X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Zidul de gheață din jurul centralei de la Fukushima s-a topit parțial

26 noi. 2021,, 20:30   Externe
2442 0

Un „zid de gheață” amplasat în pămînt pentru a opri infiltrarea pînzei freatice în centrala nucleară de la Fukushima s-a topit parțial, scrie Reuters. Compania care administrează centrala va începe lucrări de consolidare a zidului.

Tepco, compania care administrează centrala de la Fukushima, intenționează să consolideze zidul în decembrie și ia în calcul și alte măsuri, transmite Digi24.ro.

„Zidul de gheață” a fost construit pentru a preveni pătrunderea apei din pînza freatică în centrala nucleară de la Fukushima, ceea ce a dus la apariția unor mari cantități de apă contaminată, care a fost stocată de Tepco în rezervoare.

Japonia plănuiește să să elibereze mai mult de un milion de tone de apă în mare, după ce o tratează. Apa conține tritiu, un izotop radioactiv al hidrogenului, element care nu poate fi eliminat.

Potrivit informațiilor de pe site-ul companiei Tepco, „zidul de gheață” nu este un bloc de gheață propriu-zis. Compania a apelat la o tehnică specială de a îngheța pămîntul în adîncime, formînd astfel o barieră împrejurul centralei de la Fukushima, care nu poate fi penetrată de apa din pînza freatică.


„Zidul” care înconjoară centrala are o lungime de 1.500 de metri, iar volumul de pămînt înghețat este 70.000 de metri cubi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?