X 
Arşiţa stiri: 174
Jocurile Olimpice stiri: 135
Transnistria stiri: 1455

Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat despre posibilitatea de a produce un vaccin comun împotriva COVID

5 ian. 2021,, 15:10   Externe
5539 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat împreună cu cancelarul federal german Angela Merkel eventualitatea „producerii unui vaccin comun” împotriva noului tip de coronavirus, a anunţat Kremlinul marţi, în condiţiile în care Moscova doreşte să-şi intensifice capacităţile în acest domeniu, informează AFP, citat de agerpres.ro.

În timpul unei conversaţii telefonice, cei doi şefi de stat au abordat „problemele de cooperare din lupta împotriva pandemiei de coronavirus și accentul a fost pus pe perspectivele posibile de a produce un vaccin comun”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, scrie tv8.md.

Potrivit aceleiaşi surse, Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat de asemenea despre reglementarea conflictului dintre forţele Kievului şi ale separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, conflict în mare parte îngheţat după acordurile de pace semnate în 2015, dar a cărui componentă politică se află într-un punct mort.

Denumit „Sputnik V” ca omagiu la adresa primului satelit lansat de Uniunea Sovietică în 1957, vaccinul rusesc împotriva noului tip de coronavirus a fost primit cu scepticism pe plan internaţional după anunţarea lui încă din august, considerată prematură, încă înainte de începerea testelor clinice în masă (faza 3) şi publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Vaccinarea populaţiei ruse cu Sputnik V a demarat la începutul lui decembrie. Loturi cu doze de vaccin au fost trimise în Belarus, Serbia şi Argentina, însă Moscova a recunoscut că nu dispune de suficiente mijloace de producere pentru a fabrica rapid cantităţile necesare.

India ar urma să ajute la producerea a 100 de milioane de doze de Sputnik V. Parteneriate au fost semnate cu Brazilia, China şi Coreea de Sud.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав