X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Un oraș în Coreea de Sud se transformă în „Wuhan”

21 feb. 2020,, 21:30   Externe
2355 0

Străzile celui de-al patrulea mare oraş din Coreea de Sud, Daegu, erau pustii joi, locuitorii preferînd să rămînă în case după ce zeci de oameni au luat coronavirusul chinez ”într-un super-eveniment de transmitere” într-o biserică, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Mall-urile şi cinematografele goale din Daegu, un oraş cu 2,5 milioane de locuitori, au devenit una dintre cele mai şocante imagini din afara Chinei ale epidemiei pe care autorităţile internaţionale încercă să o ţină sub control, pentru a nu deveni o pandemie globală.

Noile cercetări care sugerează că virusul este mai contagios decît s-a crezut amplifică îngrijorarea.

În China, unde virusul a omorît peste 2.100 de oameni, oficialii şi-au modificat din nou metodologia de raportate a infecţiilor, creînd noi îndoieli legate de datele citate ca dovezi privind eficienţa strategiei lor.

Primarul oraşului Daegu, Kwon Young-jin, a cerut locuitorilor să rămînă în case, după ce 90 de oameni care s-au rugat într-o biserică creştină au prezentat simptome ale bolii, fiind confirmate zeci de noi cazuri de îmbolnăvire.


O femeie de 61 de ani, cunoscută drept ”pacientul 31”, a mers la biserică, iar Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolii din Coreea a descris epidemia drept ”un eveniment de super-transmitere”.

”Ne aflăm într-o criză fără precedent. Le-am cerut să stea acasă, izolaţi de familiile lor”, a declarat Kwon, adăugînd că toţi enoriaşii bisericii vor fi testaţi.

”E ca şi cum cineva a detonat o bombă în mijlocul oraşului. Arată ca într-o apocalipsă zombi”, a declarat Kim Geun-woo, de 28 de ani, descriind străzile abandonate.

În Coreea de Sud au fost confirmate 104 cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi un deces.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?