Programatorul Nicolai Ernei mai întîi a plecat din Rusia în Germania, apoi a venit înapoi. Scandalul cu participarea sa s-a răspîndit astăzi în întreaga UE vorbitoare de limbă rusă.
Forumurile „foștilor ruși” sînt pline de discuții și condamnări: cum de a îndrăznit un programator oarecare, născut în Rusia, să critice ordinea germană și sistemul de învățămînt german! Însă Nicolai nu doar critică Germania – el a dat-o în judecată în numele fiului său de șapte ani, acum în clasa a doua, Maxim Ernei.
Anul trecut, transgenderul Iulia Savinovskih a emigrat în grabă din Rusia în Spania, de la care serviciul de protecție a copilului i-a luat cei doi copii adoptați; iar recent, a fugit și un cuplu de homosexuali cu doi băieți adoptivi, temîndu-se urmărirea penală...
A devenit la modă să pleci cît mai departe, blestemînd patria-mamă. Pentru încălcarea drepturilor omului, imposibilitatea de a fi noi înșine și, în general, pentru faptul că țara noastră este așa cum este, iar noi, cetățenii ei, sîntem altfel...
De aceea, procesul invers - atunci cînd oamenii revin pentru siguranța familiei lor, deoarece sînt urmăriți în Europa - pare fie o glumă prosească, fie o propagandă.
Cu toate acestea, este bine acolo unde nu sîntem, spune programatorul Nicolai Ernei, care încă nu demult locuia în Germania.
„L-am dus pe Max din Germania în Rusia înainte de începutul acestui an școlar”, explică tatăl. - În școala locală el era bătut și sugrumat, îi băgau creioane în gît, iar noi nu-l puteam proteja. Pentru că acest lucru îl făceau refugiații. Aceasta se întîmplă peste tot, iar dacă victimele începeau să se plîngă, se dădea vina imediat pe părinți, care pot fi trimiși la închisoare, amendați și copiii luați...”.
Potrivit programatorului Nicolai Ernei, el face parte din acel 1% al reprezentanților mai înstăriți ai clasei mijlocii din Germania. „Eu cîștig cît unul dintre sutele de mii de germani autohtoni”, este mîndru bărbatul.
El a părăsit Rusia în căutarea unui trai mai bun. Se poate de spus că acest vis european s-a împlinit.
În fiecare zi, pe e-mailul lui Nicolai vin zeci de oferte de muncă din întreaga lume.
Acum se teme de altceva - că într-o zi fiul său cel mic nu se va mai întoarce de la școală. „Atunci îmi vor spune:„ Hei, omule, tu singur ai ales această țară pentru o viață decentă”. Dar atunci cînd ne-am mutat aici acum trei ani, nu a existat o astfel de nebunie cu refugiații. Am impresia că germanii înșiși nu știu cum să oprească tot ce se întîmplă acum".
Nicolai Ernei cu siguranță nu poate fi numit apolog pentru actuala ordine rusă. El întotdeauna un a fost frondor și un opoziționist. Încă atunci cînd abia își începea cariera în Tomsk, la începutul anilor 2000, a făcut un scandal împotriva tarifelor exorbitante la serviciile comunale.
„Părinții mei aveau un apartament mic la periferie. Cînd m-am uitat la facturi, cît cheltuim pentru „serviciile comunale”, am înmulțit această sumă cu numărul de apartamente din casă și apoi cu numărul de case... Am primit o cifră astronomică! Și asta în ciuda faptului că la noi nu se curăță niciodată drumurile de zăpadă, nu se fac reparații. Iar pentru încălzire, conform calculelor mele, locuitorii orașului au plătit mai mult decît a produs întreaga centrală termică din oraș într-un an! Așa mi-am dat seama că noi sîntem oile care sînt tunse. Apartamentul nostru era situat la etajul șase al unei case care, conform planului de etaje, ar trebui să aibă doar cinci. Al șaselea etaj a fost construit ilegal, materialele au fost cu siguranță furate, ele nu erau sificiente. Conform legilor fizicii, toată această construcție fragilă trebuia să se prăbușească mai devreme sau mai tîrziu, în perete s-a format o crăpătură...".
- Ați văzut filmul „Prostul”? - îmi întrerup eu interlocutorul. – Acolo este vorba anume despre un asemenea erou. Doar că acolo, persoana care a încercat să salveze casa care se prăbușea, drept rezultat, a luat la moacă de la locatarii înșiși.
- În cazul meu, eu am organizat un parteneriat pentru protecția drepturilor locatarilor, am încercat să obțin de la gospodăria comunală explicații care să justifice prețurile, am mers de la Tomsk la Moscova la ședința organului executiv de stat... eram tînăr și naiv - nu exista un tovarăș înțelept care să-mi dea o palmă la timp: „Hei ce faci? De ce mergi împotriva sistemului?” Și într-adevăr am fost bătut odată pentru activitatea mea.
- Cred că sînteți prea inteligent pentru realitatea noastră.
- Am studiat la două universități în trei facultăți. Hodorkovski, atunci la putere, mi-a plătit, printre alte persoane norocoase, studiile mele la Universitatea Heriot-Watt, una dintre cele mai bune instituții de învățămînt din lume, unde poți sta la ore lîngă viitorul președinte al unei corporații transnaționale. Aceste legături tinerești vor funcționa apoi în interesul tău pentru tot restul vieții... Dar, în final, s-a dovedit că în locul meu a fost trimis fiul unui șef de rang înalt. Uite așa pur și simplu au luat și mi-am tăiat viitorul, mi-au arătat locul lîngă veceu.
foto: Din arhiva personală
Nicolai este mîndru de fiul său. În vizită la redacția ”MK”
Descendent al poporului german
- După aceea, ați decis să părăsiți Rusia?
„Nu imediat, desigur, dar înțelegeam că trebuie să plec.” Dacă citiți acum forumurile ruse despre emigrare, acolo deseori se explică modalitățile de a pleca ușor și de a obține un permis de ședere sau cetățenie. O modalitate este de a demonstra că aveți o orientare sexuală netradițională și atunci veți avea o lumină verde în UE, de aceea eu nu cred mereu că este adevărat faptul că în Rusia gay-i sînt hărțuiți ca, de exemplu, în Cecenia. Acolo ei, în general, nu există. Pentru că eu i-am văzut pe cecenii care s-au mutat aici, făcînd un cuming-out. Aceasta este pur și simplu o schemă de naturalizare rapidă. Uneori, oamenii din Caucazul de Nord cumpără documente false, dîndu-se drept refugiați sirieni sau alți.
- Dar dvs. ați venit ca imigrant mai tîrziu?
- Da, am plecat în 2016 ca descendent al poporului german: mama mea este nemțoaică și bunica mea este nemțoaică. În anii 90 erau milioane de oameni ca noi, acum a rămas o picătură în ocean. Am primit imediat cetățenia, cursuri de limbi străine, toate beneficiile.
La început am fost cazați într-un hotel unde locuiau trei familii de refugiați. Acolo m-am confruntat pentru prima oară cu această problemă... Copiii noștri se jucau cu mașinuțe cu ursuleți de pluș, iar copiii lor, care au văzut în viața lor doar război și moarte, puteau doar să se bată și să atace. Cineva din germani a hotărît naiv că reprezentanții națiunii titulare vor putea explica noilor veniți cum să trăiască în conformitate cu legea, conform tradițiilor europene, iar în cele din urmă vor deveni la fel ca noi. Vor munci, vor plăti impozite... Dar ei și acum înțeleg perfect ce este bine și ce este rău. Pur și simplu nu au nevoie să facă așa cum cere societatea de la ei.
Să zicem, fiul vecinilor noștri a furat o bicicletă. El chiar nu știa că nu trebuie să facă asta? În țara sa îndepărtată pentru ceea ce a făcut i se tăia pur și simplu mîna! Dar aici, în Germania, totul se poate. Pentru că pedeapsa este disproporționată față de infracțiune. Dacă în Orientul Mijlociu închisoarea este un adevărat iad, de unde nu poți scăpa cu viață, atunci închisorile germane sînt pentru ei hoteluri de cinci stele: cu trei mese pe zi, televizor, lenjerie curată, echipament sportiv... Nu poți pedepsi și reeduca un criminal punîndu-l în astfel de condiții.
- Dar oare germanii înșiși nu înțeleg acest lucru? De ce ei tot invită și invită noi refugiați?
- Este în avantajul autorităților să facă acest lucru. Asta aduce bani tuturor. În Germania, de cînd au început să vină refugiați aici, prețul camerelor de hotel s-a triplat. Ce rost are să dai în închirie o cameră unui german pentru 30 de euro dacă statul finanțează și poți să o închiriezi unui imigrant cu 100 euro? Cît din această sumă intră în buzunarul demnitarului care alege în ce hotel să aducă un nou lot?
În afară de corupție, care însoțesc programele de asimilare, pentru care statul alocă sume mari de mijloace financiare, odată cu apariția așa-numitor „siriene”, cetățenilor băștinași le-au fost impuse anumite restricții. Vă amintiți, imediat după moartea lui Stalin, a fost declarată amnistie și au fost eliberați mii de criminali? În fața unui pericol real, toate celelalte probleme trec, de regulă, pe locul doi. Nimeni nu are nevoie de libertate de exprimare, de alegeri corecte, creșterea bunăstării. Pentru că atunci cînd străzile sînt pline de ucigași și violatori, principalul lucru este: să cumperi o ușă de fier și să-ți însoțești copiii la școală.
Cu cîțiva ani în urmă, în Germania a avut loc un scandal cu privire la pensii: s-a dovedit că fondul de pensii era gol, de aceea germanii care ies astăzi la odihna binemeritată, chiar dacă cîndva cîștigau la fel de bine ca mine, pot spera doar la aceeași pensie pe care o primesc cei care au trăit toată viața pe indemnizații. Nemulțumirea în rîndul populației față de reformă a fost una enormă, însă în curînd în țară au fost primiți… refugiații și toată lumea a uitat de asta imediat: a funcționat instinctul de auto-protecție, oamenii s-au grăbit să cumpere uși de fier.
- Atunci, prin ce se deosebește Germania de Rusia, dacă spuneți că corupția înflorește și aici?
- Numai prin faptul că banii pe care oficialii noștri corupți îi fură rămîn tot aici, în UE, iar corupții voștri ruși îi trimit peste hotere - adică tot la noi. Într-adevăr, Germaniaeste centrul Europei astăzi. Economic, politic, financiar. Dar, în același timp, este o țară nefericită care și-a pus în jurul gîtului o cruce istovitoare.
Vestitul „ordnung” este fantezia rușilor despre ordinea de aici. Cînd ești turist, observi doar latura frumoasă, dar dacă te afli mereu aici, vezi cu totul altceva.
Noi locuiam în Köln, compania mea se afla la Munchen. Dintre trenurile cu care eu mergeam la serviciu, niciunul nu a ajuns la timp, o întîrziere normală - o oră, două ... Oare în Rusia este posibil așa ceva? Odată a fost așa o situație cînd căzut trei milimetri de omăt - calea ferată în general și-a încetat activitatea. În Germania, trenurile sînt de obicei supraaglomerate, deoarece biletele nu se vînd în funcție de numărul de locuri, ci în funcție de distanță, din punctul A pînă la punctul B. Dacă doriți, puteți chiar ajunge la destinația finală cu transferuri nu într-o singură zi. Dar dacă ați urcat într-un tren aglomerat, atunci controlorul, chiar dacă ai bilet, îți va arăta drumul spre ieșire, dacă numărul de pasageri va depăși numărul de locuri rezervate.
Eu aveam un „card negru” cu bonus și aveam dreptul să călătoresc cu orice tren și în orice direcție, dar totuși, atunci cînd vagoanele erau supraîncărcate, puteam fi, pur și simplu, dat afară. Pentru a preveni acest lucru, eu intram în vagonul-restaurant, tremurînd și așteptînd pericol. Dar Dumnezeu cu ei - la urma urmei, toate acestea sînt niște mici neplăceri în comparație cu restul...
Foto: ru.wikipedia.org
Sute de mii de refugiați „sirieni” au invadat Europa civilizată, obligîndu-ne să trăim după propriile lor reguli.
„Nu avem nevoie de salam”
”Am vrut să emigrez într-o țară democrată, unde funcționează legile, acolo unde există dreptate, unde copiii mei vor avea adevărate ascensoare sociale; „Nu aveam nevoie de salam, de mașină scumpă, de casă cu trei etaje”, spune Nikolai Ernei. – În familia noastră apăruse un copil - o fetiță. Maxim mergea la grădiniță și vorbea în două limbi. Rusa și germana în capul său existau în paralel, el a învățat să gîndească atît într-o limbă, cît și în cealaltă. Nu-mi închipui cum îi reușește acest lucru!
Pentru o viață confortabilă, noi special am ales o zonă de elită din Köln. Acolo nu existau refugiați. Încă atunci cînd închiriam o casă, noi am prevăzut viitorul nostru mediu social. Pentru că pînă atunci am înțeles cît de important era să fii printre ai tăi, fără băieții „săraci”, care fură biciclete...
Da, unele lucruri nu ne-au prea plăcut. De exemplu, educația copilului la grădiniță și mai departe la școală. În Rusia, Max a fost învățat să spună adevărul, să-și exprime deschis emoțiile. Dacă nu vrei să te joci cu cineva, atunci nu te juca, acesta este dreptul tău. În Germania, copiii sînt pedepsiți pentru că nu vor să comunice cu refugiații. Acest lucru este obligatoriu. Copiii pot avea propriile preferințe și interese, dar voința lor este înlăturată nemilos. Și asta în ciuda faptului că părinții nu se pot plînge pe ceea ce se întîmplă - doar reprezentanții statului pot face acest lucru. În general, mama și tata sînt secundari în legătură cu guvernarea. Odată fiul a venit de la școală în lacrimi: „Tată, oare eu sînt rău?”. S-a dovedit că profesorul le-a povestit cum odată rușii răi au ucis mulți nemți buni. Iată așa aici vorbesc despre cel de-al Doilea Război Mondial, deși la nivel de stat, desigur, vă vor spune despre sentimentul de vinovăție pe care germanii îl trăiesc de 80 de ani. Dar aceasta este o minciună, vaccinată încă din copilărie, care este în avantajul multora. Apropo, în clasa noastră Maxim era singurul german rus.
- Din cîte știu, ați intrat în conflict cu angajatorul dvs. din cauza lui Maxim. Și chiar ați devenit obiectul atenției serviciilor sociale.
- Da, s-a întîmplat așa că primul meu angajator nu-mi plătea toți banii. Apoi am făcut o poză cu Max, care stă la masă, iar lîngă el era un pahar cu apă și o coajă de pîine și am trimis această poză presei germane. Desigur, ea nu a fost publicată, dar aproape imediat reprezentanții Jugendamt (un analog german al serviciului de protecție cu puteri extinse ale poliției. - Aut.) au venit la noi ca să verifice dacă este adevărat că fiul meu moare de foame. Problema a fost rezolvată.
Și curînd la școala unde învăța Maxim, a început așa un haos, încît tot ce a fost înainte părea a fi greutăți minore... La sfîrșitul lunii martie, Max a declarat categoric că nu va mai merge le lecții. Noi cu soția am văzut pe gîtul său pete de la vînătăi - ca și cum cineva l-ar fi sufocat. Mergeam în tramvai și, deodată, Maxim, schimbîndu-se la față, îmi arată prin gesturi, cum îmi taie gîtul: „Du bist tot, papa” („Veți fi mort, tată”) - asta îmi spune fiul meu mic...
Firește, eram îngrozit. S-a dovedit că în clasa lor a apărut un băiat nou care și-a speriat toți colegii. El bătea copiii, îi strangula, nimeni nu putea să-l pună la punct, pentru că și profesorii se temeau de el - căci el era refugiat și era interzisă pedepsirea lui.
- În caz contrar, se va considera o discriminare?
- După vacanța de primăvară, bătăușul, drept urmare a numeroaselor plîngeri (am anunțat despre acest lucru pe chat-ul părinților, am atenționat comunitatea școlii), a fost mutat singur într-o bancă. El trebuia să se plimge singur în pauze și să nu se apropie de nici un copil pentru a le asigura siguranța.
Peste cîteva zile, Hamza – căci așa îl chema pe copil - a încercat să-i bage fiului meu un creion în gît, putea să intre în ochi. El l-a consigerat că Maxim este de vină pentru toate nenorocirile sale. „Pleacă de aici, băiat alb! Aceasta este școala mea”, așa, după cum spune Maxim, i-a zis băiatul. În ciuda faptului că compensația pentru un ochi scos la școală, dacă să nu dea Dumnezeu să se întîmple ceva, este o plată unică de 500-700 de euro, adică ei apreciază vederea copilului ca fiind mai ieftină decît un smartphone...
- Dar dacă să vă trensferați într-o altă instituție de învățămînt?
- Nu are sens. Pentru că acolo va fi exact aceeași problemă. Doar că huliganul nu se va numi Hamza, ci altfel.
Acum trei ani, în Germania existau școli bune și rele. Acum, toate sînt, practic, la fel. Sînt mai puțini copii germani și tot mai mulți elevi din Orientul Mijlociu, de care și-e frică să te apropii.
Am scris o scrisoare consulului rus de la Bonn: vă rog să-mi protejați copilul, luați-l la școala ambasadei, pentru că Max are două cetățenii, el este în continuare rus. Sîntem gata pentru asta să ne mutăm la Bonn.
- Ați fost refuzat?
- Nu. Diplomații au fost de acord. Ei au o școală excelentă, unde, în general, studiază copiii angajaților, iar seara după ore, acolo vin să studieze germanii, care vor să învețe limba rusă. Ea se află pe teritoriul consulatului Federației Ruse, adică pe teritoriul Rusiei și se supune legislației ruse, fără a avea nevoie de licențele nimănui. Este legal pentru toate țările să alegi o instituție de învățămînt pentru copilul tău. Nu și pentru Germania. Cînd am informat funcționarii locali de la Schulamt că fiul meu pleacă într-o școală rusă, mi-au răspuns că este interzis: Maxim este obligat să primească doar o educație germană. În caz contrar, dacă nu se va prezenta la începutul noului an școlar, voi primi o amendă pentru absența lui: la început cîte 100 de euro pe zi, apoi, treptat, această sumă va crește pînă la 1.500 de euro pe zi. Dacă copilul așa și nu va veni la ore, părinții lui ar putea fi trimiși la închisoare.
- Așa au vrut să procedeze și cu un tată cu mulți copii care, de asemenea, era un german rus, Evghenii Martens, care nu i-a permis fiicei sale de 10 ani să frecventeze cursurile de educație sexuală?
- Exact. Acest lucru a rămas încă din vremea lui Hitler. În Germania nu există școlarizare la domiciliu fără circumstanțe de urgență. Statul trebuie să fie sigur că copilul primește educația de stat potrivită și el va controla acest proces. Dar în același timp, în prezent, nu este capabil să ofere o siguranță la școală.
Prin intermediul instanței ni s-a dat un document potrivit căruia Maxim Ernei este a patra victimă a acestui nou venit din clasa lor. Cîte astfel de victime mai sînt în alte clase? Dar în alte școli?..
Mulți pur și simplu nu înțeleg seriozitatea a ceea ce se întîmplă, faptul că într-o zi se poate întîmpla o tragedie. Dar acum, chiar și în instanță va fi greu să dovedim faptul că am fost bătuți, pentru că noi sîntem singuri, iar alte familii germane vor prefera să tacă ca să nu-și scoată gunoiul în public, iar acea parte va aduce cinci, zece, o sută de prieteni din diaspora care vor depune orice mărturie.
- De aceea ați decis să vă întoarceți acasă și deja din Rusia apărați drepturile fiului dvs.?
- Directorul primei școli mi-a spus: dacă nu vă place școala, transferați-vă în oricare alta, dar numai germană, nimeni nu va schimba ordinea de dragul unei persoane, iar copiii înșiși au dreptul să se atace unul pe altul - acesta este un proces natural de creștere... Da, conform regulilor germane Max poate studia oriunde, dar să nu părăsească Germania. Serviciul Jugendamt interzice părinților să ducă copiii germani într-o altă țară, fiind amenințați cu privarea de drepturile părintești.
Acest lucru se referă nu numai la noi, au existat și alte precedente - de exemplu, o familie a vrut să se mute în Franța, la fel o țară a UE, iar din cauza „samavolniciei” copiii le-au fost luați temporar. Ei au pierdut procesul la CEDO. O altă instanță a interzis mamei și copilului rus să se mute să locuiască în Rusia, desenînd pe hartă un cerc cu o rază de 1000 km, în interiorul căruia ea are dreptul să se mute. În el a nimerit Polonia, Republica Cehă, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Austria. Dar pentru a se muta în Rusia, chiar dacă și în Kaliningrad, care face parte din acest teritoriu, ea a primit interdicție judecătorească.
- Dar dvs. ați venit limiștit cu familia la Moscova?
-Dar noi nu am avut încă niciun proces. Era o vacanță normală de vară. La sfîrșitul lunii august, Maxim trebuia să meargă la lecții, dar noi am rămas la Moscova, unde avem mai multe apartamente, inclusiv cea pe care am cumpărat-o pentru fiul nostru cînd va crește mare. La 1 septembrie, am mers la o școală rusă bună, iar, în conformitate cu legile Germaniei, noi aproape că devenisem criminali.
Îmi dau seama căt mă va costa acest lucru: arestarea conturilor, imposibilitatea de a intra în UE fără teama că m-ar putea reține la sosire... Da, am făcut totul demonstrativ, pentru că am o fiică: dacă ne întoarcem în Germania, și ea va trebui să treacă prin toate acestea. Ea este fată, iar eu vreau ca ei să nu-i fie frică să meargă pe străzi în așteptarea unui atac. De aceea, alegerea noastră a fost Moscova. În plus, eu sincer cred că educația școlară rusă este mai bună decît cea germană.
- Dar cum rămîne cu munca dvs.?
- Munca mea nu este legată de Germania. Eu pot fi transferat în Marea Britanie sau în SUA. Va trebui să rătăcesc prin lume pentru a oferi familiei mele un nivel de trai decent. Dar, totuși, o astfel de manifestare deschisă de agresiune, sper că nu voi mai întîlni nicăieri.
Angela Merkel este astăzi pentru Germania – cum a fost odată Gorbaciov pentru URSS. Personal, am sentimentul că mai devreme sau mai tîrziu acest sistem se va prăbuși. E cumplit faptul este că acum li se fură viitorul copiilor germani, iar părinții lor nu sînt capabili să schimbe nimic. Nu toată lumea are curajul să vorbească deschis, așa cum am făcut eu: să dea în judecată, să ceară ca Germania să fie găsită vinovată...
- Ce vreți să obțineți concret prin demersul dvs?
"Vreau ca fiul meu să aibă ocazia să studieze acolo unde vrea și să nu fie proprietatea statului german." Da, eu vorbesc în instanță în numele lui Maxim, deoarece drepturile sale sînt încălcate. De îndată ce instanța va refuza cererea fiului meu, iar eu nici nu mă îndoiesc că vor refuza, în baza acestei decizii voi putea depune o plîngere la Comisia Europeană (important e nu în instanța CEDO, ci la Comisia UE) cu privire la încălcarea drepturilor copilului pe teritoriul Republicii Germania. Discursurile mele au fost traduse în germană, în spaniolă, sînt citite în Brazilia. Zilele vor fi traduse în hindi și chineză. Iar Maxim, cînd va crește, lasă-l singur să decidă al cărei țări se consideră cetățean.
foto: Din arhiva personală
1 septembrie, Maxim Ernei frecventează deja o școala din Moscova.
I-a dat de rușine pe toată lumea
- Cum îți merge, Max? - îl întreb pe fugarul din UE de șapte ani. - Nu ți-e dor de „casă”?
- Nu prea, răspunde el gînditor. - Este ciudat, de ce aici în Rusia sînt atît de mulți ruși și aproape niciun neamț, iar acolo - invers.
- Ei, în schimb nici huliganul tău nu este aici, îl liniștesc pe copil. – Niciodată n-ai încercat să te răzbuni pe Hamza și să-l lovești?
- Nu l-am putut înfrunta, suspină el. - Căci stăteam întins la podea. Iar el era mai puternic...
Mă uit la micul Maxim Ernei și înțeleg că nu minte. Așa e făcută viața. Cineva este întotdeauna mai puternic. Și atunci cel care este bătut o încasează rău. Și dacă nimeni nu te protejează, atunci este greu să lupți de unul singur. Neapărat trebuie să fie cineva care să te sisțină. Dar înțelegi acest lucru doar după ani de zile.
Povestea rebelului Nicolai Ernei, care a îndrăznit să contrapună interesele familiei sale intereselor statului german, este discutată pe larg în comunitatea locală. Pentru orice eventualitate, pagina sa a fost blocată pe rețelele de socializare. Deși compatrioții săi vorbitori de limbă rusă, în special cei care trăiesc aici din indemnizații și nu vor să plece, nu-l înțeleg pe Nikolai și sînt indignați de acțiunea sa - „să împingă mîna care îi oferă”.
Unii oameni în general nu cred că el există: „Istoria este inventată, este unul dintre elementele războiului informațional purtat de Federația Rusă împotriva „Europei în decădere”...”. Alții propun eroului „să meargă să se lecuiască”: „Nu este surprinzător că aveți probleme în viață, pentru că oriunde mergeți, luați cu dvs – pe dvs., iar oamenii peste tot sînt la fel, buni și răi, dar dacă toată țara este rea, atunci am vești proaste pentru dvs....".
Există însă și dintre cei care înșiși au devenit victime ale corectitudinii politice europene – și ei nu sînt atît de puțini:
„Țineți-vă, și pe fiul meu au încercat să-l sugrume la școală, chiar în timpul orelor, iar profesorul nu a reacționat. Am luat cîțiva colegi, m-am dus la director și i-am promis că vom distruge școala cu consecințe legale. Mai mult nu l-am mai văzut pe refugiatul cela în clasă”.
„Mai demult am locuit în Rusia. Acum trăiesc în Germania alături de părinții mei. Am 14 ani. Urăsc această țară, această școală. Ei mă înjură, rîd de mine, mă bat. Dar eu oricum sînt mândru că sunt rus”.
„Noi, în Rusia, am inventat o astfel de Germanie care nu exista, de fapt”, este sigur interlocutorul meu. - Problema este că orice refugiat, indiferent de unde vin, - turci, irakieni, iranieni, ceceni, sirieni, albanezi - își găsesc acolo conaționali, se unesc cu ei și se ajută în continuare. Rușii care vin din fosta URSS, Kazahstan, Ucraina, primul lucru pe care îl fac este să uite de ei înșiși, încearcă să se dizolve printre germani dîndu-le dreptate, în niciun caz nu își exprimă propria părere. Este ca și cum ne-ar fi rușine să fim noi înșine și ne temem că vom fi alungați. Iar eu nu datorez nimănui nimic. Pînă la urmă, Germania nu mă întreține, eu am făcut ceea ce am.
***
Da, bine este acolo unde noi nu sîntem. Pentru că noi pur și simplu nu știm ce probleme există în acest „nu”; ne imaginăm că sîntem într-o țară de vis, însă ea, după cum se știe, poate fi radical diferită de realitate.
Max Ernei, care este în clasa a doua la Moscova, trece la fel de ușor de la germană la rusă și de la rusă la germană. El poate gîndi în ambele limbi. El este acel om al viitorului la care visam cu toții în perioada URSS, auzind „vocea din depărtarea frumoasă”.
Ce păcat că această lume nouă și minunată, în care nu vor exista granițe, ură, războaie, pe an ce trece se îndepărtează de noi tot mai mult. Împreună cu o altă mulțime de refugiați, cu o nouă etapă a războiului informațional, cu nedorința de a înțelege că toți oamenii sînt diferiți, chiar dacă își doresc aproximativ același lucru.
Probabil, noi deocamdată nu sîntem demni de această lume frumoasă.
COMENTARII
Harry Murray, directorul Centrului European pentru Drepturile Omului:
- Germania rămîne singura țară din Europa în care există așa-numitul „datoria școlară”, însă nu trebuie confundată cu dreptul la educație gratuită și universală. Sistemul școlar german, în forma sa actuală, își are rădăcinile în perioada lui Bismarck și Hitler.
În 1938, naziștii au înlăturat dreptul la educație particulară, de acasă, de fapt, au lipsit copiii și părinții de libera alegere. Această problemă este controlată exclusiv de către stat.
Dar, în același timp, trebuie să ținem minte că Maxim Ernei, în vîrstă de 7 ani, este cetățean nu numai al Germaniei, ci și al Rusiei. Respectiv, în cazul lui se aplică nu numai legile germane, ci și cele ruse. Conform Convenției de la Viena privind relațiile consulare, funcția diplomaților ruși este de a proteja interesele băiatului, ceea ce a și fost făcut.
Nicolai Ernei a reușit transferul complet legitim al fiului său, care a fost persecutat și expus fizic, la școala Consulatului General al Rusiei în Bonn.
Acțiunile demnitarilor din Westfalia de Nord care au interzis acestei familii să se mute într-o altă regiune și să studieze la o școală rusă sînt ilegale, întrucît încalcă atît Legea Federală de bază a Germaniei, cît și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Acum, Nicolai a dat în judecată administrația orașului Köln – din partea lor a venit deja o amendă de 1.000 de euro. Acestea nu sînt doar amenințări ipotetice, singura salvare pentru familie a fost întoarcerea în Rusia. Dar aceasta nu este o soluționare a problemei, deoarece într-o situație similară, îndrăznesc să vă asigur, există mulți alți copii vorbitori de limbă rusă care locuiesc aici. Și pentru ei toți noi vom lupta în continuare.
Adăuga comentariu