Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ungaria: Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei pentru a cere încetarea declaraţiilor ofensatoare

6 apr. 2022,, 13:10   Externe
3280 0

Ministerul de Externe de la Budapesta l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei pentru ceea ce a descris a fi declaraţii ofensatoare la adresa Ungariei, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, transmit MTI şi Reuters.

Într-o postare pe Facebook, Szijjarto a afirmat că Ungaria are o poziţie clară în privinţa războiului din Ucraina: 'Noi am condamnat agresiunea militară, susţinem suveranitatea Ucrainei, am acceptat sute de mii de refugiaţi şi am trimis sute de tone de alimente şi alte donaţii'.

În acelaşi timp, guvernul de la Budapesta consideră securitatea ungurilor drept o prioritate, a arătat ministrul. 'Acesta nu este războiul nostru, vrem să stăm şi vom sta în afara lui', a adăugat Szijjarto.

Guvernul nu va risca pacea şi securitatea ungurilor, prin urmare 'nu va trimite arme şi nu va vota pentru sancţiuni energetice' împotriva Rusiei, a arătat ministrul de externe.

El a mai spus că ungurii şi-au spus părerea 'clară şi uşor de înţeles' în această privinţă la alegerile generale de duminică, la care partidul de guvernămînt Fidesz a obţinut o victorie categorică.

'Putem constata că Ucraina ar fi dorit un alt rezultat în interesul său şi nu vom discuta acest lucru: ei pun interesele ucrainenilor pe primul loc şi noi facem la fel pentru unguri', a continuat el.

Cu toate acestea, 'declaraţii despre totalitarism în dezvoltare, că Ungaria ar fi complice în război sau că decizia ungurilor ar fi lamentabilă sînt inacceptabile', a subliniat Peter Szijjarto.

'Este timpul ca liderii ucraineni să înceteze să insulte Ungaria şi să recunoască voinţa poporului ungar', a încheiat Szijjarto.

11
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?