Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Alexandr Stahurschii: ”Această nenorocire este mult mai aproape decît credem”

22 apr. 2021,, 08:38 (reactualizat 22 apr. 2021,, 19:30)   Interviuri
10908 0

«Молдова под кайфом (Moldova în desfătare)» - așa se numește noul proiect al jurnalistului Alexandr Stahurschii, lansat pe canalul lui de youtube cu sprijinul Noi.md și a unui șir de organizații. Să prezinte oare drogurile un pericol grav pentru mica noastră țară? Și cum să combatem mai eficient acest viciu, care ia forme noi și noi? Despre aceasta autorul filmului i-a relatat corespondentului nostru.

Ați ales o temă dificilă și nepopulară pentru acest proiect. De aceea, prima întrebare este: la ce bun? La ce vă servește Dvs. personal, adică jurnalistului A.Stahurschii?

Am un copil adolescent, și lucrez cu copiii cam aceeași vîrstă, la care una dintre cele mai periculoase și mai serioase teme o formează, desigur, drogurile. De aceea noi privim acest film ca pe o măsură de profilaxie, pentru ca părinții să atragă atenție seriozității pericolului. De obicei, în familiile prospere oamenii nu-s preocupați de această temă. Dar în zadar! Eu am decis că trebuie să fac un film despre aceasta – pentru ca oamenii să înțeleagă, că această problemă nu este așa cum era mai înainte, acum 15-20 de ani. Ea se află la un cu totul alt nivel. Noi, generația adultă, înțelegem perfect că drogul este un rău, un pericol, dar credem că acesta este undeva departe de noi. Dar după ce afli că au apărut droguri, care e destul să fie consumate o singură dată pentru a deveni dependent, adică niște droguri sintetice noi, înțelegi că lucrurile devin grave. În plus, noi ne-am condus de principiul : chiar dacă sună patetic, dar dacă măcar un părinte, după vizionarea filmului, va fi îngrijorat: cu cine comunică copilul meu? ce probleme are? înseamnă că nu am muncit în zadar.

Filmul durează destul de mult - 1 oră și 40 de minute. Cui îi este adresat înainte de toate, și ce soartă credeți că va avea?

Ne-am dorit mult să fie mai scurt. Dar tema este așa de dificilă, că în rezultat am făcut 14 interviuri. Trebuia să arătămm trei stadii. Primul – pericolul celor mai noi tipuri de narcirice, al doilea – cine și cum le comercializaează, cum nimeresc ele în societate, și al treilea – cum să ieșim din dependență, pe exemplul oamenilor care s-au isprăvit cu această problemă. Așa este construit modelul ediției. Multe au rămas pe dinafară, dar trebuie să ținem cont de faptul, că nu este un lucru ușor să ții auditoriul cu această temă. Azi timpul este cel mai scump, și omul îl folosește pentru ceea ce este important pentru el. Pe youtube, și în genere în internet, există o concurența neverosimilă, de aceea am fost nevoiți să excludem multe lucruri. Dar oricum era imposibil să nu abordăm toate aceste probleme, iar să facem o versiune scurtă însemna să boțim tema pur și simplu.


Cît timp ați lucrat asupra filmului? Cine v-a ajutat ?

Am muncit practic 24\24 timp de o lună. Lucram în trei - eu, operatorul, specialistul în montare. Eu zic că, comparativ cu alte proiecte, în special dacă ținem cont de faptul că este prima noastră experiență de acest fel, este o reușită. Mulțumesc operatorului Ruslan Caunov – un mare profesionist, care în tot timpul său liber și în zilele de odihnă a filmat cu mine. Și a fost destul de dificil, căci eram nevoiți să facem interviurile doar seara. Cea de-a doua dificultate - pandemia, care a îngreuiat mult comunicarea cu oamenii. Am fost nevoiți să așteptăm ca trei dintre eroii filmului să iacă din carantina post-covid. Nu am reușit să vizităm centrul de reabilitare al unei pușcării din Moldova și dispensarul narcologic din Costiujeni, unul dintre principalele din țară.

Acesta funcționează și azi?

Este întrebarea-cheie. Vorbind cu mai mulți medici ai acestui centru, am aflat că ei ar comunica cu plăcere, dar altă dată, după ce acolo va fi din nou deschis centrul narcologic. Am fost șocat să aflu că în prezent pe teritoriul staționarului pentru cei dependenți de droguri este deschis un centru – covid. Cred că este o problemă enormă de management a structurilor noastre de stat. Să nu găsești o altă încăpere în care să plasezi un centru covid, în afară de staționarul pentru narcomani – trebuie să ai multă minte! Oamenii care se tratau acolo au fost trimiși în stradă să-și rezolve cum pot problemele. Da, ei vizitează diferite dispensare, dar oricum, închipuiți-vă că o persoană aflată la un stadiu grav al bolii, care suferă în urma abstinenței, este trimis din staționar pe cont propriu…

A fost dificil să găsiți vorbitori pentru film? Cineva a refuzat?

Am avut noroc. Am găsit înțelegere destul de repede. Drept că a fost nevoie să acționăm prin intermediul unor cunoscuți, care mă puteau recomanda ca pe o persoană demnă de încredere. Am mai avut norocul să dau de interlocutorii cei mai necesari și mai corecți. Spre exemplu, Vladimir Gaița…

Da, el chiar a fost o descoperire…

Desigur, o mare descoperire. Și persoanele care lucrează cu el la fel, cu propriul exemplu arată cum au putut depăși toate aceste dificultăți pentru a reveni la viața normală. Eu cred că este o motivare foarte bună. Anume cu asemenea exemple am încheiat noi filmul. Unii oameni, pe care am contat, au refuzat să vorbească. A fost foarte dificil să găsim în organele de drept persoane care să vorbească la această temă. Prin cunoscuții cu autoritate printre colaboratorii structurilor de forță, am reușit să comunic cu Mihai Bîtcă. Este omul care pe timpul lui Vladimir Voronin a fost unul dintre fondatorii Departamentului pentru combaterea drogurilor. Apropo, în afara filmului au rămas persoane dependente în trecut, care au tangențe cu problematica în cauză, și care într-un glas susțineau că lupta cea mai aprigă cu acest viciu a avut loc anume în perioada guvernării comuniste. Atunci atitudinea față de el era foarte dură. Acum, cum ați văzut și în film, a devenit un business serios.

Ce a fost cel mai dificil? Comunicarea cu mama înlăcrimată, a cărei fiică poate ajunge în detenție pentru distribuirea drogurilor? Sau altceva?

Pentru mine cel mai dificil a fost să pliez aceste interviuri într-un puzzle. Este greu să ții spectatorul – căci sarcina era ca vizionarea să fie ușoară. Iar în spatele oricărui ”ușor” , știți bine, stă o muncă enormă. Și să le plasezi în așa fel, ca un intervievat să armonizeze cu următorul, să treacă logic la tema acestuia, după care să revină la propria idee – aceasta a fost cel mai complicat. Doar să faci interviurile, apoi să le lipești unul după altul – e o sarcină mult mai ușoară. Da aici trebuie să le aranjezi, să le montezi, să le schimbi cu locurile, să reduci mult de tot, căci fiecare interviu era amplu și complet.

Pentru mine, a fost prima experiență a unui asemenea proiect, înainte de a începe lucrul m-am orientat în lucrările similare, plasate în spațiul rusofon youtube. Dar nu se compară cu bugetele lor de producere, nici cu echipele care au muncit la ele, formate din 15-20 de persoane. Așa că noi, zic eu, am făcut imposibilul. Reieșind din reacții, l-am făcut nu în zadar !

Episodul cu femeia înlăcrimată, despre care ați pomenit… da, nu a fost ușor, și iată de ce. Fiica sa are puțin peste 18 ani, este acuzată de distribuirea narcoticelor și riscă un termen mare de detenție . Cunosc demult această familie și această situație tragică, și foarte greu am convins-o pe mama acestei fetițe să vorbească. Pentru ca alții să nu nimerească în asemenea situații și să știe ce înseamnă aceasta. Dacă ar fi rugat-o o persoană străină, puțin probabil că această mamă ar fi consimțit așa ceva. Aici a fost o chestiune de încredere.

Dar, plus la toate, s-a produs ceva neverosimil: din motive tehnice, fișierul pe care era înregistrat interviul cu Marina (așa este ea numită în film ), nu s-a păstrat! Și era un interviu sfîșietor, în care această nenorocire, aceste emoții ea le trecea prin sine. Am fost nevoit să o conving să mai treacă odată prin toate acestea… Ea a consimțit, cu cuvintele : «Înțeleg pentru ce faceți acest lucru». Îi mulțumesc enorm pentru aceasta.

Era evident, că și Dvs. nu vă era ușor.

Deoarece ar fi fost lipsit de etică să-i filmez fața, noi am filmat-o din spate. Așa că spectatorul este nevoit să mă privească pe mine. Nici nu am știut că operatorul va filma în acest fel.

Sașa, dar personal ați consumat vre-odată droguri? Sau, cel puțin, ați simțit această dorință?

Eu nu am consumat niciodată, în genere mereu am optat pentru un mod sănătos de viață. Mai mult, în acest film este un antrenor de arte marțiale, Victor Borisovici Panasiuc, - ei bine, eu am avut tangențe cu crearea sloganului «Drogurilor – nu!!», care mai bine de 20 de ani însoțește competițiile Asociației Karate Okinawa Gonju Ryu. Am considerat că includerea în film a interviului cu acest om înseamnă să privești problema sub unghiul profilaxiei. Am certitudinea, că există și mulți alți oameni, care practică diverse sporturi și prin propriul exemplu își poartă discipolii pe calea modului activ de viață, aici însă eu îl cunosc personal și știu ce muncă mare a pus în băieții lui. Abordate corect, artele marțiale reduc agresivitatea. De obicei,cine merge la arte marțiale? Persoanele care vor să învețe a se bate, a se autoafirma. Iar după ce se ocupă sub îndrumarea unor antrenori corecți, adevărați, ei își schimbă universul și privesc cu totul altfel gestionarea propriei forțe.

Ați abordat o problemă despre care, mi se pare, nimeni nu a mai vorbit – accesibilitatea drogurilor în internet. Acum nu mai trebuie să cunoști dealerul la față, să ai adresa ”unității” – e suficient să descarci în telefon aplicația mobilă… Reiese, că în aceste condiții combaterea acestui viciu devine inutilă?

Aceste întrebări trebuie adresate experților. În interviuri, mai multe persoane au vorbit la această temă. Există așa numitul DarkNet, «internetul întunecat», care are plasate platforme speciale de comercializare a drogurilor. Este un sistem internațional. În film, nu vorbim detaliat despre aceasta, dar după cadru mi-au descris cum este organizat acest comerț. Nu există un asemenea site, condiționat vorbind Narcotics.md, ci există un site internațional pe care omul indică regiunea în care locuiește, orașul, și primește recomandări unde să se adreseze după cumpărătură. De facto, este un internet-magazin.

Cum putem combate acest rău? Mi se pare – am spus asta în încheierea filmului, - că profilaxia este cea mai importantă. Adolescentul trebuie să înțeleagă pericolul și nici să nu privească în această parte. Trebuie să i se explice, că există oameni care pot să-i propună acest lucru, chiar printre prietenii săi. Aceștia pot fi interesați sau de un profit, sau ca el să le țină companie. Motivele pot fi diferite, rezultatul însă va fi același. Drogul îi egalează pe toți, indiferent de statutul social al părinților. Și discuțiile despre aceea că doar locuitorii mahalalelor sărăcăcioase și cei care provin din familii vulnerabile consumă droguri, nu corespund deloc realității.

Dar este vorba despre bani enormi, și dacă aceasta aduce profit, probabil va funcționa

Da, să ne amintim de cunoscuta trilogie «Nașul», în care Don Corleone a refuzat să distribuie droguri și a declarat tuturor familiilor mafiote: noi putem practica orice business, dar drogurile înseamnă un mare rău. Vă amintiți, cu ce s-a terminat? Împotriva lui a pornit un război, pentru că în Joc erau bani grei. Asta pe de o parte. Pe de alta – problema e că în multe țări, inclusiv Moldova, oamenii o tratează ca pe o afacere. O afacere foarte profitabilă. Iar viața altor persoane nu-i interesează pe acești ”oameni de afaceri”.

Însă ei nu ar fi putut face asta fără a avea protecția organelor de drept. Practic, toți cei cu care am comunicat noi , după cadru, au confirmat că afacerea are ”acoperișul” unor reprezentanți ai organelor de drept. Este o mare problemă. Pentru că la un moment dat ne putem ciocni de faptul că în societatea noastră această problemă va căpăta dimensiunile celei din America Latină. Unde există favele, în care poliția nu intră niciodată, spelunci intrarea cărora este păzită de adolescenți cu arme automate, iar puterea reală aparține narco-baronilor.

Și principala cauză, despre care vorbesc toți – lipsa guvernării stabile, permanente. Un ministru îl schimbă pe altul, cu el este schimbat întregul efectiv, deseori – pe principii politice. Să fie omul cu stea în frunte, tot are nevoie de timp pentru a pătrunde în esența acestor procese. Și cum numai el intră în esență, este demis și înlocuit cu altul. Iar businessul drogurilor, între timp, înflorește.

Cum credeți, de ce oamenii se scufundă în această desfătare artificială? Poate, pentru că nu le este interesantă viața reală? Căci, dacă viața are sens și este plină de ocupații interesante, nu ai timp și nici nu are sens să-ți injectezi sau să înghiți ceva.

Fragmente din acest film au fost plasate pe unele platforme virtuale. Unii comentatori destul de agresiv vorbesc despre aceea, că toate acestea se fac din deznădejde. Parțial, eu susțin această părere. Oamenii nu caută desfătare, ei pur și simplu nu văd ieșirea din fundătura socială.

Dar cum pot elevii de 13 ani să simtă deznădejdea și fundătura socială?

Greu de spus. Eu nu pot răspunde la această întrebare, dar pot să fac trimitere la persoane mai competente. În film, am inclus povestirea domnului Bîtcă despre aceea, cum mai înainte în fiecare microraion al Chișinăului existau colaboratori ai poliției, care lucrau cu adolescenții problematici, cu toții aveau studii pedagogice. Și dacă într-o școală un elev era prins cu droguri, sau era bănuit că le consumă, imediat venea acest specialist, discuta, lua careva măsuri. Adică, se ocupa cu acel copil. Azi există un singur specialist de acest fel pentru tot Chișinăul! Și el este preocupat nu de profilaxie, ci de înregistrarea declarațiilor de acest fel.

Mi s-a spus că se ajunge acolo, că în timpul recreațiilor copiii consumă diverse amestecuri masticabile sau de fumat, și apoi în timpul lecțiilor hohotesc necontrolat, iar învățătorii nu înțeleg ce se petrece. Cred că trebuie să vorbim mai mult despre aceste probleme, atunci vom putea găsi ieșirea din situație mult mai rapid.

Da, este o parte a problemei. Însă pentru mine cel mai important este următorul fapt – dacă persoana are o viață interesantă, , dacă are o ocupație, ea nu va fi atrasă în altă parte. Îmi amintesc cum eram eu în adolescență – aveam școala muzicală, studioul tinerilor jurnaliști, cercul teatral… aveam multe ocupații atrăgătoare.

De acord. Însă medicii psihiatri-narcologi spun că există diferite psihotipuri de oameni, care au sau nu înclinații de acest fel. Un copil învață bine, ascultă muzica lui Beethoven și citește din Dostoevschii, altul este un drac împelițat. «Nu vreau să citesc, vreau să alerg prin curte ».

Și în timp ce aleargă prin curte, se poate vedea ori cu un Panasiuc, ori cu un traficant de droguri…

Bună întrebare. Totul depinde de motivare și de îndrumător. Aici este foarte important rolul părinților.

Dacă revenim la problema internetului, cred că aici este necesar un sistem special de filtre, în practica internațională el există, care ar bloca anumite platforme.

Cine va face aceasta?

Cred că este obligația structurilor specializate. Nu cei care luptă cu distribuirea, da alții – cei din Ministerul educației sau alte instituții ale statului, care trebuie să inițieze acest lucru. Azi există mai multe centre de combatere a distribuirii drogurilor. Dar nu există un lanț unic, accentele se pun pe departamente diferite. Doar dacă va exista o verticală clară, și cineva va înțelege situația în întregime și va coordona toate eforturile, situația se va schimba.

Există o teorie conspirologică, cum că anumite forțe infernale intenționat atrag tinerii din mediul vulnerabil în consumul de droguri, pentru ca în acest fel să reducă populația planetei și să păstreze așa zisul miliard de aur. Ce părere aveți despre aceasta?

Eu nu cred în conspirologie și cred că de la înec trebuie să te salvezi tu însuți. Dacă țara este guvernată slab, înflorește mafia. Așa e peste tot în lume. Criminalitatea, inclusiv traficul de droguri, vine acolo unde puterea centrală nu este în stare să controleze situația. Anume atunci apar acele forțe întunecate.

Fiind în Singapore, unul dintre managerii noștri a comunicat cu colegii săi din alte țări. O persoană foarte bogată i-a spus că și-a trimis fiul să învețe în Singapore, și nu la Londra, unde tradițional merg la studii copiii milionarilor. De ce? Pentru că în Singapore pentru distribuirea drogurilor riști pedeapsa capitală. Deci, tatăl este liniștit: copilul lui va învăța, nu va deveni dependent de droguri. Și va fi îngrădit de acele ispite strașnice, care există în țările occidentale. De ce povestesc aceste lucruri? Dacă guvernarea impune decizii drastice și pedepsește acest tip de infracțiuni, riscurile scad semnificativ.

Noi nu ne-am propus să povestim despre forțele întunecate și cele luminoase. Noi ne-am propus doar să informăm despre ceea ce se petrece la noi. Pentru ca părinții împreună cu copiii lor că vizioneze măcar o parte din acest film. Să-l vizioneze și – prin soarta eroilor lui – să înțeleagă despre ce este vorba. Dacă despre aceasta vorbește cineva dintr-o parte, fie și un reputat medic narcolog, - este o treabă. Dacă însă vorbesc oamenii care au trecut prin aceasta, au stat la pușcărie, s-au chinuit, și-au distrus sănătatea – e cu totul alta. Iată ce a fost important pentru noi.

Ați implicat în acest film un număr mare de participanți – reprezentanți ai structurilor internaționale și neguvernamentale, medici, oameni ai legii, părinții copiilor care au nimerit în această nenorocire, foști dependenți de droguri – unii dintre aceștia devenind exemple de continuare reușită a vieții… Există ceva ce a rămas dincolo de cadru?

Înainte de toate, le mulțumesc tuturor participanților pentru sinceritate. Nu am reflectat, probabil, o problemă importantă: centrul de reabilitare. Preconizam să vizitez un centru de reabilitare, dar din diferite motive nu mi-a reușit, inclusiv din cauza covidului.

Dvs. abordați niște aspecte destul de incomode despre rolul reprezentanților guvernării. Nu vă e teamă că veți fi persecutat de ei?

Despre aceea că organele de drept ”țin acoperiș” traficului de droguri, a spus nemijlocit șeful Departamentului pentru combaterea drogurilor. Ce poate fi mai mult? ? Nu se pune întrebarea dacă îmi este sau nu frică, important e că noi vorbim în general despre această problemă. Dacă noi nu am fi vorbit despre ea, obiectivitatea noastră ar fi fost de două parale.

A intervievat Svetlana Derevscicova

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?