Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un gunoier din SUA a salvat de la moarte o cățelușă aruncată într-un tomberon

6 iul. 2021,, 21:30   Externe
2370 1

Un gunoier american s-a nimerit la momentul potrivit în locul potrivit. Şi astfel a devenit erou.

Omul a salvat de la moarte sigură o căţeluşă aruncată într-un tomberon care urma să fie golit.

În cei 26 de ani de cînd este gunoier, acest bărbat a văzut multe lucruri ciudate aruncate de oameni. Însă ce a găsit acum cîteva zile printre resturi l-a luat prin surprindere.

Jermaine Jackson: „În timp ce trăgeam maşina în faţa tomberonului, o căţeluşă a scos capul de-acolo.”

Momentul a fost cum nu se poate mai bun, pentru că omul tocmai ridicase tomberonul şi urma să-l golească.


Jermaine Jackson: „E trist, pentru că stătea cu o faţă tristă, parcă-mi spunea să o iau de acolo. Dacă nu o vedeam, ajungea în spatele camionului sau putea fi strivită. Aşa că am lăsat jos tomberonul, m-am asigurat că e prietenoasă şi am chemat-o. A început să dea din coadă.”

Pentru că ploua, angajatul a construit un adăpost provizoriu pentru căţeluşă, apoi a sunat la Protecţia Animalelor. Nu era nimeni acolo, aşa că a dus patrupedul la o cunoştinţă.

Frances Verschuure: „Se relaxează, se simte bine. Avem cîteva pături, i-am dat ceva de mîncare şi apă, apoi am chemat Protecţia Animalelor. Între timp, am stat cu ea aici. Şi a fost foarte drăguţă.”

Iar povestea nu s-a încheiat aici. Veterinarii care au consultat simpaticul animal au întregit tabloul.

Frances Verschuure: „Au spus că are lapte, iar asta înseamnă că a născut de curînd. Am fost bucuroşi să-i găsim o altă casă. Cei de la Protecţia Animalelor au fost grijulii şi de treabă şi sper că vor găsi o casă bună pentru căţeluşă.”

Jermaine Jackson: „Avea o atitudine minunată, să ştii, fără griji. Parcă zîmbea cînd am ridicat-o şi-mi spunea “Mulţumesc, mulţumesc că m-ai luat de acolo!”.”

Cel care i-a salvat viața spune că nu înțelege cum unii oameni aleg să scape astfel de animalele de companie.

Jermaine Jackson: „Cred că cineva a aruncat-o acolo, pentru că acolo unde e marginea e prea mică să fi sărit pe marginea tomberonului. Am şi eu doi cîini şi nu mi-ar trece prin cap să-i arunc la gunoi doar pentru că nu pot să am grijă de ei. N-ar vrea nimeni să fie aruncat la gunoi pentru că nu are cine să-i îngrijească.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?