Șarpele a primit numele ”Dos” – care înseamnă ”Doi” în limba spaniolă. Proprietara a dezvăluit pe Facebook că alimentația este cea mai mare problemă cu care se confruntă reptila. ”Am încercat mai multe lucruri pentru a îl hrăni, dar şarpelui îi este greu să îşi coordoneze cele două capete”, a scris ea pe această reţea de socializare.
Șarpele a fost transportat la un adăpost pentru animale administrat de Florida Wildlife Conservation (FWC). Experții spun că ”Dos” este un exemplar tînăr de Coluber constrictor, un şarpe neveninos frecvent întîlnit în sud-estul Statelor Unite, potrivit reprezentanţilor Florida Museum.
Cele două capete îl încurcă în luarea deciziilor
Afecțiunea de care suferă reptila, denumită bicefalie, ”este neobişnuită şi apare în timpul dezvoltării embrionului, când gemenii monozigoţi nu reuşesc să se separe, iar cele două capete se dezvoltă şi rămân ataşate de un singur trup”, au explicat experţii americani.
Experții mai spun că ambele capete ale șarpelui ”Dos” sînt capabile să își miște ochii, gâturile și limbile în mod independent, ”dar nu întotdeauna în aceeași direcție”. Conform specialiştilor, şerpii cu două capete întîmpină mari dificultăţi pentru a supravieţui în natură, deoarece creierele lor separate iau decizii diferite. Acest proces poate să îi afecteze atunci cînd încearcă să se hrănească sau să fugă din calea răpitorilor.
Potrivit LiveScience.com, bicefalia poate să apară la mai multe specii de animale, nu doar la şerpi.
Adăuga comentariu