X 
Transnistria stiri: 1869

Xi Jinping îndeamnă la acțiune și cooperare în gestionarea globală a climei

25 sep. 21:30   Externe
2653 0

Președintele Chinei, Xi Jinping, a anunțat o serie de măsuri pentru promovarea cooperării în gestionarea climatică globală, cerînd tuturor țărilor să își asume responsabilitățile și să ajute la controlul emisiilor de carbon.

Xi a făcut aceste remarci în cadrul mesajului video prezentat în cadrul Summitului ONU pentru Climă 2025, scrie romanian.cgtn.com.

În 2025, se împlinesc zece ani de la încheierea Acordului de la Paris, toate părțile fiind așteptate să își prezinte noile Contribuții Naționale Propuse (CNP). Președintele Xi a arătat că este imperativ să fie consolidată încrederea, asumate responsabilitățile și îmbunătățită cooperarea, pentru a avansa parteneriatul în domeniul guvernanței climatice globale.

Evenimentul special dedicat acțiunilor pentru contracararea schimbărilor climatice a fost inițiat de Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ca parte a Săptămînii de înalt nivel a celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Cu această ocazie, Xi Jinping a anunțat principalele obiective din noile CNP-uri ale Chinei, pînă în 2035.


China va reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră în întreaga economie cu 7% pînă la 10% față de nivelurile de vîrf și va crește consumul de energie nefosilă la peste 30% din consumul total de energie, a declarat Xi.

De asemenea, China va crește capacitatea instalată de energie eoliană și solară cu peste șase ori mai mare față de nivelul din 2020, urmărind să ajungă la un total de 3.600 gigawați, volumul total al stocurilor forestiere urmînd să depășească 24 de miliarde de metri cubi.

Nu în ultimul rînd, China va extinde piața națională de comerț cu emisii de carbon pentru a acoperi sectoarele majore cu emisii ridicate și va construi o societate adaptată climei.

Xi a subliniat determinarea și încrederea Chinei în îndeplinirea obiectivelor. Acesta a afirmat că obiectivele reprezintă cele mai bune eforturi ale Chinei, în concordanță cu cerințele Acordului de la Paris. Atingerea acestor obiective necesită eforturi meticuloase din partea Chinei, dar și un mediu internațional favorabil și deschis.

Pe această direcție, Xi a prezentat trei puncte de acțiune, primul vizînd întărirea încrederii. Transformarea verde, cu emisii scăzute de carbon, este tendința vremurilor. Deși unele țări se opun acestei tendințe, comunitatea internațională ar trebui să urmeze direcția corectă cu încredere fermă și să avanseze cu noile CNP-uri, dînd mai multă energie pozitivă în cooperarea globală din domeniul guvernanței climatice.

Apoi, este necesară asumarea responsabilității. Țările ar trebui să promoveze transformarea globală verde prin susținerea echității și dreptății și respectarea deplină a drepturilor la dezvoltare ale țărilor în curs de dezvoltare, a spus el. Țările ar trebui să onoreze principiul responsabilităților comune, dar diferențiat. Xi a solicitat țărilor dezvoltate să își îndeplinească obligațiile prin preluarea conducerii în reducerea emisiilor și oferirea unui sprijin financiar și tehnic mai mare țărilor în curs de dezvoltare.

Nu în ultimul rînd, cooperarea internaţională trebuie aprofundată. Țările ar trebui să consolideze coordonarea în domeniul tehnologiilor și industriilor verzi, pentru a aborda deficitul capacității de producție verde și pentru a asigura circulația liberă a produselor ecologice de calitate la nivel global, astfel încît beneficiile dezvoltării verzi să poată ajunge la toate colțurile lumii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий