Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Un mic oraș din Ucraina este pe cale să-și schimbe numele în New York

9 apr. 2021,, 20:00   Externe
3137 0

Un mic orășel din Ucraina, de lîngă Donețk, vrea să își schimbe numele în New York, iar primul pas în această direcție deja a fost făcut. O comisie parlamentară a aprobat modificarea, iar acum propunerea urmează să fie votată de plen, potrivit Euronews.

Novhorodske are aproximativ 10.000 de locuitori și este un orășel devastat de război. A fost fondat de coloniști germani și prima dată a apărut pe o hartă în 1846 cu numele de New York. A fost o așezare minusculă inițial, dar apoi a crescut, majoritatea locuitorilor fiind germani.

Coloniștii erau foarte religioși și nu prea intrau în contact cu alte comunități. Și-au construit propriile școli și s-au îmbogățit producînd alimente și mașini agricole.

Germanii au început să părăsească Ucraina după Revoluția Rusă, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost alungați de sovietici. Începînd cu 1951, orașul nu s-a mai numit New York, ci Novhorodske.

„Nu știm de ce s-a schimbat numele, dar credem că a fost din cauza situației politice din timpul Războiului Rece”, a spus Nadiya Gordiuk, profesoară în oraș.


Novhorodske a devenit un oraș industrial prosper și a continuat să se dezvolte pînă la începutul anilor 1990, cînd Uniunea Sovietică s-a prăbușit.

După trei decenii, orașul se află într-o stare deplorabilă. Industria s-a prăbușit și orașul se află aproape de prima linie a unui război în care au murit 13.000 de oameni.

„Am avut vremuri mult mai bune aici”, a spus Gordiuk. „Mulți au plecat odată cu începerea războiului și mai avem o singură fabrică, dar sperăm că putem schimba această realitate odată cu numele orașului. Aveam aici multe fabrici și chiar produceam cîteva mașini, gresie și hîrtie. Dar s-au schimbat multe”, a mai spus profesoara.

Declinul orașului Novhorodske este împărtășit de multe alte localități din regiunea Donbas. Conflictul i-a rupt de piața rusă, dar și de principalele orașe din regiune, cum ar fi Donețk și Horlivka, care sînt ocupate în prezent de separatiștii susținuți de Rusia. Horlivka este la doar cinci kilometri distanță.

De ce vor localnicii să schimbe Novhorodske cu New York?

Oamenii speră că schimbarea le va oferi un nou început și va atragere turiști.

Pe vremea coloniștilor germani, strada principală se numea Gartenstraße (strada Grădinii) și încă mai are cîteva case vechi din cărămidă, o veche fabrică de hîrtie afectată de război și cîteva clădiri administrative vechi și școli din timpul coloniștilor germani. Acestea sînt atracțiile cu care localnicii speră ca localitatea să devină interesantă pentru turiști.

În apropiere străzii se ridică un nou centru cultural care va funcționa ca un muzeu în care vor fi expuse fotografii ale coloniștilor germani și hărți vechi, ilustrînd modul în care orașul s-a născut și a crescut.

Tatiana Krasko, secretara consiliului local, este entuziasmată de schimbările anunțate. „Va fi un nou început pentru noi. Sperăm că ne vor aduce investiții și că vom putea avea turiști”, spune ea.

Pentru alții, schimbarea înseamnă doar revenirea la numele original.

Vor să scape de influența rusă

Kristina Șevcenko, lidera unui grup de tineri din oraș, spune că nu-i place numele Novhorodske, pentru că reprezintă influența rusă și sovietică asupra orașului. „Este important să scăpăm de influența rusă”, a spus Șevcenko, care este cea care a pledat pentru schimbarea numelui în parlamentul ucrainean.

„Dacă schimbăm numele, putem arăta lumii întregi că orașul nostru nu are nicio legătură cu Rusia. Istoria noastră nu este istoria Rusiei, este o istorie europeană”, a mai spus ea.

Tînăra a mai spus că mulți oameni au plecat din oraș din cauza războiului și vrea ca ei să aibă motiv să se întoarcă.

Din cauza restricțiilor cauzate de COVID-19, multe din planuri au fost amînate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?