Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un primar amenință cu o răscoală, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, dacă vor fi obligați oamenii să se vaccineze

19 sep. 2021,, 14:05   Externe
11582 2

Primarul comunei vasluiene Şuletea susţine că nu va rămîne impasibil dacă autorităţile îi vor forţa pe cetățeni să se vaccineze. Edilul spune că personalul medical, poliţiştii şi jandarmii vor fi întîmpinaţi ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu furci, coase şi securi.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, primarul localităţii vasluiene Şuletea, Ciprian Tamaş, susţine că vaccinarea este inutilă pentru că mai mulţi prieteni de-ai săi s-au vaccinat şi tot au contractat virusul.

„Nu m-am vaccinat şi nici nu mă voi vaccina! Dar sînt surprins că am prieteni care au fost vaccinaţi prin lunile martie-aprilie-mai al acestui an şi acum au fost diagnosticaţi cu covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresaţi să ne vaccinăm, sînteţi cei mai mari duşmani ai neamului!", spune Ciprian Tamaş.

Edilul avertizează Guvernul că nu va ezita să se opună cu forţa dacă va emite o ordonanţă de urgenţă, prin care va obliga populaţia să se vaccineze.

„Ferească-vă Dumnezeu să daţi vreo ordonanţă să ne obligaţi să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca şi atunci cînd a fost cu pesta porcină!! Vă vom aştepta la fel cum îi aştepta Ştefan cel Mare pe turci...cu furcile, coasele şi securile!!! Nu vă jucaţi cu nervii noştri, cu vieţile noastre şi ale copiilor noştri, oameni de carton care sînteţi!! Voi fi în prima linie şi voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze!", ameninţă primarul.


Ciprian Tamaş le cere guvernanţilor să nu condiţioneze anumite categorii profesionale de vaccinare şi susţine că nu se teme de eventualele măsuri care ar putea fi luate împotriva lui.

„Nu îi mai condiţionaţi că nu îi veţi mai primi la serviciu pe doctori, pe poliţişti, pe militari, pe profesori şi pe mulţi alţii, sau la şcoală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!! Nu îmi este teamă de voi şi nu voi ceda un centimetru...îmi iubesc ţara, neamul şi identitatea!!!", avertizează edilul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?