COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Zelenski riscă o amendă pentru încălcarea restricțiilor antiepidemice

Zelenski riscă o amendă pentru încălcarea restricțiilor antiepidemice

Poliţia ucraineană va investiga dacă preşedintele Volodimir Zelenski a încălcat restricţiile antiepidemice instituite în Ucraina mergînd la o cafenea împreună cu membri ai echipei sale şi cu alţi funcţionari în timpul unei vizite în oraşul Hmelniţki, situat la circa 340 de kilometri de capitala Kiev, relatează joi agenţia EFE.

Polemica s-a declanşat după ce o fotografie a serviciului de presă al preşedinţiei l-a arătat pe Zelenski bînd o cafea într-un local, în condiţiile în care restaurantele şi cafenelele în spaţii închise vor putea redeschide în Ucraina abia începînd de vineri, în cadrul măsurilor de relaxare graduală a restricţiilor menite să prevină răspîndirea coronavirusului.

Potrivit agenţiei ucrainene UNIAN, viceministrul de interne Anton Gheraşcenko a semnalat presei că poliţia va examina această chestiune, dar a adăugat că ''pentru a vedea dacă preşedintele şi cei care l-au însoţit sînt vinovaţi este necesar să înţelegem contextul general al situaţiei''.


Amenzile pentru încălcarea restricţiilor antiepidemice merg în Ucraina pînă la 17.000 de grivne (circa 560 de euro).

Preşedintele Zelenski a declarat joi că este ''pregătit'' să plătească o amendă dacă va rezulta că a încălcat restricţiile, dar mai spune că a intrat în acea cafenea ''la invitaţia'' proprietarului.

La rîndul său, ministrul adjunct al sănătăţii, Viktor Liaşko, este de părere că preşedintele nu a încălcat nici o regulă, întrucît se afla acolo într-o vizită de lucru şi patronul cafenelei a dorit să-i arate cum a pregătit localul pentru a se conforma regulilor sanitare ce vor trebui respectate la redeschidere.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load