X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Un recif de corali gigant în formă de trandafir, descoperit la 30 de metri adîncime în largul Tahiti

20 ian. 2022,, 20:00   Externe
3152 0

Oamenii de ştiinţă au descoperit un recif de corali gigant în formă de trandafir şi în stare bună la mai mult de 30 de metri adîncime în largul Tahiti, o descoperire importantă în condiţiile în care recifurile de corali suferă din cauza schimbărilor climatice, potrivit AFP.

„Este vorba de unul dintre cele mai mari recifuri de corali din lume care se află la mai mult de 30 de metri adîncime”, se arată într-un comunicat al UNESCO care susţine această misiune ştiinţifică. „Starea impecabilă a coralilor în formă de trandafir iar întinderea zonei pe care o acoperă face din aceasta o descoperire foarte neobişnuită„, subliniază UNESCO. Reciful se întinde pe trei kilometri lungime şi între 30 şi 65 de metri lăţime, între 35 şi 70 de metri adîncime, precizează UNESCO. Unii corali gigant măsoară doi metri în diametru, scrie adevarul.ro.

„Este o zonă puţin explorată. Ceea ce cunoaştem bine sînt zonele cuprinse între zero şi 30 de metri”, a explicat pentru AFP Laetitia Hedouin, biolog marin şi specialistă în corali, de la Centrul francez de cercetări CNRS şi CRIOBE. „Aceşti corali nu prezintă semne de stres, nici de boală”, a continuat ea, în condiţiile în care cei aflaţi mai aproape de suprafaţă în Polinezia Franceză au cunoscut un episod de albire în 2019. Şi stelele de mare pot distruge coralii devorîndu-i. Expediţia de scufundări a avut loc în noiembrie 2021, datorită echipamentelor specifice de scufundări pentru a coborî atît de departe. „Echipa a efectuat plonjări care au totalizat în jur de 200 de ore pentru a studia reciful şi a putut fi martoră la depunerea icrelor în coral”, precizează UNESCO. În zonă au fost amplasaţi senzori de temperatură. „sîntem la începutul unui program de supraveghere la care sperăm pe termen lung”, pentru a înţelege mai bine de ce acest recif coralian nu a suferit vizibil de schimbările climatice şi care este dinamica populaţiei sale.

Această descoperire pune de asemenea „problema luării în considerare a acestor zone adînci în dezvoltarea ariilor marine protejate”, subliniază Laetitia Hedouin. Cunoaşterea oceanelor este încă limitată, cu doar 20% din fondurile marine ale planetei (...) cartografiate”, subliniază UNESCO.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?