Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Un fost președinte este judecat pentru sterilizarea forțată a femeilor

2 mar. 2021,, 23:30   Externe
2969 0

Procesul fostului președinte peruvian Alberto Fujimori pentru „sterilizările forțate” din anii 1996-2000 a sute de mii de femei sărace, multe dintre ele indigene, a început luni, la Lima, transmite Agerpres, care citează AFP.

Alături de Fujimori, care a condus Peru între anii 1990 și 2000, mai sînt trimiși în judecată trei foști miniștri ai Sănătății și alți oficiali ai statului, toți acuzați de „punerea în pericol a vieţii şi a sănătăţii” persoanelor, „răni grave şi încălcări grave ale drepturilor omului”, transmite digi24.ro.

În acea perioadă, guvernul a început un program de planificare familială ce includea legarea trompelor, teoretic în mod voluntar. Politică a vizat reducerea natalităţii şi promovarea dezvoltării economice.

Potrivit estimărilor oficiale, peste 270.000 de femei peruviene au suferit o legare a trompelor. Dintre acestea, aproximativ 2.000 au depus în mod oficial plîngere în instanţă pentru că au fost forţate să facă o astfel de intervenţie. 18 femei au murit oficial ca urmare a operaţiei.

Fostul preşedinte de origine japoneză, acum în vîrstă de 82 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului, nu a participat la deschiderea audierii virtuale, nefiind obligat să să ia parte la toate audierile acestui proces, care ar putea dura luni de zile.


Istoria acestui proces a început în 2014, cînd justiția peruviană a refuzat să-l trimită în judecată pe Fujimori, pretextînd că nu se poate dovedi că a fost vorba de o politică deliberată din partea sa.

În noiembrie 2015, guvernul peruvian a dispus crearea unui registru național al victimelor sterilizării forțate, iar în 2018 parchetul a inițiat o nouă procedură.

Nedespăgubite pînă acum, victimele sterilizării forțate ar putea fi despăgubite de stat ca parte a Planului de reparații pentru victimele conflictului armat care a avut loc în Peru între 1980 și 2000.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?