Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Vucic a comparat recunoașterea Kosovo pentru aderarea la UE cu o capcană de șoareci și cașcaval gratuit

20 mai. 2022,, 07:12   Externe
2144 0

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic a comparat problema recunoașterii independenței Kosovo pentru aderarea țării la UE cu o capcană de șoareci și cașcaval gratuit.

Liderul sâîb a declarat despre acest lucru joi în cadrul unei conferințe de presă comună cu președintele Consiliului European, Charles Michel, de la Belgrad, relatează Noi.md cu referire la tass.

"Ne aduce apropierea accelerată de UE, dacă aceasta va exista, probleme, înseamnă aceasta recunoașterea Kosovo și alte lucruri? Dacă credeți că veți obține cașcaval gratuit, atunci nu-l veți obține niciodată gratuit, el se află doar în capcana de șoareci. În același timp, acestea nu sînt lucruri pe care nu le cunoaștem, nu este vorba despre recunoaștere, ci despre un acord cuprinzător privind normalizarea relațiilor cu Pristina, știm despre acest lucru din momentul în care am pornit pe calea europeană, aceasta nu este o noutate pentru noi. Am recunoscut demult că vrem să facem parte din UE, aceasta este cererea noastră, solicitarea noastră, iar cererea lor este de a ajunge la un acord privind normalizarea relațiilor cu Pristina.

Nu vă prostiți și nu pretindeți că cineva în această țară nu știe despre asta", a declarat președintele sîrb.

La începutul lunii mai, Vucic a declarat că Serbia își va continua drumul de aderare la UE, în ciuda nedorinței majorității locuitorilor țării de a adera la Uniunea Europeană. În același timp, autoritățile de la Bruxelles au dat de înțeles Belgradului în repetate rînduri că integrarea europeană a Serbiei este posibilă numai cu recunoașterea independenței Kosovo.


Provincia Autonomă sîrbă Kosovo și Metohija și-au declarat independența unilateral în februarie 2008 și în ultimii ani au încercat activ să se alăture organizațiilor internaționale, inclusiv UNESCO și Interpol. Peste 60 de țări, inclusiv Rusia, India și China, Moldova precum și cinci state membre ale UE, se opun recunoașterii Kosovo.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?