TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Un român a evadat dintr-o închisoare austriacă

Un român de 19 ani a reușit să evadeze sîmbătă dintr-o închisoare , informează eNews.

Românul, dar și colegii lui de celulă - doi ceceni de 21 și 26 de ani -, au evadat printr-o gaură de 30 pe 30 cm făcută în peretele gros de 70 cm din celula lor din închisoarea Graz-Karlau, relatează eterra.news cu referire la Digi24.

Au coborît apoi zidul înalt de 12 metri folosind cearșafuri legate. Însă cei trei deținuți, condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 3 ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, cel mai probabil furt, s-au bucurat de libertate doar cîteva minute, fiind reținuți de gardieni după ce au trecut de zidul exterior al închisorii.

Evadarea lor a alarmat tot sistemul penitenciar din țară, fiind derulate controale ample în absolut toate închisorile, pentru a fi verificate măsurile de securitate.

Directorul de la Graz-Karlau, Gerhard Derler, spune că incidentul din închisoarea lui este acum investigat pentru a se determina cum a fost posibil ca cei trei tineri să pună la punct întreaga operațiune, avînd în vedere că penitenciarul a fost modernizat recent și dotat cu sisteme performante de securitate.
Ultima evadare din acest penitenciar ar fi avut loc la începutul anilor '90.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load