Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Ungaria va acorda 30.000 de euro familiilor cu trei copii

28 dec. 2019,, 00:30   Externe
2409 0

Ungaria oferă 30.000 de euro fiecărei familii cu trei copii, în încercarea de a spori natalitatea. Guvernul din țara vecină încearcă prin această primă să oprească și exodul spre vest, care afectează Ungaria la fel ca și Romînia.

Totuși, pentru obținerea banilor, familiile trebuie să îndeplinească niște condiții, dar o dată primiți, îi pot cheltui așa cum cred de cuviință.

Prin programul național demarat în iulie, guvernul de la Budapesta oferă cuplurilor căsătorite o primă de 10 milioane de foriți, echivalentul a 30.590 de euro, dacă reușesc să aibă trei copii, arată Ziua de Cluj.

Prim ministrul Ungariei, Viktor Orban, alături de partidul său, caută să stimuleze prin acest proiect creşterea populaţiei ungare prin întemeierea de familii, nu prin imigrare în masă. „Nu avem nevoie de cifre, ci de copii ungari”, a spus Orban


Potrivit Eurostat, Ungaria stă mai prost în ceea ce priveşte rata fertilităţii femeilor decît restul membrilor Uniunii Europene. Dacă media acestei rate la nivel europeane este de 1,59 copii / femeie, în Ungaria aceasta este de 1,49.

Cei 30.000 de euro de care urmează să beneficieze cei ce vor reuşi să îmbunătăţească demografia Ungariei fac parte din proiectul național numit „Planul de protecţie a familiei”, lansat de Orban. Este vorba despre de o serie de şapte politici şi iniţiative menite să sprijine familiile şi să încurajeze cuplurile să facă copii.

Condițiile cumulate pentru primirea ajutorului de 30.000 de euro

– Membrii cuplului să fie căsătoriţi

– Unul dintre aceștia să se afle la prima căsătorie

– Soţia să aibă o vîrsta de 18-40 de ani

– Unul dintre membrii cuplului să fi plătit contribuţii sociale în țară cel puţin șase luni

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?