Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Un tribunal londonez se pronunţă asupra cererii de extrădare a lui Julian Assange în SUA

4 ian. 2021,, 13:12   Externe
4092 0

Un tribunal din Londra se pronunţă luni asupra cererii de extrădare a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în SUA, unde acesta trebuie să răspundă la 18 capete de acuzare, riscând o pedeapsă de 175 de ani de închisoare, transmite dpa.

Şedinţa la finalul căreia judecătoarea Vanessa Baraitser va anunţa decizia va începe la ora 10:00 (locală şi GMT). Indiferent de decizie este aşteptat un apel, ceea ce înseamnă că acest caz ar putea ajunge în final la Curtea Supremă a Regatului Unit şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Washingtonul l-a acuzat pe Assange de încălcarea Legii spionajului prin faptul că ar fi conspirat împreună cu fosta analistă militară americană Chelsea Manning pentru a publica o înregistrare video în care sunt văzuţi civili omorâţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.

Documentele secrete au fost difuzate pe Wikileaks, deşi Assange a colaborat şi cu jurnalişti de la instituţii media proeminente.

Susţinătorii lui Julian Assange şi organizaţii pentru apărarea libertăţii presei îl consideră pe acesta un jurnalist de investigaţii care a adus în atenţia opiniei publice crimele de război. Organizaţia ''Reporteri Fără Frontiere'' a declarat că se ''opune ferm'' extrădării lui Assange întrucât s-ar crea ''un precedent periculos pentru toţi jurnaliştii care publică informaţii clasificate care sunt de interes public''.

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Audierile privind extrădarea lui Julian Assange în SUA au început în februarie, dar au fost amânate apoi cu câteva luni din cauza măsurilor de izolare adoptate la nivel naţional pentru a limita răspândirea COVID-19.

În prezent, Assange este încarcerat la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, din sud-estul Londrei. El s-a refugiat în ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde era acuzat de viol. Julian Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?