X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Vladimir Putin: Forțele OTSC se vor retrage din Kazahstan la încheierea misiunii

10 ian. 2022,, 14:15   Externe
3144 0

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat luni că forțele țării sale și ale țărilor aliate trimise în Kazahstan pentru a sprijini puterea kazahă, vizată - potrivit lui - de "terorismul internațional" se vor retrage din această țară din Asia Centrală de îndată ce își vor fi încheiat misiunea, avertizînd totodată că această alianța militară din cadrul CSI, condusă de Rusia, nu va permite ca guvernele țărilor membre să fie răsturnate de la putere prin "revoluții colorate", relatează AFP și Reuters, citat de AGERPRES.

"Odată ce contingentul își va fi îndeplinit funcțiile, el se va retrage de pe teritoriul Kazahstanului", a indicat Putin în cadrul unei reuniuni în format de videoconferință cu șefii statelor membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care grupează Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan.

"Un contingent al Forțelor colective de menținere a păcii ale OTSC a fost trimis în Kazahstan și, vreau să subliniez, pentru o perioadă limitată de timp, pentru atît cît va considera necesar președintele kazah", a afirmat șeful statului rus, subliniind că trupele trimise de OTSC au împiedicat grupuri armate să submineze baza puterii în Kazahstan.

Circa 2.030 de militari din cadrul Forței colective de menținere a păcii a OTSC au fost desfășurați săptămîna trecută la solicitarea președintelui kazah pe fondul revoltelor violente ce au cuprins țara, potrivit AFP.

Kazahstanul, a spus Putin, a fost victima "unei agresiuni a terorismului internațional", afirmînd totodată că aceste "bande de bărbați înarmați" aveau "clar experiență de luptă" și au fost formați în "centre din străinătate".

În opinia sa, a existat o amenințare la adresa statalității Kazahstanului, care a apărut nu din cauza protestelor spontane care au început din cauza creșterii prețului la carburant, ci pentru că de această situație au profitat "forțe interne și externe distructive".

În acest context, președintele rus a avertizat că Moscova nu va tolera "revoluțiile colorate" în fosta URSS, o formulă recurentă pentru a denumi revoltele care, potrivit Kremlinului, ar fi orchestrate de către Occident în țările din fosta Uniune Sovietică în anii 2000.

"Bineînțeles, aceasta nu este nici prima și nici ultima tentativă de ingerință în afacerile interne ale țărilor noastre (venită) din afară", a spus președintele rus. "Nu vom lăsa ca situația să ne fie tulburată acasă și nu vom permite ca scenariile unor așa-zise revoluții colorate să aibă loc", a mai avertizat Putin.

Șeful statului rus a făcut aceste comentarii după ce înaintea sa vorbise președintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, al cărui curaj el l-a lăudat. Liderul kazah a spus că ordinea a fost restabilită, dar că vînătoarea de "teroriști" continuă.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?