X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Video răvășitor. Un polițist salvează un bebeluș dintre dărîmăturile unei case

7 iun. 2018,, 03:31   Externe
3826 0

Euronews a publicat o înregistrare video cu momentul în care un ofițer de poliție din Guatemala salvează un bebeluș dintre dărîmăturile unei case, pe 4 iunie.

Cel puţin 192 de persoane sînt date dispărute şi alte 75 au murit în urma erupţiei vulcanului Fuego din Guatemala, duminică, iar marţi o nouă erupţie a propulsat gaze şi lavă în partea de sud a vulcanului, transmite News.ro, care citează BBC.

Satele din apropiere au fost îngropate în cenuşă vulcanică şi noroi.

Peste 1,7 milioane de persoane au fost afectate de erupţia de duminică, iar peste 3.000 de oameni au fost evacuaţi.

Noua erupţie de marţi a luat pe multă lume prin surprindere după ce vulcanologii declaraseră că erupţia de duminică, care a propulsat cenuşă la 10 km înălţime, s-a încheiat.


Eddy Sanchez, şeful Institutului Naţional de Seismologie al Guatemalei, declarase că „nu va fi nicio erupţie în următoarele zile”.

„Avem acum o numărătoare cu nume şi oraşe în care oamenii au dispărut şi avem şi un număr – 192 de persoane dispărute”, a declarat Sergio Cabanas, şeful Agenţiei pentru Gestionarea Dezastrelor.

Numărul celor decedaţi a fost comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală pe Twitter.

Cabanas a precizat că nu a fost activată nicio alertă de evacuare înainte de erupţia de duminică. El a adăugat că localnicii au fost antrenaţi pentru proceduri de urgenţă dar nu au putut implementa măsurile pentru că activitatea vulcanică s-a desfăşurat prea rapid.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?