Unde este păstrat cel mai scump tablou din lume

Unde este păstrat cel mai scump tablou din lume

Cea mai scumpă operă de artă din lume, „Salvator Mundi”, atribuită lui Leonardo Da Vinci, este păstrată la bordul unui iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, scrie The Guardian.


După ce a fost vîndută pentru 450 de milioane de dolari, în 2017, la o licitaţie Christie’s de la New York, nu a fost cunoscut locul în care se află lucrarea.


Artnet a scris luni că pictura veche de 500 de ani este păstrată pe iahtul Serene, care are 134 de metri lungime şi valorează 500 de milioane de euro.


Două persoane implicate în tranzacţie au declarat pentru Artnet că „lucrarea a fost luată noaptea cu avionul lui Mohammad bin Salman Al Saud şi dusă pe iahtul lui, Serene”.


„Salvator Mundi” ar fi trebuit să fie expusă în septembrie 2018 la Muzeul Luvru din Abu Dhabi, însă cu cîteva săptămîni înainte, evenimentul a fost anulat şi s-a spus că va fi anunţată o nouă dată.


Iahtul se află în prezent în Port Said (Egipt), potrivit aplicaţiei Marine Traffic.


La cîteva luni după ce pictura „Salvator Mundi” a fost vîndută pentru preţul record de 450 de milioane de dolari, un istoric de artă de la Oxford a contestat atribuirea tabloului lui Leonardo da Vinci. Matthew Landrus, specializat în opera şi viaţa lui Leonardo, crede că cele mai multe dintre tablouri au fost realizate de asistentul de atelier al artistului, Bernardino Luini, a cărui operă a fost vîndută, în general, pentru mai puţin de un milion de lire sterline. El a afirmat că între 5% şi 20% dintre lucrări este mîna lui Leonardo, şi că Luini era „primul pictor”.


Carmen Bambach, conservator la Metropolitan Museum din New York şi expert în opera lui Leonardo da Vinci, a negat în urmă cu o săptămînă faptul că ar fi atribuit lucrarea „Salvator Mundi” maestrului italian. Potrivit ei, Leonardo da Vinci nu a pictat „Salvator Mundi”. În opinia ei, cea mai mare parte a pînzei a fost pictată de Giovanni Antonio Boltraffio, asistentul pictorului italian.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load