Zuzana Caputova a fost învestită în funcţia de preşedinte al Slovaciei

Zuzana Caputova a fost învestită în funcţia de preşedinte al Slovaciei

Zuzana Caputova a fost învestită în funcţia de preşedinte al Slovaciei


Caputova, cunoscută pentru discursul său privind combaterea corupţiei, a cîştigat alegerile prezidenţiale din luna martie, iar în luna mai partidul său, Slovacia Progresistă (de opoziţie), a cîştigat şi alegerile europarlamentare.


Reuters notează că ascensiunea partidului Slovacia Progresistă a avut loc ca urmare a asasinării, în februarie 2018, a jurnalistului Jan Kuciak, care investiga mai multe dosare de corupţie la nivel înalt, iar discursul anticorupţie al Zuzanei Caputova a fost decisiv în victoria acesteia în cursa pentru ocuparea funcţiei de preşedinte.


În cadrul discursului susţinut sîmbătă, Caputova a declarat că oficialii care s-au dovedit incapabili să combată corupţia ar trebui să fie demişi şi a promis să facă în aşa fel încît sistemul de justiţie din ţară să fie corect pentru toată lumea.


„Potrivit Constituţiei, oamenii sînt liberi şi egali în drepturi, ceea ce înseamnă că nimeni nu este atît de puţin relevant încît să i se compromită drepturile şi nimeni nu este atît de puternic încît să fie deasupra legii”, a spus Caputova. „Prea mulţi oameni simt că nu aceasta este realitatea în ţara noastră. Sentimentul că sistemul este nedrept a crescut”, a adăugat ea.


Preşedintele Slovaciei are prerogative limitate, însă este cel care numeşte premierul şi are drept de veto în ceea ce priveşte numirile procurorilor şi judecătorilor de rang înalt.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load