Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

UNICEF: Numărul copiilor care trăiesc în sărăcie a crescut cu 150 de milioane

18 sep. 2020,, 00:30   Externe
2080 0

Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, relevă o analiză publicată joi de UNICEF şi Salvaţi Copiii.

De la începutul pandemiei, a fost înregistrată o creştere cu 15% a numărului de copii care trăiesc în sărăcie în ţările cu niveluri de venit scăzute şi medii, numărul total al copiilor aflaţi în această situaţie ridicîndu-se la circa 1,2 miliarde, potrivit celor două organizaţii, scrie digi24.ro.

Raportul mai notează că cei mai săraci copii ai lumii devin încă şi mai săraci şi avertizează că această stare de lucruri se va deteriora probabil în continuare în următoarele luni.

„Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat pînă acum”, a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.

„Şi mai îngrijorător este că ne aflăm mai aproape de începutul acestei crize decît de sfîrşitul ei”, se menţionează în comunicat.


Agenţiile îndeamnă guvernele să extindă rapid aria de acţiune a sistemelor de protecţie socială, accesul la asistenţă medicală şi capacităţile de învăţămînt de la distanţă.

„Copiii care rămîn în urmă cu educaţia au un risc sporit de a fi forţaţi să muncească sau să se căsătorească prea devreme şi de a fi prinşi în ciclul sărăciei ani la rînd de acum înainte”, a punctat Inger Ashing, directoare executivă a organizaţiei Salvaţi Copiii.

Analiza are la bază date din peste 70 de ţări cu privire la accesul adecvat al copiilor la educaţie, medicamente, alimente, condiţii de locuit, sisteme de salubritate şi apă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?