X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Zelenski dorește garanții de securitate din partea SUA și a Germaniei pentru Nord Stream 2

13 iul. 2021,, 17:15   Externe
1962 2

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a dorit să primească garanții de securitate din partea Statelor Unite și a Germaniei în legătură cu finalizarea construcției gazoductului rus Nord Stream 2. Acest lucru a fost relatat de TASS.

Potrivit politicianului, Germania și SUA ar trebui să-și prezinte poziția finală cu privire la această chestiune după întîlnirea cancelarului german Angela Merkel și a Președintelui american, Joseph Biden, care va avea loc pe 15 iulie. Liderul ucrainean speră că Berlinul și Washingtonul vor influența Moscova, obligînd-o să prelungească contractele de gaze sau să furnizeze republicii carburanți în cazul încetării tranzitului. „Timp de 10-15 ani trebuie să fim siguri că vom avea o alimentare normală cu gaze, avem nevoie de aceste garanții”, a spus Zelenski.

El a adăugat că acum între Ucraina și Germania există dezacorduri cu privire la finalizarea proiectului. Cu toate acestea, el și-a exprimat speranța că Merkel și Biden vor ridica cu siguranță această problemă în cadrul negocierilor și vor garanta public securitatea energetică a Kievului.

Anterior, Zelenski, într-un interviu acordat mai multor agenții străine, a încercat să asocieze problema finalizării construcției Nord Stream 2 cu problemele de securitate din Donbass. El și-a exprimat încrederea că, după lansarea obiectului, Rusia va bloca tranzitul de gaze prin Ucraina, forțînd-o să recunoască republicile autoproclamate Donețk și Lugansk.

Inițial, lansarea Nord Stream 2 a fost programată pentru sfîrșitul anului 2019, dar din cauza sancțiunilor SUA a trebuit să fie amînată de mai multe ori. În iunie, Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că finalizarea celei de-a doua linii a conductei va avea loc într-o lună și jumătate - două.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?