și pe parcursul a patru ani, de dimineață eu învățam la facultatea de jurnalism a Universității de stat, iar în a doua jumătate a zilei , fără a lua masa, alergam la teatrul Pușkin (în prezent – Teatrul național Mihai Eminescu), la lecțiile de specialitate. Împreună cu toți ceilalți, susțineam examenele la Institutul de arte, notele îmi erau puse cu creionul, însă după absolvire eu nu am primit diploma – aceasta era eliberată doar studenților înmatriculați oficial la secția de zi a institutului. Sistemul de la Bologna, care a permis obținerea concomitentă a mai multor studii, a apărut ulterior.

Cu toții învățam ceva-cumva

Ai învățat ceva la facultatea de jurnalism? Unii dintre colegii mei sufereau pentru faptul că noi am fi învățat, cică, discipline în plus, că facultatea nu oferă nimic. Tu cum crezi?

– Este importantă însăși filozofia educației. Nouă la facultate ni s-a predat «ceva - cumva» și era foarte mult material inutil. Da, erau discipline, care nici nu știam cum se numesc, dar susțineam colocvii sau teste doar pentru notă. Însă țin mult la studiile făcute la facultatea de jurnalism, acolo exista un nivel înalt de predare a limbilor străine, literaturii, lexicografiei, gramaticii. Țin mult la cunoștințele primite în sfera literaturii moldovenești și universale. În general, la toate disciplinele umanitare. Activitatea în cadrul studioului studențesc de radio și TV m-a pregătit pentru viitoarea profesie. Din start am știut că voi lucra în radio.

Bingo!

Dar pentru mine tu te asociezi ferm cu televiziunea. De obicei, lumea nu cunoaște chipul jurnaliștilor de la radio. Iar televiziunea le permite să devină cunoscuți. Pentru tine, era important acest lucru?

– Ei, cine nu vrea să devină cunoscut? Știi doar, în timpul examenelor de admitere la facultatea de jurnalism, acolo erau numai genii. În anul doi numărul lor scădea, căci oamenii coborau cu picioarele pe pămînt. La anul patru mulți deja știau ce vor și unde vor merge să lucreze, căci deja la anul trei au ales specializarea. Fiind în anul cinci, m-am angajat la radio, cu o jumătate de salariu, și pregăteam emisiuni pentru copii. Radioul mereu m-a atras prin taina sa. Vocea este o taină. Omul nu te vede, dar te aude, își închipuie cum arată posesorul acestei voci. Și atunci, și acum cred că la radio există mai multă sinceritate, ca la televiziune. La TV este imagine, spectacol, la radio – suflet. Stai, asculți și îți imaginezi.

În primul an de lucru la radio am fost invitat să prezint și o emisiune televizată pentru copii. Am acceptat, căci era interesant. Primele două-trei emisiuni am citit doar texte după cadru, existau temeri să fiu admis în fața camerei, căci emisiunile se difuzau în direct. Apoi mi s-a permis la începutul emisiunii să spun bună ziua, iar la final – la revedere, în rest citeam tot după cadru. Așa am acumulat experiența de moderare a emisiunilor televizate. Dar radioul întotdeauna a fost și este principala și marea mea dragoste. Așa a fost să fie, că i-am fost infidel în mod repetat. În a. 1986, după ani de lucru la radio, partidul m-a trimis pentru trei ani să muncesc spre binele comsomolului, căruia îi datorez, trebuie să spun, multe dintre relațiile mele, prietenii, apartamentul. Apoi am revenit în radio, de unde peste 10 ani am fost invitat la Televiziunea națională să moderez emisiunea TeleBingo.

– Da-da-da, noi ne-am cunoscut la loteria națională TeleBingo, extragerile se făceau duminica, la Televiziunea națională. Despre fiecare extragere eu scriam apoi reportaje pentru ziarul cu aceiași denumire, editat pe atunci. Erai mega-popular, toată lumea vroia să se fotografieze cu tine. Chiar și eu cu fiica avem o poză cu tine și regizorul Leonid Melnic. Popularitatea nu te obosea? Sau, poate, te-a ajutat chiar?

– Desigur, în timpurile emisiunii TeleBingo eu eram mega-popular. Această popularitate mă bucura, dar mă și specia. Am putea evidenția mai multe etape ale atitudinii mele față de această popularitate: la început mă flata, apoi mă irita, după care mă și enerva, apoi a început să-mi încurce. Ei, și pe urmă am devenit indiferent, căci slava este doar un pisc. Să fii în gura tuturor, în vizorul tuturor – pentru mine, era ceva puțin plăcut. Da, eu sunt o persoană publică, dar nu-mi place că interesul oamenilor coboară la nivelul ce îmbrac, ce îmbuc, ce spun, ce viață personală am, etc.

– În afară de TeleBingo, ce emisiuni ai mai moderat la TV? Care era auditoriul scontat?

– Înainte de TeleBingo am moderat emisiuni ca «Clubul de business», Roata Norocului Integraмe non-stop, Unda tineretului. Emisiunile mele erau de divertisment, adresate tineretului. Spre exemplu, emisiunea «Clubul de business» – pentru antreprenorii începători. Participau studenți ai facultății de economie, acțiunea avea forma unui joc. Ei erau pregătiți pentru viitoarea activitate în mediul de afaceri.

Film, teatru, dublaj

– Ai evoluat în pelicula lui Boris Conunov «Capcana». A fost primul tău rol? În ce filme ai mai jucat?

– Este una dintre primele mele lucrări în cinematografie. A fost demult, în a.1989 . Am acolo un rol micuț, dar important. M-am filmat într-un episod cu eroii principali – actrița Svetlana Toma și actorul bulgar Stefan Danailov. Jucam rolul unui ofițer român, care se întîlnește cu acești doi actori, și noi făceam schimb de priviri și replici semnificative.

Încă pe la începutul anilor 90 am jucat rolul central în telenovela moldovenească Joli Alon, filmată de postul NIT. La începutul a. 2000 am jucat în filmul regretatului regizor Igor Talpă «Возвращение Титаника(Reîntoarcerea Titanicului”». Anul trecut am jucat în comedia-scurtmetraj a regizoarei noastre Natalia Șaufert, domiciliată în SUA. Am mai jucat în producția moldo-franceză Les oublié («Uitații») de regizorul Mihai Țarină, unde am interpretat rolul unui primar sătesc. Iarna trecută m-am filmat în mini-serialul «Doi noi» al regizorului Igor Chistol, tema centrală fiind ciocnirea dintre generația veche și tinerii care fac televiziune.

Mai reușești să evoluezi și în teatru?

– Înainte de pandemie, care a devenit o încercare grea pentru actori, jucam la naționalul ”Mihai Eminescu”, unde mai figurez, conform contractului. Pe parcursul a opt ani, joc în spectacolul «Panică la Grand-otel», montat după comedia dramaturgului englez Ray Cooney «Numărul treisprezece». Joc rolul unei doamne, consiliera primului ministru. Regizorul Sandu Vasilache a decis că eu mă voi isprăvi de minune cu acest rol, și eu am acceptat provocarea din interes. Imediat l-am telefonat pe ginerele meu , care este directorul unei fabrici de încălțăminte de la noi, și i-am spus că am nevoie urgentă de pantofi de damă, pe toc, de mărimea piciorului meu. El a ținut o pauză lungă, după care a întrebat atent, dacă a avut loc ceva despre care el nu știe. Dar s-a calmat imediat cum a înțeles, că am nevoie de ei pentru a învăța să merg pe tocuri, în spectacol. Mai evoluez în rolul unui necunoscut din Veneția în drama pentru doi actori de pe scena mică a teatrului Eminescu, și în piesa «Colecționarul» la Geneza Art.

Povestește, cum ai început să dublezi filme?

– Student fiind, după lecțiile de măiestrie actoricească, Veniamin Apostol ne lua la studioul «Moldova film» , la dublări. Așa am intrat eu în acest flux. Le-a plăcut vocea mea, și au început să mă invite pentru sonorizări. Și iată că din a.1980 încoace fac asta. Acum dublez un serial turcesc, da în total am sonorizat mai bine de 4 mii de filme.

Alinierea cu cei tineri

– Spune-mi, ai ce învăța de la tinerii de azi? În particular, Andrei Porubin mai are ce învăța, sau deja le știe pe toate?

Eu mereu învăț de la tineri. Ca regulă, tinerilor nu le place că alături lucrează niște moșnegi, fie ei și talentați, și cunoscuți, și artiști ai poporului.

Adică, tinerii nu învață de la cei mai mari?

– Învață, deși nu prea recunosc acest lucru. Au multă aroganță, orgoliu, suferă de vedetism. Cred că tot ce fac ei este corect și bine. Pe de altă parte, poate că e bine că au această încredere. Întotdeauna am lucrat cu tineretul. Și în echipa Jurnal TV toți erau mai tineri ca mine, dar am învățat să ne înțelegem, ceea ce mereu m-a ajutat să fac față provocărilor. În anii de lucru la radio, prezentam emisiunile pentru tineret și pentru a nu fi depășit de tineri am învățat limba engleză. Aveam o franceză bună, dar engleza nu o cunoșteam deloc. Seara, după lucru, învățam limba de sine stătător, apoi am frecventat cursuri pentru a o perfecționa, am avut și două stagii în SUA. Cu tinerii se poate lucra bine, trebuie să știi să-i auzi, să-i înțelegi și să înveți a cugeta ca ei. Dacă-s talentați, au cap pe umeri, ei pleacă urechea la sfaturile generației noastre. Doar proștii și orgolioșii nu pot aprecia la justa valoare meritele celui care muncește împreună cu ei.

De la «Veranda» la «Sputnik»

După activitatea de la «Moldova 1», a fost proiectul «Veranda» la Jurnal TV. V-au invitat, sau era dorința de a lucra la un post TV ? De ce colaborarea cu acest post s-a încheiat ?

Eu am fost invitat concret pentru proiectul «Veranda». Pe atunci lucram la Radio Noroc, care începuse a avea probleme financiare și la orizont se vedea perspectiva de a căuta un loc de muncă. Și a urmat această ofertă. Am activat în acest proiect 5 ani. După care postul nu mai avea bani, au început problemele financiare, schimbarea oficiului, reducerile de personal. Patru luni nu ni s-a achitat salariul, de aceea colaborarea noastră s-a încheiat. Și tocmai apăruse funcția vacantă de moderator al emisiunilor matinale la radio «Sputnik», mi-a fost propusă mie. Așa am revenit în radio.

Ce emisiune prezinți la «Sputnik»?

– Moderez emisiunea de dimineață Sputnik matinal, în limba de stat. Abordăm teme diverse – cultură, probleme sociale. De două ori pe săptămînă am programul meu de autor Intersecţii – interviuri cu persoane interesante, neobișnuite.

Există oameni care susțin că nu face să muncești în același loc mai mult de 5 ani. Tu ce crezi despre aceasta?

Eu cred că omul trebuie să muncească acolo unde îi este interesant și avantajos, iar dacă nu-i mai este interesant, dacă simte că nu mai încape în acel spațiu, figurat vorbind, trebuie să plece. Nu cred că 5 ani este o limită. Există oameni care muncesc viața întreagă în același loc. Acum eu nu aș putea, probabil, fiindcă m-am deprins cu libertatea, cu schimbările. Nu numărul anilor lucrați contează, ci felul cum te-ai manifestat în acest loc, ce poți face interesant.

Pentru toate fii recunoscător sorții

Mai ai timp și pentru familie?

– În pandemie, ai posibilitatea să petreci mai mult timp cu familia, căci nu avem nunți, concerte, evenimente private. Copii au crescut, eu și soția acordăm multă atenție nepotului.

Dar dacă reușești să croiești ceva timp pentru sine, ce faci – citești, te odihnești sau ai alte preocupări?

– Am o pasiune nouă – pictez. Mai traduc poeziile care îmi plac cel mai mult. De obicei, din rusă, dar uneori – din engleză, din franceză. Am tradus din Vîsoțkii, Ocudjava, Novella Matveeva. Nu pentru a publica – pentru mine, personal.

Ești mulțumit de reușitele obținute anterior?

– Slavă Domnului! Trebuie întotdeauna să fim recunoscători Domnului și vieții, pentru tot ce ne oferă . Chiar și pentru experiențele mai triste. Același covid, prin care am trecut. Este o experiență tristă, dar este o experiență. Îi mulțumesc sorții pentru tot ce am. Știi, odată am mers să mă împărtășesc și l-am întrebat pe preot de ce , dacă doresc să moderez o emisiune sau să joc un rol, proiectul îmi lunecă, poate trebuie să citesc niște acatiste? Și părintele mi-a spus, că acatistele trebuie citite în orice caz, dar nu face să suferi pentru un proiect eșuat, înseamnă că nu a fost al tău. Am avut atunci o revelație, de parcă am ieșit din întuneric. Acum, dacă ceva nu merge, nu disper niciodată. Știu, că asta nu a fost pentru mine.

Lidia Ceban

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Ar trebui de deschis secții de votare suplimentare peste hotare?